Mironositele femei
Suntem
obisnuiti sa credem ca, mai toate cuvintele pe care le folosim au un
sens bun si exprima curat, ceea ce indeobste arata cuvantul de la sine
prin etimologia si semantica lui. Nu se intampla insa intotdeauna asa.
Iata ca si in dreptul cuvantului mironosita, ironia omeneasca a asezat
alte sensuri si alte trimiteri conotative, care s-au departat mult de
originea biblica a acestui cuvant.
La inceput femeile mironosite
au fost acelea care au ramas alaturi de Mantuitorul nostru Iisus
Hristos pana la moartea Sa, aducand mir si alte aromate ca sa unga
trupul Sau. In vremea aceea, conform ritualurilor de inmormantare
trupurile se infasurau in giulgiuri imbalsamate cu aceste miruri frumos
mirositoare. Asadar, mironosite erau atunci femeile purtatoare de mir,
fiind asa cum sunt descrise de Evanghelie: credincioase, iubitoare de
Dumnezeu, traind foarte aproape de apostoli si de Domnul, ajutandu-i si
urmandu-i pe acestia pretutindeni.
Ne intrebam insa, cine si cum sunt mironositele astazi? Mai sunt astazi femeile, adevarate mironosite?
Termenul de "mironosita" si-a pierdut sensul originar, insa el a supravietuit astazi primind noi semnificatii.
In zilele noastre, intr-o exprimare persiflatoare prin acest termen
sunt desemnate acele femei usor prefacute, care exagereaza evlavia
proprie, afisand ostentativ un pietism suspectat de habotnicie, de
rigorism religios, prea la vedere cu fustele lungi si cu baticele, insa
nu tot atat de virtuoase pe cat le arata imaginea care si-o promoveaza
agresiv in ochiul public.
Intr-o cheie mai prietenoasa de interpretare a cuvantului, mironositele
de azi sunt toate acele femei credincioase, care au o evlavie curata si
un comportament religios echilibrat, care sunt foarte aproape de
Biserica si de asemenea, care sunt prezente si la slujbele din timpul
saptamanii, nu numai la liturghiile duminicale.
Pentru aceste femei, Dumnezeu este totul, iar dragostea fata de
Mantuitorul le poarta pasii deseori spre Biserica, fiind capabile, ca
si odinioara mironositele femei, sa-L urmeze pana la moarte pe Domnul,
cu un deosebit curaj si mare credinta intru El.
Bineinteles ca, in aceste vremuri aceste modele biblice nu se mai
incadreaza in tiparele actuale, femeia moderna avand alt profil care nu
se mai regaseste in etosul evanghelic, din pacate. Femeia moderna nu
mai pune accentul pe calitatile ei spirituale, ci pe cele de ordin
estetic, nu se mai simte foarte legata de familie, ci de cariera, avand
alte prioritati, alte nevoi, din alte sfere de preocupare, nu de ordin
religios.
Instrainarea ei fata de Dumnezeu, indepartarea de problematica crestina
a vietii, a indepartat-o si de menirea ei primordiala, fireasca si
crestina de a deveni mama si sotie intr-o familie crestina si
credincioasa fidela a Bisericii. Astazi este mult mai aproape de moda,
de televizor, de lume si de alte lucruri decat de Dumnezeu.
Emanciparea ei nu consta in virtuti si fapte bune, ci este o emancipare
care vine din relatiile ei cu lumea, cu civilizatia acestui veac, cu
mondenitatile. Fiind o emancipare cosmopolita si nu una de sorginte
moral-crestina, care sa sporeasca pe masura progresului spiritual ce se
inregistreaza odata cu inaintarea in cunoasterea lui Dumnezeu, prin
cultivarea virtutilor sufletesti si prin savarsirea binelui sub toate
aspectele lui, acest tip de emancipare este, de fapt, un urcus in jos,
o cadere, scadere si decadere a omului degradat de spoiala lumii si
robit de pofta ochilor, poftele trupului si trufia vietii "emancipate"
de pacate, de patimi si nu de virtuti...
Accentul cade pe forma si forme, nu pe fond si continuturi ontologice;
achizitiile personale sunt de ordin material, nu spiritual, este o fuga
nebuna dupa "a avea" si nu dupa "a fi". Astazi domnitele fac mai mult
ca oricand operatii estetice si nu operatii ori schimbari de caracter
sau de profil moral, daca e cazul.
Dracul slavei desarte este un idol al modernitatii, caruia ii slujesc
aproape toti. El creaza revirimente prin mode, publicitate si trend. El
da tonul "clonelor" cei canta simfonia manipuland gusturile cu bagheta
sa magica si cu televiziuni.
Noi toti suntem preocupati mai mult de "look", de podoabe, de
imbracaminte si nu de modul de a trai cat mai nobil, mai curat si mai
sfant, obsedati mereu de frumusetea cea dinafara si nu de "omul cel
dinlauntru, cel tainic al inimii" (I Petru 3,4).
De aceea, totul cade in derizoriu si devine perisabil, totul e in
margine si la suprafata. Traim in afara, epidermic, deasupra lucrurilor
si a vietii, nu inlauntru lor si al nostru, acolo unde este Dumnezeu si
toata esenta vietii. Spalam trupul, dar nu curatim inima! Ne modernizam
prin civilizatie si tehnologii, dar nu ne innoim spiritual si nu ne
schimbam viata.
De aceea "femeile mironosite"
de azi nu-L mai intalnesc pe Domnul inviat. Nimeni nu-L poate vedea in
afara, pentru ca El este inlauntru, in ieslea sufletului nostru, in
pestera inimii... "Imparatia Cerurilor este inlauntrul vostru"(Luca 17,
21). Apoi, citim Scriptura: "fericiti cei curati cu inima ca aceia vor
vedea pe Dumnezeu"(Matei 5,8).
Noi nu mai cautam Imparatia lui Dumnezeu, noi nu mai vrem, astazi, sa
mergem la mormantul Mantuitorului, aidoma mironositelor femei...
Valorile morale, evanghelice au devenit desuete pentru femeia moderna.
Ea nu mai este purtatoare de mir, ci de parfumuri Chanel, ea nu mai
este o mironosita a credintei si a Domnului, ci a devenit o
"mironosita" a zeilor secularizarii si a modelor trecatoare ale acestui
veac, lipsite de sensibilitate si de simt religios.
"S-o sa-ti spuie de panglice, de volane si de mode,
Pe cand inima ta bate-n ritmul sfant al unei ode...
Cand vezi piatra ce nu simte nici durerea si nici mila -
De ai inima si minte - feri in laturi, e Dalila!", zicea M. Eminescu referindu-se la aceleasi lucruri in Scrisoarea V.
Recuzita lor astazi nu mai este alcatuita din fuste si miruri, ci
obligatoriu din pantaloni si margele. Nu mai au smerenie si
bunacuviinta, ci aere si pretentii. Nu mai sunt invesmantate de sfiala
si delicatete, ci simuleaza modestia si pudibonderia. Nu mai vezi pe
strada decat, rarisim, fuste sau rochii;
Emblemele feminitatii au disparut astazi, pudoarea nu mai este parfumul
zilelor de altadata, fecioria nu mai este o virtute. A fi gospodina nu
mai este de "bon ton", ci vetust, insa a fi exersata in relatiile cu
barbatii este "very cool" si de "bun gust".
La acest capitol ... statisticile sunt foarte triste, chiar la varstele
adolescentine... Parintii nu stiu sau nu mai fac nimic. Nu mai vor, nu
mai au timp ori nu le mai pasa. Asa e acum, se consoleaza unii. E bine
sa ai experienta, zic majoritatea... Altadata acest lucru era rusinea
satului, acum e fudulia orasenilor...
Vai de noi, vai de familiile noastre, vai de neamul nostru!... S-a
avortat o Romanie intreaga! Douazeci de milioane de avorturi de la
Revolutie incoace!
De ce nu canonizam mamele eroine, ci doar sihastri!? Iata de ce devin
ruine casele "mamelor" cu fii nenascuti, iata de ce devine pustie,
pustia oraselor, unde se nevoiesc cu prunc-ucideri, nenascutii
parinti...
In felul acesta, pentru "mironositele" de azi, Domnul Iisus Hristos nu
a mai inviat, ci doar a murit impreuna cu fiii si fiicele "acestui neam
desfranat si pacatos"... Ele nu mai vestesc Apostolilor ca "Domnul a
inviat", ci vestesc domnilor cu bani, ca sunt promotii la mall-uri si
la supermarket-uri...
Bucuria lor nu vine din reducerea la tacere a mortii si a pacatelor sau
din Inviere, ci din reducerile de preturi la haine, la produse
cosmetice si din resuscitarea senzoriala.
Totul este spoiala, dans, bataiala prin cluburi, can-can, libertinaj si
superficialitate. Barbatii sunt apreciati dupa calitatile lor fizice,
dupa aspect, dupa card, dupa functie si infatisare si nu dupa cum le
este viata, caracterul, profilul moral, nemaifiind astazi valorizati
dupa criterii de ordin crestin si dupa suflet.
Cei care iubesc "carnea" au afinitati elective. Cei care iubesc duhul
sunt habotnici. Tinerii nu mai vor sa se casatoreasca, ci vor sa-si
traiasca viata, adica moartea... nu mai vor sa fie pelerini spre Cer,
ci concubini in "case darapanate"...
Aceste mentalitati cosmopolite au afectat conceptiile despre viata,
familie, despre Dumnezeu si despre orice, atat ale femeii moderne, cat
si ale barbatului "metrosexual", asa-zisa "emancipare" destructurand
axiologic relatiile dintre oameni si modificand comportamentele
"mironositelor" si din biserica. S-au emancipat si acestea. Astazi
intalnesti si aici "mironosita de trei ori femeie": femeia-jandarm,
femeia-sef, femeia-a toate stiutoare, femeia-barbat care face ordine si
da cu tine de pereti daca iei locul ei "de veci" din biserica ori daca
nu stii ce ai de facut sau cum sa te comporti in Casa Domnului sau
oriunde in alta parte...
Deci, la intrebarea cine sunt adevaratele mironosite, se poate raspunde
la fel ca si la intrebarea cine sunt adevaratii ctitori ai bisericilor
sau adevaratii credinciosi.
Numai unii ... este raspunsul! O minoritate, desigur! Unii care sunt
foarte discreti, anonimi, nevazuti si nestiuti...Cu certitudine, nu cei
care ne inchipuim noi ca sunt si nici cei care se inchipuie ei insisi
ca sunt, ci aceia pe care doar Dumnezeul din ceruri ii stie...
Mironosite sunt cele care seamana cu Maria Magdalena, cu Ioana, cu
Maria lui Cleopa si cu Maria lui Iacov, cu Suzana, cu Marta si Maria,
cu Veronica si cu toate femeile sfinte ale Bisericii lui Hristos din
toate timpurile... si care au avut si au ca si ele, aceeasi dragoste
desavarsita si statornica fata de Domnul, aceeasi credinta curata.
De asemenea, mironosite ar fi si sunt toate acele femei care inteleg si
pretuiesc cuvantul - fidelitate, care, ca si femeile ce au venit la
mormant au sfidat moartea, frica, primejdia, frigul, noaptea,
strajerii...
Iar ctitori si credinciosi adevarati ai Bisericii nu sunt cei care
arunca din preaplinul lor in cutia milei, nici cei care fac milostenie
din banul public, nu doar acestia, ci acele vaduve sarace care cu doi
banuti au dat toata averea lor, "tot ce aveau", mamele cu copii educati
in credinta, femeile casatorite care au viata crestina autentica,
tinerii feciorelnici si evlaviosi, martirii neamului si marturisitorii,
calugarii cuviosi si smeriti, ierarhii cu viata sfanta, intelectualii
luminati si cu frica de Dumnezeu, credinciosii care vin regulat la
biserica, participand la slujbele sfinte si care dau pomelnice pentru
viii si mortii lor si desigur, toti aceia care au inteles ca: "mai
fericit este a da decat a lua"(Fapte 20, 35).
Tot asa, ctitori sunt si preotii care se jertfesc in si pentru Biserica
si pentru pastoritii lor, trudind zi de zi la mantuirea lor si noapte
de noapte...
Mironosite si ctitori si credinciosi adevarati sunt, astfel, toti acei
oameni care dau din ceea ce este al lor, nu din ceea ce este al
altora...sunt toti acei care iubesc cu adevarat pe Dumnezeu pana la
capatul vietii lor si pana la moarte...sunt toti acei care au inteles
ca "atat ai iubit cat ai daruit" ... Bisericii, neamului, semenilor si
lui Dumnezeu.
Acestia toti sunt, deci, mironositele si credinciosii Domnului ... care
au ctitorit si ctitoresc Ortodoxia cu viata lor crestina, nu
cantitativ, ci calitativ !... caci "cel ce este credincios in putin
este credincios si in mult, zice Domnul"(Luca 16,10).
Pr. Alin-Cristian Preotu
|