Bine aţi venit Гость!
Vineri, 07.05.2021, 14:12
Principală | Înregistrare | Logare | RSS
Taina Botezului
    Botezul

Cununia

Inmormantarea

Sfinţirea casei
Statistici


Total online: 1
Vizitatori: 1
Utilizatori: 0

Formularul pentru autentificare

Calendar

Stil vechi Miercuri Stil nou
1 Decembrie 14 Decembrie
Postul Crăciunului
Post aspru (pâine, apă, fructe uscate, seminţe)
Sfântul Prooroc Naum (VII î.H), Cuviosul Filaret Milostivul (792), Sfântul Mucenic Anania Persul
Tot in aceasta zi
Evanghelia zilei
Apostolul zilei
Rugăciunea zilei
File din Pateric
Pilda zilei
Biblia într-un an

Catalog de fişiere

Principală » Fişiere » Sarbatorile Bisericii Ortodoxe

Sfântul Simeon Noul Teolog
26.04.2012, 16:33

Sfântul Simeon Noul Teolog

ˇ        Lepadarea de lume si retragerea desavârsita, însotita de înstrainarea de toate mijloacele, obisnuintele, socotintele si de persoanele din viata, si lepadarea de trup si de voie se fac pricina de mare folos celui ce s-a lepadat în scurta vreme asa de fierbinte.

ˇ        Daca fugi de lume, ia seama sa nu dai sufletului mângâieri la început si sa o cercetezi pe aceasta, chiar daca te silesc sa faci aceasta toate rudeniile si toti prietenii. Caci pe ei îi îndeamna la aceasta demonii pentru a stinge caldura inimii tale. Chiar daca nu-ti vor putea împiedica cu desavârsire hotarârea, ei o vor face cu siguranta mai moale si mai slaba.

  • Când te vei afla fata de toate dulcetile vietii cu suflet barbatesc si neînduplecat, demonii înduioseaza rudeniile si le fac sa plânga si sa se jeleasca în fata ta pentru tine. Ca acesta este adevarul, vei cunoaste daca tu vei ramânea neclintit si în fata acestei ispite. Caci îi vei vedea pe aceia aprinzându-se deodata de mânie si de ura împotriva ta si departându-se de tine ca de un dusman, nemaivrând sa te vada.

ˇ        Vazând supararea ce s-a iscat pentru tine în parinti, frati si prieteni, sa râzi de dracul care a pus la cale sa se faca acestea împotriva ta; si cu frica si sârguinta multa, retrage-te si roaga pe Dumnezeu cu staruinta ca sa ajungi degraba la limanul Bunului Parinte, la Care ajungând sufletul tau ostenit si împovarat, El îl va odihni. Caci multe pricini de primejdii si de ultima pierzanie cuprinde marea vietii.

ˇ        Nu vrei sa mai ramâi în lume pentru pricini binecuvântate sau neîntemeiate, ci îndata ce ai fost chemat, asculta degraba. Caci de nimic altceva nu se veseleste Dumnezeu asa de mult ca de repeziciunea noastra. Fiindca mai mare este ascultarea imediata cu saracie, decât întârzierea cu multime de bunuri. ( Mai multa bucurie face lui Dumnezeu raspunsul imediat la chemarea Lui, chiar daca nu esti pregatit, decât amânarea cu pretextul de a te pregati. Fapta buna ceruta de Dumnezeu trebuie savârsita imediat. Altfel te obisnuiesti cu amânarile si poate n-o mai împlinesti niciodata. Sau, fapta buna pe care o poti face în împrejurarea aceasta, n-o mai poti face niciodata.)

ˇ        Daca ai primit, frate, flacara si alergând ai ajuns din pricina ei la chinovie, sau la un parinte duhovnicesc, de vei fi îndemnat de el, sau de fratii care se nevoiesc împreuna cu tine, sa te folosesti de bai sau de mâncaruri, sau de alte mângâieri, pentru întarire, sa primesti acestea. Dar fii totdeauna pregatit pentru post, pentru patimire, pentru înfrânarea cea mai deplina. Ca de vei fi îndemnat de parintele tau întru Domnul sa te împartasesti de mângâieri, sa te afli ascultator aceluia, ca voia ta sa nu o faci nici în aceasta. Iar de nu, rabda cu bucurie cele ce ai vrut sa le faci de bunavoie, folosindu-te sufleteste. Caci pazind aceasta, vei fi pururi întru toate postind si înfrânându-te si ca unul ce te-ai lepadat cu voia întru totul. Ba nu numai atât, ci vei pastra nestinsa si flacara aflatoare în inima ta, care te sileste sa dispretuiesti toate.

ˇ        Când dracii vor face toate din partea lor si nu ne vor putea clinti sau împiedica de la tinta noastra cea dupa Dumnezeu, se vor furisa în cei ce fataresc evlavia si vor încerca sa împiedice prin aceia pe cei ce se nevoiesc. Mai întâi miscati, chipurile, de dragoste si de compatimire, acestia îi vor îndemna pe cei ce se nevoiesc, sa se odihneasca spre a nu slabi trupul si a cadea în lâncezeala. Pe urma îi atrag la întâlniri fara folos, facându-i sa-si piarda zilele în ele. De va asculta vreunul dintre cei ce se nevoiesc si se va potrivi lor, se vor întoarce si vor râde de pierderea lui. Iar de nu va asculta de cuvintele lor, ci se va pazi pe sine strain de toate, cu mintea adunata si înfrânata în toate, se vor aprinde de pizma si vor face totul pâna ce îl vor alunga si din obste. Caci nu sufera slava desarta cea necinstita sa vada în fata ei smerenia, laudata.

ˇ        Cel ce a cercat folosul duhovnicesc si a dobândit credinta nemincinoasa, luând pe Dumnezeu ca martor al adevarului, si-a zis: �Mi-am pus în mine gândul sa nu cer parintelui meu nici sa manânc, nici sa beau, sau sa ma împartasesc de ceva fara el, pâna ce nu-i va da de stire Dumnezeu si îmi va porunci mie. Si facând asa, niciodata, zice, n-am fost împiedicat de la scopul meu�.

ˇ        Credinta neîndoielnica dovedeste cel ce cinsteste cu evlavie ca sfânt pâna si locul în care vietuieste calauzitorul si parintele sau. El ia praful de pe picioarele aceluia cu dragoste fierbinte în mâini sa-l puna pe capul sau si unge cu el pieptul sau, ca si un leac curatitor al patimilor si al pacatelor sale. Iar de el nu îndrazneste sa se apropie, nici sa atinga vreo haina sau vreun acoperamânt al lui fara voia sa; dar atingând ceva din ceea ce-i apartine aceluia, o face aceasta cu frica si cu respect, socotindu-se pe sine nevrednic nu numai de vederea si de slujirea lui, ci si de intrarea în chilia lui.

ˇ        Nimeni nu poate cunoaste cum se cuvine, cu ochii sensibili, marimea cerului si latimea pamântului si ratiunile tuturor celorlalte. Caci cum va putea cineva întelege cu ochii trupului cele ce întrec mintea si întelegerea? Numai mintea curatita de gânduri si eliberata de prejudecati si luminata de mintea si de harul lui Dumnezeu va putea încerca cum se cuvine, dupa masura luminarii primite, sa contemple fapturile.

ˇ        Precum noaptea nu vedem cu ochii sensibili decât în locul acela unde aprindem lumina unui sfesnic, iar toata lumea cealalta ramâne pentru noi o noapte întunecoasa, la fel celor ce dorm în noaptea pacatelor, Bunul Stapân li se face o lumina mica, macar ca, Dumnezeu fiind, ramâne tuturor necuprins, crutând neputinta noastra. Si atunci deschizându-si omul ochii mintii si privind firea celor ce sunt, cum n-a mai privit niciodata, se umple de uimire, si-l podidesc, fara sa vrea si fara durere, lacrimile, prin care se curateste cu al doilea botez, cu botezul acela de care zice Domnul în Evanghelie: �De nu se va naste cineva din apa si din Duh, nu va intra în împaratia cerurilor� (Ioan III, 5); si iarasi: �De nu se va naste cineva de sus� (Ioan III, 7). Spunând �de sus�, a dat sa se înteleaga nasterea din Duh.

ˇ        Primul Botez are apa care preînchipuieste lacrimile, are mirul ungerii care e semnul premergator al mirului spiritual al Duhului, iar al doilea botez nu mai este chip al adevarului, ci este însusi adevarul.

ˇ        Precum flacara focului se ridica neîncetat spre înaltime, mai ales daca întorci materia care întretine focul, asa si inima celui iubitor de slava desarta nu se poate smeri, ci când îi spui cele de folos pentru el, se înalta si mai mult. Caci mustrat sau sfatuit, el se împotriveste cu mânie, iar laudat si lingusit, se înalta în chip pacatos.

ˇ        Omul care este obisnuit sa se împotriveasca îsi este siesi o sabie cu doua taisuri, ucigându-si sufletul fara sa stie si înstrainându-l de viata vesnica.

ˇ        Cel ce se împotriveste în cuvânt, este asemenea celui ce se preda pe sine cu voia dusmanilor împaratului. Caci contrazicerea este o cursa si are ca momeala apararea, prin care fiind amagiti, înghitim undita pacatului. Prin aceasta e prins de obicei nenorocitul suflet, fiind apucat de limba si de gâtlej de catre duhurile rautatii, care aici îl ridica la culmea mândriei, aici îl pravalesc în prapastia pacatului, ca sa fie apoi dus la judecata cu cei cazuti din cer.

ˇ        Cel ce e dispretuit si batjocorit si sufere din cauza aceasta mult în inima sa, sa cunoasca din aceasta ca poarta la sân sarpele cel vechi. De va rabda deci în tacere, sau va raspunde cu multa smerenie, l-a facut pe acesta neputincios si i-a slabit strânsoarea. Iar de va raspunde împotriva si cu acreala, sau va grai cu semetie, a dat putere sarpelui sa-si verse veninul în inima sa si sa-i roada cu cruzime cele dinauntru ale sale. Prin aceasta îl face de fiecare data mai puternic, dându-i spre mâncare, îndreptarea sa spre cele bune si puterea nenorocitului sau suflet. Aceasta îl va face sa traiasca de aici înainte în pacat, si sa fie mort cu totul pentru dreptate.

ˇ        De voiesti sa te lepezi toate si sa te deprinzi cu vietuirea evanghelica, sa nu te dai în seama unui învatator neîncercat sau patimas, ca nu cumva în loc de petrecerea evanghelica, sa o înveti pe cea draceasca. Fiindca învataturile bune sunt de la învatatorii buni; iar cele rele, de la cei rai. Caci, desigur, din seminte rele, ies roade rele.

ˇ        Îndupleca pe Dumnezeu cu rugaciuni si cu lacrimi, ca sa-ti trimita un calauzitor nepatimas si sfânt. Dar cerceteaza si tu dumnezeiestile Scripturi si mai ales scrierile cu învataturi despre lucrare ale sfintilor parinti, ca punându-le alaturi de cele învatate si faptuite de învatatorul si înaintestatatorul tau, sa le poti vedea si întelege pe acestea ca într-o oglinda, si pe cele ce conglasuiesc cu Scripturile sa le iei în inima si sa le stapânesti cu cugetarea, iar pe cele mincinoase si straine sa le dai la o parte si sa le lepezi, ca sa nu ratacesti. Caci sa stii ca în zilele acestea multi s-au facut dascali mincinosi si înselatori.

ˇ        Orbul, fata de Cel Unu, e orb în întregime fata de toate. Iar cel ce vede pe Unul are vederea tuturor. El se retine de la vederea tuturor, dar are vederea tuturor, fiind în afara de cele vazute. Fiind astfel în Unul, le vede pe toate. Si fiind în toate, nu vede nimic din toate. (Sfântul Maxim Marturisitorul declara ca în Cel Unul sunt ratiunile tuturor. Deci cel ce-l vede pe Cel Unul, vede ratiunile tuturor în El. Sfântul Simeon Noul Teolog plaseaza înca în viata aceasta putinta vederii tuturor în Dumnezeu, simultana cu ridicarea peste toate. Aceasta e o contemplare atotcuprinzatoare în simplitatea ei. Cine are intuitia întregului, le vede pe toate ale lui, fara sa se piarda în privirea unei parti sau a alteia.)

ˇ        Cel ce vede pe Unul, prin Unul se vede si pe sine si pe toti si pe toate. Dar fiind ascuns în toate, nu priveste la nimic din toate.

ˇ        Cel ce priveste la învatatorul si povatuitorul sau, ca la Dumnezeu, nu poate sa-l contrazica. Iar daca îsi închipuie si zice ca le poate împaca pe amândoua acestea, sa stie ca s-a ratacit. Caci nu stie ce simtamânt au cei de la Dumnezeu fata de Dumnezeu.

ˇ        Cel ce crede ca viata si moartea sa este în mâna pastorului sau, nu-l va contrazice niciodata. Iar necunoasterea acestui lucru naste contrazicerea, care pricinuieste moartea spirituala si vesnica.

ˇ        Înainte ca cel osândit sa primeasca sentinta, i se da putinta de aparare, ca sa spuna judecatorului despre cele ce a facut. Dar dupa aratarea celor facute si dupa sentinta judecatorului, nu mai poate contrazice în nici un lucru mic sau mare pe cei rânduiti sa aplice osânda.

ˇ        Înainte de a se înfatisa monahul la aceasta judecata si de a se descoperi cele din launtrul sau, poate îi mai este îngaduit sa ridice contraziceri în unele lucruri, pentru ca nu sunt cunoscute, iar în altele cu închipuirea ca le poate ascunde. Dar dupa descoperirea gândurilor si dupa aratarea vadita a lor, nu-i mai este îngaduit sa contrazica pe judecatorul si stapânitorul sau dupa Dumnezeu, pâna la moarte. Caci monahul, înfatisându-se la început la aceasta judecata si dezvaluindu-si cele ascunse ale inimii sale, s-a convins de la început, daca a dobândit oarecare cunostinta, ca e vrednic de nenumarate morti; dar crede ca prin ascultare si smerenia sa, se va izbavi de toate pedepsele si chinurile, daca cunoaste cu adevarat puterea tainei.

ˇ        Cel ce pazeste aceasta nesterse în cugetul sau nu se va împotrivi niciodata în inima sa când va fi certat, sau sfatuit, sau mustrat. Fiindca cel ce cade în asemenea rele, adica în contrazicere si necredinta fata de parintele si învatatorul sau duhovnicesc, se rostogoleste jalnic în fundul si în prapastia iadului (Prov. IX, 18), înca traind; ca un fiu al neascultarii si al pierzaniei (Efes. II, 2; Ioan XVII, 12).

ˇ        Framântarea multa si la vreme nepotrivita întuneca si tulbura cugetarea si scoate din suflet rugaciunea curata si cainta. Pe de alta parte, aduce oboseala în inima si prin aceasta, înasprire si învârtosare. Iar prin acestea cauta dracii sa duca la deznadejde pe cei duhovnicesti.

ˇ        Trândavia si greutatea trupului, nascute în suflet din lene si negrija, ne departeaza de la canonul obisnuit si aduc în cugetare întuneric si descurajare. Prin aceasta se ivesc în inima gânduri de frica si de hulire, încât cel ispitit de dracul trândaviei nu mai poate nici macar sa mai intre în locul obisnuit al rugaciunii, ci îi este lene si pregeta si gândeste lucruri nebunesti împotriva Facatorului a toate. Cunoscând deci pricina si izvorul de unde ti-au venit acestea, intra cu sârguinta în locul obisnuit al rugaciunii tale si cazând la iubitorul de oameni Dumnezeu, roaga-te din inima cu suspine, întru durere si lacrimi, cerând izbavirea de povara trândaviei si a gândurilor rele; si ti se va da degraba tie, celui ce bati si staruiesti cu osteneala, izbavirea de acestea.

ˇ        Cel ce a dobândit inima curata, a biruit frica. Iar cel ce se curateste înca, aici o biruie, aici e biruit de ea. Dar cel ce nu lupta nicidecum, sau nu simte deloc ca e prieten al patimilor si al dracilor si boala închipuirii de sine, socotind ca este ceva fara sa fie nimic, sau e robul si prada fricii, tremurând ca un prunc cu cugetul si având frica acolo unde nu este frica pentru cei ce se tem de Domnul.

ˇ        Cel ce umbla în frica de Dumnezeu, chiar daca petrece în mijlocul oamenilor rai, nu se teme. El are în launtrul sau frica de Dumnezeu si poarta arma nebiruita a credintei, cu care poate sa le împlineasca pe toate, chiar si pe cele ce par grele si cu neputinta celor multi. El petrece ca un urias în mijlocul piticilor, sau ca un leu mugind în mijlocul câinilor si al vulpilor, încrezându-se în Domnul. Cu taria cugetului sau îi loveste pe ei si înspaimânta inimile lor, învârtind cuvântul întelepciunii, ca pe un toiag de fier.

ˇ        Sa nu te miri daca, stapânit de frica, tremuri temându-te de toate. Caci esti înca nedesavârsit si lipsit de tarie si te temi ca de un prunc de mormoloci. Caci frica este o boala copilareasca si vrednica de râs a sufletului iubitor de slava desarta. Fata de acest drac sa nu cauti sa te folosesti de cuvinte si de contraziceri. Caci cuvintele nu folosesc nimic sufletului care tremura si se clatina. Lasându-le pe acestea, smereste cu toata puterea gândirea ta si vei vedea cum dispare frica. (E demna de remarcat aceasta convietuire între frica si slava desarta. Iubitorul de slava desarta tremura de parerile tuturor, chiar de ale celor mai neînsemnati oameni. De frica unor pareri care nu-ti cultiva slava desarta, nu vei putea scapa contrazicând pe cei ce nu recunosc meritele tale, ci acceptând simtirea smereniei. În smerenie sta adevaratul curaj fata de altii)

ˇ        Odata, cuprins fiind cineva de trândavie, avea mintea slabita si întunecata si sufletul molesit, încât putin mai trebuia ca sa fie lipsit de întristarea inimii si sa stinga în el flacara duhului si sa se umple toata casa trupului sau de fum. Ba mai mult, se ivi în el o amorteala a tuturor madularelor, care-i ducea, din cauza moleselii, la un somn fara masura, încât era silit sa lipseasca si de la slujbele obisnuite. El încearca sa se împotriveasca acestora prin înfrânare si veghere. Dar biruind somnul, inima lui se înaspri din mândrie si lipsindu-i de aici înainte întristarea, se strecura în el frica. Când o simti pe aceasta în sine, iesi din chilia sa la vreme nepotrivita si plecând la un loc retras si întunecat, statu acolo si ridica mâinile si se înseamna cu semnul crucii, iar ochiul sufletului si-l înalta spre Dumnezeu. Umilindu-si astfel putin gândirea, îndata dracul fricii se desparta putin de la el. Dar dracul cumplit al slavei desarte, mai puternic decât el, îi fura gândul, vrând sa-l atraga si sa-l predea iarasi dracului fricii. Întelegând el aceasta, se mira si ruga fierbinte pe Dumnezeu sa izbaveasca sufletul lui din asemenea curse ale diavolului.

ˇ        Mare si anevoie de înteles socotesc ca este pentru toti aceasta împreuna-lucrare, rautate si uneltire a dracilor. Caci am cunoscut pe dracul fricii însotindu-se si lucrând împreuna cu dracul trândaviei si pe acesta din urma ajutându-l pe cei dintâi si întarind lucrarea lui; de asemenea, pe cel dintâi si întarind lucrarea lui; de asemenea, pe cel dintâi sadind în  suflet frica împreunata cu învârtosarea, iar pe al doilea întarind întunecarea, moleseala, învârtosarea si deznadejdea sufletului si a mintii. Trândavia le este nevoitorilor o încercare menita sa le pricinuiasca smerenie.

ˇ        Dracul trândaviei obisnuieste sa razboiasca, de cele mai multe ori, mai ales pe cei ce au înaintat în rugaciune, sau pe cei ce se sârguiesc cu ea. Caci nici un altul dintre ceilalti draci nu are putere împotriva acestora. Acesta îsi are puterea fie dintr-o îngaduinta de sus si bun rost, fie, cum socotesc mai degraba, îsi iau puterea împotriva noastra din niscai stari necuvenite ale trupului. Iar ceea ce vreau sa spun este aceasta: mâncând mult si încarcându-mi stomacul si adormind astfel prea satul, aceasta patima a pus stapânire pe mine si am fost biruit; apoi înfrânându-ma iarasi peste masura, mi-am facut mintea întunecata si anevoie de mâncat si iarasi am cazut în aceeasi patima. Câteodata se întâmpla însa aceasta celor ce se nevoiesc si din amestecarea aerului, despre care nu stiu sa spun ceva sigur, sau din grosimea vântului de miazazi.

ˇ        Trândavia este moartea sufletului si a mintii. Daca Dumnezeu i-ar îngadui sa lucreze împotriva noastra dupa puterea ei, nici unul dintre nevoitori nu s-ar mântui vreodata. Datoria noastra este sa i ne împotrivim cu toata puterea ce ne este data, dar sta în puterea lui Dumnezeu sa ne trezeasca în chip tainic si sa ne arate în chip vadit biruitori ai ei. Caci e cu neputinta ca, murind cineva, sa învie fara ajutorul Celui ce s-a înviat pe Sine din morti.

ˇ        Când mintea e furata de mândrie si se înfunda în ea însasi si-si închipuie ca este cava prin sine însasi fiindca se nevoieste, harul care o lumineaza în chip nevazut se departeaza de la ea si, lasând-o îndata goala, ea îsi da seama repede de neputinta ei. Caci patimile navalesc asupra ei ca niste câini turbati si cauta sa o sfâsie. Atunci nestiind ce sa faca si neavând unde sa alerge ca sa se izbaveasca, alearga, prin smerenie, la Domnul care poate sa se mântuiasca.

ˇ        Cel ce a iesit deplin din lume se socoteste pe sine ca fiind într-un pustiu neumblat ( Ps. LXI, 1) si plin de fiare. De aceea, cuprins de o frica negraita si de un cutremur de nedescris, striga catre Dumnezeu, ca Iona din chit si de marea vietii; ca Daniil din groapa leilor si a patimilor furioase; ca cei trei tineri din cuptorul focului launtric al poftei arzatoare; ca Manase din statuia de arama a trupului acesta pamântesc si muritor. Iar Domnul auzindu-l îl izvabeste pe el din prapastia nestiintei si a dragostei de lume, ca pe proorocul din chit, pentru ca sa nu le mai daruiasca pe acestea; îl izbaveste din groapa gândurilor rele ale poftei, care rapesc si rod sufletele oamenilor, ca pe Daniil; din atacurile patimase ale focului care-i arde si îi slabeste sufletul si-l împinge cu sila spre fapte necuvenite, racorindu-i sufletul cu roua Sfântului Duh, ca pe israelitii aceia; si de trupul acesta pamântesc si greu si prea patimas, pastrându-l neînjosit si nedoborât si facându-l fiu al luminii si al zilei (1 Tes. 5, 5) si învrednicindu-l sa guste învierea înca de aici.

ˇ        Nu numai cel ce se linisteste singur (sihastrul), sau cel ce se afla sub ascultare (în obste), ci si egumenul si întâistatatorul celor multi si chiar cel ce slujeste, trebuie sa fie numaidecât fara griji, sau liberi de toate lucrurile vietii. Caci daca ne pradam grijilor, calcam porunca lui Dumnezeu care zice: �Nu va îngrijiti de sufletul vostru, ce veti mânca sau ce veti bea si cu ce va veti îmbraca. Caci toate acestea le cauta pagânii� ( Matei 6, 25); si iarasi: �Vedeti sa nu se îngreuneze inimile voastre de multa mâncare si de betie si de grijile vietii� (Luca 21, 34).

ˇ        Cel ce are gândirea îngrijorata de lucrurile vietii nu este liber. Caci e stapânit si robit de grija acestora, fie ca se îngrijeste de acestea pentru sine, fie pentru altii. Iar cel liber de acestea nu se îngrijeste în chip lumesc nici pentru sine si nu se va îngriji nici pentru altii, fie ca e episcop, fie ca e egumen, fie diacon. Cu toate acestea, nu va sta niciodata fara lucru si nu va dispretui nici pe cei mai umiliti si mai mici, ci facând toate în chip bineplacut lui Dumnezeu, va ramâne în toate neîngrijorat, toata viata.

ˇ        Exista o grija nefaptuitoare si o faptuire fara grija, ca si dimpotriva: o negrija faptuitoare si o lene plina de griji. (Prin aceasta frumoasa distinctie, sfântul Simeon dovedeste ca nu condamna activitatea, ci apasarea sufleteasca ce o poate însoti. Sa fii activ într-un chip degajat, ca o pasare în zborul ei vesel, ca un artist, fericit în înaripata lui straduinta de a gasi expresia justa a ceea ce contempla. Aceasta e esenta recomandarii sfântului Simeon.) Acestea le-a aratat si Domnul. Caci spunând: �Tatal Meu pâna acum lucreaza, si Eu lucrez� (Ioan 5, 17), si iarasi: �Lucrati nu pentru mâncarea pieritoare, ci pentru cea care ramâne spre viata vesnica� (Ioan 6, 27), n-a desfiintat activitatea, ci ne-a recomandat activitatea fara grija. (De fapt, activitatea din iubire fata de altii si de Dumnezeu produce în suflet o stare de negrija lumeasca si-l duce la desavârsirea vesnica, pe când cea din grija egoista de trup îl duce la pieire. Deci Domnul condamna grija, dar nu recomanda inactivitatea. Mai mult chiar, el condamna si lenea, mai ales pe cea însotita de grija. De aici rezulta ca desi nu trebuie sa consideram lucrurile lumii eterne, totusi trebuie sa socotim ca activitatea sufletului în legatura cu ele, de dragul lui Dumnezeu si al altora, e un mijloc prin care sufletul sporeste în desavârsire si ajunge la vesnicia fericita pentru care este rânduit. Dealtfel, si rugaciunea este o activitate.) Apoi spunând iarasi: �Cine, îngrijându-se, poate sa adauge macar un cot la statura sa?� (Matei 6, 27), a desfiintat grija nefaptuitoare. Iar despre grija întrupata în fapte, zice: �Iar despre îmbracaminte si mâncare, ce va îngrijiti? Nu vedeti crinii câmpului si pasarile cerului, pe cei dintâi cum cresc si pe cele din urma cum sunt hranite?� (Matei 6, 28). Astfel, aprobând pe una si dezaprobând pe cealalta, Domnul ne învata cum sa lucram cu grija neîngrijorându-ne si cum, liberi de griji, sa ocolim o activitate necuvenit. (Ceea ce cere Domnul în fond e împlinirea unei activitati cuvenite si retinerea de la cea necuvenit. Cea dintâi trebuie sa o facem într-un sens cu toata grija, dar în alt sens neîngrijorati. Iar pe cea de a doua sa o evitam, mai ales când o facem fara grija, adica neglijenta, sau cu nepasare de mântuirea sufletului. Exista deci grija si grija. Exista deci grija buna si grija rea, precum exista negrija buna si negrija rea.)

ˇ        Nu darâma casa ta, voind sa o zidesti pe a vecinului. Sa stii ca lucrul acesta e obositor si greu. Ia seama ca nu cumva hotarându-te la aceasta, sa o darâmi si pe a ta si sa nu poti sa o zidesti nici pe a altuia. (Mustrându-l pe altul pentru greseli, poti sa-ti înaspresti sufletul tau si sa înaintezi la ura împotriva aceluia. Astfel nu-l zidesti nici pe acela si te înraiesti si pe tine.)

ˇ        Daca n-ai dobândit o desavârsita nepatimire fata de lucruri si de bunurile vietii, sa nu primesti sa te ocupi cu chivernisirea lucrurilor, ca sa nu te prinzi în el si, în loc sa iei plata slujirii, sa suferi osânda pentru hotie si fur de cele sfinte. Iar de esti silit la acestea, de întîistatatorul, sa fii ca cel ce umbla cu focul care arde si sa opresti momeala gândului prin marturie si pocainta, ca sa te pastrezi neatins prin rugaciunea întîistatorului. (Marturisind ispita care ti-a venit de a lua din cele chivernisite ale Bisericii, sau ale manastirii, vei capata de la duhovnic întarite sa respingi ispita)

ˇ        Cel ce n-a ajuns nepatimitor, nu stie ce este nepatimirea, ba nici nu poate crede ca este cineva astfel pe pamânt. Caci cel ce nu s-a lepadat mai întâi de sine (Matei 16, 24) si nu si-a golit cu bucurie sângele sau pentru aceasta viata cu adevarat fericita, cum va banui ca a facut cineva acestea ca sa dobândeasca nepatimirea? La fel si cel ce-si închipuie ca are Duhul Sfânt neavând nimic, auzind de lucrarile Duhului salasluite în cei ce au de fapt pe Duhul Sfânt, nu va crede ca exista cineva în generatia de azi lucrat si miscat de Duhul dumnezeiesc sau ajuns la vederea Lui în chip constient si simtit, asemenea apostolilor lui Hristos si sfintilor de altadata. Caci fiecare judeca din starea ce o are el, si pe cele ale aproapelui, fie ca e vorba de virtute, fie de pacate.

ˇ        Altceva este a nu ne revolta fata de necinstiri, de batjocuri, de încercari si necazuri, si altceva a ne arata multumiti de ele si a ne ruga pentru cei ce ne fac acestea. Altceva este a iubi din suflet pe acestia si altceva a întipari, pe lânga aceasta, în mintea noastra fata fiecaruia din ei si s-i îmbratisa fara patima ca pe niste prieteni adevarati, cu lacrimi de iubire sincera, fara sa se afle în acea clipa nici o urma a vreunei suparari în noi. Iar lucrul mai mare decât cele spuse este ca în timpul însusi al ispitelor sa aiba cineva, în chip neschimbat, aceeasi buna simtire egala pentru cei ce-l batjocoresc în fata, îl calomniaza, îl judeca, îl osândesc, îl înjura si-l scuipa în fata, si pentru cei ce iau în afara înfatisarea prieteniei, dar pe ascuns fac aceleasi lucruri fara sa se poata însa ascunde de fapt. Dar neasemanat mai mare lucru decât toate acestea, socotesc ca este ca cineva sa uite cu desavârsire cele ce le-a suferit si sa nu-si aduca aminte de ceva din ceea ce i s-a întâmplat, fie ca lipsesc, fie ca sunt de fata cei ce l-au suparat, ci sa-i primeasca si pe acestia la fel ca pe prieteni, în convorbiri si la masa, fara nici o gândire la cele întâmplate.

ˇ        Nici celui ce teologhiceste nu i se potriveste pocainta, nici celui ce se pocaieste, teologia. Caci pe cât sunt de departe rasariturile de apusuri (Ps. CII, 12), pe atâta e mai înalta teologia decât pocainta. (Avem aici sensul patristic al teologiei, ca fiind contemplatie a lui Dumnezeu, atinsa pe treptele înalte ale curatiei si nepatimirii. Cel ce traieste desavârsit în Dumnezeu, vazându-l cu mintea, nu mai simte nici trebuinta de pocainta, caci uita pâna si de starea sa, fiind iesit întreg în Dumnezeu pe Care-l vede.) Caci precum se vaita un om aflat în boala si neputinte, sau precum striga un cersetor îmbracat în zdrente, asa face cel ce se afla în pocainta si savârseste cu adevarat faptele pocaintei. Iar cel ce teologhiceste este asemenea celui ce petrece în curtile împaratesti îmbracat în stralucirea vestmântului si vorbeste neîncetat cu împaratul ca un intim al lui si aude de la el în fiecare moment poruncile si voile lui.

ˇ        Fiind jos, nu cerceta cele de sus; iar înainte de ajunge sus, nu te ocupa prea mult cu cele de jos, ca nu cumva lunecând sa cazi din amândoua, mai bine-zis sa te pierzi cu cele de jos.

Categorie: Sarbatorile Bisericii Ortodoxe | Adăugat de: pavel
Vizualizări: 229 | Descărcări: 0 | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
Prenume *:
Email *:
Cod *: