Bine aţi venit Гость!
Vineri, 07.05.2021, 12:25
Principală | Înregistrare | Logare | RSS
Taina Botezului
    Botezul

Cununia

Inmormantarea

Sfinţirea casei
Statistici


Total online: 1
Vizitatori: 1
Utilizatori: 0

Formularul pentru autentificare

Calendar

Stil vechi Miercuri Stil nou
1 Decembrie 14 Decembrie
Postul Crăciunului
Post aspru (pâine, apă, fructe uscate, seminţe)
Sfântul Prooroc Naum (VII î.H), Cuviosul Filaret Milostivul (792), Sfântul Mucenic Anania Persul
Tot in aceasta zi
Evanghelia zilei
Apostolul zilei
Rugăciunea zilei
File din Pateric
Pilda zilei
Biblia într-un an

Catalog de fişiere

Principală » Fişiere » Sarbatorile Bisericii Ortodoxe

Sfantul Simeon (continuare)
26.04.2012, 16:28
     Botezul nu ia de la noi libertatea vointei si puterea de a ne hotarî prin noi însine, ci abia el ne daruieste libertatea, ca sa nu mai fim stapâniti silnic si fara sa vrem, de diavolul. De aceea, dupa Botez, atârna de noi, fie ca staruim de buna voie în poruncile lui Hristos, Stapânul nostru, în Care ne-am botezat, si sa umblam pe calea poruncite de El, fie sa ne abatem de la aceasta cale dreapta, întorcându-ne prin faptele rele la protivnicul si vrajmasul nostru, diavolul.

ˇ        Frate, la începutul lepadarii, sârguieste-te sa sadesti în tine virtuti frumoase, ca sa te faci folositor si obstii si sa te slaveasca la sfârsit Domnul. Sa nu câstigi îndrazneala fata de staret, niciodata, cum am zis si mai înainte, nici sa nu ceri cinstire de la el. Sa nu-ti câstigi prietenie cu cei mai mari, nici sa nu dai târcoale chiliilor lor, cunoscând ca prin aceasta nu numai ca începe sa se înradacineze în tine patima slavei desarte, dar te si faci urât în ochii întîistatatorului. Caci se întâmpla totdeauna aceasta. Deci cel ce întelege sa înteleaga. Ci sezi în chilia ta, oricum ar fi, în pace. Iar de le cel ce vrea sa se întâlneasca cu tine, nu te întoarce, din pricina de evlavie. Caci întâlnindu-te cu el cu gând prietenesc, nu te vei vatama, chiar daca îti este dintre dusmani. Iar daca nu vezi în aceasta vreun folos pentru tine, trebuie sa tii seama de scopul celui ce vrea sa se foloseasca de la tine.

ˇ        Sa nu dobândesti o dragoste deosebita fata de nici o persoana, mai ales fata de un începator, chiar daca ti se pare ca are o viata foarte frumoasa si în afara de orice banuiala. Caci din duhovniceasca, ea ti se preface de cele mai multe ori în patimasa, si cazi în necazuri fara folos. De obicei aceasta se întâmpla mai ales celor ce se nevoiesc. Dar smerenia si rugaciunea neîncetata îi învata despre aceasta. Caci nu e vremea sa vorbim despre aceasta cu de-amanuntul. Iar cel ce întelege sa înteleaga.

ˇ        Socoteste, frate, ca aceasta se numeste retragerea deplina din lume: omorârea deplina a voii proprii. Apoi nealipirea patimasa si renuntarea la parinti, la membrii familiei si la prieteni.

ˇ        Sa nu tii ceva din cele materiale în chilie, fie macar toiag, afara de un cos, de o saltea de paie, de un cojocel si de o haina cu care te îmbraci. Daca se poate, nici macar ceva sub picioare. Caci s-a spus si despre aceasta un cuvânt. Dar cine întelege sa înteleaga.

ˇ        Sa nu ceri staretului ceva din cele trebuincioase, afara de cele rânduite. Nici sa nu asculti de vreun gând ispititor, ca sa se schimbe ceva din cele ce ti se da. Si oricum ar fi, primeste-le cu multumire si fii bucuros de ele. Nu e îngaduit sa vinzi ceva. Murdarindu-se haina, spal-o de doua ori pe an. Cere, cu înfatisare de sarac si de strain, cu toata smerenia, haina altui frate, pâna când cea spalata a ta se usuca la soare. Apoi întoarce-i-o iarasi cu multumire. Asemenea si îmbracamintea de deasupra si orice altceva.

ˇ        Sa te ostenesti dupa putere în ascultarea ta. Iar în chilie sa staruiesti si în rugaciune împreunata cu rugaciune împreunata cu pocainta si cu luare-aminte si cu lacrimi dese. Si sa nu-ti pui în gând ca azi te-ai ostenit cu prea multa prisosinta si deci sa scurtezi ceva din rugaciune din pricina ostenelii trupesti. Caci îti spun tie ca pe cât se sileste cineva pe sine în ascultare, lipindu-se de rugaciune, pe atât sa socoteasca ca a pierdut mai mult. Si de fapt asa este.

ˇ        Dar înainte de toate trebuie sa iei parte la slujbele bisericesti si sa pleci cel din urma, afara de mare nevoie. Mai ales la utrenie si la liturghie.

ˇ        Trebuie sa ai toata supunerea fata de staretul tau, de care ai fost si tuns. Si sa împlinesti fara deosebire cele poruncite de el pâna la moarte, chiar daca îti par cu neputinta. Prin aceasta urmezi Celui ce s-a facut ascultator pâna la moartea pe cruce. Dar nu numai fata de staret, ci si fata de toata obstea fratilor. Iar primind o slujire, sa nu fii neascultator în ceva. Si daca ceea ce ti se porunceste ar fi peste puterea ta, punând metanie, cere scutire de aceasta. Iar daca aceasta se respinge, socotind ca �Împaratia cerurilor este a celor ce o iau cu sila si cei ce o silesc o vor rapi� (Luca 16,16), sileste-te.

ˇ        Sa te misti cu umilinta în fata întregii obsti, ca un nevazut si necunoscut si ca si când n-ai fi deloc. Cel ce vietuieste astfel, îndraznesc sa spun ca facându-se vazator ajutat de har, prezice multe. Unul ca acesta plânge mult si pentru scaderile acelora. Ramânând neîmprastiat, întrucât nu sufere de împatimirea de cele materiale, nu va primi sa alunece din dragostea duhovniceasca si dumnezeiasca, în aceasta. Si nu e lucru de mirare ca prezice. Caci aceasta vine de multe ori si de la draci. Totusi cel ce întelege sa înteleaga. Dar daca începe cineva sa primeasca marturisiri, poate se va lipsi si de acestea, fiind ocupat cu cercetarea gândurilor celorlalti. Iar daca din multa smerenie se va opri de la acestea, adica de la a sfatui si de a le asculta, va fi reasezat iarasi în starea de mai înainte. Dar cunostinta acestora numai Dumnezeu o are. Eu, stapânit de frica, nu îndraznesc sa vorbesc despre ele.

ˇ        Pastreaza chilia pe care ai primit-o de la întâistatator la început, pâna la sfârsit. Iar daca din pricina vechimii sau a darâmarii ei, vei fi tulburat în gând, punând metanie întîistatatorului, fa-i cunoscut acest lucru cu smerenie. Si de te va asculta, bucura-te. Iar de nu, multumeste si asa, aducându-ti aminte de Stapânul tau care nu a avut unde sa-si plece capul. Caci daca l-ai tulbura de doua sau de trei sau de patru ori cu aceasta, se naste îndrazneala, apoi neîncrederea si la urma dispretul. Daca voiesti, deci, sa duci viata linistita si pasnica, nu cere deloc vreo usurare trupeasca de la staret. Fa aceasta de la început si rabda cu barbatie sa fii dispretuit si nesocotit de toti, dupa porunca Domnului.
Deci daca voiesti sa-ti pastrezi încrederea si iubirea fata de el si sa-l vezi ca pe un sfânt, pazeste aceste trei lucruri: nu cere vreo usurare si nu-ti lua îndrazneala fata de el si nu te duce des la el, cum fac unii, pe motiv ca sunt ajutati de el. Caci acesta nu e un lucru de lauda, ci omenesc. Nu te osândesc nici daca ascunzi de el tot gândul ce se iveste în tine. Caci daca pazesti acestea, vei trece neînvaluit marea vietii si vei socoti pe parinte, oricum ar fi, ca pe un sfânt. Iar daca te vei apropia în biserica, ca sa întrebi pe parintele tau despre vreun gând si vei vedea pe altul luându-ti înainte, pentru acelasi lucru sau pentru altul, si parintele te va trece cu vederea, din pricina acestuia, sa nu te întristezi, nici sa gândesti ceva împotriva lui. Ci stai de-o parte cu mâinile încrucisate, pâna va ispravi cu acela si te va chema. Caci parintii obisnuiesc uneori sa faca sa ni se întâmple acestea, poate si cu voia, spre cercarea si izbavirea noastra de mai înainte.

ˇ        Sa manânci cele puse înaintea ta, orice ar fi. De asemenea sa bei vinul cu înfrânare, fara cârtire. Iar dar manânci singur, din pricina de neputinta, manânca legume crude cu untdelemn. Daca vreunul dintre frati îti trimite ceva de mâncare, priveste cu multumire si smerenie ca un strain. Si împartaseste-te din ce ti-a trimis, orice ar fi. Iar ce ramâne, trimite altui frate sarac si evlavios. Iar daca te cheama cineva la mângâiere, împartaseste-te din toate cele puse înainte, dar putin, pazind porunca înfrânarii. Iar ridicându-te si punând metanie în chipul strainului si al saracului, da-i multumire zicând: �Dumnezeu-tatal sa-ti rasplateasca, sfintite parinte�. Ia aminte sa nu vorbesti ceva, chiar daca ar fi de folos.

ˇ        Iar daca vreunul dintre frati a fost întristat fie de întîistatator, fie de iconom, fie de altcineva, si vine la tine, mângâie-l asa: �Crede, frate, spre cercarea ta ti s-a întâmplat aceasta. Caci si mie mi s-a întâmplat de multe ori aceasta si m-am întristat si descurajat. Dar de când am fost înstiintat ca acestea se întâmpla spre cercare, le port cu multumire. Fa asadar si tu asa. Si mai degraba sa te veselesti de astfel de necazuri�. Iar daca acela ar începe sa bârfeasca, nici atunci sa nu te schimbi. Ci mângâie-l cum te va ajuta harul, caci sunt multe chinuri de dreapta socoteala. Si ajuta pe fratele dupa cum îi întelegi starea de suflet si gândurile lui si nu-l lasa sa plece netamaduit.

ˇ        Iar daca s-ar întâmpla ca un frate sa fie bolnav si tu nu l-ai cercetat de mult, trebuie sa-i trimiti mai înainte ceva, vestindu-i aceasta: �Crede, sfintite parinte, ca abia azi am aflat despre boala ta si te rog de iertare�. Iar apoi mergând la el, pune metanie si, facând rugaciune, spune-i asa: cum ti-a ajutat Dumnezeu, sfintite parinte! Apoi sezând cu mâinile încrucisate, taci. Iar daca sunt si altii de fata, pentru cercetare, ia aminte sa nu mai vorbesti ceva, nici din Scriptura, nici din cele firesti, mai ales daca nu esti întrebat, ca sa nu ai necaz pe urma. Caci aceasta se întâmpla de cele mai multe ori fratilor mai simpli.

ˇ        Daca se întâmpla sa stai la masa cu frati evlaviosi, sa te împartasesti din cele puse înainte, fara deosebire, oricare ar fi ele. Iar daca ai porunca de la cineva sa nu manânci peste sau altceva, dar acestea sunt puse pe masa, daca cel ce a dat porunca e aproape, mergând îndupleca-l sa-ti îngaduie sa gusti. Iar daca nu e de fata, sau stii ca nu-ti va îngadui, si totusi nu voiesti sa-i smintesti pe frati, încredinteaza-i, dupa masa, aceluia ce-ai facut, cerând iertare. Iar daca nu voiesti sa faci nici una din acestea, e mai bine sa nu mergi la ei. Cani vei câstiga doua lucruri: vei alunga si pe dracul slavei desarte si-i vei izbavi si pe aceia de sminteala si de întristare. Iar de sunt din cei mai grosi de simtire, pazeste canonul. Dar e mai bine ca si în fata acestora sa gusti din toate câte putin. La fel, cu prilejul mângâierii ce ti-o face cineva, potrivit apostolului care hotaraste �sa se manânce tot ce se pune înainte, nedeosebind nimic pentru cunostinta� (1 Cor. 10,15).

ˇ        Daca în vreme ce-ti faci rugaciunea în chilie, bate cineva la usa, deschide-i si sezând vorbeste-i cu smerenie despre ceea ce-l preocupa din cele ce-i sunt de folos. De e apasat de vreun necaz, sârguieste-te sa-l ajuti, fie cu cuvântul, fie cu lucrul. Apoi plecând acela, închizând usa, reia-ti rugaciunea. Caci slujirea celor ce vin la tine este asemenea împacarii (Matei 5,24). Dar nu trebuie facut asa când e vorba de lucruri lumesti. În acest caz, ispraveste întâi rugaciunea si apoi vorbeste cu el.

ˇ        Daca în vreme ce te rogi, îti vine vreo frica, sau vreo lovitura, sau straluceste vreo lumina, sau se întâmpla altceva, sa nu te tulburi. Ci staruie si mai întins în rugaciune. Caci se iveste o tulburare draceasca sau vreo frica sau vreo iesire din sine (extaz), ca slabind sa lasi rugaciunea si ca, ajuns la un astfel de obicei, sa te faca prada lui. Dar daca savârsind rugaciunea, îti straluceste vreo lumina cu neputinta de talmacit, (Lumina dumnezeiasca nu se poate exprima, pentru ca nu are un caracter vazut, pentru ca e spirituala si de un continut cu neputinta cu neputinta de definit. Daca are un caracter vazut, exprimabil, nu e de la Dumnezeu.) si sufletul ti se umple de o bucurie negraita si de dorinta celor mai înalte si încep sa-ti curga lacrimile însotite de pocainta, cunoaste ca aceasta este o vizita dumnezeiasca si un ajutor dumnezeiesc. �Si daca ramâne mult, ca sa nu-ti vina ceva mai mult decât aceasta, prin faptul ca esti stapânit de lacrimi, îndreapta-ti mintea spre ceva din cele trupesti si prin aceasta te vei smeri. Dar ia seama sa nu parasesti rugaciunea de frica vrajmasilor, ci asa cum în cazul când se sperie copilul de niste mormoloci, se refugiaza în bratele mamei si ale tatalui, aruncând frica de ei, asa si tu, alergând prin rugaciune la Dumnezeu, scapa de frica lor.

ˇ        Daca în vreme ce sezi în chilie, venind un frate te va întreba despre vreun razboi trupesc, sa nu-l respingi. Ci foloseste-l cu pocainta din ceea ce-ti va darui harul lui Dumnezeu si din ceea ce ai câstigat din faptele tale si apoi slobozeste-l. Iar când iese, punând metanie înaintea lui, spune-i: �Crede, frate, ca nadajduiesc în iubirea de oameni a lui Dumnezeu si ci ca va fugi de la tine acest razboi, numai sa nu dai înapoi si sa nu te molesesti�. Iar dupa ce a iesit acela, ridicându-te si închipuindu-ti razboiul lui, înaltându-ti mâinile cu lacrimi spre Dumnezeu, roaga-te cu suspine pentru fratele, zicând: �Doamne, Dumnezeule, Cel ce nu voiesti moartea pacatosului, rânduieste lucrul dupa cum stii si precum este de folos fratelui acesta�. Si Dumnezeu, cunoscând încrederea aceluia în tine si împreuna-patimirea si rugaciunea ta sincera, va usura, din iubire fata de el, razboiul lui.

ˇ        Cel ce a dobândit acestea sa ia seama la sine însusi si la atacurile gândurilor, pentru ca cel ce petrece în mijlocul oamenilor e cu neputinta, socotesc, sa le biruiasca. Mai ales e cu neputinta sa biruiasca atacul pizmei si al slavei desarte acela care e laudat de oamenii din lume pentru viata lui vrednica de lauda si pentru dispretuirea lucrurilor vazute. Pe lânga aceasta de multe ori, cunoscând sau vazând ca cineva face ceva ce nu se cuvine, îl osândeste. De aceea unul ca acesta trebuie sa ia aminte sa nu iscodeasca cele ce zice, sau ce face staretul, sau slujitorii. Iar daca, biruit de patima, va gândi sau va spune ceva necuvenit, sa se îndrepte pe sine cu pocainta. Sa ia aminte si la starea în biserica si la slujbe. Pentru ca gândurile slavei desarte au obiceiul sa tulbure pe cei virtuosi si în acestea, fie în cântare, fie în rugaciunea în care mintea nu trebuie sa umble de acolo pâna acolo, luând seama ca alti frati sunt împrastiati si tulburati. Sa înainteze cu luare-aminte în ritmul cântarii duhovnicesti si sa cânte cu mintea cele ale îngerilor. Sa ia aminte sa nu se faca aratat nimanui altuia decât lui Dumnezeu si sa nu se lase ispitit de cei ce fac asemenea lucruri, nici ca sa-i judece, nici ca sa-i fericeasca. Dar acestea toate nu le vei putea ocoli, decât de te vei pazi în smerenie, în iubire, în marturisire si în nepatimire.

ˇ        Sârguieste-te sa nu superi pe cineva fie cu cuvântul, fie cu fapta, ci sa-i mângâi pe aceia care sunt suparati de altii, pe cât e cu putinta. Si sa nu socotesti vreodata ca ai biruit mestesugirile diavolului si sa cazi în slava desarta. Pentru ca firea omeneasca nu poate sa le biruiasca, decât numai harul lui Dumnezeu. Deci, cei ce sunt supusi întâistatorului sa le pazeasca toate acestea. Iar celor îndragostiti de liniste nu le pot spune nimic. Dar fiecare sa cugete la cele ce le-am spus si la cele ce se cuvin celor ce se linistesc, pentru ca linistea are nevoie de viata cea mai bine îndrumata.

ˇ        Daca ai câstigat încredere si siguranta în vreun fapte din obste, si-i marturisesti lui gândurile tale, sa nu încetezi, frate, vreodata sa mergi la el si sa-i împartasesti gândurile care vin în fiecare zi si ceas. Toti ar trebui sa mearga la staret ca sa se marturiseasca. De aceea am spus aceasta, cu pogoramânt, fiindca unii nu voiesc sa vadeasca gândurile lor staretului, din multa slabiciune si din neîncrederea ce o au în el. Însa nu trebuie sa colinzi de la unul al altul, ascultând de vrajmasul care-ti spune în ascuns ca pricinuiesti povara mergând des la fratele acela care primeste gândurile tale, sau ca e rusine sa-i înfatisezi de multe ori ale tale, ca sa te faca prin aceasta sa întrerupi marturisirea, sau sa mergi la altul. Pentru ca daca mergem la cel dintâi, vom câstiga si mai multa încredere în el, si ne vom folosi mult si din viata si din cuvintele lui si nu vom fi osânditi de nici un altul pentru viata noastra, ci vom fi laudati de toti ca pazim credinta. Iar daca neglijam sa se marturisim des pacatele noastre, cadem în patimi mai mari si ne rusinam iarasi sa le mai facem cunoscute si ne pravalim în prapastia deznadejdii. Iar daca mergem la alt duhovnic (lucru ce nu e îngaduit sa-l facem), daca duhovnicul e din aceeasi obste, toti fratii ne vor învinui ca am calcat credinta ce am avut-o în cel dintâi si vom fi foarte osânditi de Dumnezeu. Dar si duhovnicul la care mergem ne va socoti ca vom face la fel si cu el. iar noi obisnuindu-ne sa trecem de la unul la altul, nu vom înceta niciodata sa iscodim, ca sa aflam stâlpnici, sau zavorâti, sau isihasti, si sa mergem la ei sa ne marturisim si sa ne facem necredinciosi tuturor si sa nu propasim, ci sa cadem si mai mult în osânda. De aceea sârguieste-te sa ramâi fara sovaiala pâna la moarte la duhovnicul la care te-ai marturisit de la început si sa nu te smintesti de el, chiar daca ai vedea ca desfrâneaza, caci nu te vei vatama niciodata. Pentru ca, precum am spus, de-l vei dispretui pe acela, si vei merge la altul, te vei face pricina de multe sminteli si vei judeca la fel si pe toti ceilalti si vei deschide întru tine cale de pierzanie. Ci, Doamne, Doamne, izbaveste-ne pe noi de toata necredinta si iscodirea si ne acopera cu harul Tau cel dumnezeiesc.

ˇ        Iar de vei câstiga ucenici care au încredere în tine, si ca sa-ti marturiseasca tie gândurile lor si îi vezi pe ei ca vorbesc cu unii dintre fratii mai evlaviosi, sa nu te smintesti. Pentru ca diavolul spune pe ascuns celor ce vietuiesc drept, ca acesti ucenici nu umbla cu sinceritatea inimii, si cu simplitate, nici nu ne marturisesc gândurile lor cu adevarata încredere în noi, ci îi îndeamna cu scop rau, prin fatarnicie, sa vada libertatea noastra si prin aceasta ne produc suparare si neîncredere în acesti ucenici. Tu deci sa nu arati acest gând pe care ti-l arunca dracii, ci sileste-te cu toata simplitatea si iubirea pentru Dumnezeu si pentru binele însusi, sa îndrepti pe unii ca acestia si sa-i folosesti sufleteste si sa socotesti propasirea lor drept slava ta însasi.

ˇ        Daca vreunii dintre ucenicii tai ajung la neîncredere în tine, gândeste-te de unde le-a venit aceasta. Pentru ca aceasta vine din multe pricini: ea poate veni fie din slava desarta, ca au ajuns la propasire si de aceea au cazut în mândrie, ca sa nu mai primeasca sa se numeasca ucenici, ci sa aiba demnitate de învatatori; fie pentru ca, fiind grasi si iubitori de trup, vreau sa se mângâie trupeste; fie pentru ca l-a iubit pe vreunul prea mult si pe urma a iubit pe altul si acela a cazut în pizma; fie pentru ca acela doreste sa fie hirotonit si tu l-ai împiedicat, pentru ca, dupa marturisirea lui, nu e vrednic sa fie preotit; fie pentru ca ai cinstit mai mult decât pe el, pe altul, care a venit la tine pe urma, iar aceasta a pricinuit mare suparare aceluia care n-a reusit în ceea ce dorea, mai ales daca a venit la tine în vârsta frageda si l-ai iubit mult dupa Dumnezeu; sau poate ca vreodata, ca sa se înfrâneze de la patimi, i-ai fagaduit sa-i dai voie sa se hirotoneasca (pentru ca duhovnicii obisnuiesc de multe ori sa faca astfel de fagaduieli de hirotonie tinerilor, ca sa le taie cu totul înclinarea ce o au spre patimi din reaua obisnuinta) si nadajduind, potrivit fagaduintei, n-a reusit pentru nevrednicia lui si muscat de pizma aduce împotriva altui calugar învinuiri pe care nu le poate nici asculta cineva, cu atât mai putin sa le spuna.
Pe lânga acestea, mai sunt, precum am spus, si alte feluri de neîncrederi: când cineva cade din negrija în învoiri cu pacatele, sau si în fapte pacatoase si se rusineaza sa le marturiseasca, prins de slava desarta si ascunzându-le ajunge încet, încet la neîncredere; sau poate te-a vazut si pe tine stapânit de patimi si te învinuieste. Iar semnul departarii acestora de la tine sau de la propasire, îl vei vedea din vederea fetei lor. Iar daca nu, din chipurile obisnuite ale prefacatoriei. Pentru ca chiar daca e sfatuit, sau îndemnat, se preface ca primeste în auzul sau sfaturile, dar în inima lui nu le primeste. Ba se si supara din pricina lor, sau râde de ele, ba chiar se înfurie. Iar daca vreodata, vrând sa-l încerci, de este curat de patimi, îl îndemni, fie ca se împartaseasca, fie sa intre în sfântul altar, le face pe amândoua fara sa deosebeasca, ca sa nu-l învinuiesti. Leacul acestora sunt rugaciunile din inima si cu lacrimi catre Dumnezeu si aratarea iubirii, sfatul des, ajutorul trupesc, aspre si mustratoare, precum gândesti ca vor auzi, sau îsi vor îmblânzi moravurile.

ˇ        Daca un calugar îti vorbeste de unii frati ca sunt evlaviosi si îi lauda, tu taci. Iar de te va întreba de ei, raspunde cu smerenie: �Crede-ma, parinte, nu stiu. Eu fiind un om simplu, vreau sa-mi vad slabiciunea mea. Pentru ca toti, cu harul lui Dumnezeu, sunt sfinti si buni. Dar fiecare ceea ce seamana, aceea va si secera�. Nici sa nu lauzi, nici sa nu osândesti pe nici unul în parte, ci sa lauzi pe toti. Mai ales, când în calugarul respectiv se va ivi vreun gând ca tu ai încredere în vreunul din aceia si se lasa stapânit de acest gând si se înstraineaza.

ˇ        Sfântul Simeon da o explicatie spirituala procesului de asemanare a omului credincios cu Hristos. Privind mereu la Hristos si Hristos privind mereu la el si aflându-se într-o convorbire continua, omul devine tot mai asemenea lui Hristos, caci imita chipul Lui, îsi însuseste modul Lui de a fi si de a se gândi. Iar prin aceasta i se transmite omului puterea spirituala însasi a lui Hristos. Aceasta idee constituie si o recomandare data de sfântul Simeon credinciosilor. Sfântul Simeon înfatiseaza o hristologie practica, nu una teoretica.

ˇ         Nu trebuie ca cineva din cei nedesprinsi sa cerceteze tainele ascunse ale Împaratiei cerurilor, înainte de lucrarea poruncilor si de înaintarea în virtuti si de desavârsire; si ca la a doua venire a Domnului toti sfintii se vor cunoaste unii pe altii.
Sa lasam deci discutiile desarte si nefolositoare (Tit 3,9) si sa nu ne grabim sa aflam înainte de vreme cele ce tin de o vreme, ci sa ascultam mai bine de Domnul care zice: �Cercetati Scripturile� (Ioan. 5,39). Cercetati-le si nu le iscoditi în discutii îndelungate. Cercetati Scripturile si nu faceti discutii în afara Sfintelor Scripturi. Cercetati Scripturile, ca sa fiti învatati despre credinta, nadejde si iubire. Despre credinta, ca sa nu fiti purtati de orice vânt dupa nesiguranta oamenilor fara reazim (Efes. 4,14), ci întariti-va prin dogmele drepte ale Bisericii Apostolice si Universale si �drept îndreptati� (2 Tim. 2,15) cuvântul ei. Dar nu numai aceasta, ci prin împlinirea poruncilor veti fi învatati sa cautati si rodul credintei si folosul din ea, iar când veti putea afla acestea, atunci veti dobândi si nadejdea nefacuta de rusine si veti avea în ea si întreaga iubire fata de Dumnezeu. Caci astfel, este cu neputinta vreunui om sa dobândeasca iubirea desavârsita de Dumnezeu, decât prin credinta nestirbita si prin nadejdea sigura si neîndoielnica. De ce, deci, uitând sa ne cercetam pe noi însine în privinta acestora, si anume, daca avem credinta în Dumnezeu atâta cât El însusi, Judecatorul nostru viitor, zice ca o va cere de la noi, iscodim cele mai presus de noi, câta vreme noi abia stim cele de la picioarele noastre?

ˇ         Credinta si fapte. � Iar care este credinta pe care Dumnezeu o cere de la noi si pe care trebuie s-o avem în El, a aratat El însusi în Evanghelie, zicând: �Cel ce voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine si sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie� (Luca 9,23); �Caci cel ce vine la Mine si nu uraste pe tatal sau si pe mama sa si pe fratii sai, ba înca si sufletul sau, nu poate fi ucenicul Meu� (Luca 14, 26). Si iarasi: �Cel ce a aflat sufletul sau�, ramânând alipit la cele spuse, �îl va pierde pe el� (Matei 10,39), �iar cel ce va pierde sufletul sau pentru Mine si pentru Evanghelia Mea�, împlinind poruncile Mele, �îl va afla pe el în viata vesnica� (Marcu 8, 35; Matei 16,25). Ati auzit semnele credintei? Va ajung acestea, sa aveti nevoie sa vi le reamintesc si pe cele urmatoare? Daca voiti sa aflati aceasta chiar de la Domnul, Care zice limpede: �Nu va îngrijiti de ziua de mâine, ce veti mânca, sau ce veti bea, sau cu ce va veti îmbraca� (Matei 6,25,34). Si ridicându-ne câte putin spre cele mai desavârsite, zice: �De te loveste cineva peste obrazul drept, întoarce-i lui si cel stâng; si celui ce voieste sa se judece cu tine si sa-ti ia haina ta, lasa-i lui si camasa ta� (Matei 6, 39-40); �si celui ce rapeste ale tale, nu i le cere înapoi� (Luca 6,30). Apoi cerând prisos de credinta peste prisos, ne porunceste sa ne rugam pentru dusmanii nostri si sa facem bine celor ce ne urasc pe noi si sa ne rugam pentru cei ce ne prigonesc pe noi (Matei 5,44). Si ne porunceste sa facem altele multe, din care sa se arate credinta noastra în El. Numai atunci trebuie sa zicem ca suntem credinciosi. Caci fara acestea credinta noastra este moarta (Iacob 2,20) si noi suntem morti.

ˇ         Am voit sa aud si sa aflu de la tine ce folos vei avea daca ai sa afli si ai sa înveti de la noi despre bucuriile, slavirile, desfatarile si reasezarile din Împaratia lui Dumnezeu, câta vreme esti osândit, cum am spus, de constiinta, fiindca n-ai pazit poruncile date tie de Hristos si de aceea nu ai parte cu Hristos? (Ioan 13,8). Nici unul, în nici un fel. Ci îti vei pricinui mai degraba o si mai mare osânda, ca, aflându-le acestea, le-ai dispretuit si n-ai voit sa lepezi închipuirea de sine si sa dobândesti smerenia. De altfel, raspunde linistit la întrebarea ce ti-o pun cu blândete: de va cere un copil mic, care n-a învatat înca nici alfabetul, sa i se explice gramatica si retorica, va primi oare vreun om stapân pe ratiune, sa ia în seama macar cu un singur cuvânt nebunia lui si nu-l va respinge mai degraba pe acela ca gândeste lucruri nebunesti si copilaresti si cere fara judecata cele mai presus de puterea lui? Iar daca e drept si cuvenit lucru sa faca asa în acestea, cu atât mai mult se cuvine sa faca asa în cele mai presus de cuvânt, de minte si de întelegere. Totusi, daca cineva, care nu cunoaste nici macar literele scrisului, va auzi cele ce le-au scris elinii prin alte cuvinte si le va întelege pe acestea ca pe cele spuse în dialectul propriu, nu e nici o mirare, dat fiind ca aceia vorbesc despre cele supuse simturilor si scrierile lor sunt scrieri desarte despre lucruri desarte. Cele despre care întrebi tu, nu sunt, însa, de felul acesta. Dar ce sunt si cum? Cum zice Proorocul David: �Si a plecat cerurile si s-a pogorât si întuneric sub picioarele Lui� (Ps. 17,10). Ce este întunericul acesta? Trupul Domnului, despre care Ioan, marele Înaintemergator la Lui, a spus mai pe urma: �Caruia nu sunt vrednic sa-I dezleg cureaua încaltamintelor� (Marcu 1,7). S-a coborât deci si a venit îmbracând, în loc de întuneric, a zburat pe aripi de vânturi. Si a pus întunericul ascunzis al Lui. În jurul Lui, cortul Lui� (Ps. 17,11-12). Vezi ca cercetarea ta nu se îndreptata spre cele supuse simturilor, ci spre cele dumnezeiesti si necuprinse si nu usor de înteles de toti? Si daca a pus negura si întunericul ascunzis al tainelor Lui si e nevoie de multa lumina de la Preasfântul Duh spre întelegerea tainelor ascunse, cum cercetezi cele ce nu poti sa le afli, odata ce nu te-ai facut locasul luminii dumnezeiesti, fiind înca nedesavârsit si neluminat? Si ca sa nu banuiesti, ca unul ce sezi în întuneric (Matei 14,16), ca si Acela s-a ascuns, asezându-se în întuneric, proorocul David a spus: �În jurul Lui, cortul Lui�. El numeste cort cu ceea ce se numeste Pavel lumina. Caci spune: �Cel ce locuieste în lumina neapropiata� (1Tim.4,16). Amândoi atrag luarea aminte asupra necuprinderii si nemarginirii dumnezeirii Lui, nevoind sa faca pe Dumnezeu circumscris. Ei spun acestea, pentru ca îsi îndreapta cuvântul spre cei ce iscodesc cu privire la El. Nu socotiti, o, voi cei fara de minte, ca Domnul si Dumnezeul cel înaltat, intrând (în cer) s-a ascuns în întuneric, ci este în slava Sa, în dumnezeirea care umple toate si e mai presus de toate, în care era si înainte de aceea.

ˇ         Tu deci, cel ce ai citit acestea, judeca-te pe tine nu întru închipuirea cunostintei mincinoase (1 Tim. 6,20) si întru faurirea de gânduri desarte, ci întru fiica si cutremur. Si de voiesti sa afli ce stare de viata ai, întreaba-ti sufletul si spune-i: �Suflete, ai pazit poate poruncile lui Dumnezeu, sau nu?� Si deschizându-si gura constiintei lui, îti va spune în chip sigur adevarul. Caci nu va rusina de tine, ci te va înfrunta si-ti va arata cele ce le-ai pus înainte si le ai în tine, fie bune, fie rele. Caci în cunostinta vei afla, fie ca ai iubit lumea, fie ca ai slujit mai mult lui Dumnezeu, fie ca ai cautat slava de la oameni, fie ca ai dorit numai pe cea data a lui Dumnezeu. Privind în tine însuti ca într-o cutie si pipaind continutul si scotând una câte una din cele asezate în ea, le vei cunoaste în chip limpede. Presupune deci ca întâi e asezata acolo dragostea de marire si de slava desarta, un fel de a placea oamenilor, dulcetile laudelor de la oameni, vesmântul fatarniciei, samânta ascunsa a iubirii de arginti si, simplu vorbind, multe de acestea asezate în ea, una acoperita de alta; iar deasupra tuturor acestora sa presupunem ca e îngâmfarea � caci cunostinta, zice, îngâmfa (1 Cor. 9,1) � iar împreuna cu ea, închipuirea de sine si parerea ca esti ceva, nedându-ti seama ca cel cu cugetul îngâmfat nu e nimic (Gal. 6,3). Toate acestea, fiind adaugate la celelalte pe care le-am amintit înainte, spune-mi cum vei putea sa le deosebesti? Vei spune, fara îndoiala, ca nicidecum. Spune-mi, asadar, acum si aceasta. Poate ca nu esti convins ca peste inima ta ai asezat un fel de acoperamânt din acestea; poate nu crezi, cum nici evreii nu cred, fapt pentru care-i mustra Pavel (Rom. 8, 23; 2 Cor. 3, 15). Si de aceea nu înlaturi  acoperamântul acesta de pe inima ta, ca sa vezi patimile ascunse sub el si sa te milostivesti de amarâtul tau suflet si sa te grabesti sa-l curata si sa speli ochiul tau suflet si sa te grabesti sa-l curata si sa-l speli ochii lui întelegatori si fata lui cu lacrimi fierbinti, aruncând înapoia toata întelepciunea si cunostinta din afara, dupa îndemnul lui Pavel, ca sa te faci nebun lumii acesteia si sa te faci întelept în Hristos (1 Cor. 4,10). Dar atunci, spune-mi, cum, odata ce esti nebun, îti voi descrie cele privitoare la Dumnezeu si la cele dumnezeiesti, care sunt ascunse si nevazute? Nu ma vei dispretui tu însuti, ca pe unul care face un lucru fara rost, si nu vei zice în tine însuti cu dreptate: �Aceasta e cu adevarat nebun, caci îmi povesteste despre lucruri neîntelese întregii suflari de sub cer si întregii suflari ce se afla deasupra cerului?� Caci cele ce vor avea atunci, nici îngerii lui Dumnezeu nu le stiu. Fiindca daca nu au cunoscut nici venirea Lui pe pamânt, cum, sau când avea sa se coboare si sa se faca om, cu cât mai mult nu pot cunoaste venirea Lui cea de pe urma întru slava, când va fi, cum va fi si care vor fi darurile ce le va împartasi sfintilor Lui? Ca acestea sunt cu adevarat, a aratat Pavel zicând: �Ca sa se faca cunoscute acum începatorilor si stapânilor prin Biserica întelepciunea cea de multe feluri a lui Dumnezeu� (Efes. 3,10). Ba a aratat si Domnul, spunând despre venirea Sa ca �Puterile cerurilor se vor clatina� (Matei 24,29), adica se vor uimi si se vor minuna, vazând deodata ceea ce, fara îndoiala, n-au vazut pâna atunci. Iar daca puterile cerurilor nu stiu, cum îndraznesti sa spui tu ca sfintii nu se vor cunoaste unii pe altii în Împaratia lui Dumnezeu, când se vor împartasi de vederea Lui? Dar si tu, care-l contrazici, pe cel ce zice: �Ei trebuie sa se cunoasca numaidecât unul pe altul�, întrebi: de unde o sti aceasta? Cunostinta întreolalta a sfintilor. � O, nestiinta si nebunie si întunecime! Nu tremurati, nu va temeti? Caci din cuvintele voastre (Matei 12,37) veti fi osânditi de catre Dreptul Judecator, Care nu cauta la fata. Caci catre cei ce spun ca sfintii nu se vad, nici nu se cunosc unii pe altii, ci îl vad numai pe El, fiind uniti întregi prin toate simturile cu El întreg, se va adresa si va zice: �M-ati cunoscut voi? Ati vazut lumina Mea? M-ati primit în voi? Ati cunoscut prin cercare însasi lucrarile Duhului Sfânt, sau nu?� Socotesc ca nu vor îndrazni sa-I raspunda: �Da, Doamne�. Caci daca vor spune asa, le va raspunde: �Cum, daca ati avut cunostinta acestora prin cercare, spuneti ca cei ce Ma vor avea pe Mine în ei însisi nu se vor cunoaste unul pe altul? Eu sunt Dumnezeul cel nemincinos, Dumnezeul cel adevarat, Dumnezeul cel sfânt, Cel ce locuiesc întru sfinti. Cum locuiesc întru ei? Precum am spus ca Eu sunt întru Tatal si Tatal întru Mine, asa si sfintii sunt întru Mine si Eu întru ei (Ioan 17,21). Si precum Tatal e întru Mine si Eu întru Tatal Meu, asa voi fi locuind si întru toti sfintii si toti sfintii vor locui întru Mine�. Dar va mai zice catre acestia si urmatoarele: �Daca deci Eu sunt întru sfintii Mei si sfintii Mei întru Mine, daca Eu sunt întru Tatal Meu si Tatal Meu întru Mine si precum Ma cunoaste pe Mine Tatal si Eu cunosc pe Tatal, e vadit ca si sfintii Ma cunosc pe Mine si Eu pe sfinti si la fel sfintii trebuie sa se cunoasca unul pe altul� .Iar ca sa se faca acest lucru mai clar, ca sa fie vadit si celor nesimtitori, trebuie sa adaugam a zice iarasi: întru toti sfintii va locui Acelasi Hristos. Când se vor deschide, deci, cartile constiintei fiecaruia, în inimile si constiintele pacatosilor se va afla închipuirea de sine, sau slava desarta, sau erezia, sau invidia, sau pizma, sau altceva din acestea; se va afla negrija, trândavia si neîmplinirea din toata inima a poruncilor lui Dumnezeu, de unde vine lipsa iubirii Lui. De aceea �ochii lor se vor întuneca si nu vor vedea� (Rom. 11,20; Ps. LXVIII, 24) si vor fi rusinati si vor auzi: �Întrucât nu ati facut una dintre poruncile Mele, preamici, ci ati nesocotit-o, Mie nu ati Facut� (Matei 25,45 si 5,19).

ˇ         Îndemn. � Deci cei ce spun ca sfintii nu se cunosc si nu se vad unii pe altii, sa se lase convinsi prin acestea, sa nu se ocupe cu lucruri de neînteles, ci, de voiesc sa asculte de mine, sa fie atenti mai degraba la ei însisi si sa nu înceteze sa se judece pe ei însisi. Iar voi, cei lipsiti de cunostinta tuturor celor spuse si neajunsi la simtirea, la cunostinta si la experienta iluminarii si a vederii dumnezeiesti, cum nu tremurati sa exprimati peste tot unele ca acestea? Caci daca va trebui sa dam socoteala de tot cuvântul desert (Matei 12,36), cu cât mai mult nu vom fi întrebati despre acestea si nu vom fi pedepsiti ca unii ce am vorbit în desert? Caci cuvânt desert nu e, cum ar banui cineva, numai cel nefolositor, ci si cel grait de noi înainte de împlinirea faptelor poruncite si de cunoasterea lui Dumnezeu prin experienta (cercare). Când nu dispretuiesc slava de jos, nici nu sunt scârbit de ea din suflet, ca de una ce e vatamatoare sufletului si ma lipseste de slava de sus, dar îndemn pe altii sa se înfrâneze de la ea, nu va fi cuvântul meu desert si fara putere pricinuitoare de fapte si gol? Si nu voi fi osândit ca un mincinos? Iar când, fara sa fi primit harul Duhului întru simtire si cunostinta fara sa fi ajuns învatat de Dumnezeu (Ioan 6,45), voi sari sa tâlcuiesc, fara rusine, Scripturile lui Dumnezeu insuflate, si-mi voi lua rolul de învatator, folosindu-ma spre aceasta numai de cunostinta mincinoasa, va lasa Dumnezeu acest lucru nemustrat si nu va cere pentru el socoteala de la mine? Nicidecum. Iar de voiesti, învata-te acestea si la cele de jos si de la cele omenesti. Spune-mi care dintre oameni, chiar daca ar fi admirat de toti pentru întelepciunea si cunostinta sa si pentru stiinta legilor, chiar daca ar fi împodobit cu toata dreptatea si evlavia, va îndrazni pe sine judecator si sa legiuiasca în cele ale altora, fara voia împaratului? Iar daca ar îndrazni aceasta, va fi facut de rusine de împarat si va fi pedepsit cu însasi asprimea legilor. O, nerusinare! Pe împaratul pamântesc nu îndrazneste nimeni sa-l nesocoteasca si sa-i rapeasca cinstea si demnitatea si sa le atribuie lui, iar tu nesocotesti pe Împaratul ceresc ca pe un nimeni si îndraznesti sa-ti însusesti demnitatile apostolice fara încuviintarea si voia Lui? Facând asa, socotesti ca Stapânul va lasa nepedepsita fapta ta? Nicidecum!

ˇ         �Întelegerea� nu înseamna în gândirea parintilor ceea ce înseamna pentru noi: o simpla întelegere prin cugetare a unui anumit lucru. Ci participarea la o ordine obiectiva mai presus de simturi. Pe aceasta se bazeaza pe toata conceptia sfântului Simeon despre �simtirea� realitatii spirituale, cu care intram în contact cu mintea sau cu întelegerea. Întrucât mintea si întelegerea a pierdut pentru omenirea mai noua, sensul de organ de �vedere�, �simtire� a unei lumi spirituale obiective, sau sensul de contact cu ea, poate ca ar trebui sa folosim mai mult termenii de �simtire a mintii� si de �vedere� (contempletare), pe care îl foloseau de asemenea parintii, pentru actul de sesizare a realitatii obiective spirituale. Aceasta este un fel de capacitate de sesizare a realitatii spirituale cu toata fiinta noastra. Simti prezenta spiritului cuiva si caracterul lui prin fiinta ca printr-un organ total care nu e identic deci cu ratiunea, sau cu cugetarea discursiva. E o �întelegere� într-un alt sens, decât pur intelectual. E o întelegere, care e în acelasi timp o �simtire�, un contact, al realitatii cunoscute în modul acesta, cum zice sfântul Simeon. Parintii o considerau ca tinând de minte, sau de spiritul uman, numind-o �întelegere� în sensul acesta.

Categorie: Sarbatorile Bisericii Ortodoxe | Adăugat de: pavel
Vizualizări: 208 | Descărcări: 0 | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
Prenume *:
Email *:
Cod *: