Capetele morale ale lui Simeon Evlaviosul

1. Frate, la începutul lepădării, sîrguieste-te să sădesti în tine virtuti frumoase, ca să te faci folositor si obstii si să te slăvească la sfîrsit Domnul. Să nu cîstigi îndrăzneală fată de staret, niciodată, cum am zis si mai înainte, nici să nu ceri cinstire de la el. Să nu-ti cîstigi prietenie cu cei mai mari, nici să nu dai tîrcoale chiliilor lor, cunoscînd că prin aceasta nu numai că începe să se înrădăcineze în tine patima slavei desarte, dar te si faci urît în ochii întîistătătorului. Căci se întîmplă totdeauna aceasta. Deci cel ce întelege să înteleagă. Ci sezi în chilia ta, oricum ar fi, în pace. Iar de la cel ce vrea să se întîlnească cu tine, nu te întoarce, din pricină de

evlavie. Căci întîlnindu-te cu el cu gînd prietenesc, nu te vei vătăma, chiar dacă îti este dintre dusmani. Iar dacă nu vezi în aceasta vreun folos pentru tine, trebuie să tii seama de scopul celui ce vrea să se folosească de la tine.

2. Trebuie să ai totdeauna în tine frica lui Dumnezeu si să cercetezi în fiecare zi, ce ai făcut bine, sice rău. Iar de cele bune să uiti, ca nu cumva să cazi înpatima slavei desarte, iar fată de cele potrivnice să tefolosesti de lacrimi împreunate cu mărturisirea si curugăciune stăruitoare. Cercetarea să-ti fie asa : sfîrsin-du-se ziua si venind seara, cugetă întru tine : Oare cumam petrecut ziua, cu ajutorul lui Dumnezeu ? N-amosîndit pe cineva, nu l-am grăit de rău, nu l-am scîrbit,n-am căutat la fata cuiva cu patimă, sau n-am fost neascultător celui mai mare în slujbă, si nu mi-am neglijat-o pe aceasta ? Nu m-am mîniat pe cineva, sau stîndla rugăciunea de obste, nu mi-am ocupat mintea culucruri nefolositoare, sau n-am lipsit de la biserică side la pravilă, îngreuiat de lene ? Dacă te găsesti nevinovat de toate acestea (ceea ce e cu neputintă, "căcinimeni nu e curat de întinare, nici măcar o singură zidin viata lui" (Iov XIV, 4) si nimeni nu se va lăuda căare inima curată), strigă către Dumnezeu cu multe lacrimi : Doamne, iartă-mi mie toate cîte am gresit culucrul, cu cuvîntul, cu stiintă si cu nestiintă. Căci multegresim si nu stim.

3. In fiecare zi trebuie să vădesti părintelui tău duhovnicesc tot gîndul tău, si ceea ce-ti va spune el, săprimesti ca din gură dumnezeiască, cu toată încredintarea, si să nu le spui acestea altcuiva, zicînd : între-bînd pe părintele asta si asta, mi-a spus asta si asta ; sisă descosi cu acela dacă a spus bine sau dacă n-a spusbine, întrebîndu-te : ce trebuie deci să fac ca să-mi ajut?

Căci aceste cuvinte sînt pline de necredintă fată de părintele tău si vătămătoare de suflet. De obicei aceasta se întîmplă de cele mai multe ori începătorilor.

4. Trebuie să privesti pe toti cei din obste ca sfinti,si numai pe tine să te socotesti ca cel din urmă păcătos.Să gîndesti că toti se mîntuiesc, numai tu singur vei fiosîndit în ziua aceea. Si cugetînd acestea, cînd stai larugăciunea de obste să nu încetezi a plînge fierbinte,întru străpungerea inimii, fără să spui vreo vorbă celorce se smintesc sau rîd de aceasta. Iar dacă te vezi petine alunecînd din pricina aceasta în slavă desartă, iesidin biserică si fă-o aceasta în ascuns, întorcîndu-te degrabă iarăsi la locul tău. Aceasta e bine să o facă îndeosebi începătorii, mai ales în vremea celor sasepsalmi, a stihologiei, a citirii si a dumnezeiestii liturghii. Ia seama să nu osîndesti pe cineva, ci pune-ti înminte că : toti cîti mă văd plîngînd astăzi, întelegînd căsînt foarte păcătos, se roagă pentru mmtuirea mea. Cugetînd aceasta pururea si împlinind-o neîncetat, te veifolosi mult si-ti vei atrage harul lui Dumnezeu si te veiface părtas de fericirea dumnezeiască.

5. Să nu te duci la chilia cuiva, afară de a staretului, si aceasta rar. Dacă vrei să-1 întrebi despre vreungînd, fă-o aceasta în biserică. Iar de la rugăciunea deobste, întoarce-te îndată în chilie, si apoi la slujba ta.După cină, punînd metanie înaintea staretului si cerîn-du-i rugăciunea, aleargă iarăsi degrabă, în tăcere, lachilie. Căci e mai bun un "Sfinte Dumnezeule", cu lua-re-aminte, înainte de culcare, decît o priveghere de patru ceasuri în convorbiri nefolositoare. Acolo unde este străpungerea inimii si plînsul duhovnicesc, acolo este si luminarea dumnezeiască231. Iar unde vine aceasta, se alungă trîndăvia si lîncezeala.

6. Să nu dobîndesti o dragoste deosebită fată denici o persoană, mai ales fată de un începător, chiardacă ti se pare că are o viată foarte frumoasă si în afarăde orice bănuială. Căci din duhovnicească, ea ti se preface de cele mai multe ori în pătimasă, si cazi în necazuri fără folos. De obicei aceasta se întîmplă mai alescelor ce se nevoiesc. Dar smerenia si rugăciunea neîncetată îi învată despre acestea. Căci nu e vreme să vorbim despre acestea cu de-amănuntul. Iar cel ce întelegesă înteleagă.

7. Trebuie să te socotesti pe tine străin de tot fratele care este în obste, si mai ales de cei cunoscuti dinlume. Dar să iubesti pe toti la fel232. Iar pe cei evlaviosisi nevoitori să-i privesti ca pe sfinti. Dar pentru ceitrîndavi socot că trebuie să te rogi mai stăruitor. Totusi, precum am arătat mai sus, socotindu-i pe totisfinti, grăbeste de te curăteste de patimi prin plîns, ca,luminat de har, să-i vezi pe toti egali si să te împărtăsesti de fericirea celor curati cu inima.

8. Socoteste, frate, că aceasta se numeste retragerea deplină din lume : omorîrea deplină a voii proprii.Apoi nealipirea pătimasă si renuntarea la părinti, lamembrii familiei si la prieteni.

9. Apoi lipsirea de toate ce le ai, dăruindu-le săracilor, potrivit cu Cel ce a zis : "Vinde-ti averile si le dăsăracilor"- (Luca XII, 33) ; si uitarea tuturor persoanelor pe care le-ai iubit, fie trupeste, fie duhovniceste.

10. Pe urmă mărturisirea tuturor celor ascunse aleinimii, săvîrsite de tine din copilărie si pînă în acestceas, în fata părintelui duhovnicesc, sau a staretului, caîn fata lui Dumnezeu, Care cercetează inimile si rărunchii, stiind că loan boteza cu botez de pocăintă si totiveneau la el mărturisindu-si păcatele (Marcu I, 4). Căcidin aceasta vine mare bucurie sufletului si usurareconstiintei, după proorocul care zice : "Spune tu întîipăcatele tale, ca să te îndreptezi" (Isaia XLIII, 26).

11. Să sădesti apoi în sufletul tău încredintarea cădupă intrarea ta în obste au murit părintii tăi si totifratii si să socotesti ca tată si ca mamă pe Dumnezeusi pe întîistătător. Si să nu mai ceri ceva de la ei pentruvreo trebuintă trupească ; iar dacă din purtare de grijăti se trimite ceva de ei, primeste si multumeste pentrugrija lor, dar da ceea ce ti s-a trimis la cămara străinilor, sau la bolnită. Si fă aceasta întru smerenie. Căci nue o faptă a celor desăvîrsiti, ci a celor preamici.

12. Să faci tot lucrul care e bun cu smerenie, gîn-dindu-te la Cel ce a zis : "Cînd veti fi făcut toate acestea, ziceti că slugi netrebnice sîntem, ceea ce eram datori să facem am făcut" (Luca XVII, 10).

13. Să te păzesti să primesti Sfînta împărtăsanie,avînd ceva împotriva cuiva, fie chiar cea mai mică ispită a vreunui gînd, pînă ce nu dobîndesti împăcareacu fapta. Dar si aceasta o vei învăta din rugăciune.

14. Să fii gata să primesti în fiecare zi orice necaz,socotind că acestea îti aduc izbăvire de multele datorii si să multumesti Sfîntului Dumnezeu. Căci din acestea dobîndeste cineva îndrăznire neînfruntată, după marele apostol : "Că necazul lucrează răbdare, iar răbdarea cercare, iar cercarea nădejde, iar nădejdea nu rusinează" (Rom. V, 3). "Căci cele ce ochiul nu le-a văzut si urechea nu le-a auzit si la inima omului nu s-au suit" (1 Cor. II, 9), acestea sînt, după făgăduinta cea nemin-cinoasă, cele ce vor fi date celor ce arată răbdare în necazuri, cu împreuna-lucrare a harului ; căci fără har nu se poate isprăvi nimic.

15. Să nu tii ceva din cele materiale în chilie, fiemăcar toiag, afară de un cos, de o saltea de paie, de uncojocel si de o haină cu care te îmbraci. Dacă se poate,nici măcar ceva sub picioare. Căci s-a spus si despreaceasta un cuvînt. Dar cine întelege să înteleagă.

16. Să nu ceri staretului ceva din cele trebuincioase, afară de cele rînduite. Nici să nu asculti de vreungînd ispititor, ca să se schimbe ceva din cele ce ti se dă.Si oricum ar fi, primeste-le cu multumire si fii bucurosde ele. Nu e îngăduit să vinzi ceva. Murdărindu-se haina, spal-o de două ori pe an. Cere, cu înfătisare de sărac si de străin, cu toată smerenia, haina altui frate, pî-nă cînd cea spălată a ta se usucă la soare. Apoi întoar-ce-i-o iarăsi cu multumire. Asemenea si îmbrăcămintea de deasupra si orice altceva.

17. Să te ostenesti după putere în ascultarea ta.Iar în chilie să stăruiesti si în rugăciune împreunată cupocăintă si cu luare-aminte si cu lacrimi dese. Si să nu-tipui în gînd că azi te-ai ostenit cu prea multă prisosintăsi deci să scurtezi ceva din rugăciune din pricina ostenelii trupesti. Căci îti spun tie că pe cît se sileste cineva pe sine în ascultare, lipsindu-se de rugăciune, pe atît să socotească că a pierdut mai mult. Si de fapt asa este.

18. Dar înainte de toate trebuie să iei parte la slujbele bisericesti si să pleci cel din urmă, afară de marenevoie. Mai ales la utrenie si la liturghie.

19. Trebuie să ai toată supunerea fată de staretultău, de care ai fost si tuns. Si să împlinesti fără deosebire cele poruncite de el pînă la moarte, chiar dacă îtipar cu neputintă. Prin aceasta urmezi Celui ce s-a făcut ascultător pînă la moartea pe cruce. Dar nu numaifată de staret, ci si fată de toată obstea fratilor. Iar primind o slujire, să nu fii neascultător în ceva. Si dacăceea ce ti se porunceste ar fi peste puterea ta, punîndmetanie, cere scutire de aceasta. Iar dacă aceasta se respinge, socotind că "împărătia cerurilor este a celor ce oiau cu sila si cei ce o silesc o vor răpi"- (Luca XVI, 16),sileste-te.

20. Să te misti cu umilintă în fata întregii obsti,ca un nevăzut si necunoscut si ca si cînd n-ai fi deloc.Cel ce vietuieste astfel, îndrăznesc să spun că făcîn-du-se văzător ajutat de har, prezice multe. Unul caacesta plînge mult si pentru scăderile altora. Rămînîndneîmprăstiat, întrucît nu sufere de împătimirea de celemateriale, nu va primi să alunece din dragostea duhovnicească si dumnezeiască, în acestea. Si nu e lucru demirare că prezice. Căci aceasta vine de multe ori si dela draci. Totusi cel ce întelege să înteleagă. Dar dacăîncepe cineva să primească mărturisiri, poate se va lipsisi de acestea, fiind ocupat cu cercetarea gîndurilor celorlalti. Iar dacă din multă smerenie se va opri de laacestea, adică de la a sfătui si de la a asculta, va fi rea- sezat iarăsi în starea de mai înainte. Dar cunostinta acestora numai Dumnezeu o are. Eu, stăpînit de frică, nu îndrăznesc să vorbesc despre ele.

21. Să ai totdeauna mintea la Dumnezeu, în somn si în stare de veghe, la mîncare si în convorbiri, în lucrul mîinilor si în orice altă faptă, după cuvîntul proorocului : "Am văzut pe Domnul înaintea mea pururea"233. Dar să te socotesti pe tine mai păcătos decît tot omul. Petrecînd timp îndelungat în acest gînd, se va ivi în întelegerea ta o luminare vie asemenea unei raze 23\ Si cu cît o vei cere mai mult, cu mai multă luare-aminte si cu o cugetare neîmprăstiată, cu osteneala multă si cu lacrimi, cu atît ti se va arăta mai strălucitoare235. Iar arătîndu-ti-se, o iubesti. Iar iubind-o, te cu-rătesti. Iar pe cel ce-1 curăteste, pe acesta îl face în chipul lui Dumnezeu, luminîndu-1 si învătîndu-1 să deosebească binele de rău. Dar să stii, frate, că e nevoie de multă osteneală, ajutată de Dumnezeu, ca să se sălăs-luiască aceasta în sufletul tău si să lumineze în el ca luna întunericul noptii23S. Mai trebuie să fii atent si la atacurile gîndurilor de slavă desartă si de închipuire desine ; si să nu osîndesti pe cineva, văzîndu-1 că face ceva ce nu se cuvine. Căci dracii văzînd sufletul eliberat de patimi si de ispite, prin sălăsluirea harului, aruncă în el unele ca acestea. Dar ajutorul de la Dumnezeu să fie în tine împreună cu pocăinta neîncetată si cu coplesire de lacrimi. Ia seama însă să nu pătimesti ceva din multa bucurie si pocăintă. De aceea să nu socotesti că acestea sînt din osteneala ta si nu din harul lui Dumnezeu. Căci atunci se vor lua de la tine si le vei căuta mult în rugăciune si nu le vei afla ; si vei cunoaste ce dar ai pierdut. Dar fă, Doamne, să nu ne lipsim niciodată de harul Tău. însă de ti se va întîmpla aceasta, frate, aruncă asupra lui Dumnezeu neputinta ta si, ridicîndu-te si în-tinzînd mîinile, roagă-te, zicînd asa : "Doamne, milu-ieste-mă pe mine păcătosul237 si neputinciosul si nenorocitul si trimite peste mine harul Tău. Vezi, Doamne, la ce neputintă si gînduri m-au adus multele mele păcate. Desi voiesc, Doamne, să socotesc pierderea mîn-gîierii ca venită de la draci si din mîndrie, nu pot, căci stiu că cei ce împlinesc voia Ta se împotrivesc acelora. Dar eu care împlinesc în fiecare zi voia lor, cum nu voi fi ispitit de ei ? Sînt ispitit fără îndoială de multele mele păcate238. Si acum, Doamne, Doamne, dacă e cu voia Ta si spre folosul meu, să vină iar harul Tău în robul Tău, ca, văzîndu-1 pe acesta, să mă bucur întru pocăintă si plîns239, luminat de raza pururea luminoasă aacestuia, păzit de gîndurile murdare si de tot lucrul rău si de toate greselile mele, cele cu stiintă si cu nestiintă. Si astfel să primesc, Doamne, plinătatea îndrăz-nirii către Tine, în necazurile ce vin asupra robului Tău de la draci si de la oameni si să primesc si tăierea voii mele, cunoscînd bunătătile care asteaptă pe cei ce Te iubesc pe Tine, Doamne. Căci Tu ai zis, Doamne, că "cel ce va cere va lua si cel ce caută va afla si celui ce bate i se va deschide". Pe lîngă acestea, frate, stăruie rugîndu-te în cugetul tău, si în celelalte toate cîte ti le va da tie Dumnezeu, nemolesindu-te din pricina trîndă-viei. Si Dumnezeu cel bun nu te va părăsi.

22. Păstrează chilia pe care ai primit-o de la întîi-stătător la început, pînă la sfîrsit. Iar dacă din pricina vechimii sau a dărîmării ei, vei fi tulburat în gînd, pu-nînd metanie întîistătătorului, fă-i cunoscut acest lucru cu smerenie. Si de te va asculta, bucură-te. Iar de nu, multumeste si asa, aducîndu-ti aminte de Stăpînul tău care nu a avut unde să-si plece capul. Căci dacă l-ai tulbura de două sau de trei sau de patru ori cu aceasta, se naste îndrăzneala, apoi neîncrederea si la urmă dispretul. Dacă voiesti, deci, să duci viată linistită si pasnică, nu cere deloc vreo usurare trupească de la staret. Fă aceasta de la început si rabdă cu bărbătie să fii dispretuit si nesocotit de toti, după porunca Domnului.Deci dacă voiesti să-ti păstrezi încrederea si iubirea fată de el si să-1 vezi ca pe un sfînt, păzeste aceste trei lucruri : nu cere vreo usurare si nu-ti lua îndrăzneală fată de el si nu te duce des la el, cum fac unii, pe motiv că sînt ajutati de el. Căci acesta nu e un lucru de laudă, ci omenesc. Nu te osîndesc nici dacă ascunzi de el tot gîndul ce se iveste în tine. Căci dacă păzesti acestea, vei trece neînvăluit marea vietii si vei socoti pe părinte, oricum ar fi, ca pe un sfînt. Iar dacă te vei apropia în biserică, ca să întrebi pe părintele tău despre vreun gînd si vei vedea pe altul luîndu-ti înainte, pentru acelasi lucru sau pentru altul, si părintele te va-trece cu vederea, din pricina acestuia, să nu te întristezi, nici să gîndesti ceva împotriva lui. Ci stai de-o parte cu mîinile încrucisate, pînă va isprăvi cu acela si te va chema. Căci părintii obisnuiesc uneori să facă să ni se întîmple acestea, poate si cu voia, spre cercarea si izbăvirea noastră de păcatele de mai înainte.

23. Să postesti cele trei patruzecimi239b ; în cea mareîn chip îndoit, afară de cele două mari sărbători si desîmbătă si duminică, iar în celelalte două, fără o zi. Iarîn celelalte zile ale anului, să mănînci o dată, afară desîmbătă si duminică si sărbătoarea, dar nu ca să tesaturi.

24. Sîrguieste-te să fii chip folositor întregii obstispre toată virtutea, smerenia si blîndetea, milostivireasi ascultarea pînă si de cei mai neînsemnati ; chip denemîniere, de neîmpătimire, de sărăcie si pocăintă, denerăutate si neiscodire, de simplitate în purtări si deînstrăinare fată de tot omul, de cercetare a bolnavilor,de mîngîiere a celor necăjiti, de neîntoarcere de la ceice au nevoie de vreun folos de la tine. Să nu o faciaceasta pe motivul convorbirii tale cu Dumnezeu. Căcimai mare este iubirea, decît rugăciunea240. Să fim cucompătimire fată de toti, neiubitori de slavă desartă, ne-îndrăzneti, necertăreti, necerînd ceva de la întîistătă-torul, niscai slujbe sau altceva. Dă cinstire tuturor preotilor. Să fii cu luare-aminte în rugăciune, într-o stare nemestesugită. Arată iubire fată de toti. Nu te sîrgui să ispitesti si să cercetezi Scripturile pentru slavă. Căci te va învăta rugăciunea cea cu lacrimi si luminarea cea din har.De esti întrebat despre ceva din cele ce se cuvin, învată cu multă smerenie din viata ta, ca din a altuia241, cele cu privire la faptele îndumnezeitoare cu ajutorul harului. învată cu gînd neiubitor de slavă desartă, oricine s-ar întîmpla să fie cel ce doreste să se folosească. Si să nu întorci de la gîndul său pe cel ce vrea să se folosească de la tine, ci primeste greselile lui, oricare ar fi ele, plîngînd si rugîndu-te pentru el. Căci acestea sînt dovada iubirii si a desăvârsitei împreună-pătimiri. Să nu respingi pe cel ce vine la tine, pe motiv că nu vrei să te vatemi prin ascultarea unor astfel de lucruri. Căci cu ajutorul harului nu te vei vătăma. Dar ca să nu se vateme cei multi, trebuie să ti se spună acestea în loc ascuns, chiar dacă ar fi să suporti ca om ispita vreunui gînd. Dar dacă vei fi un om cu har, nu te va supăra niciodată nici aceasta. Si apoi am învătat că nu trebuie să căutăm ale noastre, ci ale altora, ca să se mîntuiască. Dar precum am spus înainte, trebuie să duci o viată ne-iubitoare de cîstig. Si să te socotesti sub lucrarea harului, cînd te vei simti cu adevărat mai păcătos decît esti. Iar cum se întîmpla aceasta, nu stiu să spun, numai Dumnezeu stie.

25. Cît priveste orele de priveghere, trebuie ca două ore să citesti si două să te rogi întru pocăintă cu lacrimi,urmînd pravila pe care o vrei. Dacă voiesti, citeste si cei 12 Psalmi si pe cel neprihănit si rugăciunea sfîntului Eustratie. Acestea în noptile cele lungi. Iar în cele scurte, fă rînduiala mai scurtă, după puterea dată tie de Dumnezeu. Căci fără ea nu poti săvîrsi nici un bine, cum zice proorocul. Căci "pasii omului sînt îndreptati de Domnul" (Prov. X, 9). Dar chiar Domnul a spus : "Fără de Mine nu puteti face nimic" (Ioan XV, 5). Iar fără lacrimi să nu te împărtăsesti niciodată.

26. Să mănînci cele puse înaintea ta, orice ar fi. Deasemenea să bei vinul cu înfrînare, fără cîrtire. Iar dacămănînci singur, din pricină de neputintă, mănîncă legume crude cu untdelemn. Dacă vreunul dintre frati îtitrimite ceva de mîncare, primeste cu multumire si smerenie ca un străin. Si împărtăseste-te din ce ti-a trimis,orice ar fi. Iar ce rămîne, trimite altui frate sărac sievlavios. Iar dacă te cheamă cineva la mîngîiere, împăr-tăseste-te din toate cele puse înainte, dar putin, păzindporunca înfrînării. Iar ridicîndu-te si punînd metanieîn chipul străinului si al săracului, dă-i multumire zi-cînd : "Dumnezeu-Tatăl să-ti răsplătească, sfintite părinte". Ia aminte să nu vorbesti ceva, chiar dacă ar fi defolos.

27. Iar dacă vreunul dintre frati a fost întristat fiede întîistătător, fie de iconom, fie de altcineva, si vinela tine, mîngîie-1 asa : "Crede, frate, spre cercarea ta tis-a întîmplat aceasta. Căci si mie mi s-a întîmplat demulte ori aceasta si m-am întristat si descurajat. Dar decînd am fost înstiintat că acestea se întîmplă spre cercare, le port cu multumire. Fă asadar si tu asa. Si maidegrabă să te veselesti de astfel de necazuri". Iar dacăacela ar începe să bîrfească, nici atunci să nu te schimbi.Ci mmgîie-1 cum te va ajuta harul, căci sînt multe chi- puri de dreaptă socoteală. Si ajută pe frate după cum îi întelegi starea de suflet si gîndurile lui si nu-1 lăsa să plece netămăduit.

28. Iar dacă s-ar întîmplă ca un frate să fie bolnavsi tu nu l-ai cercetat de mult, trebuie să-i trimiti maiînainte ceva, vestindu-i aceasta : -"Crede, sfintite părinte, că abia azi am aflat despre boala ta si te rog de iertare". Iar apoi mergînd la el, pune metanie si, făcîndrugăciune, spune-i asa : cum ti-a ajutat Dumnezeu, sfintite părinte ! Apoi sezînd cu mîinile încrucisate, taci. Iardacă sînt si altii de fată, pentru cercetare, ia aminte sănu mai vorbesti ceva, nici din Scriptură, nici din celefiresti, mai ales dacă nu esti întrebat, ca să nu ai necaz pe urmă. Căci aceasta se întîmplă de cele mai multeori fratilor mai simpli.

29. Dacă se întîmplă să stai la masă cu frati evla-viosi, să te împărtăsesti din cele puse înainte, fără deosebire, oricare ar fi ele. Iar dacă ai poruncă de la cinevasă nu mănînci peste sau altceva, dar acestea sînt pusepe masă, dacă cel ce a dat poruncă e aproape, mergîndînduplecă-1 să-ti îngăduie să gusti. Iar dacă nu e defată, sau stii că nu-ti va îngădui, si totusi nu voiesti să-ismintesti pe frati, încredintează-i, după masă, aceluiace-ai făcut, cerînd iertare. Iar dacă nu voiesti să facinici una din acestea, e mai bine să nu mergi la ei. Căcivei cîstiga două lucruri : vei alunga si pe dracul slaveidesarte si-i vei izbăvi si pe aceia de sminteală si de întristare. Iar de sînt din cei mai grosi de simtire, păzestecanonul. Dar e mai bine ca si în fata acestora să gustidin toate cîte putin. La fel, cu prilejul mîngîierii ce ti-oface cineva, potrivit apostolului care hotărăste -"să semănînce tot ce se pune înainte, nedeosebind nimic pentru constiintă" (1 Cor. X, 15).

30. Dacă în vreme ce-ti faci rugăciunea în chilie, bate cineva la usă, deschide-i si sezînd vorbeste-i cusmerenie despre ceea ce-1 preocupă din cele ce-i sînt defolos. De e apăsat de vreun necaz, sîrguieste-te să-1ajuti, fie cu cuvîntul, fie cu lucrul. Apoi plecînd acela,închizînd usa, reia-ti rugăciunea. Căci slujirea celor cevin la tine este asemenea împăcării (Matei V, 24). Darnu trebuie făcut asa cînd e vorba de lucruri lumesti. înacest caz, isprăveste întîi rugăciunea si apoi vorbestecu el.

31. Dacă în vreme ce te rogi, îti vine vreo frică,sau vreo lovitură, sau străluceste vreo lumină, sau seîntîmplă altceva, să nu te tulburi. Ci stăruie si mai întins în rugăciune. Căci se iveste o tulburare drăceascăsau vreo frică sau vreo iesire din sine (extaz), ca slăbind să lasi rugăciunea si ca, ajuns la un astfel de obicei, să te facă pradă lui. Dar dacă săvîrsind rugăciunea,îti străluceste vreo lumină cu neputintă de tălmăcit242,si sufletul ti se umple de o bucurie negrăită si de dorinta celor mai înalte si încep să-ti curgă lacrimile însotite de pocăintă, cunoaste că aceasta este o vizită dumnezeiască si un ajutor dumnezeiesc. "Si dacă rămînemult, ca să nu-ti vină ceva mai mult decît aceasta,prin faptul că esti stăpînit de lacrimi, îndreaptă-ti mintea spre ceva din cele trupesti si prin aceasta te vei smeri. Dar ia seama să nu părăsesti rugăciunea de fricavrăjmasilor, ci asa cum în cazul cînd se sperie copilulde niste mormoloci, se refugiază în bratele mamei siale tatălui, aruncînd frica de ei, asa si tu, alergînd prinrugăciune la Dumnezeu, scapă de frica lor.

32. Dacă în vreme ce sezi în chilie, venind vreun frate te va întreba despre vreun război trupesc, să nu-1 respingi. Ci foloseste-1 cu pocăintă din ceea ce-ti va dărui harul lui Dumnezeu si din ceea ce ai cîstigat din faptele tale si apoi slobozeste-1. Iar cînd iese, punînd metanie înaintea lui, spune-i : "Crede, frate, că nădăjduiesc în iubirea de oameni a lui Dumnezeu si deci că va fugi de la tine acest război, numai să nu dai înapoi si să nu te molesesti". Iar după ce a iesit acela, ridicîndu-te si închipuindu-ti războiul lui, înăltîndu-ti mîinile cu lacrimi spre Dumnezeu, roagă-te cu suspine pentru fratele, zicînd : "Doamne Dumnezeule, Cel ce nu voiesti moartea păcătosului, rînduieste lucrul după cum stii si precum este de folos fratelui acesta". Si Dumnezeu, cu-noscînd încrederea aceluia în tine si împreună-pătimi-rea si rugăciunea ta sinceră, va usura, din iubire fată de el, războiul lui.

33. Toate acestea sînt folositoare, frate, pocăintei. Si trebuie să le împlinesti cu inimă zdrobită, cu răbdare si cu multumire. Căci sînt izvoare ale lacrimilor si cură-titoare de patimi si pricini ale Împărătiei cerurilor. "Căci împărătia cerurilor este a celor ce o silesc si cei ce o silesc, o vor răpi pe ea" (Matei XI, 12). Si de vei împlini acestea, vei iesi cu totul din vechile năravuri, ba poate chiar si din atacurile gîndului. Căci întunericul se retrage din fata luminii si umbra din fata soarelui. Dar de le va neglija cineva pe acestea la început, slă-bindu-i gîndul si făcîndu-se curios, se va lipsi de har. Si atunci căzînd în patimile celor rele, îsi cunoaste neputinta sa, umplîndu-se de frică.Dar nici să nu creadă cel ce reuseste că aceasta e rodul ostenelii sale, ci al harului lui Dumnezeu. Dar ei trebuie să se curătească după putere : "întîi trebuie să te curătesti si apoi să vorbesti cu Cel curat". Căci curătindu-se mintea, va primi iluminarea luminii dumnezeiesti, care, chiar de ar primi-o toată lumea, nu se împutinează. Căci ea se sălăsluieste în chip întelegător în cei ce o vor dobîndi.

34. Cel ce a dobîndit acestea să ia seama la sineînsusi si la atacurile gândurilor, pentru că cel ce petreceîn mijlocul oamenilor e cu neputintă, socotesc, să le biruiască. Mai ales e cu neputintă să biruiască atacul pizmei si al slavei desarte acela care e lăudat de oameniidin lume pentru viata lui vrednică de laudă si pentrudispretuirea lucrurilor văzute. Pe lîngă aceasta, de multe ori cunoscînd sau văzînd sau auzind că cineva faceceva ce nu se cuvine, îl osîndeste. De aceea unul caacesta trebuie să ia aminte să nu iscodească cele ce zice,sau ce face staretul, sau slujitorii. Iar dacă, biruit depatimă, va gîndi sau va spune ceva necuvenit, să se îndrepte pe sine cu pocăintă. Să ia aminte si la starea înbiserică si la slujbe. Pentru că gîndurile slavei desarteau obiceiul să tulbure pe cei virtuosi si în acestea, fieîn cîntare, fie în rugăciunea în care mintea nu trebuiesă umble de colo pînă colo, luînd seama că alti fratisînt împrăstiati si tulburati. Să înainteze cu luare-aminte în ritmul cîntării duhovnicesti si să cînte cumintea cele ale îngerilor. Să ia aminte să nu se facăarătat nimănui altuia decît lui Dumnezeu si să nu selase ispitit de cei ce fac asemenea lucruri, nici ca să-ijudece, nici ca să-i fericească. Dar acestea toate nu levei putea ocoli, decît de te vei păzi în smerenie, în iubire, în mărturisire si în nepătimire.

35. Sîrguieste-te să nu superi pe cineva fie cu cu-vîntul, fie cu fapta, ci să-i mîngîi pe aceia care sînt

supărati de altii, pe cît e cu putintă. Si să nu socotesti vreodată că ai biruit mestesugirile diavolului si să cazi în slavă desartă. Pentru că firea omenească nu poate să le biruiască, decît numai harul lui Dumnezeu. Deci, cei ce sînt supusi întîistătătorului să le păzească toate acestea. Iar celor îndrăgostiti de liniste nu le pot spune nimic. Dar fiecare să cugete la cele ce le-am spus si la cele ce se cuvin celor ce se linistesc, pentru că linistea are nevoie de viata cea mai bine îndrumată.

36. Dacă ai cîstigat încredere si sigurantă în vreun frate din obste, si-i mărturisesti lui gîndurile tale, să nu încetezi, frate, vreodată să mergi la el si să-i împărtăsesti gîndurile care vin în fiecare zi si ceas. Toti ar trebui să meargă la staret ca să se mărturisească. De aceea am spus aceasta, cu pogorămînt, fiindcă unii nu voiesc să vădească gîndurile lor staretului, din multă slăbiciune si din neîncrederea ce o au în el. însă nu trebuie să colinzi de la unul la altul, ascultînd de vrăjmasul care-ti spune în ascuns că pricinuiesti povară mer-gînd des la fratele acela care primeste gîndurile tale, sau că e rusine să-i înfătisezi de multe ori ale tale, ca să te facă prin aceasta să întrerupi mărturisirea, sau să mergi la altul. Pentru că dacă mergem la cel dintîi, vom cîstiga si mai multă încredere în el, si ne vom folosi mult si din viata si din cuvintele lui si nu vom fi osînditi de nici un altul pentru viata noastră, ci vom fi lăudati de toti că păzim credinta. Iar dacă neglijăm să ne mărturisim des păcatele noastre, cădem în patimi mai mari si ne rusinăm iarăsi să le mai facem cunoscute si ne prăvălim în prăpastia deznădejdii. Iar dacă mergem la alt duhovnic (lucru ce nu e îngăduit să-1 facem), dacă duhovnicul e din aceeasi obste, toti fratii ne vor învinui că am călcat credinta ce am avut-o în cel dintîi si vom fi foarte osînditi de Dumnezeu. Dar si duhovnicul la care mergem ne va socoti că vom face la fel si cu el. Iar noi obisnuindu-ne să trecem de la unul la altul, nu vom înceta niciodată să iscodim, ca să aflăm stîlpnici, sau zăvoriti, sau isihasti, si să mergem la ei să ne mărturisim si să ne facem necredinciosi tuturor si să nu propăsim, ci să cădem si mai mult în osîndă. De aceea sîrguieste-te să rămîi fără sovăială pînă la moarte la duhovnicul la care te-ai mărturisit de la început si să nu te smintesti de el, chiar dacă ai vedea că desfrînea-ză, căci tu nu te vei vătăma niciodată. Pentru că, precum am spus, de-1 vei dispretui pe acela, si vei merge la altul, te vei face pricină de multe sminteli si vei judeca la fel si pe toti ceilalti si vei deschide întru tine cale de pierzanie. Ci, Doamne, Doamne, izbăveste-ne pe noi de toată necredinta si iscodirea si ne acoperă cu harul Tău cel dumnezeiesc.

37. Iar de vei cîstiga ucenici care au încredere întine, ca să-ti mărturisească tie gîndurile lor si îi vezipe ei că vorbesc cu unii dintre fratii mai evlaviosi, sănu te smintesti. Pentru că diavolul spune pe ascuns celor ce vietuiesc drept, că acesti ucenici nu umblă cusinceritatea inimii si cu simplitate, nici nu ne mărturisesc gîndurile lor cu adevărată încredere în noi, ci îiîndeamnă cu scop rău, prin fătărnicie, să vadă libertatea noastră si prin aceasta ne produc supărare si neîncredere în acesti ucenici. Tu deci să nu arăti acestgînd pe care ti-1 aruncă dracii, ci sileste-te cu toatăsimplitatea si iubirea pentru Dumnezeu si pentru binele însusi, să îndrepti pe unii ca acestia si să-i folosestisufleteste si să socotesti propăsirea lor drept slava taînsăsi.

38. Dacă vreunii dintre ucenicii tăi ajung la neîncredere în tine, gîndeste-te de unde le-a venit aceasta.Pentru că aceasta vine din multe pricini : ea poate venifie din slava desartă, că au ajuns la propăsire si de aceea au căzut în mîndrie, ca să nu mai primească să se numească ucenici, ci să aibă demnitate de învătători ; fie pentru că, fiind grasi si iubitori de trup, vreau să se mîngîie trupeste ; fie pentru că 1-a iubit pe vreunul prea mult si pe urmă a iubit pe altul si acela a căzut în pizmă ; fie pentru că acela doreste să fie hirotonit si tu l-ai împiedicat, pentru că, după mărturisirea lui, nu e vrednic să fie preotit ; fie pentru că ai cinstit mai mult decît pe el, pe altul, care a venit la tine pe urmă, iar aceasta a pricinuit mare supărare aceluia care n-a reusit în ceea ce dorea, mai ales dacă a venit la tine în vîrstă fragedă si l-ai iubit mult după Dumnezeu ; sau poate că vreodată, ca să se înfrîneze de la patimi, i-ai făgăduit să-i dai voie să se hirotonească (pentru că duhovnicii obisnuiesc de multe ori să facă astfel de făgăduieli de hirotonie tinerilor, ca să le taie cu totul înclinarea ce o au spre patimi din reaua obisnuintă) si nădăjduind, potrivit făgăduintei, n-a reusit pentru nevrednicia lui si muscat de pizmă aduce împotriva altui călugăr învinuiri pe care nu le poate nici asculta cineva, cu atît mai putin să le spună.Pe lîngă acestea, mai sînt, precum am spus, si alte feluri de neîncrederi : cînd cineva cade din negrijă în învoiri cu păcatele, sau si în fapte păcătoase si se rusinează să le mărturisească, prins de slava desartă si ascunzîndu-le ajunge încet, încet la neîncredere ; sau poate te-a văzut si pe tine stăpînit de patimi si te învinuieste. Iar semnul depărtării acestora de la tine sau de la propăsire, îl vei avea din vederea fetei lor. Iar dacă nu, din chipurile obisnuite ale prefăcătoriei. Pentru că chiar dacă e sfătuit, sau îndemnat, se preface că primeste în auzul său sfaturile, dar în inima lui nu le primeste. Ba se si supără din pricina lor, sau rîde de ele, sau chiar se înfurie. Iar dacă vreodată, vrînd să-1 încerci, de este curat de patimi, îl îndemni, fie să se împărtăsească, fie să intre în sfîntul altar, le face pe amîn- două fără să deosebească, ca să nu-1 învinuiesti. Leacul acestora sînt rugăciunile din inimă si cu lacrimi către Dumnezeu si arătarea iubirii, sfatul des, ajutorul trupesc, convorbirile dese, uneori blînde si dulci, alteori întristate, aspre si mustrătoare, precum gîndesti că vor auzi, sau îsi vor îmblînzi moravurile.

39. Dacă un călugăr îti vorbeste de unii frati căsînt evlaviosi si îi laudă, tu taci. Iar de te va întreba deei, răspunde cu smerenie : "Crede-mă, părinte, nu stiu.Eu fiind un om simplu, vreau să-mi văd slăbiciuneamea. Pentru că toti, cu harul lui Dumnezeu, sînt sfintisi buni. Dar fiecare ceea ce seamănă, aceea va si secera". Nici să nu lauzi, nici să nu osîndesti pe nici unul înparte, ci să lauzi pe toti. Mai ales, cînd în călugărul respectiv se va ivi vreun gînd că tu ai încredere în vreunul din aceia si se lasă stăpînit de acest gînd si se înstrăinează.Cap aparte

40. Acest sfînt si fericit Simeon243, întrebat odatăcum trebuie să fie preotul, a răspuns zicînd : "Eu nusînt vrednic să fiu preot. Dar am cunoscut, fără îndoială, cît de vrednic trebuie să fie cel ce va avea să slujească tainele lui Dumnezeu. în primul rînd, să fiecurat nu numai cu trupul, ci si cu sufletul; pe lîngăacestea, trebuie să nu fie părtas la nici un păcat. în aldoilea rînd, să fie smerit atît în purtarea din afară, cîtsi în simtirea din lăuntru a sufletului. Apoi cînd stă înaintea sfintei si sfintitei Mese, trebuie să vadă, fără îndoială, cu mintea pe Dumnezeu, iar cu simturile, Sfinteleasezate înainte. Dar nu numai acestea, ci e dator să-Laibă în chip constient244, sălăsluit în inima sa, si pe însusi Cel prezent în chip nevăzut în daruri, ca să poată aduce cererile cu îndrăznire. Si ca prieten care vorbeste cu prietenul, să zică : -"Tatăl nostru Care esti în ceruri, sfintească-se numele Tău"-, rugăciunea arătîndu-1 ca avînd pe Cel ce e Fiul lui Dumnezeu prin fire, sălăsluit în sine împreună cu Tatăl si cu Duhul Sfînt245. Asa am cunoscut eu pe preoti. Iertati-mă părinti si frati". Mai spunea si aceasta, ca despre altul, ascunzîn-du-se pe sine si ocolind slava de la oameni, dar arătîn-du-se pe sine însusi silit de iubirea de oameni. -"Am auzit, zicea, de la un preot monah, care avea îndrăzneală fată de mine, ca fată de un frate iubit al lui : -"Niciodată n-am liturghisit, fără să văd pe Duhul Sfînt, cum L-am văzut venind asupra mea cînd mă hirotoneau si mitropolitul spunea rugăciunea preotului si Evholo-ghiul stătea asupra capului meu nevrednic. întrebat de mine, cum L-a văzut pe Acesta atunci si în forma cărui chip, a spus : "simplu si fără chip, dar ca lumină"246. Si fiindcă la început mă miram văzînd ceea ce niciodată n-am văzut si întrebîndu-mă ce poate fi aceasta, Acela mi-a spus în chip tainic, de parcă cunosteam vocea : Ś"Eu asa Mă pogor peste toti proorocii si apostolii si alesii si sfintii de acum ai lui Dumnezeu. Căci sînt Duhul Sfînt al lui Hristos, Căruia I se cuvine slava si stăpî-nirea în veci. Amin".