Bine aţi venit Гость!
Vineri, 29.03.2024, 03:56
Principală | Înregistrare | Logare | RSS
Taina Botezului
    Botezul

Cununia

Inmormantarea

Sfinţirea casei
Statistici


Total online: 1
Vizitatori: 1
Utilizatori: 0

Formularul pentru autentificare

Calendar

Stil vechi Miercuri Stil nou
1 Decembrie 14 Decembrie
Postul Crăciunului
Post aspru (pâine, apă, fructe uscate, seminţe)
Sfântul Prooroc Naum (VII î.H), Cuviosul Filaret Milostivul (792), Sfântul Mucenic Anania Persul
Tot in aceasta zi
Evanghelia zilei
Apostolul zilei
Rugăciunea zilei
File din Pateric
Pilda zilei
Biblia într-un an

Catalog de fişiere

Principală » Fişiere » Sarbatorile Bisericii Ortodoxe

Sfantul Simeon (continuare)
26.04.2012, 16:15

51. Se întâmplă uneori că mirele întîrzie în vreo călătorie, sau e ocupat cu alte treburi, si de aceea hotă răste să amine nunta. Dacă mireasa se va mînia si, dis- pretuind dragostea lui, va sterge sau va rupe hîrtia de învoială, va cădea îndată din nădejdile ce le are în mire. Asa se întîmplă si cu sufletul. De va zice cineva dintre cei ce se nevoiesc : pînă cînd sînt dator să mă ostenesc ? Si drept urmare va slăbi din ostenelile nevo- intei si, prin neglijarea poruncilor si prin părăsirea po căintei neîncetate, va sterge si va rupe, asa zicînd, învo ielile, va cădea îndată cu totul si din arvuna si din nă dejdea în Dumnezeu169.

52. Dacă mireasa îsi întoarce către altul dragostea de la mirele cu care s-a învoit, si se împreună cu acela, pe fată sau în ascuns, nu numai că nu mai poate spera să primească de la mire nimic din cele făgăduite ei, ci are să astepte cu dreptate si pedeapsa si ocara prevăzută de lege. Tot asa se întîmplă si cu noi. Dacă-si întoarce careva dragostea datorată mirelui Hristos, spre pofta vreunui alt lucru, pe fată sau în ascuns, si inima lui e tinută de acel lucru, se face urît mirelui si ne- vrednic de unirea cu El170. Căci a zis : -"îi iubesc pe cei ce Mă iubesc* (Prov. VIII, 17) m.

53. Arvuna este, pentru cei ce au dobîndit-o, negrăită, înteleasă în chip neînteles, tinută fără să fie stăpînită 172,văzută în chip nevăzut, vie si grăitoare, în miscare si miscînd pe cel ce a dobîndit-o, zburînd din chivotul în care se află pecetluită si aflîndu-se iarăsi în chip neasteptat în lăuntrul lui17S. în felul acesta face pe cel ce a dobîndit-o să nu socotească nici prezenta ei sigură, nici plecarea ei fără întoarcere. Si asa neavînd-o, este ca cel ce o are, si avînd-o, cel ce a dobîndit-o se simte ca cel ce nu o are 174.

54. Se întîmplă ca cineva stînd noaptea în casă cu toate usile închise, dacă va deschide o mică fereastră si va fi luminat deodată de un fulger strălucitor, nesupor- tînd ochii această strălucire, se apără, închizînd îndată ochii si se retrage în sine. Tot asa cînd sufletul e închis în cele supuse simturilor, de se va apleca (Cînt. Cînt. II, 9) vreodată cu mintea spre cele din afară de acestea ca printr-o fereastră, luminîndu-se de fulgerul arvunii din ele, adică al Duhului Sfînt, si nesuportînd raza luminii neacoperite, simte o spaimă în minte si se adună întreg în sine, refugiindu-se ca într-o casă în cele cunoscute cu simturile si omenesti.

55. Din aceste semne trebuie să cunoască fiecare dacă a primit arvuna Duhului de la mirele si stăpînul Hristos. Si dacă a primit-o, să se sîrguiască să o tină175. Iar dacă nu s-a învrednicit încă să o primească, să se sîrguiască să o primească prin fapte bune si prin pocăinta cea mai fierbinte si să o păzească prin lucrarea poruncilor si prin dobîndirea virtutilor m.

56. Acoperisul fiecărei case se tine prin temelii si prin cealaltă parte a clădirii ; iar temeliile se asază, ca trebuincioase si folositoare, pentru a purta acoperisul. Astfel nici acoperisul nu poate sta fără temelii si nici temeliile nu-s de vreo treabă sau de vreun folos, fără acoperis. Asa si harul lui Dumnezeu se păstrează prin lucrarea poruncilor, iar faptele poruncilor se pun ca te melii pentru harul lui Dumnezeu ; si nici harul Duhu lui nu poate rămînea în noi fără lucrarea poruncilor, nici lucrarea poruncilor fără harul lui Dumnezeu nu e de vreo trebuintă sau de vreun folos 177.

57. Precum casa fără acoperis, lăsată asa din ne- grija zidarului, nu numai că nu e de nici o treabă, ci face si zidarul de rîs, asa si cel ce pune temeliile lucră rii poruncilor si ridică zidurile virtutilor înalte, de nu va primi si harul Duhului Sfînt întru vederea si cunos tinta sufletului, este nedesăvîrsit si compătimit de cei desăvîrsiti. El s-a lipsit de har pentru una din aceste două pricini : sau pentru că n-a avut grijă de pocăintă, sau pentru că nefiind iscusit la adunarea poruncilor, care e un material nesfîrsit, a lăsat ceva afară din cele ce ne par nouă neînsemnate, dar sînt de trebuintă la clă direa casei virtutilor. Astfel fără ele, n-a putut să-si acopere casa prin harul Duhului178. 58. Dacă Fiul lui Dumnezeu si Dumnezeu s-a coborît pe pămînt ca să ne împace prin Sine pe noi cei ce eram dusmani ai Părintelui Său (Rom. V, 10), si să ne unească în chip constient cu Sine prin Duhul Său cel Sfînt si de o fiintă, cel ce cade din acest har, de care altul va avea parte ? Cu sigurantă acesta nici n-a fost împăcat cu Dumnezeu, nici n-a dobîndit unirea cu El prin împărtăsirea Duhului179.

59. -"Va pune cineva foc în sîn, zice înteleptul, si nu-si va arde hainele ?" (Prov. VI, 27). Iar eu zic : Cine nu va arde si nu se va umplea de strălucire si nu va răspîndi si el fulgerele dumnezeirii, pe măsura curătirii si a împărtăsirii de foc, dacă va primi în inimă focul ceresc neacoperit ? Căci împărtăsirea urmează curătirii, iar curătirea urmează împărtăsirii.

60. Cel ce se împărtăseste de Duhul dumnezeiesc se izbăveste de poftele si de plăcerile pătimase, dar de trebuintele trupesti ale firii nu se desparte 18°. Ca unul ce e slobozit de legăturile poftei pătimase si e unit cu slava si cu dulceata nemuritoare, se sileste neîncetat să fie sus si să petreacă cu Dumnezeu ; si să nu se depăr teze nici pentru o clipă de vederea Aceluia si de desfă tarea de care nu se mai satură. Dar ca unul ce e închis în trup si în stricăciune, e tras si purtat si el de acestea si se întoarce spre cele pămîntesti. Insă atunci atîta în tristare are din pricina acestora, cîtă are sufletul păcă tosului cînd se desparte de trup 181.

61. Precum pentru iubitorul de trup si de viată, de plăceri si de lume, despărtirea de acestea este moarte, asa pentru iubitorul de curătie si de Dumnezeu, de cele netrupesti si de virtute, moarte cu adevărat este despărtirea cea mai mică a cugetării de acestea. Cel ce priveste lumina supusă simturilor, dacă va închide putin ochii, sau i se vor acoperi de altcineva, se necăjeste si se întristează si nu poate peste tot, să rabde aceasta, mai ales dacă privea la anumite lucruri de trebuintă sau interesante. Dar cu cit mai vîrtos nu se va întrista si nu se va necăji cel ce e luminat de Duhul Sfînt si priveste cu trezvie si cu întelegere, fie că priveghează, fie că doarme, bunătătile acelea "pe care ochiul nu le-a văzut si urechea nu le-a auzit si la inima omului nu s-au suit" (1 Cor. II, 9), la care doresc si îngerii să privească (1 Petru I, 12), de va fi smuls de cineva de la vederea lor ? Căci el socoteste aceasta, pe drept cuvînt, moarte si înstrăinare de viata vesnică182.

62. Omul fiind îndoit, adică avînd alcătuirea din su flet si trup, lumea a fost creată pentru el de asemenea ca văzută si nevăzută. Si fiecăreia din aceste părti i s-a rînduit în chip potrivit ei unele din faptele si din grijile noastre. Dar am înteles că lucrul acesta este adevărat si cu privire la vederi si la vise. Cele ce ocupă sufletul, sau cele în care petrece el în stare de veghe, acelea re tin închipuirea si cugetarea lui si în somn. De se îngri jeste de lucruri omenesti, e preocupat de ele si în în chipuirile viselor. Iar de cugetă la cele dumnezeiesti si ceresti, se va afla si în vis cu gîndirea în acestea, după spusa proorocului : "Si tinerii vor avea vedenii" (Ioil III, 1). Dar fiind în acestea, sufletul nu va fi înselat, ci va vedea lucruri adevărate si i se vor încredinta des coperiri 18S.

63. Cînd partea poftitoare a sufletului e împinsă spre patimile desfătărilor si spre plăcerile vietii, tot pe acestea le vede sufletul si în vis. Iar cînd iutimea sau mînia sufletului e înfuriată împotriva semenilor, visează atacuri, războaie si lupte între serpi si certuri ca la judecată cu dusmanii. Cînd, în sfîrsit, ratiunea lui se înaltă prin trufie si mîndrie, îsi închipuie răpiri înaripate în aer, sederi si domnii pe tronuri înalte, păsiri înaintea poporului în fruntea unora care luptă.

64. Numai vederile acelea sînt adevărate, care nici n-ar trebui să se numească visuri, ci vederi. Ele sînt proprii acelora a căror minte a devenit simplă, prin să- lăsluirea Duhului, si liberă de toată supărarea si robia patimilor ; a căror cugetare se miscă în jurul celor dum nezeiesti si se gîndeste la răsplătirile viitoare ; a căror viată mai presus de viata celor vii este fără griji, netul burată, linistită, curată, plină de milă, de întelepciune, de cunostinta cerească si de roadele bune cultivate de Duhul. Ale celor ce nu sînt asa, sînt mincinoase si încurcate si totul e o înselătorie vădită 184.

65. Multi au fericit viata pustnicească, altii pe cea de obste, sau în chinovie. Altii doresc să stea în fruntea poporului, să îndemne, să învete si să ridice biserici, hrănindu-se din acestea în chip felurit trupeste si sufle teste. Eu nu as socoti pe nici una din acestea mai bună decît pe alta. Nici n-as spune că una e vrednică de laudă, iar alta de ocară. Ci în toată privinta si în toate lucru rile si faptele, cu totul fericită este viata cea pentru Dumnezeu si după Dumnezeu 185.

66. Viata oamenilor se alcătuieste din felurite stiin te si mestesuguri ; unul îndeletnicindu-se cu una, altul cu alta, fiecare aduce partea sa si astfel oamenii îsi dau si primesc între ei, în timpul vietii, împlinind trebuin- tele trupesti ale firii. Asa se poate vedea si între oamenii duhovnicesti : unul se îndeletniceste cu o virtute, altul cu alta, toti alergînd din diferite părti spre aceeasi tintă 186.

67. Tinta tuturor celor ce se nevoiesc după Dum nezeu este să placă lui Hristos, Dumnezeului nostru, si să primească împăcarea cu Tatăl prin împărtăsirea de Duhul si să dobîndească mîntuirea prin aceasta. Căci în aceasta stă mîntuirea fiecărui suflet si a fiecărui om. Neîmplinindu-se aceasta, desartă e osteneala si lucra rea noastră si fără rost e toată calea care nu duce la aceasta pe cel ce aleargă pe ea 187.

68. Cel ce a părăsit toată lumea si s-a retras în munte, pentru linistire, dar de acolo scrie celor din lume, pentru a atrage atentia, pe unii fericindu-i, iar pe altii lingusindu-i si lăudîndu-i, este asemenea celui ce s-a despărtit de femeia desfrînată, ispititor îmbră cată si foarte rea, si s-a dus în tară depărtată, ca să scape pînă si de amintirea ei, dar pe urmă uitînd de tinta pentru care a venit acolo, doreste să scrie celor ce petrec si se murdăresc cu desfrînată aceea, fericindu-i. Prin aceasta arată că, dacă nu cu trupul, cel putin cu inima si cu mintea se împărtăseste de bunăvoie de pa tima lor, încuviintînd amestecarea lor cu ea 188.

69. Pe cît sînt de vrednici de laudă si de fericiti cei ce petrec în lume, dar îsi curătesc simtirile si ini mile de toată pofta cea rea, pe atîta sînt de vrednici de ocară si de osîndă cei ce petrec în munti si în pesteri, dar îsi doresc laudele si fericirile de la oameni189. Acestia vor fi ca niste preacurvari înaintea lui Dumnezeu, Care cercetează inimile noastre. Căci cel ce pofteste să se audă în lume despre viata, despre numele si despre petrecerea lui, desfrînează fată de Dumnezeu, ca poporul de odinioară al iudeilor, cum zice David (Ps. CV, 39) 19\

70. Cel ce s-a lepădat fără sovăieli de lume si de cele din ea, din credinta în Dumnezeu, crede că Domnul e milostiv si îndurat si primeste pe cei ce vin cu pocă intă la El. Iar stiind că prin necinstire cinsteste pe ro bii săi, prin sărăcia cea mai de pe urmă îi îmbogăteste si prin ocări si dispretuiri îi slăveste, iar prin moarte îi face părtasi si mostenitori ai vietii vesnice, se gră beste prin acestea ca un cerb însetat (Ps. XLI, 2) spre iz vorul cel nemuritor. El urcă prin acestea în sus ca pe o scară, pe care urcă si coboară îngerii (Fac. XXVIII, 12), care vin în ajutorul celor ce urcă. Iar la capătul de sus al scării stă Dumnezeu, asteptînd hotărîrea si sîrgu- inta noastră după putere 191, nu pentru că se desfată să ne vadă ostenind, ci fiindcă Iubitorul de oameni voieste să ne dea plata Sa ca pe o datorie m.

71. Pe cei ce vin fără sovăire la El, Domnul nu-i lasă nicidecum să cadă, ci, văzîndu-i slăbiti în putere, conlucrează cu ei, îi ajută, întinzîndu-le mîna puterii Sale de sus si-i aduce iarăsi la Sine. îi sprijineste pe fată si în ascuns, în chip stiut si nestiut. Aceasta, pînă ce urcă toată scara si se apropie de El si se unesc întregi cu El întreg si uită de toate cele pămîntesti, fiind cu El acolo sus, dacă în trup sau afară de trup (2 Cor. XII, 2), nu stiu, si petrecînd împreună cu El si bucurîndu-se de bunătătile tainice 19\

72. E cu dreptate, ca întîi să ne punem grumajii nostri sub jugul poruncilor lui Hristos si să nu ne înfu- riem, nici să ne tragem îndărăt. Ci să păsim drept si cu rîvnă pînă la moarte sub ele, si să ne înnoim pe noi în sine, raiul cel cu adevărat nou al lui Dumnezeu, pînă ce Fiul va veni împreună cu Tatăl, prin Duhul Sfînt, si se va sălăslui în noi. Iar atunci, cînd îl vom dobîndi în treg, sălăsluit în noi ca învătător, oricăruia dintre noi i-ar porunci si orice slujbă i-ar încredinta, să o ia asu pra sa si să o împlinească cu bucurie, după voia Lui. Dar nu se cade să o cerem înainte de vreme, nici să primim a o lua cînd e dată de oameni, ci să stăruim în poruncile Stăpînului si Dumnezeului nostru si să astep tăm hotărîrea lui Dumnezeu 194.

73. După ce am primit o slujbă în lucrurile dum nezeiesti si ne-am cîstigat cinste în ea, de vom fi în demnati de Duhul să trecem la altă slujbă sau lucrare sau făptuire, să nu ne împotrivim. Căci Dumnezeu nu vrea să fim lenesi, nici să rămînem în una si aceeasi lu crare în care am început, pînă la sfîrsit, ci să înaintăm si să ne miscăm continuu spre izbîndirea în cele mai mari, potrivindu-ne voii lui Dumnezeu si nu voii noastre 193.

74. Cel ce si-a făcut moartă voia sa e cu totul fără voie. Dar nici una dintre cele ce sînt si vietuiesc si se miscă nu e fără voie, afară de cele nesimtitoare si ne miscate. Plantele, măcar că se miscă si cresc, nu spu nem că-si fac miscarea si cresterea printr-o voie natu rală, căci sînt neînsufletite. Dar tot ce e însufletit are si o voie naturală. Deci cel ce si-a omorît prin nevointă si sîrguintă voia sa si s-a făcut cu totul fără voie a iesit din firea sa si, prin faptul că nu mai voieste nimic, nu mai poate lucra nimic, nici bine nici rău.

75. Cel ce se sîrguieste să-si omoare voia sa e da tor să facă voia lui Dumnezeu ; si în loc de voia sa, să aseze în sine pe cea a lui Dumnezeu ; pe aceasta să o să dească si să o altoiască în inima sa198. Pe urmă să ia seama cu grijă dacă cele sădite si altoite încoltesc din rădăcinile lor din adînc si dacă cele lipite si unite s-au făcut un singur pom ; apoi dacă au crescut, au înflorit si au făcut rod frumos si dulce. întîmplîndu-se aceasta, nici el însusi nu mai deosebeste pămîntul care a primit sămînta si rădăcina, de mlădita aceea neînteleasă, ne grăită si de viată purtătoare care a fost altoită în ea197.

76. Celui ce-si taie voia sa pentru frica lui Dum nezeu îi dăruieste Dumnezeu voia Lui, într-un chip asa de tainic, încît nici el nu stie. Si o păstrează nestearsă în inima sa si-si deschide ochii întelegerii ca să o cu noască pe ea si primeste putere ca să o împlinească. Iar acestea le lucrează harul Sfîntului Duh. Căci fără El nu se face nimic 198.

77. Cînd vom împlini cu toată tăria, rîvna, hotărî- rea si pornirea neretinută cele ce ne-a învătat si porun cit Dumnezeu în chip tainic si nestiut, fără să nesoco tim nimic, atunci ni se va descoperi în chip arătat ca unor credinciosi ascultători, ca unor ucenici si prieteni adevărati, cum s-a descoperit odinioară sfintilor Săi ucenici si apostoli si tuturor celor ce au crezut prin ei în numele Lui. Si atunci vom deveni fii ai lui Dumnezeu după har, cum zice Pavel : "Cîti sînt povătuiti de Duhul lui Dumnezeu, sînt fii ai lui Dumnezeu ; iar de sînt fii, sînt si mostenitori ai lui Dumnezeu si împreună-mostenitori cu Hristos" (Rom. VIII, 14, 17).

78. Nici unul din cei ce s-au învrednicit să fie cu Dumnezeu, în unitatea Duhului, si să guste bunătătile Lui tainice, nu mai iubeste slava dată lui de oameni, dar nici aurul sau îmbrăcămintea sau pietrele socotite pre tioase de cei fără de minte ; nu se mai lipeste cu inima de bogătia trecătoare, nu mai vrea să fie cunoscut de împărati si de stăpînitori care nu stăpînesc, ci sînt stă- pîniti de multe ; nu mai vede în acestea ceva mare si înalt, nici nu le mai socoteste pricinuitoare de mai mare slavă celor ce se apropie de ele ; nu va mai pretui nimic altceva din cele lăudate si strălucitoare pentru oameni. Ba nu va mai socoti ceva rău nici căderea cuiva din bo gătie în sărăcie si de la stăpînirea si puterea cea mai mare si de la demnitatea cea mai vestită, la ultima lipsă de slavă si de cinstire.

79. Dacă ai primit iertarea păcatelor tale, fie prin mărturisire, fie prin îmbrăcarea schimei sfinte si înge resti, cîtă dragoste, multumire si smerenie nu trebuie să-ti pricinuiască aceasta ? Că fiind vrednic de nenumă rate pedepse, nu numai că te-ai izbăvit de ele, ci te-ai învrednicit si de înfiere, de slavă si de împărătia ceru rilor. Acestea depănîndu-le în cuget si amintindu-ti-le pururea, fii gata si pregăteste-te să nu necinstesti pe Cel ce te-a cinstit si ti-a iertat nenumărate greseli. Ci slăveste-L si cinsteste-L prin toate lucrurile tale, ca si El să te slăvească în schimb si mai mult pe tine, pe care te-a cinstit mai mult decît toată zidirea văzută si te va numi prieten adevărat al lui Dumnezeu 199.

80. Cu cît este mai de pret sufletul decît trupul, cu atît e mai înalt omul rational decît lumea. Nu lua sea- ma la mărimea făpturilor din ea, ca să le socotesti, omule, pentru aceasta, pe ele mai de pret ca tine. Ci căutînd la harul ce ti s-a dat si cunoscînd demnitatea sufletului tău mintal si rational, laudă pe Dumnezeu, Care te-a cinstit mai presus decît toate cele văzute299.

81. Să luăm aminte cum slăvim pe Dumnezeu. Căci nu se slăveste alt fel de către noi de cum a fost slăvit de către Fiul2W. Fiindcă prin acelea prin care a slăvit Fiul pe Tatăl Său, prin acelea a fost slăvit si Fiul de către Tatăl. Si aceleasi trebuie să le facem si noi cu sîrguintă, ca prin aceleasi să slăvim pe Cel ce primeste să se numească Tatăl nostru cel din ceruri si să fim slă viti de El cu slava Fiului în Care a fest înainte de a fi lumea prin El (Ioan XVII, 5)202. Iar acestea sînt : cru cea, sau mortificarea lumii întregi, necazurile, ispitele si orice altceva din pătimirile lui Hristos. Purtîndu-le pe acestea întru răbdare multă, urmăm lui Hristos în patimile Sale si slăvim prin ele pe Tatăl nostru si Dum nezeu, ca fii ai Lui prin har si ca împreună-mostenitori cu Hristos *o".

82. Sufletul care nu s-a izbăvit cu desăvîrsire si cu bună simtire de alipirea si de împătimirea de cele vă zute nu poate purta fără întristare pricinile de întris tare204 si uneltirile venite lui de la draci si de la oa meni. Ci fiind legat prin împătimire de lucrurile ome- nesti e muscat de pagubele de bani si se supără de pierderile unor lucruri si-1 dor cumplit durerile venite în trupul său205.

83. Dacă si-a dezlegat cineva sufletul de dorirea si de poftele lucrurilor supuse simturilor si 1-a legat de Dumnezeu, nu numai că va dispretui banul si lucrurile din jurul lui si, păgubit de ele, se va arăta fără întris tare, ca fată de niste lucruri străine, ci si durerile venite asupra trupului său le va răbda cu bucurie si cu mul tumirea cuvenită. Căci el vede pururea, ca dumneze iescul apostol, că "omul din afară se strică, iar cel din lăuntru se înnoieste zi de zi" (1 Cor. IV, 10). Altfel nu se pot purta cu bucurie necazurile cele după voia lui Dum nezeu. Căci e de trebuintă, în acestea, de cunostintă de- săvîrsită si de întelepciune duhovnicească. Iar cel lipsit de acestea umblă în întunericul deznădejdii si al nesti- intei, neputînd să vadă cîtusi de putin lumina răbdării si a mîngîierii206.

84. Tot cel ce se socoteste învătat în stiinta mate maticii nu se va învrednici vreodată să privească si să cunoască tainele lui Dumnezeu, pînă ce nu va voi mai întîi să se smerească si să se facă nebun (1 Cor. I, 20), lepădînd, odată cu părerea de sine, si cunostinta pe care a adunat-o207. Căci cel ce face aceasta si urmează, cu credintă neîndoielnică, înteleptilor în cele dumneze iesti, si e povătuit de acestia, va intra împreună cu ei în cetatea Dumnezeului celui viu. Si călăuzit si luminat de Duhul dumnezeiesc, vede si învată cele ce nici unul din- tre ceilalti oameni nu le-a văzut si nu le poate vedea si afla vreodată. Atunci ajunge să fie învătat de Dumnezeu 208.

85. Ucenicii oamenilor îi socotesc nebuni pe cei în vătati de Dumnezeu. Căci acestia, fiind afară de lu mina dumnezeiască si neputînd vedea minunile din ea, pe cei ce sălăsluiesc în lumină si văd si învată cele din ea îi socotesc rătăciti, cîtă vreme ei însisi sînt departe si nepărtasi de bunătătile tainice ale lui Dumnezeu209.

86. Cei ce sînt plini de harul lui Dumnezeu si desă- vîrsiti întru cunostinta si întelepciunea de sus numai de ea vor să se apropie si să vadă pe cei din lume, ca să le pricinuiască vreo răsplătire prin aducere amin te de poruncile lui Dumnezeu si prin facerea de bine, socotind că poate vor auzi, vor întelege si se vor îndu pleca209". Fiindcă cei ce nu sînt purtati de Duhul lui Dumnezeu (Rom. VIII, 14) umblă întru întuneric si nu cunosc nici unde merg (Ioan XII, 35), nici în ce porunci se poticnesc. Poate, ridicîndu-se din închipuirea de sine care îi stăpîneste, vor primi învătătura adevărată a Du hului Sfînt. Si auzind fără stirbire si nestrîmbată voia lui Dumnezeu, se vor pocăi si, împlinind-o, vor primi vreun dar duhovnicesc. Iar dacă nu pot să li se facă acelora pricinuitori ai vreunui astfel de folos, plîngînd învîrtosarea inimii lor, se întorc la chiliile proprii, ru- gîndu-se zi si noapte pentru ei210. Căci pentru altceva nu ar fi în stare să se întristeze niciodată cei ce sînt ne- încetat împreună cu Dumnezeu, si sînt mai mult decît plini de tot binele2U.

87. Sînt si acum oameni nepătimitori, sfinti si plini de lumina dumnezeiască, ce petrec în mijlocul nostru si si-au omorît asa de mult mădularele lor de pe pămînt (Colos. III, 5), dinspre toată necurătia si pofta pătimasă, încît nu numai că nu cugetă sau nu pornesc să facă de la ei vreun rău, dar nici îndemnati de altii nu rabdă vreo schimbare a stării de nepătimire pe care au dobîn- dit-o212. I-ar sti pe acestia, dacă ar cunoaste cuvintele dumnezeiesti citite si cîntate de ei, cei ce se fălesc cu nepăsarea fată de acestea si nu cred celor ce învată întru întelepciunea Duhului, despre lucrurile dumneze iesti. Căci, dacă s-ar afla în cunostinta desăvârsită a Sfin tei Scripturi, ar crede în bunătătile grăite si dăruite nouă de Dumnezeu. Dar nefiind părtasi ai acestor bu nătăti, din închipuirea de sine si din nepăsare, îi cleve tesc, fără să creadă, pe cei ce s-au împărtăsit si învată despre ele213.

88. Care este scopul iconomiei. întrupării lui Dum- nezeu-Cuvîntul, vestit în toată dumnezeiasca Scriptură si citit de noi, dar nepătruns ? Nu e decît acela ca, îm- părtăsindu-se de ale noastre, să ne facă pe noi părtasi de ale Sale. Căci Fiul lui Dumnezeu de aceea s-a făcut Fiu al omului, ca să ne facă pe noi oamenii fii ai lui Dumnezeu, ridicînd după har neamul nostru la ceea ce este El după fire, născîndu-ne de sus în Duhul Sfînt si introducîndu-ne îndată în împărătia cerurilor ; mai bi ne zis, dăruindu-se să o avem pe aceasta înlăuntrul nos tru (Luca XVII, 21)214, ca să nu avem numai nădejdea de a intra în ea, ci avînd-o încă de acum, să strigăm : "Viata noastră e ascunsă cu Hristos în Dumnezeu" (Colos. III, 3) 21\

89. Botezul nu ia de la noi libertatea vointei si puterea de a ne hotărî prin noi însine, ci abia el ne dă ruieste libertatea, ca să nu mai fim stăpîniti silnic si fără să vrem, de diavolul. De aceea, după Botez, atîrnă de noi, fie să stăruim de bună voie în poruncile lui Hristos, Stăpînul nostru, în Care ne-am botezat, si să umblăm pe calea celor poruncite de El, fie să ne aba tem de la această cale dreaptă, întorcîndu-ne prin fap tele rele la protivnicul si vrăjmasul nostru, diavolul216.

90. Cei ce se supun după Sfîntul Botez, voii celui rău, si împlinesc cele voite de el, se înstrăinează de sfîntul sîn al Botezului, după cuvîntul lui David (Ps. LVII, 4). Căci nu ne schimbăm, nici nu ne mutăm din firea în care am fost ziditi, ci fiind ziditi buni de Dum nezeu (căci Dumnezeu nu a făcut răul), si rămînînd ne schimbati prin firea si prin natura în care am fost zi diti, cele ce le alegem si le voim prin socotinta de bună voie, pe acelea le si facem, fie bune, fie rele. Căci pre cum cutitul nu-si schimbă firea sa, fie că e folosit de cineva spre rău, fie spre bine, ci rămîne fier, asa si omul lucrează si face, precum s-a zis, cele ce le vrea, dar nu iese din firea sa21T.

91. Nu ne mîntuim miluind pe unul, dar ne trimite în foc dispretuirea unuia. Căci cuvintele : "am flămîn- zit si am însetat" (Matei XXV, 35), nu s-au spus pentru o singură dată, nici pentru o singură zi, ci pentru în- treaga viată. Domnul si Dumnezeul nostru a mărturisit că primeste să fie hrănit, adăpat si îmbrăcat si celelalte, nu o dată, ci totdeauna si în toti, de către slugile Sale218.

92. Cum l-ar putea închide unii pe Cel ce se îm parte neîmpărtit si Care este în acelasi timp Dumnezeu întreg în fiecare dintre cei săraci ? Presupune deci că sînt o sută de săraci ca un singur Hristos. Căci nu s-a împărtit nicidecum Hristos (1 Cor. I, 13). Deci cel ce a dat la 99 cîte un obol, iar pe unul 1-a înjurat, sau 1-a lovit, sau 1-a depărtat cu mîna goală, cui a făcut oare aceasta, dacă nu Celui ce a zis si zice pururea si va zice : "Intrucît ati făcut unuia din acesti preamici, Mie Mi-ati făcut" (Matei XXV, 40)219.

93. Cel ce a dat milostenie la o sută, dar putea să dea si altora, si putea să adape si să hrănească încă pe multi care l-au rugat si au strigat către el, însă i-a ne socotit, va fi judecat de către Hristos, ca unul ce nu L-a hrănit pe El însusi ; fiindcă cel hrănit de noi, în fiecare dintre cei mici, este si în aceia în toti22*.

94. Cel ce dă astăzi tuturor toate cele spre trebu inta trupului, dar mîine, putînd face aceasta, va neso coti pe niscai frati, si-i va lăsa să piară de foame, de sete si de frig, L-a lăsat să moară si L-a dispretuit pe Acela care a zis : "întrucît ati făcut unuia din acesti preamici, Mie ati făcut"221.

95. Din acestea se poate cunoaste un lucru : cum îsi însuseste Domnul toate ale săracilor si fratilor nostri, zicînd celor drepti : "Mie Mi-ati făcut", iar celor de-a stînga : -"Mie nu Mi-ati făcut". El nu vede numai pe cei miluiti de noi, nici numai pe cei nedreptătiti sau asupriti, sau supusi la mii de alte rele, ci si pe cei tre cuti cu vederea. Căci si aceasta ajunge spre osînda noastră. Căci nu pe aceia, ci pe El îl trecem cu vederea, pe Iisus Hristos, Care si-a făcut toate ale Sale ale acelora.

96. El a primit să ia asupra Sa fata fiecărui om lipsit si să se unească pe Sine cu fiecare, ca nici unul dintre cei ce cred în El să nu se înalte împotriva frate lui, ci fiecare, văzînd pe fratele si pe aproapele său, ca pe Dumnezeul său, să se socotească pe sine atotpreamic fată de frate, ca fată de Făcătorul său ; si să-1 primească si să-1 cinstească întocmai ca pe Acela, si să-si deserte toate averile spre slujirea lui, precum si Hristos si-a vărsat sîngele Său pentru mîntuirea noastră222.

97. Cel ce a primit porunca, să-1 aibe pe aproapele ca pe sine însusi, e dator, desigur, să-1 aibă asa nu nu mai într-o zi, ci toată viata. Si cel căruia i s-a poruncit să dea fiecăruia care cere, i se porunceste aceasta pentru toată viata sa. Si cel ce vrea ca altii să-i facă lui lucrurile bune pe care le voieste, acestea i se cer si lui să le facă altora223.

98. Cel ce-1 are deci pe aproapele ca pe sine însusi nu rabdă să aibă nimic mai mult ca aproapele. Iar dacă are si nu dă cu inimă largă pînă ce se face si el sărac si asemenea cu aproapele, nu e împlinitor al poruncii Stăpânului ; la fel nu e nici cel ce, vrînd să dea tuturor celor ce cer, va respinge pe cineva din cei ce cer, pînă mai are un obol, sau o bucată de pîine224 ; nici cel ce nu face aproapelui cîte vrea ca altul să i le facă lui (Matei VII, 12). De asemenea, cel ce a hrănit, a adăpat, a îmbrăcat si a făcut toate celelalte fiecărui sărac si fiecărui frate preamic, dar a nesocotit pe unul singur si 1-a trecut cu vederea, se va socoti si el ca cel ce 1-a trecut cu vederea pe Hristos-Dumnezeu cînd f lămînzea si înseta225.

99. Poate acestea vor părea tuturor greu de purtat. De aceea vor socoti întemeiat să zică întru ei : dar cine ie poate face acestea toate, ca să ajute si să hrănească pe toti si să nu treacă cu vederea nicidecum pe vreunul dintre ei ? Dar să asculte pe Pavel, care strigă lămurit : "Dragostea lui Dumnezeu ne strînge pe noi, care jude căm aceasta ; că dacă unul a murit pentru toti, asadar toti au murit* (2 Cor. V, 14)226.

100. Precum poruncile cuprinzătoare au în ele pe toate celelalte mai restrînse, asa si virtutile cuprinză toare îmbrătisează în ele pe cele retetrînse. Căci cel ce a vîndut averile sale si le-a împărtit săracilor si s-a fă cut dintr-odată sărac a împlinit deodată printr-una toa te poruncile restrînse. Fiindcă nu mai are trebuintă să dea celui ce cere, sau să întoarcă fata de la cel ce vrea să se împrumute de la el (Matei V, 42)227. La fel si cel ce se roagă neîncetat ; a cuprins toate în aceasta, si nu mai trebuie să laude de sapte ori în zi pe Domnul (Ps. CXVIII, 64), sau seara, dimineata si la amiază, ca unul ce împlineste toate rugăciunile si cîntările, cîte trebuie să le facem după rînduială la vremea si ceasurile hotă-rîte. Asemenea si cel ce a dobîndit în sine, în chip constient, pe Dumnezeu cel ce dă cunostintă oamenilor (Ps. XCIII, 10), a străbătut toată Sfînta Scriptură si a cules tot folosul din citire si nu va mai avea trebuintă de citirea cărtilor ei. Căci cum ar mai avea o astfel de trebuintă, cel ce L-a dobîndit ca împreună-grăitor228 pe Cel care a insuflat dumnezeiestile Scripturi celor ce le-au scris si a fost învătat de Acela tainele de negrăit ale celor ascunse ? Acesta va fi el însusi altora o carte insuflată de Dumnezeu, purtînd scrise în el, de degetul lui Dumnezeu, taine noi si vechi (Matei XIII, 52), ca unul ce a împlinit toate si s-a odihnit în Dumnezeu de toate lucrurile sale, ajuns la desăvîrsirea originară229.

Categorie: Sarbatorile Bisericii Ortodoxe | Adăugat de: pavel
Vizualizări: 305 | Descărcări: 0 | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
Prenume *:
Email *:
Cod *: