Talasie Libianul si Africanul

ˇ         Dragoste adevarata a dobândit acela care nu sufera banuieli si vorbe împotriva aproapelui.

ˇ         Lucrarea proprie a mintii e sa se ocupe neîncetat cu cuvintele lui Dumnezeu.

ˇ         Placerea se stinge prin reaua patimire si prin întristare, fie prin cele de buna voie, fie prin cele aduse de Providenta.

ˇ         Iubirea de argint este o materie a patimilor, întrucât face sa creasca placerea generala.

ˇ         Lipsa placerii naste întristarea: iar placerea e împreunata cu toata patima.

ˇ         Trei sunt caile prin cari primesti gânduri: simtirea (lucrarea simturilor), amintirea si starea mustului (amestecarea) din trup. Dar cele mai staruitoare sunt cele din amintire.

ˇ         Cel caruia i s-a dat întelepciune cunoaste scopurile celor netrupesti si care este începutul si sfârsitul lumii.

ˇ         Lumina sufletului este sfânta cunostinta, de care fiind lipsit cel fara de minte, umbla în întuneric.

ˇ         Cel ce petrece în întuneric este lipsit de minte. Pe el îl ia în primire întunericul nestiintei.

ˇ         Ratiunile lui Dumnezeu le cerceteaza acela care-L cinsteste pe El. dar le afla cel îndragostit de adevar.

ˇ         Numai întâlnirea duhovniceasca foloseste. Iar decât toate celelalte, mai de pret este linistea (isihia).

ˇ         Constiinta numai pe aceia nu-l judeca ce au ajuns la culmea virtutii, sau a pacatului.

ˇ         Întristarea cea de ocara e pricinuita de lipsa placerilor. Cel ce le dispretuieste pe acestea petrece neîntristat.

ˇ         Auzind un cuvânt folositor, nu judeca pe cel ce-l spune, ca sa nu te lipsesti de sfatul folositor.

ˇ         Socotinta vicleana gândeste rele si preface vredniciile aproapelui în scaderi.

ˇ         Nu crede gândului care judeca pe aproapele. Caci numai cine are vistierie rea gândeste cele rele.

ˇ         Pazeste-ti gândurile si fugi de pacat, ca nu cumva, întunecându-se mintea, sa vezi unele în locul altora.

ˇ         Întareste-te gândindu-te la Iudeii care, orbiti de pizma, L-au socotit pe Domnul si Dumnezeu nostru drept Belzebut.

ˇ         Banuiala rea întuneca cugetarea si te face sa vezi, în loc de cale, cele alaturi de cale.

ˇ         Pacatele stau alaturi de virtuti, si de aceea cei rai iau virtutile drept pacate.

ˇ         Mintea zabovind în placere sau în întristare cade repede mintea în patima trândaviei.

ˇ         Constiinta curata ridica sufletul. Iar gândul murdar îl doboara la pamânt.

ˇ         Rascolindu-se, patimile alunga slava desarta; iar de sunt înlaturate, aceea iarasi se întoarce.

ˇ         Dumnezeu dând fiinta fapturilor, a legat totodata toate prin purtarea Sa de grija (prin Providenta).

ˇ         Iar fiind Stapân si facându-Se rob, a aratat zidirii culmea purtarii Sale de grija (culmea Providentei Sale).

ˇ         Caci Dumnezeu si Cuvântul întrupându-Se neschimbat s-a unit cu toata zidirea prin trup.

ˇ         Minune straina se întâmpla în cer si pe pamânt, ca Dumnezeu este pe pamânt si omul în ceruri.

ˇ         Ca unind pe oameni cu Îngerii, sa daruiasca totodata întregii zidiri dumnezeirea.

ˇ         Cunostinta Sfintei si celei de o fiinta Treimi este sfintire si îndumnezeire pentru Îngeri si pentru oameni.

ˇ         Iertarea pacatelor este slobozire de patimi. Cine n-a fost înca slobozit prin har, n-a dobândit înca iertarea.

ˇ         De vrei sa te izbavesti dintr-o data de pacate, leapada-te de iubirea de sine, maica tuturor relelor.

ˇ         Sanatatea sufletului este nepatimirea si cunostinta. La ea nu poate ajunge cel ce slujeste placerilor.

ˇ         Începutul relelor din suflet este iubirea de sine. Iar iubirea de sine este iubirea de trup.

ˇ         E propriu celui rational sa se supuna ratiunii si sa-si struneasca si robeasca trupul.

ˇ         Cele mai bune arme ale celui ce se linisteste cu rabdare sunt înfrânarea, dragostea, rugaciunea, atentia si citirea.

ˇ         Sa luptam pentru porunci ca sa ne izbavim de patimi; si pentru dumnezeiestile dogme ca sa ne învrednicim de cunostinta.

ˇ         Dracii leaga mintea de cele supuse simturilor, prin întristari si placeri, pofte si temeri.

ˇ         Pofta dupa întelepciune dispretuieste frica si placerea cunostintei izgoneste întristarea.

ˇ         Sa nu întepi pe fratele cu vorbe de ghicituri; caci nu vei rabda când vei primi cele asemenea.

ˇ         Mânia e oprita de îndelunga rabdare si de nepomenirea raului; si e micsorata de dragoste si de împreuna patimire (compatimire).

ˇ         Cui i s-a dat cunostinta i s-a dat lumina întelegerii. Iar cel ce primind-o o necinsteste va vedea întuneric.

ˇ         Cercetarea cuvintelor lui Dumnezeu îi aduce cunostinta de Dumnezeu celui ce o cauta întru adevar, cu evlavie si cu dor.

ˇ         Nu uita de faptuire. Caci uitând de ea se împutineaza cunostinta, si facându-se foamete, te vei coborî în Egipt.

ˇ         Egiptul spiritual este întunecimea patimilor. La el nimeni nu coboara daca nu cade la foamete.

ˇ         Obisnuieste-ti urechea sa asculte des cuvinte duhovnicesti si mintea ta se va departa de gândurile necurate.

ˇ         Este cu neputinta mintii sa se îndeletniceasca cu cele inteligibile, de nu va taia afectiunea fata de simtire si fata de cele supuse simturilor.

ˇ         Semnul ca mintea se îndeletniceste cu cele inteligibile îl avem în aceea ca dispretuieste toate cele ce desfateaza simtirea.

ˇ         Când mintea se deschisa spre vederea celor inteligibile, are fata de ele o placere cu anevoie de pierdut.

ˇ         Când mintea se îmbogateste de cunostinta Unitatii, a pus cu totul stapânire si pe simtire.

ˇ         Împiedica-ti mintea sa se învârteasca în jurul celor supuse simturilor ca sa nu-si rodeasca prin ele placeri si întristari.

ˇ         De firea partii rationale a sufletului tine sa se îndeletniceasca cu cunostinta lui Dumnezeu; iar de a celei pasionale sa îmbratiseze dragostea si înfrânarea.

ˇ         Minte desavârsita este aceea care s-a îmbibat de cunostinta; iar suflet desavârsit este acela care s-a tesut cu virtutile.

ˇ         Sufletul întinat de patimi s-a împietrit si nu primeste sa creada fara taieri si arsuri.

ˇ         Pe cei învârtosati îi iau în primire probe înfricosate. Caci fara dureri nu primesc sa se înmoaie.

ˇ         Barbatul chibzuit se îngrijeste de sine si prin dureri de buna voie ocoleste pe cele fara voie.

ˇ         Grija de suflet se arata în reaua patimire si în smerenie, prin care iarta Dumnezeu toate pacatele.

ˇ         Rabdarea este iubirea de osteneala a sufletului. Iar unde este iubire de osteneala, s-a scos afara iubirea de placere.

ˇ         Cetirea si rugaciunea curatesc mintea; iar dragostea si înfrânarea partea pasionala (afectiva) a sufletului.

ˇ         Pazeste aceeasi înfrânare totdeauna, ca sa nu cazi, prin neegalitate, în cele contrare.

ˇ         Cel ce-si pune legi sie-si sa nu se faca neascultator sie-si. Caci cel ce se nesocoteste pe sine, pe sine se amageste.

ˇ         Deprinderea pacatului este boala sufletului. Iar pacatul cu lucrul este moartea lui.

ˇ         Pacatul învechit cere nevointa (asceza) îndelungata. Caci obisnuinta învârtosata nu poate fi clintita din loc dintr-o data.

ˇ         Misca-ti mintea necontenit la rugaciune si vei împrastia gândurile care staruiesc în inima.

ˇ         Nevointa are trebuinta de rabdare si de îndelunga rabdare. Caci numai prin osteneala îndelungata se izgoneste iubirea de placere.

ˇ         Te vei deda usor cu ostenelile nevointei, de vei face toate cu masura si cu rânduiala.

ˇ         Pazeste aceeasi masura în nevointa si sa nu dezlegi canonul fara trebuinta.

ˇ         Precum dragostea si înfrânarea curatesc gândurile, asa contemplatia si rugaciunea toata înaltarea trufasa.

ˇ         Cel ce rabda loviturile încercarilor fara voie se face smerit la buget, bine nadajduitor si cercat.

ˇ         Pacatul e vestejit de staruinta în suferinte si e ars deplin de rabdarea pâna la capat.

ˇ         Venirea ostenelilor îndurereaza simtirea, iar venirea întristarii înlatura placerea.

ˇ         Mintea chibzuita îsi întareste sufletul si-si deprinde trupul la toata nevointa.