Hristos a înviat !

Iubiţi credincioşi,

Multe învăţături de tot felul putem scoate din Sfînta Evanghelie de azi, de vom cerceta textul ei cu luare aminte. Una dintre aceste învăţături este cea despre orbirea duhovnicească a omului robit de păcate.

Cîtă orbire spirituală era în mintea cărturarilor şi fariseilor, care, nu numai că nu credeau în minunile mai presus de fire făcute de Hristos Domnul, ci şi hulă mare aduceau asupra Lui, zicînd că, cu Beelzebut, domnul demonilor scoate pe demoni (Marcu 3, 22). Atîta orbire era în mintea lor, încît ochi avînd, nu vedeau şi urechi avînd, nu auzeau. De aceea Domnul îi numeşte "farisei orbi” (Matei 23, 26).

„Duh este Dumnezeu şi cel ce se închină Lui se cade să I se închine cu Duhul şi cu adevărul”.(Ioan IV, 24).

Cuvintele pe care le-am aşezat în fruntea acestei predici au fost spuse de Mântuitorul Iisus Hristos, ca răspuns la întrebarea femeii samarinence: unde se poate aduce cea mai bună închinare lui Dumnezeu: în Ierusalim, cum susţineau iudeii, sau în muntele Garizim, cum afirmau samarinenii.

Mântuitorul învaţă prin aceste cuvinte pe femeia samarineancă — şi prin ea pe noi toţi — că nu locul contează când se aduce închinare lui Dumnezeu, ci modul în care se aduce. A spune că numai într-un anumit loc se poate aduce închinare lui Dumnezeu, înseamnă a socoti că Dumnezeu este numai în acel loc, deci că Dumnezeu este mărginit şi trupesc. Or, Mântuitorul Iisus îi spune femeii că Dumnezeu nu este trup, ci Duh, şi de aceea nu Se află numai într-un singur loc, ci pretutindeni; aşadar, oriunde ne poate auzi şi primi rugăciunea.

'În vremea aceea a venit Iisus la o cetate a Samariei, numită Sihar, aproape de locul pe care Iacov l-a dat lui Iosif, fiul său. Şi era acolo fântâna lui Iacov. Iar Iisus, fiind ostenit de călătorie, S-a aşezat lângă fântână şi era ca la al şaselea ceas. Atunci a venit o femeie din Samaria să scoată apă. Iisus i-a zis: Dă-Mi să beau!, fiindcă ucenicii Lui se duseseră în cetate ca să cumpere de mâncare.

Cuvintele pe care le-am aşezat în fruntea acestei predici au fost spuse de Mântuitorul Iisus Hristos, ca răspuns la întrebarea femeii samarinence: unde se poate aduce cea mai bună închinare lui Dumnezeu: în Ierusalim, cum susţineau iudeii, sau în muntele Garizim, cum afirmau samarinenii.

Nascuta in anul 1881, in gubernia Tula, intr-o familie de tarani saraci, cu patru copiii, semnele alegerii ei de catre Domnul s-au aratat inca inainte de nastere. Din cauza saraciei in care traiau, mama Matronei se gandea sa o abandoneze in orfelinatul contelui Golitin. Un vis prevestitor i-a zadarnicit acest plan. Viitorul ei copil i s-a aratat in somn sub forma unei pasari albe, cu chip omenesc, avand ochii inchisi. La nastere, apropiatii au constat ca fetita era oarba. Cand a venit vremea botezului, i-au pus numele Matrona, in cinstea Cuvioasei Matrona a Constantinopolului, care a trait in secolul al V-lea si care este pomenita pe data de 9\22 noiembrie. La botez s-a intamplat prima minune: "Cand preotul a cufundat-o in cristelnita, cei prezenti au vazut cum deasupra ei se inalta un stalp de fum bineinmiresmat”. Copilul s-a nascut insemnat: "Pe pieptul fetitei era o mica umflatura in forma de cruce, o cruciulita in relief, nefacuta de nimeni”.

Suntem obisnuiti sa credem ca, mai toate cuvintele pe care le folosim au un sens bun si exprima curat, ceea ce indeobste arata cuvantul de la sine prin etimologia si semantica lui. Nu se intampla insa intotdeauna asa.

Iata ca si in dreptul cuvantului mironosita, ironia omeneasca a asezat alte sensuri si alte trimiteri conotative, care s-au departat mult de originea biblica a acestui cuvant.

Эти слова сказал Господь верному ученику Своему, отказавшемуся поверить воскресению Господа, когда о воскресении Господа поведали ему братия его, апостолы; эти слова сказал Господь ученику, объявившему, что он не поверит воскресению Господа, доколе лично не удостоверится в столько чудном и столько важном для всего человечества событии

Iubiţi credincioşi,

În prima zi a Sfintelor Paşti, seara, ne spune Sfîntul Apostol şi Evanghelist Ioan, S-a arătat Iisus Hristos înviat ucenicilor Săi, ascunşi de frica iudeilor, într-o cameră încuiată din Ierusalim şi le-a spus: Pace vouă! După ce i-a liniştit, că erau tulburaţi şi cuprinşi de frică şi i-a încredinţat de Învierea Sa din morţi, arătîndu-le mîinile şi coasta străpunse de cuie şi suliţă pe cruce, le-a adăugat: Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi (Ioan 20, 21). Prin aceste cuvinte Domnul a trimis pe Apostoli la propovăduire, avînd misiunea să vestească Evanghelia mîntuirii la toate neamurile pămîntului.

Despre Sfîntul Apostol Toma, zis "Geamănul” (în gr.: Didymos), evangheliile nu dau prea multe amănunte. Sin­opticele (Matei 10, 3; Marcu 3, 18; Luca 6, 15), apoi şi Faptele (1, 13), îl pomenesc doar în treacăt, ca pe unul dintre cei 12, fără alte menţiuni. Tot ce ştim despre el din surse canonice provine din Evanghelia după Ioan: supra­numele lui Toma (11, 6; 20, 24; 21, 2), atitudinea lui din pragul învierii lui Lazăr (11, 16), nelămurirea lui aparent naivă asupra unei afirmaţii a Mîntuitorului (14, 4-6), vestitul episod al îndoielii de după Înviere (20, 24-29) şi prezenţa lui în ceata celor 7 ucenici cărora Domnul li S-a arătat la Marea Tiberiadei (21, 1-2). Tradiţia ne spune că ulterior Toma a propovăduit în Mesopotamia, Persia şi India, fiind martirizat la Edessa.