Bine aţi venit Гость!
Vineri, 07.05.2021, 19:56
Principală | Înregistrare | Logare | RSS
Taina Botezului
    Botezul

Cununia

Inmormantarea

Sfinţirea casei
Statistici


Total online: 1
Vizitatori: 1
Utilizatori: 0

Formularul pentru autentificare

Calendar

Stil vechi Miercuri Stil nou
1 Decembrie 14 Decembrie
Postul Crăciunului
Post aspru (pâine, apă, fructe uscate, seminţe)
Sfântul Prooroc Naum (VII î.H), Cuviosul Filaret Milostivul (792), Sfântul Mucenic Anania Persul
Tot in aceasta zi
Evanghelia zilei
Apostolul zilei
Rugăciunea zilei
File din Pateric
Pilda zilei
Biblia într-un an

Catalog de fişiere

Principală » Fişiere » Sarbatorile Bisericii Ortodoxe

Nichita Stithatul ˇ Care sunt rodurile celor doua feluri de pomi ai raiului cunoscut cu mintea (inteligibil)?
26.04.2012, 18:45

ˇ        Care sunt rodurile celor doua feluri de pomi ai raiului cunoscut cu mintea (inteligibil)?

ˇ        Care sunt acestea? Placerea si durerea. Dintre acestea, fiecare se împarte iarasi în doua. Prima e fie din trebuinta naturala si necesara, fie din voluptate si trecerea masurii. A doua e fie din temere si întristare, fie din nevointe si osteneli duhovnicesti. Dintre acestea, placerea e buna când ne împartasim de ea la creme potrivita dintr-o trebuinta naturala si necesara. Caci nu s-a sadit în noi simtirea în chip rau, nici nu ne-a zis Dumnezeu din pizma: �Din tot pomul din rai sa manânci, iar din pomul cunostintei binelui si raului sa nu mâncati�. Ci simtirea e un pom bun si dumnezeiesc, când ne împartasim de ea, cum v-a spus, la vremea cuvenita, pentru o trebuinta naturala si necesara. Caci produce în noi si cunostinta binelui. Pentru ca s-a sadit în noi pentru o cunoastere, o cercare si o deprindere a putintei omului de a asculta si de a nu asculta. De aceea s-a si numit postul cunostintei binelui si raului. Caci da prilej de cunoastere celor ce se împartasesc de firea proprie, care e buna pentru cei desavârsiti si rea celor înca nedesavârsiti si lacomi la simtire, precum e rea hrana tare celor ce au înca nevoie de lapte. Fiindca în acest caz împartasirea de ea le e prilej de voluptate si de trecerea masurii si printr-o astfel de împartasire se naste în ei cunostinta raului. Iar aceasta este durerea, care pricinuieste sufletului frica si întristare. De fapt, placerea produce în suflet cunostinta binelui, când ne împartasim de ea printr-o trebuinta naturala si necesara; iar durerea, dimpotriva, cunostinta raului, când împartasirea de placere nu are loc dintr-o trebuinta naturala. Caci oricarei placeri îi urmeaza durerea.

ˇ         De aceea pomul simtirii s-a numit pomul cunostintei binelui si raului si pe drept cuvânt Dumnezeu a oprit reaua întrebuintare a lui. Caci zice: �Din tot pomul din rai sa manânci, dar din pomul cunostintei binelui si raului sa nu mâncati; în ziua în care veti mânca din el, cu moarte veti muri�. �Din tot pomul din rai sa manânci�, adica din toata firea fapturilor vazute, din toata miscarea lor, sau a ratiunilor lor, adica a cunostintei Mele adevarate, a maretiei creatoare a Împaratiei si cauzei creatoare sa te împartasesti si sa-ti întinzi prin contemplatie aceste ratiuni ca pe o masa a unui ospat nemuritor; si prin ele sa intri la cunostinta celor nevazute ale Mele, ca într-o Împaratie si sa-Mi dai cu multumire închinarea cuvenita. �Iar din pomul cunostintei binelui si raului sa nu manânci�. Ce e deci acest altceva în noi, asemenea unui pom, care ne procura prin împartasire cunostinta binelui si raului, daca nu simtirea? Caci prin ea vine în mine cunostinta tuturor celor ce sunt bune si nu sunt bune. Fiindca precum ne procura cunostinta caldurii si a frigului, a ceea ce e moale si aspru, a bunei miresme si a raului miros, a acrelii si a dulcetii, a albului si a negrului, a greutatii si a usorului, asa si a placerii si a durerii. Caci cu dreptate ne fereste Scriptura de întrebuintarea ei, nu pentru ca ar fi contrara firii, caci Dumnezeu nu a facut nimic rau, ci pentru ca ne da prilejul cunostintei raului prin ceea ce pare ca e bun.

ˇ        Si ca sa facem mai clara explicarea acesteia, pentru a cunoaste întocmai rodul amagitor al si purtator de moarte al ei, sau cum se ascunde el în folosirea binelui, vom porni de la cele ce se întâmpla în noi. Urmând parintilor dinainte de noi, vom face înfatisarea acestora astfel: Unele dintre placeri sunt sufletesti, altele trupesti. Cele sufletesti sunt cele ce se nasc din contemplatie si din învataturi; iar cele trupesti sunt cele ce se nasc din unirea sufletului cu trupul, cele legate de mâncari si de uniri trupesti si de cele asemanatoare. Dintre placeri iarasi unele sunt adevarate, iar altele mincinoase. Cele dintâi sunt proprii cugetatorii ce se ocupa cu contemplarea si cu stiinta; cele de al doilea, ale trupului, fiind prilejuite de simtire. Iar dintre placerile trupului, unele sunt naturale si necesare, caci fara ele omul nu poate trai, cum sunt mâncarile si vesmintele; altele sunt naturale, dar nu necesare, ca împreunarile potrivit legi si firii, fara de care cel ce voieste poate trai în feciorie. Altele nu sunt nici naturale, nici necesare, ca voluptatile, betiile si excesele care întrec trebuintele.

ˇ        Omul care a ales sa vietuiasca dupa Dumnezeu, cautând sa foloseasca placerile necesare si naturale, care sunt potrivite si folositoare si foarte bune pentru mentinerea si pastrarea naturii omenesti si neamestecate cu durerea si cu supararea, cade de multe ori, fara sa stie si fara sa vrea, în cunostinta raului, aflând durerea ascunsa în însasi împartasirea de bine. Asa se întâmpla cu prilejul întrebuintarii mâncarilor si vesmintelor. Caci pentru cumpararea acestora e nevoie de bani. Iar folosirea lor e necesara; caci e naturala. Dar ajungând la o abundenta de bani pentru trebuinta aceasta necesara si naturala, cadem în lacomie si nesaturate, iar uneori într-o folosire peste trebuinta. Caci putând sa ne multumim cu lucruri putine si modeste, nu ne oprim trebuinta la acestea, ci cautând luxul si ceea ce este peste masura, cadem prin întrebuintarea binelui în cunostinta raului. Dar legea cunostintei noastre, respingând aceasta rea întrebuintare si aratându-ne-o, face chiar prin aceasta celui atent cunoscut binele si raul simtirii si îndata se iveste în el tristetea raului, prin parere de rau.

ˇ        Trecerea de la aceasta explicare la o alta.

ˇ        Dar mai e si  o alta explicatie: toata miscarea sufletului e pusa în lucrare spre poftirea unui lucru trebuincios si necesar printr-o placere buna si necesara firii, cautând poate hrana pentru trup si vesminte, sau împreunare naturala si legiuita. Aceasta e cunostinta binelui . Dar în mâncari se ascunde saturarea si nesaturarea, în vesminte lacomia si reaua întrebuintare, în împreunarile legiuite si naturale, cele contrare firii si destrabalarile. Aceasta e cunostinta raului. Iar cunostinta amândoura vine în noi prin simtire. Cum? Ia aminte! Amagit de placere si târât în saturare si nesaturare, sau în reaua întrebuintare si lacomie, sau în destrabalari si în placerile de sub pântece din unirea cu Dumnezeu si din împartasirea cu Duhul Sfânt. De aceea zice: �Iar în ziua în care veti mânca, cu moarte veti muri�. Caci cunostinta raului, nascându-se în om din împartasirea prin simturi si plina de voluptate, îl duce spre caderea în robia patimilor celor mai generale, sau a pricinilor lor. Astfel de pricini sunt: salva, dorinta, nepasarea, care, strabatând prin toata simtirea omului, se fac pricinuitoare ale mortii vesnice a lui. În acestea se afla deci cunostinta îmbinata a binelui si a raului prin simtire, cunostinta prin care moare omul când se împartaseste de ele. Caci prin ele ajunge fie la trufia vietii pentru iubirea de slava, fie la pofta ochilor pentru naravul iubirii de argint, fie la pofta trupului (1 Ioan 2,16), pentru iubirea de voluptate si pentru bucuria de placerile sufletului. Pe drept cuvânt a oprit deci Scriptura împartasirea de pomul simtirii, zicând: �Din tot pomul din rai sa manânci, dar din pomul cunostintei binelui si raului sa nu mâncati�.

ˇ        Alt înteles mai înalt al poruncii lui Dumnezeu catre Adam.

ˇ        Dar Scriptura înfatiseaza gândirii mele si un alt înteles al acestor cuvinte. Si trebuie sa adaug la cuvântul meu si acest înteles. Caci el se potriveste cu acest cuvânt si cu scopul lui. Am vazut ca Dumnezeu se adreseaza mai întâi lui Adam ca unuia, zicând: �Din tot pomul din rai sa mâncati�. Prin aceasta mi se pare ca cuvântul arata caracterul îndoit al alcatuirii si firii omului; si la fel, al puterii sufletului lui.

ˇ        De aceea adresându-se partii rationale a sufletului lui, ca singurei parti mai bune, Dumnezeu îi încredinteaza tinutul contemplarii lucrurilor dumnezeiesti si îi pune înainte masa încarcata de mâncarile dumnezeiesti ale întelesurilor, zicând: �Din tot pomul cel din rai sa manânci�; adica sa te împartasesti din toata firea celor ce sunt, sau din cunostinta Mea si din desfatarea de Mine, prin contemplare curata, cercetând ratiunile lucrarilor si miscarile lor. Iar partii mai nerationale, sau doimii mai trupesti a mâniei si a poftei, care atrage usor cugetarea spre cele rele, îi porunceste, cum spune limpede, sa fuga de cercarea si de cunostinta prin simtire a acestor roade ale pomului simtirii. De care adica? De placere si de durere, precum am spus mai înainte. Caci zice: �Dar din pomul cunostintei binelui si raului sa nu mâncati�. Si pe drept cuvânt. Caci placerea sadeste cunostinta ei în partea poftitoare, când omul se împartaseste de ea fara trebuinta; iar durerea sadeste cunostinta ei în mânie. Si astfel împartasirea din ele trimite aceste doua puteri, catre care se adreseaza cuvântul, la moartea vesnica. Caci zice: �În ziua în care veti mânca din el, cu moarte veti muri�.

ˇ        De aceea, omul fiind îndoit si având sufletul compus din fire rationala si nerationala, Dumnezeu îi da si El o porunca îndoita. Pe de o parte îi porunceste sa se împartaseasca de o hrana mai buna si nemuritoare sa nu se îngrijeasca în primul rând de cele trebuitoare trupului, asa cum ne îndeamna si Cuvântul întrupat: �Cautati mai întâi Împaratia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate celelalte se vor adauga voua� (Matei 6,33), întarind oarecum prima sa porunca. Pe de alta parte, îl fereste de amintitul pom al simtirii, ca nu cumva gustând prin el din cele dulci ale vietii acesteia, sa se umple de durere, cazând printr-o astfel de gustare de la ospatul si bucuria dumnezeiasca.

ˇ        Dar, folosindu-se de cuvânt mai desavârsit, sa gândim si sa vorbim si altfel despre rai si despre tema cercetata de multi. De aceea ridica-te de la cuvântul auzit, care îi învaluie cu sunetul lui pe cei ce sunt amagiti de întelesul lui de la suprafata, daca doresti sa te înalti prin întelegerea celor spuse la întelesurile cuvântului cunoscute cu mintea. Asculta de cel ce zice: �Sculati-va, sa plecam de aici� (Ioan 14,31; Matei 26,46). Treci la întelesul si la duhul cuvântului, deschizându-ti auzul fata de el si cautând sa întelegi din el cele dumnezeiesti si omenesti. Iata care sunt acestea.

ˇ        Alt înteles preaîntelept si înalt al raiului cunoscut cu mintea. Care e poarta prin care se intra în el si care cea prin care se iese? Si care sunt pomii dumnezeiesti din el?

ˇ        Raiul este, din alt punct de vedere, marele câmp al iubirii de întelepciune (al filozofiei) cu fapta, împodobit de pante nemuritoare de tot felul si de felurite virtuti, în care s-a sadit de Dumnezeu pomul vietii si pomul cunostintei binelui si al raului. Caci iubirea de întelepciune (filozofia) lucratoare e ca un rai luminos si bine mirositor plantat de Dumnezeu la rasaritul Bisericii Lui, acoperit de plantele frumoase de tot felul ale virtutilor, care hranesc cu îmbelsugare pe cei ce lucreaza în el poruncile lui Dumnezeu si le pazesc ca o hrana nepieritoare si nemuritoare.

ˇ        În acest rai dumnezeiesc au fost asezate spre paza doua porti al  marginile opuse, ca niste heruvimi. Una introduce fara greutate pe cei ce doresc si bat cu dorul sufletului, la desfatarea si bucuria de plantele ei nemuritoare; cealalta îi trece pe cei ce s-au saturat de bunatatile din el, la alte pasuni nemuritoare despre care se va vorbi puti mai încolo. Una e smerenia duhovniceasca, care introduce pe cei ce intra prin ea la desfatarea si odihna de împaratia cerurilor; cealalta e iubirea desavârsita, care îi trece, pe cei ce ies de-acolo, la pasunile Împaratiei lui Dumnezeu. Fara aceste porti nu se va putea nici intra în rai, nici iesi spre Împaratia lui Dumnezeu, macar ca sunt multe cai care duc spre Împaratia cerurilor. Caci toate caile evlaviei duc pe cel ce paseste pe ea spre poarta de apus a smereniei si asa îl introduc prin aceasta în rai.

ˇ        Dar de ce au fost facute numai doua si nu mai multe porti, asa cum sunt mai multe locasuri la Dumnezeu si Tatal (Ioan 14,2), ca fiecare dintre cei ce intra sa-si faca intrarea în el prin poarta care voieste? Pentru ca omul e din doua firi: din suflet si trup. O parte a lui e smerita, cealalta înalta si dumnezeiasca. Sau altfel: pentru doimea mai trupeasca a partii nerationale a sufletului lui, din care una, adica mânia, intra în cutea blândetii, iar cealalta, pofta,  iese prin iubire din împatimirea de cele lumesti si de cele vazute si afla pasune în Dumnezeu prin împartasirea de Duhul. Caci potrivit cu alcatuirea omului, a fost zidit de Dumnezeu si raiul cunoscut cu simturile cât si cel cunoscut cu mintea, si nu este alta poarta decât cele spuse, care sa introduca sau sa scoata din aceasta.

ˇ        Din pricina amintita au si fost plantate de Dumnezeu în mijlocul raiului acesta dumnezeiesc doi pomi minunati: pomul vietii si pomul cunostintei, care se numeste si cunostinta binelui si raului. Care sunt acestia? Contemplatia naturala, cum socoteste si dumnezeiescul Grigorie, si teologia tainica. Cea dintâi, contemplatia, având ca roade judecata si cunostinta lucrurilor dumnezeiesti si omenesti, este pomul cunostintei binelui si raului. Caci prin cunoasterea lucrurilor, cunoastem ratiunile proniei, iar prin judecata facem deosebirea clara a lucrurilor, deosebind fara greseala ce e bun si ce e rau, care e cauza facatoare si care e lucrul facut. Iar teologia tainica este pomul vietii. Caci are ca rod datator de viata si de nemurire, credinta în Sfânta Treime, care se naste în suflet în afara de orice ratiune si simtire; caci Sfânta Treime nu se cunoaste nici prin simtire, nici prin ratiune, ci numai prin credinta neîndoielnica si din inima. Un alt rod al ei este întelegerea drept credincioasa a întruparii Celui Unuia-Nascut.

Categorie: Sarbatorile Bisericii Ortodoxe | Adăugat de: pavel
Vizualizări: 305 | Descărcări: 0 | Rating: 5.0/1
Total comentarii : 0
Prenume *:
Email *:
Cod *: