Bine aţi venit Гость!
Vineri, 07.05.2021, 12:15
Principală | Înregistrare | Logare | RSS
Taina Botezului
    Botezul

Cununia

Inmormantarea

Sfinţirea casei
Statistici


Total online: 1
Vizitatori: 1
Utilizatori: 0

Formularul pentru autentificare

Calendar

Stil vechi Miercuri Stil nou
1 Decembrie 14 Decembrie
Postul Crăciunului
Post aspru (pâine, apă, fructe uscate, seminţe)
Sfântul Prooroc Naum (VII î.H), Cuviosul Filaret Milostivul (792), Sfântul Mucenic Anania Persul
Tot in aceasta zi
Evanghelia zilei
Apostolul zilei
Rugăciunea zilei
File din Pateric
Pilda zilei
Biblia într-un an

Catalog de fişiere

Principală » Fişiere » Sarbatorile Bisericii Ortodoxe

Nichita Stithatul (continuare).
26.04.2012, 19:10
    Câta vreme sufletul e dezbinat în el însusi si puterile lui se misca fara rânduiala, câta vreme n-a primit în sine razele dumnezeiesti, nu s-a învrednicit nici de eliberarea din robia cugetului trupesc si nu s-a bucurat nici de pace. Daca a încetat de curând razboiul patimilor neastâmparate, sufletul are nevoie de multa tacere a buzelor, încât sa zica asemenea lui David: �Eu ca un surd n-am auzit si ca un mut nu mi-am deschis gura mea� (Ps.37,14). Trebuie sa fie pururi trist si sa umble mâhnit pe calea poruncilor lui Hristos, cât e suparat de vrajmasi, si sa astepte venirea Mângâietorului, prin care primind umilinta si lacrimile care-l spala, va dobândi cununa libertatii.

ˇ        Mintea curatita de tot noroiul se face sufletului cer înstelat de întelesuri stralucitoare si atotluminoase si Soarele dreptatii lumineaza în ea, trimitând în lume razele luminoase ale cunostintei de Dumnezeu (ale teologiei). Iar ratiunea acestei minti, facându-se curata, scoate din adâncul Întelepciunii ratiunile simple si neamestecate ale lucrurilor si descoperirile lamurite ale celor ascunse, înfatisând-le mintii, pentru a cunoaste care este adâncul, înaltimea si largimea cunostintei lui Dumnezeu. Si mintea, primindu-le pe acestea la sânul ei în chip firesc, face cunoscute adâncurile Duhului, prin cuvânt, tuturor celor ce au Duh dumnezeiesc în cele din launtru si da pe fata vicleniile dracilor si povesteste tainele Împaratia cerurilor (Ps. 29, 12-13).

ˇ        Dorintele si imboldurile trupesti le opreste înfrânarea si aprinderile inimii le raceste citirea dumnezeiestilor Scripturi, le smereste rugaciunea neîncetata si le potoleste, ca un untdelemn, umilinta.

ˇ        Nimic nu face pe om asa de mult împreuna-vorbitor cu Dumnezeu ca rugaciunea curata si nemateriala. (E rugaciunea fara gânduri si chipuri împrumutate de la lucruri. Aceasta rugaciune nu mai are nimic care sa se intercaleze între minte si Dumnezeu, care sa întrerupa dialogul Ei cu El, care sa faca mintea sa se margineasca dupa chipul lucrurilor si sa nu mai vada prin infidelul ei infinitatea dumnezeiasca.) Pe cel ce se roaga cu gândul, ea îl stie unit fara împartasire cu Cuvântul, atunci când sufletul si l-a spalat cu lacrimi si l-a îndulcit cu dulceata umilintei si l-a luminat cu lumina Duhului.

ˇ        E buna si cantitatea în cântarea rugaciunilor, atunci când e stapânita de staruinta si luare-aminte. Dar ceea ce da viata sufletului este calitatea; aceasta pricinuieste si roada. Iar calitatea cântarii si rugaciunii sta în a se ruga cineva cu duhul si cu mintea. Si se roaga cineva cu mintea când, rugându-se si cântând, priveste la întelesul ce se afla în dumnezeiasca Scriptura si primeste prin aceste urcusuri de întelesuri în inima sa, prin cugetari vrednice de Dumnezeu. Sufletul, fiind rapit de acestea în chip întelegator în vazduhul luminii, e luminat si curatit tot mai mult si se ridica întreg spre ceruri, unde vede frumusetile bunatatilor rânduite sfintite. Aprinzându-se de dorinta acestora, îndata sloboade din ochi rodul rugaciunii si lacrimile încep sa-i curga sub lucrarea de lumina facatoare a Duhului. (Cunoasterea cea mai înalta de Dumnezeu si lacrimile fac casa buna. Caci e o cunoastere prin �vedere� a bunatatii iubirii lui Dumnezeu ce ne asteapta, sau ni se daruiesc în parte înca de acum. Mai bine zis e o cunoastere si o simtire a iubirii nesfârsite a lui Dumnezeu, care nu se poate sa nu stoarca lacrimi. Iar aceasta cunoastere prin vedere si prin traire are loc în starea rugaciunii mintale sau întelegatoare, a rugaciunii care reprezinta starea de dialog direct a mintii cu Dumnezeu, de adunare a mintii în indefinitul ei în fata infinitatii iubirii lui Dumnezeu. Ca si sfântul Simeon, dascalul sau, Nichita uneste strâns lumina Duhului, sau vederea nesfârsitului dumnezeiesc, cu lacrimile, si pe amândoua cu rugaciunea, ca nemijlocita convorbire a sufletului cu Dumnezeu cel preadulce în manifestarea iubirii Lui nesfârsite.) Gustul acestora e atât de dulce, încât cel ce s-a facut partas de ele uita uneori si de hrana trupeasca. Acesta este rodul rugaciunii, care rasare în sufletele celor ce se roaga, din calitatea gândita a cântarii.

ˇ        Unde se vede roada Duhului, acolo este si calitatea gândita a rugaciunii. Si unde e calitatea aceasta, acolo e foarte buna si cantitatea cântarii. Iar unde nu se arata rodul, e seaca si calitatea. Si daca aceasta este uscata, de prisos este si cantitatea, care desi înseamna deprinderea trupului, totusi nu aduce celor mai multi nici un câstig.

ˇ        Rugându-te si cântând psalmi Domnului, ia aminte la viclenie. Caci dracii sau ne însala, furisându-ne în simtirea sufletului sa spunem unele în locul altora, abatând stihurile psalmilor spre hulire, ca sa zicem cu gura cele ce nu se cuvin; sau, facând noi începutul psalmilor, pun sfârsit cuvântului nostru, risipindu-le pe celelalte din minte; sau ne întorc mereu la acelasi stih, nelasându-ne, din pricina uitarii, sa gasim stihul urmator al psalmului; sau, aflându-ne la mijlocul psalmului, iau deodata din mintea noastra toata amintirea stihurilor rostite, încât nici nu ne mai aducem aminte de stihuri am avut în gura si nu mai putem sa le aflam si sa le aducem iarasi pe limba. Iar aceasta o fac ca sa ne arunce în negrija si în trândavie si ca sa zadarniceasca roadele rugaciunii noastre, punându-ne în minte ca s-a facut târziu. Tu însa staruieste cu putere si urmareste psalmul cu si mai multa liniste, ca sa culegi folosul rugaciunii din stihuri, prin vedere (contemplare), si sa te îmbogatesti cu luminarea Duhului, care se iveste în sufletele celor ce se roaga. (Se staruie asupra rugaciunii prin cuvinte si psalmodiere si asupra legaturii ei cu contemplatia, care se iveste din aprofundarea în întelesul cuvintelor. E necesara rostirea staruitoare a cuvintelor rugaciunii, caci prin aceasta se face un efort si se tine cugetarea la întelesurile din ele, al caror cuprins niciodata nu se epuizeaza. Altfel, sub pretextul unei contemplari nemijlocita de cuvintele rugaciunii rostite, se produce o împrastiere neglijenta a cugetarii si nu se dobândeste o adâncire în aceleasi întelesuri inepuizabile exprimate prin rugaciune. Nu trebuie sa rostim nici cuvintele rugaciunii fara concentrarea mintii, dar nu trebuie sa neglijam, sub pretextul contemplarii, nici rostirea cuvintelor rugaciunilor.)

ˇ        Când ti s-ar întâmpla una ca aceasta în vreme ce te rogi cu luare-aminte, sa nu te lenevesti si sa cazi în nepasare, nici sa nu pretuiesti mai mult odihna trupului decât folosul sufletului, luând seama ca e ceasul târziu. Ci unde ti se va întâmpla robirea mintii, acolo sa stai pe loc. Daca ti s-ar întâmpla spre sfârsitul psalmului, revino din nou cu toata râvna la început si, pornind de la început, urmareste iarasi psalmul pe calea lui, chiar daca ti s-ar întâmpla de mai multe ori într-un ceas robirea mintii. Facând tu aceasta, dracii nu vor putea suferi rabdarea staruintei si încordarea râvnei tale, ŗi umplându-se de rusine, se vor departa de la tine.

ˇ        Sa cunosti fara greseala ca rugaciunea neîncetata este aceea care nu se ispraveste din suflet toata ziua si toata noaptea. Ea nu se arata privitorilor în întinderea mâinilor, sau în înfatisarea trupului si în sunetul limbii, ci se face cunoscuta celor ce stiu sa înteleaga, în meditatia cugetarii, în lucrarea mintii si în pomenirea lui Dumnezeu cu umilinta staruitoare.

ˇ        Cineva poate sa staruie pururi în rugaciune, când îsi are gândurile adunate în minte întru pace si evlavie multa, sapând în ele adâncurile lui Dumnezeu si cautând sa guste de acolo preadulcea bautura a vederii (contemplarii). Daca lipseste aceasta pace, nu poate. Caci rugaciunea neîncetata a dobândit-o numai acela ale carui puteri sufletesti înainteaza prin cunostinta.

ˇ        De cânti rugaciune lui Dumnezeu si un frate sta la usa chiliei tale si bate, sa nu pui mai presus fapta rugaciunii decât fapta dragostei si sa treci cu vederea pe fratele tau. Caci acest lucru nu e placut lui Dumnezeu. El vrea untdelemnul iubirii si nu jertfa rugaciunii. Lasând deci darul rugaciunii, da cuvânt de iubire fratelui, slujindu-l pe el. Apoi, întorcându-te, adu darul tau Tatalui duhurilor, cu lacrimi si cu inima zdrobita si duh drept se va înnoi în cele din launtru ale tale.

ˇ        Taina rugaciunii nu se savârseste în vreme si în loc hotarât. Caci de hotarasti cele ale rugaciunii în ceasuri si timpuri si locuri, timpul ramas în afara îsi varsa veninul în alte lucruri ale desertaciunii. (Timpul este prilejul unui dialog necontenit cu Dumnezeu. Altfel nu înaintam prin el spre Dumnezeu, nu e legat de vesnicie, ci devine fara rost. Desigur ca dialogul acesta, fiind un dialog al iubirii, toata fapta de iubire da timpului un rost, îl scapa de desertaciune. Altfel timpul ramâne desert si-si varsa veninul desertaciunii în toate preocuparile noastre.) Rugaciunea înseamna miscarea necontenita a mintii în jurul lui Dumnezeu; fapta ei sta în învârtirea sufletului în jurul lucrarilor dumnezeiesti; iar sfârsitul ei e lipirea cugetarii de Dumnezeu si înaltarea la un singur duh cu El, dupa regula si cuvântul apostolului.

ˇ        Chiar daca ti-ai omorât madularele si ti-ai înviat sufletul prin duh si te-ai învrednicit de daruri mai presus de fire de la Dumnezeu, sa nu-ti lasi puterea cugetatoare a sufletului sa leneveasca, ci obisnuieste-o sa-si miste pururi amintirea în jurul pacatelor ce le-ai savârsit si a chinurilor iadului si socoteste-te cu mintea vrednic de osânda. Învârtindu-ti astfel mintea în acestea si socotindu-se asa, îti vei pastra duhul înfrânt si vei avea în tine izvorul umilintei, izvorând râurile harului dumnezeiesc, iar pe Dumnezeu cautând la tine si dându-ti din Duhul Sau pentru sporirea inimii tale.

ˇ        Postul cu dreapta socoteala, având ca însotitoare privegherea împreunata cu cugetarea si cu rugaciunea, face pe cel ce se nevoieste cu el sa ajunga repede la hotarul nepatimirii, când acesta îsi are sufletul inundat de lacrimi pentru prisosinta smereniei si când arde de dragostea lui Dumnezeu. Pe cel ajuns aici, postul îl duce la pacea duhului care este mai presus de orice minte sloboda si-l uneste prin dragoste cu Dumnezeu.

ˇ        Cel ce s-a predat pe sine de bunavoie ostenelilor pentru virtute si strabate cu caldura calea nevointei se învredniceste de mari daruri de la Dumnezeu. De aceea, înaintând spre mijloc, ajunge la descoperiri si vederi dumnezeiesti. Si se face întreg cu atât mai luminat si mai întelept, cu cât îsi întinde mai mult osteneala nevointelor. Dar cu cât urca spre înaltimea vederii, cu atât stârneste mai mult si pizma cea mare a dracilor pierzatori împotriva sa. Caci nu rabda acestia sa vada om stramutat în fire de înger. Din pricina aceasta întind împotriva lui, când acesta nu baga de seama, sageata ascutita a parerii de sine. Daca va descoperi viclenia si va fugi în cetatea smereniei, dispretuindu-se pe sine, va scapa de pierzania mândriei si va intra la limanurile mântuirii. De nu se va întâmpla asa, ci va fi parasit de sus, va fi dat duhurilor care-l cer spre pedepsirea fara de voie, fiindca nu s-a lasat cercat de cea de bunavoie. Iar aceste duhuri sunt iubitoare de placere, iubitoare de trup, viclene si pline de mânie. Ele îl umilesc cumplit prin necazurile pe care le aduc, pâna ce-si va cunoaste neputinta sa, si plângând va scapa de încercari si va zice si el cu David: �Bine este ca m-ai smerit pe mine, ca sa vad dreptatile Tale� (Ps. CXVIII,71).

ˇ        Dumnezeu nu vrea ca noi sa fim pururi înjositi de patimi, ci, urmariti de ele ca de niste iepuri, sa-l socotim numai pe El stânca de scapare. Caci altfel n-ar fi zis: �Eu am zis: dumnezei sunteti si toti fii ai Celui preaînalt� (Ps. LXXXI, 6). El mai vrea sa fim si ca niste cerbi care alearga pe muntii înalti ai poruncilor Sale si înseteaza dupa apele de viata facatoare ale Duhului. În felul acesta, precum aceia mâncând prin fire serpii, prefac în chip ciudat prin caldura din multa alergare firea veninoasa a lor în colt de iarba, fara sa se vatame, asa si noi, primind în pântecele cugetarii orice gând patimas, sa-l prefacem prin alergarea însetata pe calea poruncilor lui Dumnezeu si cu puterea Duhului si prin predarea noastra lui Dumnezeu, în fapta bine mirositoare si mântuitoare a virtutii, ca sa ne aratam ca unii ce ne robim tot cugetul, prin fapta, ascultarii lui Hristos. Caci lumea de sus are trebuinta, pentru a se umple, nu de oameni pamântesti si nedesavârsiti, ci de cei duhovnicesti si desavârsiti, care alearga spre barbatul desavârsit al plinatatii lui Hristos.

ˇ        Cel ce se învârteste pururi în loc si nu vrea sa se miste mai departe, se aseamana catârului ce se misca pe acelasi loc în jurul masinii de treierat. Caci cel ce se nevoieste pururi cu trupul si se îndeletniceste numai cu deprinderea trupului, prin toata greaua patimire, se pagubeste cât se poate de mult fara sa bage de seama, neîntelegînd scopul voii dumnezeiesti. Deprinderea trupeasca, dupa Pavel (1Tim. 4,8), spre putine foloseste, pâna ce nu e înghitit cugetul trupesc de pâraiele pocaintei si nu vine în trup omorârea de viata facatoare a Duhului si nu împarateste legea Duhului în trupul nostru cel muritor. Dar evlavia sufletului, care se vede prin cunostinta lucrurilor si a ramurilor nemuritoare, adica a cugetarilor dumnezeiesti, ca un pom al vietii în lucrarea întelegatoare a mintii, curatia trupului, neprihanirea, înfrânarea cuprinzatoare, smerita cugetare, umilinta, dragostea, sfintenia, cunostinta cereasca, întelepciunea cuvântului si vederea lui Dumnezeu. Deci cel ce a înaintat de la multa deprindere la o astfel de desavârsire a evlaviei, a trecut Marea Rosie a patimilor si a intrat în pamântul fagaduintei, în care curge laptele si mierea cunostintei lui Dumnezeu, desfatarea nesecata a sfintilor.

ˇ        Cel ce nu s-a hotarât sa se ridice din cele din parte si spre putin folositoare si sa se suie spre cele întru totul folositoare, manânca înca pâinea de orz întru sudoarea fetei sale, dupa orânduirea de sus a lui Dumnezeu. De aceea sufletul lui nu simte dorul manei cunoscute cu mintea si a apei care curge din piatra lovita pe seama lui Israel. Dar cel ce a auzit cuvintele: �Sculati sa mergem de aici� (1 Ioan 14,31) si trezit, de glasul Învatatorului, s-a sculat de la lucrarea ostenitoare si a încetat sa mai manânce din pâine durerii, acela, lepadându-se de simtire, si, gustând din paharul întelepciunii lui Dumnezeu, a cunoscut ca bun e Domnul, ca unul care, dupa ce a împlinit legea poruncilor în slujirea Cuvântului, s-a urcat în foisor, asteptând pogorârea Mângâietorului.

ˇ        Trebuie sa pasim spre cele ce ne stau înainte dupa rândurile si treptele vietii întelepte. Trebuie sa urcam cu sârguinta spre ceea ce e asezat mai sus, ca unii sa ne miscam neîncetat în jurul lui Dumnezeu si nu cunoastem niciodata vreo oprire în mersul spre mai bine. De la nevointa cu fapta sa înaintam la contemplatia naturala a zidirii. De la aceasta trebuie sa urcam la cunoasterea tainica a lui Dumnezeu si sa ne odihnim în ea de toate faptele deprinderii trupesti, ca unii ce ne-am ridicat înca cunostinta acestei drepte socoteli (discernamânt) si înca nu stim sa pasim spre cele ce ne stau înainte si sa ne întindem spre ceea ce e mai desavârsit, suntem înca mai rai decât cei din lume, care nu cunosc regula înaintarii de la vrednicia pe care o au, nici statornici urcusului pâna ce se vor urca ce e deasupra celorlalte vrednicii (trepte) si-si vor odihni acolo dorul lor.

ˇ        �Descopera ochii mei si voi întelege minunile legii Tale� (Ps. CXVIII, 18), striga catre Dumnezeu cel acoperit de ceata cugetului pamântesc. Caci nestiinta mintii pamântesti, fiind o ceata si un întuneric adânc ce acopera vederea sufletului, îl face pe acesta întunecat si înnegurat de nu poate întelege cele dumnezeiesti si omenesti, nefiind în stare sa priveasca spre razele luminii dumnezeiesti, sau sa se bucure de bunatatile acelea pe care �ochiul nu ne-a vazut si urechea nu le-a auzit si la inima omului nu s-au suit� (1 Cor. 2,9). Dezvaluindu-i-se ochii prin pocainta, sufletul vede acestea în chip curat, le aude întru cunostinta si le pricepe cu întelegerea. (Pocainta da sufletului de a se cunoaste si de a cunoaste tot mai bine si pe Dumnezeu însusi. Pocainta e descoperirea adâncurilor sale în legatura cu adâncurile lui Dumnezeu, de care depinde adâncimea sa si din care se hraneste.) Dar nu numai atât, ci pune si trepte ale acestor întelesuri în inima sa si, gustând din dulceata lor, îsi limpezeste cunostinta. Iar prin cuvânt de întelepciune de la Dumnezeu, descrie tuturor bunatatile minunate ale lui Dumnezeu, pe care le-a gatit celor ce-L iubesc pe El si îndeamna pe toti sa vina la împartasirea de ele, prin multe nevointe si lacrimi.

ˇ        Darurile Duhului Sfânt fiind sapte, Scriptura începând de la cel dintâi, le numara de la întelepciune si coboara spre sfârsit pâna la frica dumnezeiasca a Duhului. Deci zice: �Duhul întelepciunii, duhul întelegerii, duhul sfatului, duhul puterii, duhul cunostintei, duhul evlaviei si duhul temerii de la Dumnezeu� (Isaia 11,2). Noi însa trebuie sa începem de la temerea care curateste, adica de la frica de chinuri, ca prin acestea, departându-ne mai întâi de rau si curatindu-se prin pocainta de petele pacatului, sa ajungem la frica duhului cea curata, mergând pe calea ce duce la ea si odihnindu-ne în ea în toata lucrarea virtutii.

ˇ        Astfel citesc Scripturile cei începatori în viata de evlavie, astfel cei ce au înaintat pâna la mijloc si astfel cei ce au alergat pâna la desavârsire. Celor dintâi citirea le este pâinea de la masa lui Dumnezeu, care sustine inimile lor în sfintele nevointe ale virtutii si le da vigoarea tariei pentru lupta cu duhurile care pricinuiesc patimile, si-i face luptari viteji împotriva dracilor, ca sa poata zice: �Gatit-ai înaintea mea masa împotriva celor ce ma necajesc pe mine� (Ps. 22,5). Celor de-al doilea, le este vin din potirul dumnezeiesc învelind inimile lor si scotându-i din ei însisi prin puterea întelesurilor si ridicându-le mintea de la litera care-i ca sa cerceteze adâncurile duhului ei si sa le fie întreaga nascatoare si descoperite de întelesuri, încât sa poata spune si acestia, cu drept cuvânt: �Paharul Tau ma îmbata cu taria lui� (Ps. 22,5). Iar celor din urma, le este untdelemn al Duhului dumnezeiesc, înfragezindu-le sufletul, îmblânzindu-l si smerindu-l prin covârsirea iluminarilor dumnezeiesti si ridicându-l mai presus de slabiciunea trupului, ca sa poata striga si ei, bucurându-se: �Varsat-ai untdelemnul peste capul meu si mila Ta ma va urma în toate zilele vietii mele� (Ps. 22,5,6).

ˇ        Cuvântul lui Dumnezeu, facându-se trup si dând subzistenta firii noastre în Sine si aflându-se om desavârsit, afara de pacat, a îndumnezeit-o, zidind-o pe aceasta din nou, ca Dumnezeu desavârsit. Si fiind Ratiune a primei Minti si Dumnezeu, s-a unit cu partea rationala a firii omenesti, dându-i aripi ca sa zboare la înaltime si sa cugete si sa gândeasca la cele dumnezeiesti. (Ratiunii omenesti i se deschid prin faptul ca e personalizata în Ratiunea ipostatica dumnezeiasca, înaltimile nesfârsite ale vietii lui Dumnezeu si întelesurile adâncite în Dumnezeu ale tuturor lucrurilor create si sustinute de El si în El.) Dar fiind si foc, a întarit puternic cu focul fiintial si dumnezeiesc iutimea firii omenesti, împotriva patimilor si a dracilor. În sfârsit, fiind tinta dorintei întregii firi rationale si odihna poftei ei, a largit partea poftitoare a firii noastre, ca sa se poata împartasi de bunatatile vietii vesnice cu dragoste plina de simtire. Si asa, înnoind omul întreg în Sine, l-a facut din vechi nou, ca sa nu mai poarte în starea reînnoita nici un motiv de învinovatire a Cuvântului ziditor. (În Fiul lui Dumnezeu întrupat nu e numai ceea ce corespunde ratiunii noastre, ca sa o readuca pe aceasta, prin întrupare, la dreapta ei folosire, ci si ceea ce corespunde mâniei si poftei firii omenesti. De aceea El a readus si mânia firii noastre la dreapta ei folosire împotriva pacatului si a readus si pofta noastra la poftirea a ceea ce merita sa fie poftit si a largit si a adâncit aceasta pofta ca sa poata dori si sa se poata desfata de infinitatea vietii si iubirii dumnezeiesti.)

ˇ        Liturghisind Cuvântul în Sine rezidirea noastra, s-a jertfit El însusi pe Sine pentru noi prin cruce si moarte si da pururi trupul Sau neprihanit sa fie jertfit si ni-L îmbie în fiecare zi spre hrana sustinatoare de suflet. Astfel, mâncând trupul si bând sângele preacinstit al Sau, putem sa ajungem, întru simtirea sufletului, prin împartasire, mai buni decât suntem. Amestecati cu acestea, suntem prefacuti din ceea ce e mai mic în ceea ce e mai mare si uniti în chip îndoit cu Cuvântul îndoit, adica prin trup si suflet rational, cu Dumnezeu cel întrupat si de-o fiinta cu noi dupa trup, ca sa nu mai fim ai nostri, ci ai Celui ce ne-a unit pe noi cu Sine, prin masa nemuritoare, si ne-a facut sa fim prin lucrare ceea ce este El prin fire.

ˇ        Drept aceea, daca ne vom apropia sa mâncam din pâinea aceasta si sa bem din potirul acesta prin cele doua puteri ale firii, dupa ce ne-am facut cercati întru ostenelile virtutilor si ne-am curatit prin lacrimi, Cuvântul îndoit se amesteca cu noi întreg, întru blândete, prefacându-ne în ai Sai, ca unul ce e întrupat si de-o fiinta cu noi, dupa omenitate; si îndumnezeindu-ne întregi prin ratiunea cunostintei, si facându-ne ai Sai, ca pe unii ajunsi de un chip cu Sine si frati cu El, Care e Dumnezeu si de-o fiinta cu Tatal. Dar daca se apropie de noi, aflându-ne amestecati cu continutul patimilor si patati de întinaciunea pacatului, ne arde si ne topeste întregi care mistuie în chip firesc pacatul si taie viata noastra nu cu voia bunatatii Sale, ci silit de dispretul nesimtirii noastre.

Categorie: Sarbatorile Bisericii Ortodoxe | Adăugat de: pavel
Vizualizări: 335 | Descărcări: 0 | Rating: 5.0/1
Total comentarii : 0
Prenume *:
Email *:
Cod *: