versiune cu diacritice - aici
Cuviosul si de Dumnezeu purtătorul Părintele nostru
Talasie Libianul si
Africanul
Despre dragoste, înfrânare si petrecerea cea după minte către
Pavel presbiterul1 SUTA ÎNTÂIA Al cărei acrostih este acesta: Fratelui
duhovnicesc si iubitului Domn Pavel, Talasie, la arătare isihast, iar în realitate
căutător de slavă desartă.
1. Dorul întins întreg spre Dumnezeu leagă pe
cei ce-1 au, cu Dumnezeu si întreolaltă".
2. Mintea, care a dobândit
dragoste duhovnicească nu cugetă despre aproapele cele ce nu se potrivesc cu dragostea.
3.
Cel ce binecuvântează cu gura dar dispretuieste cu inima ascunde fătărnicia sub
chipul dragostei.
4. Cel ce a dobândit dragoste rabdă fără să se tulbure
supărările si suferintele ce-i vin de la dusmani.
5. Singură iubirea uneste
zidirea cu Dumnezeu si făpturile întreolaltă în acelasi cuget.
6."Dragoste
adevărată a dobândit acela care nu suferă bănuieli si vorbe împotriva aproapelui.
7.
Cinstit în fata lui Dumnezeu si a oamenilor este acela care nu încearcă nimic
pentru surparea dragostei.
8. De dragostea nefătarnică tine cuvîntul adevărat
pornit din constiinta cea bună.
9. Cel ce aduce fratelui la cunostintă
ocările altuia, ascunde pizma sub înfătisarea bunăvointei.
10. Precum virtutile
trupesti îsi atrag slava de la oameni, asa cele duhovnicesti pe cea de la Dumnezeu.
11.
Dragostea si înfrânarea curătesc sufletul, dar mintea o luminează rugăciunea curată.
12.
Bărbat puternic este acela" care alungă păcatul prin făptuire si cunostintă.
13.
Cel ce a dobândit nepătimirea si cunostinta duhovnicească a aflat har la Dumnezeu.
14.
De vrei a birui gândurile pătimase, câstigă înfrânarea si dragostea fată de aproapele.
15.
Păzeste-te de neînfrânare si ură si nu vei întâmpina piedică în vremea rugăciunii
tale.
16. Precum nu se pot vedea aromate în mocirlă, asa nici bună mireasmă
dragostei în sufletul celui ce tine minte răul.
17. Stăpâneste cu vitejie
mânia si pofta si te vei izbăvi degrabă de gândurile rele.
18 Slava desartă
o stingi făptuind în ascuns; iar mândria o izgonesti nedispretuind pe nimeni.
19
De slava desartă tine fătărnicia si minciuna, iar de mândrie părerea de sine si
pizma.
20. Povătuitor este acela ce se stăpâneste pe sine si-si supune
sufletul si trupul ratiunii.
21. Sinceritatea prietenului se arată la vreme
de cercare, dacă ia parte la necaz.
22. Asigură-ti simturile cu chipul
(modul) isihiei si cumpăneste gândurile care stau în inimă.
23. întâmpină
fără pomenire de rău gândurile de supărare; iar fată de cele iubitoare de plăcere
arată-te cu vrăjmăsie.
24. Linistea (isihia), rugăciunea, dragostea si
înfrânarea, sunt o cărută cu patru roate, care suie mintea la ceruri. .
25.
Topeste-ti trupul cu foamea si privegherea si vei alunga gândul josnic al plăcerii.
26. "Precum se topeste ceara de fata focului",2 asa gândul necurat
de frica lui Dumnezeu.
27. Rea pagubă este pentru sufletul întelept să
zăbovească mintea multă vreme într-o patimă de ocară.
28. Rabdă întâmplările
de întristare si de durere, că prin acestea te curăteste purtarea de grijă (Providenta)
a
lui Dumnezeu.
29. Dacă ai aruncat materia si te-ai lepădat de lume, leapădă-te
acum si de gândurile rele.
30. Lucrarea proprie a mintii e să se ocupe
neîncetat cu cuvintele lui Dumnezeu.
31. Precum lucrul lui Dumnezeu este
să cârmuiască lumea, asa a sufletului este să-si cârmuiască trupul.
32.
Cu ce nădejde vom întâmpina pe Hristos, dacă am slujit până acum plăcerilor trupului?
33
Plăcerea se stinge prin reaua pătimire si prin întristare, fie prin cele de Dună
voie, fie prin cele aduse de Providentă. .
34. Iubirea de argint este o
materie a patimilor, întrucât face să crească plăcerea generală.
35 Lipsa
plăcerii naste întristarea: iar plăcerea e împreunată cu toată patima.
36.
Cu măsura cu care masori trupului tău, ti se va măsura întors din partea lui Dumnezeu.
37.
Fapta judecătii dumnezeiesti e răsplătirea dreaptă a celor săvârsite în trup.
38.
Virtutea si cunostinta nasc nemurirea; lipsa lor e maica mortii.3
39 întristarea
după Dumnezeu stinge plăcerea; iar stingerea plăcerii înseamnă învierea sufletului.
40.
Nepătimirea este nemiscarea sufletului spre păcat. Dar ea nu se-poate ajunge fără
mila lui Hristos.
41. Mântuitorul sufletului si al trupului este Hristos.
Cel ce păseste pe urmele Lui se slobozeste de păcat.
42. De vrei să dobândesti
mântuirea, leapădă-te de plăceri si ia asupra ta înfrânarea si dragostea, împreună
cu rugăciunea stăruitoare.
43 De nepătimire tine dreapta socoteală adevărată
(discernământul). Urmând acesteia, fă totul cu măsură si rânduială.
44.
Domnul si Dumnezeul nostru este Iisus Hristos; mintea, care urmează Lui, nu va
rămâne în întuneric.
45. Adună-ti mintea si păzeste-ti gândurile; si pe
care le vei afla pătimase, războieste-le.
46. Trei sunt căile prin cari
primesti gânduri: simtirea (lucrarea simturilor), amintirea si starea mustului
(amestecarea) din trup. Dar cele mai stăruitoare sunt cele din amintire.
celor
netrupesti si care este începutul si sfârsitul lumii.
48. Nu uita de făptuire
si ti se va lumina mintea ta.
"Comori ascunse si nevăzute, zice, îti
voi deschide tie în chip ascuns".4
49. Cel ce s-a slobozit de patimi
a aflat har la Dumnezeu si cel ce s-a învrednicit de cunostintă mare milă.
50.
Mintea slobozită de patimi se face în chipul luminii luminându-se neîncetat de
contemplatiile lucrurilor.
51. Lumina sufletului este sfânta cunostintă,
de care fiind lipsit cel fără de minte, umblă în întuneric.
52. Cel ce
petrece în întuneric este lipsit de minte. Pe el îl ia în primire întunericul
nestiintei.
53" Cel ce iubeste pe Iisus se va slobozi de păcat. Iar
cel ce urmează Lui va vedea cunostinta adevărată.
54. Mintea slobozită
de patimi vede gândurile simple,5 atât când veghează trupul, cât si în somn.,
55.
Mintea curătită la culme se simte strâmtorată de lucruri si vrea să fie mereu
afară de toate cele create.
32. Cu ce nădejde vom întâmpina pe Hristos,
dacă am slujit până acum plăcerilor trupului?
33 Plăcerea se stinge prin
reaua pătimire si prin întristare, fie prin cele de bună voie, fie prin cele aduse
de Providentă.
34. Iubirea de argint este o materie a patimilor, întrucât
face să crească plăcerea generală.
35 Lipsa plăcerii naste întristarea:
iar plăcerea e împreunată cu toată patima.
36. Cu măsura cu care masori
trupului tău, ti se va măsura întors din partea lui Dumnezeu.
37. Fapta
judecătii dumnezeiesti e răsplătirea dreaptă a celor săvârsite în trup.
38.
Virtutea si cunostinta nasc nemurirea; lipsa lor e maica mortii.3
39 întristarea
după Dumnezeu stinge plăcerea; iar stingerea plăcerii înseamnă învierea sufletului.
40.
Nepătimirea este nemiscarea sufletului spre păcat. Dar ea nu se poate ajunge fără
mila lui Hristos.
41. Mântuitorul sufletului si al trupului este Hristos.
Cel ce păseste pe urmele Lui se slobozeste de păcat.
42. De vrei să dobândesti
mântuirea, leapădă-te de plăceri si ia asupra ta înfrânarea si dragostea, împreună
cu rugăciunea stăruitoare.
43-De nepătimire tine dreapta socoteală adevărată
(discernământul). Urmând acesteia, fă totul cu măsură si rânduială.
44.
Domnul si Dumnezeul nostru este Iisus Hristos; mintea, care urmează Lui, nu va
rămâne în întuneric.
45. Adună-ti mintea si păzeste-ti gândurile; si pe
care le vei afla pătimase, războieste-le.
46. Trei sunt căile prin cari
primesti gânduri: simtirea (lucrarea simturilor), amintirea si starea mustului
(amestecarea) din trup. Dar cele mai stăruitoare sunt cele din amintire.
47.
Cel căruia i s-a dat întelepciune cunoaste scopurile celor netrupesti si care
este începutul si sfârsitul lumii.
48. Nu uita de făptuire si ti se va
lumina mintea ta.
"Comori ascunse si nevăzute, zice, îti voi deschide
tie în chip ascuns".4
49. Cel ce s-a slobozit de patimi a aflat har
la Dumnezeu si cel ce s-a învrednicit de cunostintă mare milă.
50. Mintea
slobozită de patimi se face în crupul luminii luminându-se neîncetat de contemplatiile
lucrurilor.
51. Lumina sufletului este sfânta cunostintă, de care fiind
lipsit cel fără de minte, umblă în întuneric.
52. Cel ce petrece în întuneric
este lipsit de minte. Pe el îl ia în primire întunericul nestiintei.
53.
Cel ce iubeste pe Iisus se va slobozi de păcat. Iar cel ce urmează Lui va vedea
cunostinta adevărată.
54. Mintea slobozită de patimi vede gândurile simple,5
atât când veghează trupul, cât si în somn.,
55. Mintea curătită la culme
se simte strâmtorată de lucruri si vrea să fie mereu afară de toate cele create
56.
Fericit este cel ce a ajuns la nesfârsirea fără margini; si a ajuns acela care
a trecut peste cele mărginite.
57. Ratiunile lui Dumnezeu le cercetează
acela care-L cinsteste pe El. Dar le află cel îndrăgostit de adevăr.
58.
Mintea ce se miscă din dreptate află adevărul. Dar cea care se miscă din vreo
patimă nu-1 va afla.
59" Precum în fiintă Dumnezeu este necunoscut,
asa în măretie este fără margini.
60. Fiinta care nu are început si sfârsit
nu poate fi înteleasă după firea ei.
61. Mântuirea fiecărei făpturi stă
în purtarea de grijă, mai presus de orice bunătate, a Făcătorului.
62.
Domnul sprijină pe toti cei căzuti în stări vrednice de milă si ridică pe toti
cei frânti.
63. Hristos este judecătorul viilor si al mortilor si. răsplătitorul
faptelor fiecăruia.
64. De vrei să-ti stăpânesti sufletul si trupul, taie
de mai înainte pricinile patimilor.
65. Uneste-ti puterile sufletului cu
virtutile si le vei despărti cu sigurantă de toată pornirea patimilor.
66.
Struneste cu înfrânarea pornirile poftei; iar pe ale iutimii cu dragostea duhovnicească.
67.Linistea
(isihia) si rugăciunea sunt cele mai mari arme ale virtutii, căci acestea, curătind
mintea, o fac străvăzătoare.
68. Numai întâlnirea duhovnicească foloseste.
Iar decât toate celelalte, mai de pret este linistea (isihia).
69. Dintre
cele cinci feluri de întâlniri, alege trei; pe al patrulea să nu-1 obisnuiesti
des, iar de al cincilea îndepărtează-te.
70. Linistea o iubeste cel ce
nu pătimeste fată de cele ale lumii.
71. Constiinta este un învătător
sincer. Cine ascultă de ea petrece fără greseală.
72. Constiinta numai
pe aceia nu-i judecă ce au ajuns la culmea virtutii, sau a păcatului.
73.
Nepătimirea cea mai înaltă face gândurile simple. Iar cunostinta cea mai înaltă
stă înaintea Celui mai presus de cunostintă.
74. Întristarea cea de ocară
e pricinuită de lipsa plăcerilor. Cel ce le dispretuieste pe acestea petrece neîntristat.
75.
Întristarea, peste tot, este lipsa plăcerii, fie a celei după Dumnezeu, fie a
celei după lume.
76. Împărătia lui Dumnezeu este bunătate si întelepciune.
Cine le dobândeste pe acestea vietuieste în ceruri.
77. Om nenorocit este
acela care pretuieste prin fapte trupul mai mult decât sufletul si lumea mai mult
decât pe Dumnezeu.
78. Dragoste deopotrivă fată de toti a câstigat acela
care nu pizmuieste pe cei strădalnici, iar de cei răi are milă.
79 După
adevăr ar trebui să conducă acela care impune mai întâi sufletului si trupului
său legile virtutii.
80. Negutător duhovnicesc este acela care pentru cele
viitoare se leapădă deopotrivă atât de cele plăcute cât si de cele acre ale vietii.
81. Sufletul se întăreste prin dragoste si înfrânare; iar mintea, prin
rugăciunea curată si vederea (contemplarea) duhovnicească.
82. Auzind un
cuvânt folositor, nu judeca pe cel ce-l spune, ca să nu te lipsesti de sfatul
folositor.
83. Socotinta vicleană gândeste rele si preface vredniciile
aproapelui în scăderi.
84. NU crede gândului care judecă pe aproapele.
Căci numai cine are vistierie rea gândeste cele rele.
85. Inima bună poartă
gânduri bune. Căci precum este comoara ei, asa sunt si gândurile ei.
86.
Păzeste-ti gândurile si fugi de păcat, ca nu cumva, întunecându-se mintea, să
vezi unele în locul altora.
87. întăreste-te gândindu-te la Iudeii care,
orbiti de pizmă, L-au socotit pe Domnul si Dumnezeul nostru drept Belzebut.
88.
Bănuiala rea întunecă cugetarea si te face să vezi, în loc de cale, cele alăturea
de cale.
89. Păcatele stau alăturea de virtuti, si de aceea cei răi iau
virtutile drept păcate.
90. Mintea zăbovind în plăcere sau în întristare
cade repede în patima trândăviei.
91. Constiinta curată ridică sufletul.
Iar gândul murdar îl doboară la pământ.
92. Răscolindu-se, patimile alungă
slava desartă; iar de sunt înlăturate, aceea iarăsi se întoarce.
93. De
vrei să te izbăvesti de toate patimile, apucă-te de înfrânare, de dragoste si
de rugăciune.
94. Mintea zăbovind prin rugăciune la Dumnezeu izbăveste
si partea pasională a sufletului de patimi.
95. Dumnezeu dând fiintă făpturilor,
a legat totodată toate prin purtarea Sa de grijă (prin Providentă).
96.
Iar fiind Stăpân si făcându-Se rob, a arătat zidirii culmea purtării Sale de grijă
(culmea Providentei Sale).
97. Căci Dumnezeu si Cuvântul Întrupându-Se
neschimbat s-a unit cu toată zidirea prin trup6.
98. Minune străină se
întâmplă în cer si pe pământ, că Dumnezeu este pe pământ si omul în ceruri.
99.
Ca unind pe oameni cu îngerii să dăruiască totodată întregii zidiri dumnezeirea.
100.
Cunostinta Sfintei si celei de o fiintă Treimi este sfintire si îndumnezeire pentru
îngeri si pentru oameni. ,
101. Iertarea păcatelor este slobozire de patimi.
Cina n-a fost încă slobozit prin har, n-a dobândit încă iertarea. SUTA A
DOUA Al cărei acrostih este acesta: Roagă-te pentru mine, frate preacinstite,
că mari rele astept, vrednice de mine, întristări pentru suflet si dureri pentru
trup.
1. De vrei să te izbăvesti dintr-o dată de păcate, leapădă-te de
iubirea de sine, maica tuturor relelor.
2. Sănătatea sufletului este nepătimirea
si cunostinta. La ea nu poate ajunge cel ce slujeste plăcerilor.
3. înfrânarea
cu răbdare si dragostea cu îndelungă răbdare usca plăcerile trupesti si sufletesti.
4.
Începutul relelor din suflet este iubirea de sine. Iar iubirea de sine este iubirea
de trup.
5. E propriu celui rational să se supună ratiunii si să-si strunească
si robească trupul
6. Este o rusine pentru omul rational să se supună părtii
nerationale si să slujească poftelor urâte ale ei.
7. Este o faptă rea
a sufletului rational să părăsească pe Ziditorul si să se închine trupului.
8.
Ti s-a poruncit să ai trupul slujitor, nu să slujesti plăcerilor Iui, împotriva
firii.
9" Rupe legăturile iubirii fată de trup si să nu dai nimic
slugii ceea ce nu-i neapărată trebuintă.
10. Închide simtirile în cetatea
linistii, ca să nu tragă mintea spre poftele lor.
11. Cele mai bune arme
ale celui ce se linisteste cu răbdare sunt înfrânarea, dragostea, rugăciunea,
atentia7 si citirea. .
12. Nu va înceta mintea să se învârtească în jurul
plăcerilor până ce va fi pus. stăpânire peste trup.
13. Să luptăm pentru
porunci ca să ne izbăvim de patimi; si pentru dumnezeiestile dogme ca să ne învrednicim
de cunostintă.
14. Netulburarea (nemurirea)8 sufletului stă în nepătimire
si cunostintă; de ea nu se poate împărtăsi cel ce slujeste plăcerilor.
15.
Pune stăpânire pe trup stingând plăcerile, si eliberează-1 de robia cea grea9.
16.
Fiind zidit slobod si chemat la slobozenie, nu răbda să fii rob patimilor necurate10.
17.
Dracii leagă mintea de cele supuse simturilor, prin întristări si plăceri, pofte
si temeri.
18. Frica Domnului stăpâneste poftele si întristarea după Dumnezeu
alungă plăcerea.
19. Pofta după întelepciune dispretuieste frica si plăcerea
cunostintei izgoneste întristarea.
20. Scripturile cuprind acestea patru:
poruncile, dogmele, amenintările, făgăduintele. *
21. Pofta e oprită de
înfrânare si osteneală; si e micsorată de liniste si de dragostea dumnezeiască.
22.
Să nu întepi pe fratele cu vorbe de ghicituri; căci nu vei răbda când vei primi
cele asemenea.
23. Mânia e oprită de îndelunga răbdare si de nepomenirea
răului; si e micsorată de dragoste si de împreuna pătimire (compătimire).
24.
Cui i s-a dat cunostintă i s-a dat lumina întelegerii. Iar cel ce primind-o o
necinsteste va vedea întuneric.
25. Păzirea poruncilor lui Dumnezeu naste
nepătimirea; iar nepătimirea sufletului păstrează cunostinta.
26. Ridică
cele supuse santurilor la o vedere cu mintea (la o contemplatie inteligibilă)
si vei înălta simtirea deasupra celor supuse simturilor.
27. Femeia sensibilă
închipuieste sufletul activ, cu care însotindu-se mintea11 naste virtutile
28.
Cercetarea cuvintelor lui Dumnezeu îi aduce cunostintă de Dumnezeu celui ce o
caută întru adevăr, cu evlavie si cu dor.
29. Ceea ce este lumina pentru
cei ce văd si pentru cele văzute, aceea este Dumnezeu pentru cei ce cugetă si
pentru cele cugetate.
30. Tăria sensibilă (cerul) închipuieste tăria credintei,
în care strălucesc toti sfintii ca niste luminători.
31. Ierusalimul este
cunostinta cerească a celor netrupesti. Căci în ea se contemplă vederea păcii.
32.
Nu uita de făptuire. Găti uitând de ea se împutinează cunostinta, si făcându-se
foamete, te vei coborî în Egipt.
33. Libertatea spirituală (mintală) stă
în izbăvirea de patimi. La ea nimeni nu ajunge fără mila lui Hristos.
34.
Pământul făgăduintei este împărătia Cerurilor, pe care ne-o câstigă nepătimirea,
si cunostinta.
35. Egiptul spiritual este întunecimea patimilor. La el
nimeni nu coboară dacă nu cade la foamete.
36.Obisnuieste-ti urechea să
asculte des cuvinte duhovnicesti si mintea ta se va depărta de gândurile necurate.
37.
Singur Dumnezeu e bun si întelept prin fire. Dar se face si mintea prin împărtăsire,
dacă se străduieste.
38. Stăpâneste-ti stomacul, somnul, mânia si limba;
si nu vei lovi de piatră piciorul tău.
39 Nevoieste-te să iubesti pe tot
omul deopotrivă si vei alunga de-a valma toate patimile.
40. Vederea (contemplarea)
celor supuse simturilor este o lucrare comună a mintii si a simtirii, Dar cunostinta
celor inteligibile este numai a mintii.
41. Este cu neputintă mintii să
se îndeletnicească cu cele inteligibile, de nu va tăia afectiunea fată de simtire
si fată de cele supuse simturilor.
42. Simtirea e dusă de o împătimire
firească spre cele supuse simturilor si fiind atrasă de acelea trage după sine
si mintea.
43. Încovoaie simtirea spre slujirea mintii si nu-i da vreme
ca să o tragă ea pe aceea spre sine.
44. Când se întâmplă ca mintea să
se îndeletnicească cu cele supuse simturilor, atrage simtirea la ea, ridicând
în minte cele ce stau în fată13.
45. Semnul că mintea se îndeletniceste
cu cele inteligibile îl avem în aceea că dispretuieste toate cele ce desfătează
simtirea.
. 46. Când mintea e deschisă spre vederea celor inteligibile,
are fată de ele o plăcere cu anevoie de pierdut.
47. Când mintea se îmbogăteste
de cunostinta Unitătii, a pus cu totul stăpânire si pe simtire.
48. împiedică-ti
mintea să se învârtească în jurul celor supuse simturilor ca să nu-si rodească
prin ele plăceri si întristări.
49. Cele cu care se îndeletniceste mintea
întru cele dumnezeiesti îsi fac si din partea pătimitoare (pasională, afectivă)
armă dumnezeiască.
50. Este cu neputintă mintii să se pătrundă de cunostintă14,
de nu-si va fi apropiat15 mai înainte partea pasională din sine prin virtutile
sale.
51. Mintea se face străină de cele ale lumii, atunci când îsi taie
orice afectiune fată de simtire.
52. De firea părtii rationale a sufletului
tine să se îndeletnicească cu cunostinta lui Dumnezeu; iar de a celei pasionale
să îmbrătiseze dragostea si înfrânarea.
53. Este cu neputintă mintii să
zăbovească la un lucru supus simturilor, dacă n-a câstigat o patimă fată de el.
54.
Minte desăvârsită este aceea care s-a îmbibat de cunostintă; iar suflet desăvârsit
este acela care s-a tesut cu virtutile.
55. Afectiunea mintii fată de simtire
o face roabă plăcerilor trupului.
56. Mintea e clintită din locul cunostintei,
când partea pasională (afectivă) a sufletului iese din virtutile sale.
57.
Am luat putere să ne facem fii ai lui Dumnezeu. Dar nu ne vom face, de nu ne vom
dezbrăca de patimi.
58. Nimeni să nu-si închipuie că a ajuns fiu al lui
Dumnezeu în chip actual, dacă nu a dobândit încă în sine trăsăturile dumnezeiesti.
59
Asemănarea în purtare16 cu binele sau cu răul face sau fii ai lui Dumnezeu, sau
fii ai satanei.
60. Bărbat chibzuit este cel ce ia aminte la sine si se
grăbeste să se despartă de toată întinăciunea.
61. Sufletul împietrit când
e bătut nu simte, iar pe binefăcătorul său nu-1 recunoaste.
62. Haina murdară
scoate pe cel ce-o poartă afară de la nunta dumnezeiască si-1 face părtas de întunericul
de afară.
63. Cel ce se teme de Domnul se îngrijeste de sufletul său si
se izbăveste pe sine de tovărăsia cea rea.
64. Este cu neputintă să dobândească
mila lui Dumnezeu cel ce L-a părăsit pe El si slujeste plăcerilor.
65.
Chiar dacă nu vrem să credem, Iisus a zis că nimenea nu poate sluji la doi domni.
66.
Sufletul întinat de patimi s-a împietrit si nu primeste să creadă fără tăieri
si arsuri.
67. Pe cei învârtosati îi iau în primire probe înfricosate.
Căci fără dureri nu primesc să se înmoaie.
68. Bărbatul chibzuit se îngrijeste
de sine si prin dureri de bună voie ocoleste pe cele fără voie.
69. Grija
de suflet se arată în reaua pătimire si în smerenie, prin care iartă Dumnezeu
toate păcatele.
70. Precum poftele si mâniile înmultesc păcatele, asa înfrânarea
si smerenia le Sterg.
71..întristarea după Dumnezeu frânge inima; iar întristarea
e născută de frica de munci.
72. întristarea după Dumnezeu curăteste inima
si depărtează de la ea întinăciunea plăcerilor.
73. Răbdarea este iubirea
de osteneală a sufletului. Iar unde este iubire de osteneală, s-a scos afară iubirea
de plăcere.
74. Orice păcat se face pentru plăcere si orice iertare vine
pentru reaua pătimire si pentru întristare.
75. Cel ce nu vrea să se pocăiască
prin osteneli de bună voie cade, potrivit Providentei, în osteneli fără voie.
76.
Hristos este Mântuitorul lumii întregi si a dăruit oamenilor pocăinta spre mântuire.
77.
Pocăinta naste păzirea poruncilor; iar păzirea poruncilor aduce curătia sufletului.
78.
Curătia sufletului înseamnă izbăvirea de patimi; iar izbăvirea de patimi naste
dragostea17.
79. Suflet curat este acela care iubeste pe Dumnezeu; iar
minte curată aceea care s-a despărtit de nestiintă.
80. Luptă pentru poruncile
lui Hristos până la moarte; căci curătindu-te prin ele, vei intra în viată.
81.
Foloseste-te de trup ca de un slujitor al poruncilor, păzindu-1 cu toată puterea
nesupus plăcerilor18 si fără boală.
82. Răscoala trupului vine*din neglijarea
rugăciunii, a dietei si linistii celei bune.
83. Linistea cea bună naste
roade bune: înfrânarea, dragostea si rugăciunea curată.
84. Cetirea si
rugăciunea curătesc mintea; iar dragostea si înfrânarea partea pasională (afectivă)
a sufletului.
85. Păzeste aceeasi înfrânare totdeauna, ca să nu cazi, prin
neegalitate, în cele contrare.
86. Cel ce-si pune legi sie-si să nu se
facă neascultător sie-si. Căci cel ce se nesocoteste pe sine,pe sine se amăgeste.
87.
Sufletele pătimase sunt apusuri spirituale, căci acestora le-a apus Soarele dreptătii.
88.
Fiu al lui Dumnezeu este cel ce s-a făcut asemenea lui Dumnezeu, prin bunătate,
întelepciune, putere si dreptate.
89. Deprinderea păcatului este boala
sufletului. Iar - păcatul cu lucrul este moartea lui.
90. Nepătimirea desăvârsită
este sărăcia spirituală, la care, ajungând mintea, se desparte de cele de aici.
91.
Păzeste într-o armonie virtutile sufletului; căci din acestea se naste roadă dreptătii.
92.
Zic Părintii că vederea celor inteligibile este netrupească, fiind cu totul liberă
de materie si formă.19
93. Precum cele patru stihii sunt din materie si
formă, asa si trupurile plăsmuite din ele sunt din acelea.
94. Cuvântul
făcându-Se trup din iubirea de oameni, nici ceea ce era n-a prefăcut, nici ceea
ce a devenit n-a preschimbat.
95. Precum zicem că Hristos cel unul este
din dumnezeire si omenitate si în dumnezeire si omenitate, asa zicem că este din
două firi si în două firi. .
96. Mărturisim un singur ipostas al lui Hristos
în două firi, unite neîmpărtit.
97. Slăvim neîmpărtit ipostasul cel unul
al lui Hristos si mărturisim neamestecată unirea firilor.
98. Ne închinăm
unei Fiinte a dumnezeirii în trei ipostasuri si mărturisim Sfânta Treime cea de
o fiintă.
99. Proprietătile deosebite ale celor trei ipostasuri sunt: cea
de Tată cea de Fiu si purcederea. Iar comun celor trei ipostasuri au: fiinta,
firea, dumnezeirea si bunătatea. SUTA A TREIA Al cărei acrostih este
acesta: dar rele eu, adevărat nu sunt cele pare întristează trupul, dar sufletul
îl curătă, ci cele care întristează constiinta, iar trupul îl desfătează20.
1.
Despre Cel din fire bun cugetă cele bune. Si despre tot omul gândeste numai bine.
2.
În ziua judecătii ne va cere Dumnezeu să dăm socoteală pentru cuvinte, fapte si
gânduri.
3. Deprinderea virtutii sau a păcatului ne miscă să gândim, să
grăim, sau să săvârsim cele bune sau cele rele.
4. Mintea stăpânită de
patimi cugetă cele ce nu se cuvin. Iar cugetarea aceasta o fac arătată cuvintele
si faptele.
5. Gândului rău îi premerge patima. Iar pricina patimii este
simtirea (perceptia prin simturi), precum pricina relei întrebuintări a acesteia
este mintea.
6. Încuie simtirea si războieste închipuirea (prejudecata);
si dezrădăcinează patimile cu armele poruncilor.
7. Păcatul învechit cere
nevointa (asceză) îndelungată.
Căci obisnuinta învârtosată nu poate fi
clintită din loc dintr-o dată.
8. Nevointa stăruitoare în înfrânare si
dragoste prin răbdare si liniste scoate cele înrădăcinate.
9. Miscă-ti
mintea necontenit la rugăciune si vei împrăstia gândurile care stăruiesc în inimă.
10.
Nevointa are trebuintă de răbdare si de îndelungă răbdare. Căci numai prin osteneală
îndelungată se izgoneste iubirea de plăcere.
11. Te vei deda usor cu ostenelile
nevointei, de vei face toate cu măsură si cu rânduială.
12. Păzeste aceeasi
măsură în nevointă si să nu dezlegi canonul fără trebuintă.
13. Precum
dragostea si înfrânarea curătesc gândurile, asa contemplatia si rugăciunea toată
înăltarea trufasă.
14. Constiinta curată o fac ostenelile nevointei, ca
postul, privegherea, răbdarea si îndelunga răbdare. .
15. Cel ce rabdă
loviturile încercărilor fără voie se face smerit la cuget, bine nădăjduitor si
cercat
16. Răbdarea este iubirea de osteneli a sufletului. Ea constă din
osteneli de bună voie si din încercări fără de voie.
17. Păcatul e vestejit
de stăruinta în suferinte si e ars deplin de răbdarea până la capăt.
18.
Venirea ostenelilor îndurerează simtirea; iar venirea întristării înlătură plăcerea.
19.
Patru sunt patimile (afectele) cele mai generale, pe care le foloseste Providenta
cu întelepciune una împotriva alteia.
20. Venirea întristării strâmtorează
plăcerea; iar frica de chinuri vestejeste pofta.
21. Mintea chibzuită îsi
întăreste sufletul si-si deprinde trupul la toată nevointa.
22. Străduieste-te
să faci monah nu numai pe omul din afară, ci si pe omul dinlăuntru, izbăvîndu-1
de patimi.
23. Prima lepădare este lepădarea de lucruri; a doua si a treia
este lepădarea de patimi si de nestiintă.
24. Usor se izbăveste cineva,
dacă vrea, de lucruri. Dar nu cu putină osteneală de patimile21 fată de ele.
25.
Stăpânindu-ti pofta, vei birui si mânia; căci ea este pricina care stârneste mânia.
26.
Oare ne-am izbăvit de gândurile pătimase si ne-am apucat de rugăciunea curată
si nematerială, sau nu?
27. Mare este mintea care s-a izbăvit de patimi
si s-a despărtit de făpturi si petrece în Dumnezeu.
28. Cel ce înaintează
filosofează în acestea trei: în porunci, în dogme si în credinta Sfintei Treimi.
29.
Mintea izbăvită de patimi se află în acestea: în gânduri simple, în contemplarea
făpturilor si în lumina vesnică.22
30. în sufletele noastre se ascund patimi
foarte rele. Ele se dau însă pe fată abia când se arată lucrurile.
32.
Patimile sunt stârnite de acestea trei: de amintire, de starea mustului din trup
si de simtire (perceptia simtuală), precum s-a zis.
33. Mintea care a-închis
simtirea si si-a făcut egală starea mustului din trup23 nu mai are război decât
cu amintirea.
34. Patimile sunt stârnite de simtire, atunci când nu e de
fată si dragostea duhovnicească.
35. Postul cumpătat, privegherea si cântarea
de psalmi fac egală starea trupului.
36. Aceste trei schimbă în rău starea
trupului: lipsa de regulă în hrană, schimbarea aerului si atingerea dracilor.
37.
Amintirile pătimase sunt făcute simple24 prin rugăciune, citire, înfrânare si
dragoste.
38. închide întâi simtirea prin liniste si apoi luptă cu armele
virtutilor împotriva amintirilor.
39. Păcatul cu cugetul este reaua întrebuintare
a gândurilor; iar păcatul cu fapta este reaua întrebuintare a lucrurilor.
40.
Reaua folosire a gândurilor si a lucrurilor stă în a nu te folosi de ele cuvios
si drept.
41. Patimile de ocară sunt lanturi ale mintii, care o tin în
lucrurile supuse simturilor.
42. Nepătimire desăvârsită are acela care
nu e împătimit nici de lucruri, nici de amintirile lor.
43. Sufletul bun
face bine aproapelui. Iar de i se răspunde cu nerecunostinta, se poartă cu îndelungă
răbdare si rabdă pătimind cele ce-i vin de la acela.
44. Gândurile rele
sunt avutii rele; cel ce nu se leapădă de ele nu va ajunge la cunostintă.
Cel ce ascultă de Hristos se călăuzeste pe sine spre lumină; iar cel ce-i urmează
Lui se îndreaptă pe sine.
46. Amintirea răului este o lepră a sufletului;
si i se întâmplă aceasta din necinstiri, din pagubă, sau din bănuiala gândurilor.
47.
Domnul orbeste mintea pătimasă; căci se întristează pe nedrept pentru cele bune
ale aproapelui.
48. Sufletul bârfitor are în loc de lumină spine: căci
se vatămă pe sine, pe ascultător si uneori si pe cel grăit de rău.
49.
Uită răul acela care se roagă pentru cel ce 1-a întristat; si se izbăveste de
pomenirea răului cel ce nu crută darurile.
50. Ura fată de aproapele este
moartea sufletului. Iar acesta o are si o face sufletul bârfitorului.
51.
Trândăvia vine din neglijenta sufletului; si e neglijent sufletul care boleste
de iubirea plăcerii.
52. Cel ce iubeste pe Iisus se deprinde cu osteneli;
iar prin stăruinta din osteneli izgoneste trândăvia.
53. Sufletul se întăreste
prin ostenelile nevointei; iar făcând toate cu măsură, alungă trândăvia.
54.
Cel ce-si stăpâneste pântecele vestejeste pofta si mintea lui nu slujeste gândurilor
de curvie.
55. Mintea celui înfrânat este biserică a Duhului Sfânt; iar
mintea lacomului este sălas al ciorilor.
56. Saturarea naste pofta după
feluri multe de mâncări; iar lipsa îndulceste si pâinea simplă.
57. Cel
ce se bucură în chip ascuns împreună cu cel pizmuit se izbăveste de pizmă; iar
cel ce ascunde pe cel pizmuit izbăveste (si pe altii) de pizmă.
58. Îndepărtează-te
de cel ce vietuieste cu nepăsare, chiar dacă a dobândit nume mare la multi.
59.
Câstigă-ti prieten pe bărbatul iubitor de osteneală si îl vei afla acoperământ
greselilor tale.
60. Nepăsătorul s-a vândut multor stăpâni; si cum îl
poartă, asa umblă.
61. în vreme de pace îti este binevoitor ca un prieten;
iar în vreme de încercare te războieste ca un dusman.
62. Îsi pune sufletul
său pentru tine înainte de stârnirea patimilor; iar când se stârnesc, îti ia sufletul
tău.
63. Pământul nelucrat s-a umplut de mărăcini, sufletul nepăsător de
patimi necurate.
64. Mintea chibzuită îsi înfrânează sufletul, îsi chinuieste
trupul si-si struneste patimile. (îsi stăpâneste afectele).
65. Miscările
de la arătare sunt semnele celor dinlăuntru, precum roadele produse sunt semnele
unor pomi necunoscuti.
66. Cuvintele si faptele vădesc pe fătarnic si scot
la arătare pe proorocul mincinos ascuns.
67. Mintea nesocotită nu-si povătuieste
(disciplinează) sufletul si-1 depărtează de la dragoste si înfrânare.
68.
Pricina gândurilor netrebnice este deprinderea rea, care se naste din slavă desartă,
din mândrie si îngâmfare.
69. Proprii celor spuse înainte sunt fătărnicia,
viclenia, uneltirea, ironia si minciuna, care e cea mai rea.
70. Slujesc
celor spuse înainte: pizma, cearta, mânia, întristarea si tinerea minte a răului.
71.
Aceasta e calea celor ce vietuiesc în nepăsare si aceasta celor ascunse în mine.
72.
Sufletul se mântuieste prin reaua pătimire si smerenie. Ele îl izbăvesc din patimile
mai înainte pomenite.
73. De gândul chibzuit tine cuvântul de folos; iar
de sufletul bun făptuirea virtuoasă.
74. Mintea luminată scoate cuvinte
întelepte si sufletul curat cultivă gânduri dumnezeiesti.
75. Gândurile
celui strădalnic se îndeletnicesc cu întelepciunea, iar cuvintele lui luminează
pe cei ce ascultă.
76. Când sălăsluiesc virtutile în suflet, cultivă gânduri
bune; iar când sălăsluiesc păcatele, naste gânduri netrebnice.
77. Sufletul
pătimasului e fabrică de gânduri rele; si din vistieria lui scoate cele rele.
78.
Vistieria cea bună este deprinderea virtutilor; si mintea bună scoate din aceasta
cele bune.
79. Mintea lucrată de dragostea dumnezeiască produce gânduri
despre Dumnezeu; iar lucrată de iubirea de sine, face dimpotrivă.
80. Mintea
miscată de dragostea către aproapele gândeste neîncetat cele bune despre el; la
dimpotrivă, bănuieste cele rele.
81. Pricinile gândurilor bune sunt virtutile;
ale virtutilor poruncile; iar a lucrării acestora voia liberă.
82. Virtutile
si păcatele venind si trecând fac starea sufletului bună sau rea, miscându-4 spre
gânduri corespunzătoare,
83. Pricinile gândurilor rele sunt păcatele; a
păcatelor neascultarea; a neascultării înselăciunea simtirii; iar a înselăciunii
acesteia negrija mintii de a o păzi pe aceasta.
84. în cei ce înaintează,
dispozitiile spre cele potrivnice se schimbă Usor; în cei desăvârsiti, deprinderile
în amândouă părtile sunt greu de clintit.
85. Tăria sufletului este o deprindere
a virtutii anevoie de clintit, la care cel ce a ajuns zice: "Cine ne va despărti
pe noi de dragostea lui Hristos", si celelalte25.
86. Tuturor patimilor
le premerge iubirea trupească de sine; iar la urma tuturor vine mândria.
87.
Cele trei gânduri mai cuprinzătoare ale poftei se nasc din patima iubirii de sine.
88.
întelege, desigur, gândul lăcomiei pântecelui, al slavei desarte si al iubirii
de argint, cărora le urmează toate gândirile pătimase, dar nu toate în comun.
89.
Gândului lăcomiei pântecelui îi urmează cel al curviei; gândului de slavă desartă
cel al mândriei. Iar celelalte în comun celor trei.
90. Urmează în comun
celor trei: gândul întristării, gândul mâniei, al pomenirii de rău, al pizmei,
al trândăviei si celelalte.
Rugăciune
91. Stăpâne al tuturor Hristoase,
slobozeste-ne pe noi de toate acestea, de patimile pierzătoare si de gândurile
ce se nasc în ele.
92. Pentru Tine am fost făcuti, ca să ne desfătam, asezati
fiind în raiul făcut de Tine.
93. Dar ne-am atras nouă cinste, alegând
în locul desfătării fericite stricăciunea.
94. A cărei plată am luat-o
în noi însine, schimbând viata vesnică cu moartea.
95. Acum, deci, Stăpâne,
precum ai căutat la noi, caută
până la sfârsit; precum te-ai întrupat,
asa ne si mântuieste pe noi toti.
96. Căci ai venit să ne mântuiesti pe
noi cei pierduti. Să nune despărti pe noi de partea celor ce se mântuiesc.
97.
Ridică sufletele si mântuieste trupurile. Curăteste-ne pe noi toti de toată întinăciunea.
98.
Rupe legăturile patimilor care ne stăpânesc pe noi, Cel ce ai rupt cetele aracilor.
99.
Si ne izbăveste pe noi de asuprirea lor, ca numai tie să-ti slujim, luminii celei
vesnice.
100. înviind din morti si cântând împreună cu îngerii cântarea
fericită, vesnică si nesfârsită. SUTA A PATRA Al cărei acrostih este
acesta: Cu toate acestea, roagă-te stăruitor de Domnul Dumnezeul nostru, să ne
izbăvească pe noi din relele adevărate si din cele neadevărate.
1. Cel
ce si-a desfăcut mintea de dragoste fată de trup si de mângâierile lui, acela
a omorât cu duhul cel viu faptele trupului.
2. Nu socoti că te-ai despărtit
de afectiunea fată de trup, până ce mintea se mai îndeletniceste cu cele ale trupului.
3.
Precum cele ale trupului sunt simtirea si cele supuse simturilor, asa cele ale
sufletului sunt mintea si cele inteligibile.
A. Retrage-ti sufletul de
la simtirea celor spuse simturilor si mintea se va afla în Dumnezeu si în cele
inteligibile.
5. Înrudite cu dumnezeirea sunt fiintele cugetătoare, cunoscute
numai cu mintea; iar simtirea si cele supuse simturilor au fost create ca să slujească
mintii.
6. Simtirea si cele supuse simturilor să-si slujească spre vederea
(contemplarea) duhovnicească si să nu întorci simtirea si cele ale ei spre pofta
trupului.
7. Ti s-a poruncit să omori faptele trupului, ca să învii prin
osteneli sufletul omorât din plăceri.
8. Lasă-te stăpânit de Dumnezeu si
stăpâneste-ti simtirea si nu te lăsa tu,s care esti mai bun, stăpânit de cel mai
rău.
9. Dumnezeu este vesnic, nemărginit, nehotărnicit (indefinit), si
a făgăduit bunuri vesnice, nemărginite si negrăite celor ce ascultă de El.
10.
Tine de firea mintii să petreacă în Dumnezeu, să cugete despre purtarea Lui de
grijă si despre judecătile Lui înfricosate;
11. Ai puterea de-a înclina
spre amândouă părtile; fii al părtii mai bune si vei supune pe cea mai rea.
12.
Bună este simtirea si bune sunt cele spuse ei, ca lucruri ale Bunului Dumnezeu.
Dar nu se pot asemăna câtusi de putin cu mintea si cu cele inteligibile.
.13.
Dumnezeu a zidit fiinta ratională si mintală în stare de a primi duhul26 si cunostinta
Lui. Iar simtirea si cele supuse simturilor le-a făcut spre trebuinta ei.
14.
Precum slugii netrebnice îi trebuieste nebunie să se supună stăpânului bun, asa
este nebunie ca mintea ratională să se facă roabă trupului stricăcios.
15.
Mintea, carenu-si stăpâneste simtirea, cade prin ea în cele rele. Căci, înselată
de plăcerea celor spuse simturilor, îsi naste sie-si netrebnicie.
16. Stăpânindu-ti
simtirea, te asiguri din partea aducerii aminte. Căci amintirile, trezite prin
simtire, miscă patimile.
17. Asupreste-ti trupul si roagă-te mereu; si
te vei izbăvi repede de gândurile aduse^de amintire (de prejudecată).
18.
îndeletniceste-te neîncetat cu cuvinte dumnezeiesti. Căci osteneala cu ele mistuie
patimile.
19. Cetirea, privegherea, rugăciunea si-psalmodia opresc mintea
de la rătăcirea în jurul patimilor.
20. Precum primăvara miscă plantele
ca să odrăslească, asa si nepătimirea miscă mintea spre cunostinta făpturilor.
21.
Păzeste poruncile si vei afla pace; iubeste pe Dumnezeu si vei afla cunostintă.
22.
în osteneală, în robotire si în sudoarea fetei ai fost osândit să mănânci pâinea
cunostintei.
23. Negrija 1-a dus pe strămos la călcarea poruncii si, în
loc de desfătarea Raiului, 1-a osândit la moarte.
24. Stăpâneste si tu
pe Eva27 si ia seama la sarpe ca nu cumva să-ti dea si tie din pom.
25.
Precum sufletul face viu trupul după fire, asa si virtutea si cunostinta sufletul.
26.
Mintea înfumurată, purtată de duhul slavei desarte si al mândriei, e nour fără
apă.
27. Stăpânindu-ti iubirea de slavă desartă, ia aminte dinspre curvie,
ca nu cumva, fugind de cinstiri, să cazi în necinste..
28. Fugind de slava
desartă, caută spre Dumnezeu; iar de nu, vei cădea desigur în părerea de sine,
sau în curvie.
29. E propriu slavei desarte să-si arate destoinicia; si
e propriu mândriei să dispretuiască si să se otărască.
30. Fugind de lăcomia
pântecului, păzeste-te de dorinta de-a plăcea oamenilor, care vrea să arate un
obraz palid la vedere
31. Postul frumos este cel ce se bucură de mâncare
putină si simplă si nu să placă oamenilor.
32. Postind până seara, să nu
mănând atunci până te saturi, ca să nu zidesti iarăsi cele ce le-ai dărâmat o
dată.
33. Când nu bei vin, să nu te saturi de apă; iar de nu, îi dai curvei
aceeasi materie.
34. Mândria ne face sa ne depărtăm de ajutorul dumnezeiesc,
să ne încredem în noi însine si să ne înăltăm împotriva oamenilor.
35.
Împotriva mândriei sunt două leacuri; cinele primeste pe acestea va avea un al
treilea foarte aspru.
36. Ca să înlături mândria, trebuie să te rogi cu
lacrimi, să nu dispretuiesti pe nimeni si să primesti necazurile cele fără voie.
37.
Povătuirea prin încercări este un toiag duhovnicesc. Ea învată pe cel ce se. înaltă
fără minte să cugete cu smerenie.
38. Tine de firea mintii să nu sufere
gândul ce bârfeste în ascuns pe aproapele39.
39. Precum grădinarul, dacă
nu pliveste buruienile, îneacă legumele, asa si mintea, dacă nu curăteste, pierde
ostenelile.
40. Bărbat chibzuit este acela care suferă sfatul si mai ales
pe Părintele duhovnicesc, care-1 sfătuieste.
41. Cel omorât de patimi nu
ascultă sfatul si nu suferă câtusi de putin mustrarea si povătuirea duhovnicească.
42.
Cel ce nu primeste sfatul nu îsi îndreaptă căile sale, ci e dus pururea spre prăpăstii
si râpe.
43. Mintea care s-a lepădat de simtire28 si nu mai suferă nici
să vadă gând de plăcere este monah29.
44. Mintea care s-a tămăduit pe sine
însăsi si tămăduieste si pe altii cu cele ce s-a vindecat pe sine este doctor.
45.
Caută virtutea si păstreaz-o nevătămată, ca să nu trăiesti urât si să mori jalnic.
46.
Domnul nostru Iisus Hristos a dăruit tuturor lumina dar cei ce nu ascultă de El
se întunecă pe ei însisi.
47. Să nu socotesti lucru mic pierderea virtutii;
căci pentru ea a intrat moartea în lume.
48. Omorâtă fiind mintea prin
călcarea poruncii a urmat cu necesitate si moartea trupului.
50. Precum
Adam neascultând a căzut în moarte, asa Mântuitorul ascultând a omorât moartea.
51.
Omoară păcatul, că să nu învii mort si ca să nu treci de la o moarte mică la una
mare.
52. Mântuitorul s-a întrupat pentru neascultarea lui Adam că, dezlegând
osânda, să învie pe toti.
53. Din viată la viată trece acela care si-a
omorât patimile si s-a despărtit de nestiintă.
54. Cercetează Scripturile
si vei afla poruncile; si fă cele zise si te vei izbăvi de patimi.
55.
Ascultarea poruncii aduce curătia sufletului; iar curătia sufletului aduce împărtăsirea
de lumină.
56. Cunostinta de Dumnezeu este pomul vietii, de care împărtăsindu-se
cel curat rămâne nemuritor.
57. Începutul făpturii este credinta în Hristos;
iar sfârsitul ei dragostea lui Hristos.
58. Iisus este Hristos si Domnul
si Dumnezeul nostru, care, dăruindu-ne credinta în El spre viată,
59. Ni
s-a arătat prin suflet, trup si îndumnezeire, ca să izbăvească din moarte si sufletul
si trupul ca un Dumnezeu.
60. Să câstigăm credinta, ca să venim la dragoste,
din care se naste luminarea cunostintei.
61. Bunului credintei îi urmează
pe rând acestea: temerea de Dumnezeu, înfrânarea de la plăceri, răbdarea ostenelilor,
nădejdea în Dumnezeu, nepătimirea si dragostea30.
62. Din dragoste sinceră
se naste cunostinta naturală. Iar acesteia îi urmează cel din urmă bun dorit.
Acesta este harul cunostintei de Dumnezeu (al teologiei)31.
63. Mintea,
care-si stăpâneste patimile, le stăpâneste desigur din frică, crezând lui Dumnezeu
cu privire la cele ce a nădăjduit32 si cu privire la cele ce i-au fost făgăduite.
64.
Căruia i s-a dat făgăduinta i se cere înfrânare. Aceasta, dăinuind, naste răbdarea,
care este o deprindere mult iubitoare de osteneală.
65. Semnul răbdării
este dragostea de osteneli. Mintea îndrăznind spre ele nădăjduieste să dobândească
cele făgăduite si să scape de amenintări.
66. Asteptarea bunurilor viitoare
uneste mintea cu cele asteptate; iar zăbovind mintea în ele uită de cele de fată.
67.
Cel ce a gustat din cele nădăjduite aruncă cele de fată. Căci tot dorul si 1-a
golit în acela.
68. Dumnezeu este Cel ce a făgăduit bunurile viitoare.
Crezând Lui, cel înfrânat doreste cele viitoare ca (altul) cele de fată.
69.
Semnul că mintea petrece în bunurile nădăjduite este că a uitat cu totul de cele
de aici si se lărgeste în cunostinta celor viitoare.
70. Bun este adevărul
pe care îl învătăm prin Dumnezeul adevărului, care umple încă de aici de încredintare
sufletul iubitor de Dumnezeu.
71 .Bunurile care asteaptă pe mostenitorii
făgăduintei sunt mai presus de veacuri si mai înainte de orice veac si mai presus
de orice minte si de cuvânt.
72. Să ne supunem pe noi însine canoanelor
evlaviei, ca nu cumva, abătând-ne în patimi, să cădem de la nădejde. .
73.
Iisus Hristos, cel unul din Treime, al cărui mostenitor vei fi tu.
74.
Cel ce a învătat cunostinta făpturilor de la Dumnezeu nu va fi necredincios Scripturii
cu privire la cele spuse mai înainte.
75. Duhul Sfânt, aflând mintea golită
de patimi, o învată tainic, potrivit cu puterea ei, despre toate cele nădăjduite.
76.
Sufletul primeste cunostinta celor dumnezeiesti pe măsura curătiei mintii.
77;
Cel ce si-a disciplinat trupul si petrece în cunostintă e curătit tot mai mult
de cunostinta însăsi.
78. Mintea, care începe să se înteleptească (să filosofeze)
în cele dumnezeiesti, începe de la credintă si, - trecând prin cele de la mijloc,
sfârseste iarăsi la credinta cea mai de sus.
79. t-a începutul întelepciunii
e văzută frica care e la urmă. Iar la sfârsit, iubirea care e la început.
80.
Mintea începând să se înteleptească (să filosofeze) de la credinta cea apropiată
sfârseste la teologia (cunostinta de Dumnezeu) de dincolo de orice minte, care
este credinta ce nu se mai uită si vederea celor nevăzute.
81. Ratiunile
cu privire la Dumnezeu sunt contemplate de sfinti nu din El însusi, ci din cele
din jurul Lui.
82. Iar ratiunile din jurul lui Dumnezeu se cugetă unele
prin afirmare, altele prin înlăturare.
83. Fiinta, dumnezeirea, bunătatea
si toate câte se zic pozitiv sunt prin afirmare. Iar neîncepătoria, nemărginirea
si nedefinirea si toate câte se zic negativ, sunt prin negare.
84. Dumnezeirea
ascunsă, mai presus-de minte si de cuvânt, a Sfintei Treimi fiind una, cele spuse
mai înainte sinele asemenea sunt cele contemplate în jurul ei.
85. Precum
spun (sfintii) o singură dumnezeire a Sfintei Treimi, asa măresc trei ipostasuri
ale dumnezeirii celei una.
86. Cele spuse mai înainte prin afirmare si
negare le cugetă comune Sfintei si celei de o fiintă Treimii, afară de cele proprii
fiecărui ipostas, care si ele se zic cele mai multe prin afirmare, iar altele
prin negare.
87. Cele proprii ipostasurilor dumnezeiesti îndeosebi spun
că sunt acestea: însusirea de Tată, însusirea de Fiu, purcederea si toate câte
se zic îndeosebi.
88. Iar ipostasul hotărăsc că este o fiintă cu proprietăti
deosebite. De aceea fiecare ipostas are si fiintă comună si ceea ce-1 deosebeste
ca ipostas.
89. Cele spuse mai înainte în comun prin negare despre Sfânta
Treime le socot mai proprii decât cele spuse prin afirmare. Dar nu asa si în privinta
proprietătilor deosebitoare desi se zic si ele, cum am spus mai înainte, unele
prin afirmare, altele prin negare, ca însusirea de a fi născut si însusirea de
a nu fi născut si-cele asemenea. Căci însusirea de a nu fi născut se deosebeste
după înteles de însusirea de a fi născut. Fiindcă cea dintâi însemnează că Tatăl
nu s-a născut, iar a doua că Fiul s-a născut.
90. Pentru lămurirea ratiunilor
contemplate în jurul fiintei Sfintei Treimi, ne folosim, cum s-a zis de cuvinte
si nume. Dar nu tot asa pentru cele ale fiintei. Căci acestea sunt cu totul necunoscute
de nici o minte si negrăite prin nici un,cuvânt, fiind cunoscute numai Sfintei
Treimi.
91. Precum zic că fiinta cea una a Dumnezeirii e întreită în ipostasuri,
asa mărturisesc că Sfânta Treime e de o fiintă.
92. Tatăl e cugetat ca
fără de început si ca început (principiu). Fără de început ca nenăscut. Iar început
(principiu), ca Cel ce naste si purcede pe Cei ce sunt din El după fiintă si sunt
în El din vesnicie, adică pe Fiul si pe Duhul Sfânt.
93. Unitatea miscându-se,
după ei, până la Treime, rămâne unitate; iar Treimea adunându-se iarăsi până la
unitate, rămâne Treime, ceea ce este lucru minunat.33
94. înteleg iarăsi
pe Fiul si pe Duhul, nu fără de principiu, dar vesnice. Nu fără de principiu,
ca unele ce se rapoartă la Tatăl ca principiu si izvor; dar vesnice, ca "unele
ce sunt din vesnicie împreună cu Tatăl, unul prin nastere, celălalt prin purcedere.
95.
Păzeste dumnezeirea cea una a Treimii, neîmpărtită, si păstrează cele trei Ipostasuri
ale Dumnezeirii celei una, neamestecate.
96. Proprietăti deosebitoare ale
Tatălui zic că sunt acelea de-a fi fără de început si nenăscut; ale Fiului de
a fi început (în principiu) si de a fi născut; iar ale Duhului Sfânt de a fi cu
începutul (principiul) si de a fi purces. Iar începutul Fiului si al Duhului nu
îl zic temporal. Căci cum ar fi asa? Ci prin el arată cauza din care, ca lumina
din soare, îsi au din vesnicie existenta. Căci din El (din principiu) sunt, după
fiintă, desi nu după El.
97. Proprietatea deosebitoare a ipostasurilor
se păstrează iarăsi, după ei, nemiscată si neschimbată. Iar fiinta comună sau
dumnezeirea neîmpărtită.
98. Mărturisesc unitatea în Treime si Treimea
în unitate, ca una ce se împarte neîmpărtit si se uneste împărtit.
99.
Stiu pe Tatăl ca începutul (principiul) cel unul al tuturor: al Fiului si al Duhului,
ca născător si ca izvor vesnic, împreună vesnic, împreună nesfârsit, nehotărnicit,
de o fiintă si nedespărtit; iar al făpturilor, ca Făcător, Proniator si Judecător,
prin Fiul adică si în Duhul Sfânt. "Căci din El si prin El si spre El sunt
toate; Lui fie slava în veci. Amin .
100. Pe Fiul si pe Duhul Sfânt le
zic iarăsi împreună vesnici cu Tatăl, dar nu împreună fără de început (principiu).
împreună vesnici cu Tatăl, ca fiind împreună cu Tatăl din nesfârsit. Dar nu împreună
fără de început, nefiind fără cauză. Căci sunt din El, desi nu după El, ca lumina
din soare, precum s-a spus mai-nainte. Le zic, iarăsi, si fără de început, când
se întelege începutul din timp, ca să nu fie cugetate sub vreme cele din care
este vremea. Deci nu sunt fără de început în privinta cauzei, dar sunt fără de
început în privinta vremii, fiind mai înainte de orice vreme si de orice veac
si mai presus de veac si de vreme, prin ele fiind tot veacul si toată vremea si
cele din veac si cele din vreme; si ele fiind, precum s-a spus mai-nainte, împreună
vesnice cu Tatăl, Căruia împreună cu ele I se cuvine slava si stăpânirea, în vecii
vecilor, Amin.
|