Bine aţi venit Гость!
Marţi, 26.10.2021, 05:52
Principală | Înregistrare | Logare | RSS
Taina Botezului
    Botezul

Cununia

Inmormantarea

Sfinţirea casei
Statistici


Total online: 1
Vizitatori: 1
Utilizatori: 0

Formularul pentru autentificare

Calendar

Stil vechi Miercuri Stil nou
1 Decembrie 14 Decembrie
Postul Crăciunului
Post aspru (pâine, apă, fructe uscate, seminţe)
Sfântul Prooroc Naum (VII î.H), Cuviosul Filaret Milostivul (792), Sfântul Mucenic Anania Persul
Tot in aceasta zi
Evanghelia zilei
Apostolul zilei
Rugăciunea zilei
File din Pateric
Pilda zilei
Biblia într-un an

Catalog de fişiere

Principală » Fişiere » Sarbatorile Bisericii Ortodoxe

Nichita Stithatul (continuare).
26.04.2012, 18:53

ˇ        Cunostinta lui Dumnezeu înseamna ca cel întarit în aceasta, prin smerita cugetare si rugaciune, a fost cunoscut de Dumnezeu si s-a îmbogatit de la Dumnezeu ca cunostinta tainelor Lui mai presus de fire. Iar daca se vede mândrie în jurul Lui, nu a fost zidit prin acestea în ea, ci e purtat de duhul cel pamântesc al lumii acesteia. De aceea unul ca acesta, chiar daca pare ca stie ceva, nu cunoaste nimic din lucrurile dumnezeiesti precum trebuie sa cunoasca. Dar cel ce iubeste pe Dumnezeu si nu socoteste nimic mai de pret decât iubirea de Dumnezeu si a aproapelui, a cunoscut si adâncurile dumnezeiesti si tainele Împaratiei Lui, cum trebuie sa le cunoasca cel miscat de Duhul dumnezeiesc; si a fost cunoscut de Dumnezeu ca lucrator adevarat al raiului, adica al Bisericii Lui, care împlineste prin iubire voia lui Dumnezeu, întorcând suflete si scotând vrednici din nevrednici, cu cuvântul dat lui prin Sfântul Duh, si pazind lucrul lui nerapit, prin smerita cugetare si umilinta.

ˇ        Cuvântul nu-i duce cu Sine pe toti slujitorii si ucenicii Sai la descoperirea tainelor ascunse si mai mari ale Sale, ci numai pe aceia carora le-a dat ureche si le-a deschis ochi de vedere si le-a limpezit limba noua. Pe acestia luându-i cu Sine si despartindu-i pe ceilalti, care si ei erau ucenici, urca pe Muntele Tabor al contemplatiei si se schimba la fata înaintea lor. Nu-i mai învata acum tainic cele ale Împaratiei cerurilor, ci le arata slava si stralucirea dumnezeirii, si lasa sa lumineze din El, ca din Soarele dreptatii, temelia vietii si a cuvântului lor în mijlocul Bisericii credinciosilor; iar întelesurile lor le face albe si curate ca o lumina prea stralucitoare; si asaza mintea Sa în ei si-i trimite sa scoata din gura lucruri noi si vechi spre zidirea Bisericii Sale.

ˇ        Tot cel ce scoate cuvinte de folos din gura sa, spre zidirea aproapelui, le scoate din visteriile bune ale inimii sale, fiind el însusi bun, dupa cuvântul Domnului. Dar nimeni nu poate fi miscat sa cuvânteze despre Dumnezeu, decât în Duhul Sfânt. Si nimeni, graind în Duhul lui Dumnezeu, nu vorbeste cele potrivnice credintei în Hristos, ci cele care zidesc si duc la Dumnezeu si în Împaratia Lui si refac stravechea noblete si unesc cu Dumnezeu pe unii care se mântuiesc. Daca fiecare i se da aratarea Duhului spre folos, cel ce s-a îmbogatit cu cuvântul întelepciunii lui Dumnezeu si al cunostintei sta sub lucrarea Duhului Dumnezeiesc si este casa a visteriilor necesare ale lui Dumnezeu.

ˇ        Nici unul dintre cei ce s-au si cred în Hristos nu ramâne nepartas de harul Duhului, daca nu s-a predat pe sine la toata lucrarea duhului potrivnic si nu si-a întinat credinta prin fapte necuvenite, sau nu convietuieste cu trândavia si cu nepasarea. Dar cel ce a pazit pârga Sfântului Duh, pe care a primit-o din Sfântul Botez, nestinsa, sau daca s-a stins a înviorat-o prin faptele dreptatii, nu se poate sa nu primeasca si plinirea ei de sus. Iar prin buna sa nevointa se învredniceste, primind plinatatea Duhului, sau de cuvântul întelepciunii lui Dumnezeu spre învatatura Bisericii; sau de cuvântul cunostintei tainele Împaratiei cerurilor; sau de credinta din inima, prin acelasi Duh, spre a crede în fagaduintele lui Dumnezeu ca Avraam; sau de darul vindecarilor, în acelasi Duh, spre tamaduirea bolilor; sau de lucrarea puterilor, spre a alunga draci si a face semne; sau de proorocie, spre a vedea înainte si a spune cele viitoare; sau de deosebirea duhurilor, spre a cunoaste cine graieste în Duhul lui Dumnezeu si cine nu; sau de talmacirea diferitelor limbi; sau de darul mângâierii celor întristati; sau de darul cârmuirii turmei si a poporului lui Dumnezeu; sau de dragostea fata de toti si de darurile ei, de îndelunga-rabdare, de bunatate si de toate celelalte. Iar daca nu va fi cineva partas de nici unul din acestea, nu pot sa spun ca unul ca acesta e credincios, sau sa faca parte din rândul celor ce-au îmbracat pe Hristos de la dumnezeiescul Botez.

ˇ        Cel ce din râvnirea darurilor duhovnicesti urmareste dragostea si o primeste nu sufere sa vorbeasca numai cu sine însusi prin rugaciune si citire, spre zidirea sa. Caci cel ce vorbeste numai cu gura cu Dumnezeu, prin rugaciune si psalmi, se zideste pe sine, cum zice Pavel. Ci se sileste sa si prooroceasca spre zidirea Bisericii lui Dumnezeu si felul cum trebuie sa se sileasca ei spre a bine-placea lui Dumnezeu. Caci cu ce ar si putea sa foloseasca pe altii Întîistatatorul care graieste totdeauna numai cu sine si cu Dumnezeu prin rugaciune si cântare, daca n-ar grai si celor de sub el, fie întru descoperirea Duhului Sfânt, fie întru darul înainte-vazator al proorociei, fie întru învatatura cuvântului de întelepciune? Care dintre cei de sub ascultare se va pregati spre lupta cu patimile si cu dracii, de nu-i va da acela cuvânt lamurit de învatatura prin scris, sau prin grai viu? Cu adevarat, de nu va cauta pastorul, spre zidirea turmei sale, sa prisoseasca în cuvântul învataturii si în cunostinta Duhului, nu va fi râvnitor al darurilor lui Dumnezeu. Caci prin multa rugaciune si cântare cu gura în Duh sau cu sufletul, se zideste pe sine, dar mintea sa este neroditoare, neproorocind prin cuvântul învataturii si nezidind Biserica lui Dumnezeu. Iar daca Pavel, care s-a unit cu Dumnezeu prin rugaciune mai mult decât toti oamenii, voia mai bine sa spuna cinci cuvinte prin mintea roditoare în Biserica, ca sa-i învete si pe altii, decât zeci de mii de cuvinte ale cântarii cu gura, de buna seama ca s-au ratacit de la dragoste cei ce stau în fruntea altora si-si împlinesc slujba de pastor numai cu cântarea si cu citirea.

ˇ        În noi sunt trei puteri de capetenie. Una stapâneste, dar nu e stapânita. Una stapâneste si e stapânita. Iar una nu stapâneste, dar e stapânita. Deci când cea care stapâneste ajunge sub stapânirea uneia din cele ce sunt stapânite, cea roaba prin fire se arata libera celor roabe prin fire si iese de sub stapânire si din firea sa, si de aici se naste o mare razvratire. Aflându-se între acestea o asemenea razvratire, nu le mai vedem pe toate supuse ratiunii. Dar când cea stapânitoare domneste peste toate si le aduce sub ascultarea si stapânirea sa, atunci cele ce sunt dezbinate, adunându-se la un loc si conglasuind între ele, au pace cu Dumnezeu. Si tuturor celor ce s-au supus ratiunii, li se împartaseste prin ea Împaratia lui Dumnezeu si Tatal. (Când toate sunt supuse subiectului nostru facut sa fie liber si acesta nu e supus nici unei patimi, el traieste liber legatura cu Dumnezeu, izvorul libertatii în calitatea Lui de subiect suprem. Si toate în noi sunt unite.)

ˇ        Cele cinci simturi, supunându-se celor patru stapâniri ale virtutilor cuprinzatoare si pazind buna ascultare, pregatesc firea trupului plasmuita din patru stihii, sa se miste fara tulburare pe roata vietii. Miscându-se cele cinci simturi astfel, puterile nu se razvratesc întreolalta, ci partea patimitoare a poftei si a iutimii se uneste cu ratiunea, iar mintea îsi impune stapânirea sa fireasca. Prin aceasta ea îsi face din cele patru stapâniri o caruta de razboi cu patru cai, iar din cele cinci roabe, scaun, si ostindu-se împotriva trupului tiran, e ridicata, prin rapire, la ceruri, unde, înfatisându-se Împaratului veacurilor, primeste cununa biruintei si se odihneste în El de tot drumul sau.

ˇ        Si ia seama la întelesul tainic. Omul a fost asezat în acest rai sensibil al creatiei, �ca sa-l lucreze si sa-l pazeasca�. Iar lucrarea si pazirea încredintata omului se arata în porunca data lui: �Din tot pomul din rai sa manânci, dar din pomul cunostintei binelui si raului sa nu mâncati�. Fiindca deci �tot pomul� si asadar si cel �al vietii� este Dumnezeu�caci El este �tot�, El Care a si adus la existenta totul din nimic si Care este în afara si înauntrul totului�iar pomul cunostintei e alcatuirea omului, în care este cunostinta binelui si raului, tot cele ce împlineste lucrarea aceasta în sine, cum cere porunca, ramâne într-o desfatare care nu se ispraveste si staruie neclintit în pazirea sa.

ˇ        Dar fiindca suntem dintr-o fire schimbacioasa si ostenim în acest fel de vietuire, patim ceea ce a patit si Adam. Caci gândirea omului se apleaca din tinerete spre cele rele si primeste ca si Eva ispita sarpelui din ea, pe care o socoteste folositoare. Lasând aceasta ispita sa urce în mintea omului, ea convinge pe om sa guste din rodul pe care-l socoteste bun, si îndata rodul acesta se face pricina caderii lui (Facere 3,6).

ˇ        Dar sa vedem si felul lucrarii si cum se hraneste omul din toate cele din raiul acesta. Cel ce cerceteaza ratiunile si miscarile întregii zidiri cu o minte netulburata si cu o cutare libera de împatimirea de cele vazute si se hraneste cu întelegerea mai dumnezeiasca din toate ratiunile ce rasar din cele supuse simturilor, îndata ce si-a împutinat grija si preocuparea de viata si s-a ridicat mai presus de toata pofta dulcetilor lumii, urca prin ele la Facatorul si Cauza tuturor, cum spune dumnezeiescul Pavel (Rom. 1,20; Întel. 13,5). Caci Acesta este pomul deplin si neîmpartit, care nu odrasleste decât rodul binelui, daruindu-le împartasirea de el celor vrednici. Asa ne-a voit Dumnezeu sa fim: nepatimitori, fara griji si având numai lucrarea îngerilor, ne-a voit adica sa laudam fara sfârsit si vesnic pe Facatorul si sa ne desfatam numai de privirea Lui din singura cercetare a fapturilor Lui, precum ni se spune prin proorocul David: �Preda grija ta Domnului si El te va hrani� (Ps. LIV, 23); si prin Evangheliile Lui: �Nu va îngrijiti pentru sufletul vostru, ce veti mânca si pentru trupul vostru, cu ce va veti îmbraca� (Matei 6,25); si iarasi: �Cautati mai întâi Împaratia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si acestea toate se vor adauga voua� (Matei 6,23); si catre Marta: �Marto, Marto, de multe te îngrijesti si spre multe te silesti, dar un lucru trebuie. Iar Maria partea cea buna si-a ales, care nu se va lua de la ea� (Luca 10, 41-42).

ˇ        Deci pomul vietii este Dumnezeu, a Carui lucrare este sa procure viata si Care da rod bun de mâncat numai celor vrednici de viata, ca unii ce nu sunt supusi mortii. El produce o dulceata negraita celor ce se împartasesc de El si le daruieste o viata nemuritoare. De aceea, pe drept cuvânt s-a numit �pomul vietii� si �tot pomul�. Caci El este totul, în Care si prin Care e totul.

ˇ        Iar pomul cunostintei binelui si raului este deosebirea privirii, precum au spus si au gândit si altii înainte de noi. El e descoperirea alcatuirii firii noastre, care e buna celor ce au urcat la barbatul desavârsit si la masura vârstei lui Hristos (Efeseni 4,13) prin toata nepatimirea si întelepciunea Duhului, înaltându-se prin contemplarea si frumusetea ei la maretia lucrarii Facatorului (Întel. 13,5); caci celor ce au ajuns cu timpul la deprinderea statornica a virtutii, ea nu le este si nu li se face abatere de la bine, ca unora ce au pasit cu tarie în contemplatia dumnezeiasca. Dar celor tineri înca si mai sovaitori în dorinta, nu le este buna; caci celor nu s-au statornicit cu neclintire în pasirea staruitoare si neabatuta a virtutii, pe drumul faptelor bune, nu le este de folos contemplarea si privirea trupului propriu, din pricina lipsei lor de tarie în staruirea în bine; aceasta contemplare poate atrage si rapi spre ea pe cel lipsit de tarie si-l poate împinge la gânduri, miscari si preocupari necuviincioase.

ˇ        Acesta e momentul oprelistii lui Dumnezeu, Care a zis: �Dar din pomul cunostintei binelui si raului sa nu mâncati, caci în ziua în care veti mânca, cu moarte veti muri�. Fiindca privirea trupului nostru si contemplarea alcatuirii lui duce în mod natural pe cele nedesavârsit la cunostinta dulcetii placerii, chiar fara sa vrea. Ba nu numai la aceasta, ci, cum s-a spus, si la miscari si gânduri necuviincioase, motiv pentru care ni se spune totdeauna cuvântului dumnezeiesc: �Usile, usile, sa luam aminte!� Prin repetare, cuvântul porunceste pentru cei nevrednici, pazirea portilor simtitoare si întelegatoare, adica a simturilor, prin care obisnuieste sa intre moartea în sufletul omului.

ˇ        Si pe drept cuvânt. Caci cel ce staruie, fara deprinderea în bine si fara luare-aminte, în privirea alcatuirii firii noastre, e înduplecat de cugetarea lui, ca de o Eva amagita de sarpele cel vechi, sa se gândeasca la dulceata placerii ca Adam si sa se împartaseasca de ea ca buna, si astfel se va vedea pe sine, întocmai ca acela, gol de harul lui Dumnezeu si departat de la bucuria nemuritoare de Dumnezeu; se va afla sezând afara de raiul acesta si plângând, ca unul ce nu mai are mintea acoperita decât de frunze de smochin. Acesta este, în câteva cuvinte, dupa judecata noastra, întelesul raiului sensibil al creatiei, care este acelasi cu întelesul aratat de alti parinti dinaintea noastra.

ˇ        Pomul vietii este Sfântul Duh, Care salasluieste în omul credincios, cum spune Pavel: �Nu stiti ca trupurile voastre sunt templul Sfântului Duh, Care locuieste în voi? (1 Cor. 6,19; Rom.8,11). Iar pomul cunostintei binelui si raului este simtirea, care produce doua roade contrare între ele, îndoite la rândul lor ele însesi prin fire.

Categorie: Sarbatorile Bisericii Ortodoxe | Adăugat de: pavel
Vizualizări: 299 | Descărcări: 0 | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
Prenume *:
Email *:
Cod *: