COMISIA NATIONALA DE BIOETICA SECTORUL BISERICA SI SOCIETATEA AL PATRIARHIEI ROMANE Exprimandu-si
punctul de vedere cu privire la avort, Sfanta Biserica face acest lucru
in conformitate cu invatatura ei privind aparitia vietii in general si
a vietii umane, in special. Potrivit Revelatiei si
invataturii Bisericii, Dumnezeu a creat lumea din nimic (2 Macabei,
7#28). Dumnezeu a creat viata sub toate aspectele ei, iar in ceea ce
priveste viata omeneasca, Dumnezeu a aratat o grija deosebita. Viata
omeneasca nu este produsul devenirii spontane a lumii, ci, pentru
aparitia ei, Dumnezeu a avut o grija deosebita: omul nu apare la
porunca, ci in urma unui sfat si a unui act special al Sfintei Treimi,
act exprimat de aghiograf prin termenul de plasmuire si de suflare de
viata. Viata omeneasca nu este determinata doar de plasmuirea omului
din pamant, ci si (sau mai ales) de suflarea viu-facatoare a lui
Dumnezeu. Aceasta ne dovedeste faptul ca omul nu este simpla
fiinta biologica ("fiinta vie" inzestrata cu suflet rational), ci este
deodata suflet viu (Facere, 2#7) si trup omenesc (nu orice trup) viu.
Asa a aparut primul om (Adam), asa au aparut, apar si vor aparea - cu
voia lui Dumnezeu - oamenii in istorie: suflete vii in trupuri vii.
Omul este, asadar, o fiinta psiho-fizica ce a fost si este creata de
Dumnezeu dupa chipul Sau (Facere 3#28), in vederea asemanarii cu El.
Consecinta logica a acestei invataturi si credinte este aceea ca toate
fiintele omenesti sunt in mod fundamental egale intre ele in ceea ce
priveste natura si vocatia lor. Ele poseda deodata, actual si
potential, aceeasi demnitate si aceeasi valoare: sunt chip al lui
Dumnezeu, dar chip intr-un continuu proces de asemanare cu Dumnezeu. Pentru
ca este purtatoarea chipului lui Dumnezeu, orice fiinta omeneasca,
oricare ar fi varsta, situatia sau starea sa fizica, detine o demnitate
reala si impune un deosebit respect. De aceea, tot ceea ce este comis
impotriva fiintei umane este comis, intr-o anumita masura, impotriva
vointei lui Dumnezeu, dupa cum tot binele pe care-l facem unui semen
de-al nostru este bine facut lui Dumnezeu Insusi: "Intrucat ati facut
unuia dintre acesti frati ai Mei prea mici, Mie Mi-ati facut (...),
intrucat nu ati facut unuia dintre acesti prea mici, nici Mie nu Mi-ati
facut" (Matei 25#40,45). Daca viata si, mai ales, viata
omeneasca nu este produsul hazardului, nici perpetuarea vietii umane nu
este efectul intamplarii si nici exclusiv produsul eforturilor
omenesti. Viata omului este de la Dumnezeu si se perpetueaza prin
intermediul fiintelor omenesti, potrivit celor randuite de Dumnezeu.
Omul se bucura de viata si de puterea vietii; are dreptul la viata, dar
si responsabilitatea de a respecta aceasta viata, de a o apara in orice
imprejurare, stiind ca, in existenta istorica in trup omul isi
pregateste participarea la Imparatia lui Dumnezeu. Revelatia
(consemnata in Sfanta Scriptura si in Sfanta Traditie) ne ofera
suficiente dovezi ca ceea ce s-a zamislit in femeie este fiinta
omeneasca ( nu simplu "produs de conceptie" ), care nu exclude grija
lui Dumnezeu si care trebuie sa se bucure de respectul datorat
demnitatii umane. Cum Biserica are o grija deosebita fata de fiintele
umane neputincioase si fara aparare, nu poate sa nu se ingrijoreze cu
privire la cele mai neputincioase fiinte omenesti, embrionii umani si
pruncii nenascuti. Psalmistul David a spus in acest sens:
"Doamne, Tu m-ai plasmuit in pantecele mamei mele" (Ps. 138#13). Iar
Dumnezeu avea sa-i spuna lui Ieremia: "Inainte de a fi zamislit in
pantece, te-am cunoscut si inainte de a iesi din pantece te-am sfintit"
(Ieremia 1#5). Iov a spus: "Mainile Tale m-au facut si m-au zidit" (Iov
10#8-9). Legislatia lui Moise a acordat o grija deosebita mamei si
pruncului (Ex. Iesirea, 21, 23-24, 9,6). Din istorisirea vizitei Maicii Domnului la Sf. Elisabeta constatam doua lucruri foarte importante: * a) Elisabeta arata un respect deosebit fata de Cel zamislit in pantecele Sfintei Fecioare Maria;
* b) Se confirma faptul ca pruncul din pantecele mamei participa, in
felul sau, la evenimentele la care participa mama; Evanghelistul ne
spune ca, de indata ce Elisabeta a primit salutul Mariei, a saltat
pruncul in pantecele ei (Lc. 1,44), ceea ce demonstreaza ca, inainte de
nastere, pruncul percepe deja prezenta lui Dumnezeu. Extinzandu-se
din spatiul ebraic, mesajul crestin s-a confruntat cu o lume si cu o
civilizatie care avea cu totul alte aspiratii si alte coordonate decat
cele trasate de Revelatie. Practicile avortive, spre exemplu, fie prin
metoda chirurgicala, fie prin luarea de medicamente erau de mult
cunoscute in mediile neebraice. Ceea ce nu cunostea lumea greco-romana
era notiunea de pacat, de uraciune inaintea lui Dumnezeu, adica
incalcarea cu stiinta si libera vointa a vointei lui Dumnezeu, notiune
foarte prezenta in traditia iudaica si in viata crestina. In scrierile
Sfantului Pavel gasim liste cu pacate pe care, de le vor comite,
oamenii nu vor intra in Imparatia lui Dumnezeu (I Cor. 6,9-10, Gal.
5,20, Efes. 5,5). Printre acestea se numara si cele comise prin luarea
de pharmakeia (venevicia). In legislatia romana gasim
explicatia termenului "pharmakeia". Legea Corneliana din anul 81 d.Hr
intelegea prin acest termen medicamentele avortive. Prin urmare, in
Noul Testament avem dovada ca pacatul uciderii pruncilor este unul din
cele mai grele, unul din cele care ne exclud din Imparatia lui
Dumnezeu. A fost si a ramas viziunea Bisericii cu privire la asemenea pacate. Epistola
catre Barnaba (scrisa pe la inceputul secolului II) reproducea punctul
de vedere al Bisericii din acea vreme prin cuvintele: "Iubeste pe
aproapele tau mai mult decat sufletul tau. Sa nu ucizi copilul, pruncul
in pantecele mamei sale; sa nu-l ucizi nici dupa ce s-a nascut (XIX,
5). Acelasi punct de vedere il va exprima si Didahia celor 12 Apostoli
(2,2, 5,2). In secolul al III-lea, pe linia aceleiasi ingrijorari a
Bisericii, Tertulian va exprima ideea concomitentei sufletului si a
trupului: unul si celalalt se formeaza deodata (De anima, 27,210).
Acelasi Tertulian va numi avortul crima (Apologeticum, 9), iar Hipolit
Romanul va condamna medicamentele sterilizante (Philosophumena, 9,12).
Puncte de vedere similare cu ale lui Tertulian si Hipolit gasim la
Clement Alexandrinul (Pedagogul, 2,10,96) si Minucius Felix (Octavius,
30,2). In "Scrisoarea catre Diognet", perla a literaturii crestine din
primele trei secole, se arata ca una din notele care deosebesc pe
crestini de necrestini este aceea ca ei nu-si ucid pruncii: "Se
casatoresc precum fac toti oamenii si nasc copii, dar nu arunca pe cei
nascuti" (III, 6). In secolul al IV-lea, mai multi Sfinti
Parinti prezinta punctul de vedere al Bisericii cu privire la avort.
Intre acestia, amintim pe Sf. Grigore de Nyssa (De hom. op.29, In
Canticum, 8), Sf. Efrem Sirul (Discurs despre teama de Dumnezeu, 10),
Sf. Ioan Hrisostom (In Rom. 24,4), Lactantiu, Ambrozie, Ieronim si
altii. Sf. Vasile, spre exemplu, spune ca femeia care omoara fatul va
fi pedepsita pentru crima (Ep. 188, 8, si Can.2). Sinodul de
la Elvira (305-306) hotaraste excomunicarea femeii care a avortat, ea
neputand sa se impartaseasca decat pe patul de moarte (Canoanele
63,68). Sinodul Quinisext (691), prin canonul 91, opreste de la
impartasanie pe o durata de 10 ani femeile care dau si pe cele care
primesc medicamente avortive. Din cele de mai sus reiese ca
avortul a fost o practica straina crestinismului, cunoscuta intr-o lume
in care nu exista nici teama, nici iubire de Dumnezeu. Toti Sfintii
Parintii semnaleaza ca, in orice faza ar fi produs, avortul ramane
pruncucidere. Prin el, se incalca porunca divina: "Sa nu ucizi" (Iesire
20#13). El este cu atat mai grav, cu cat constituie uciderea unei
fiinte umane aflata in imposibilitatea de a se apara. Din
textele prezentate mai sus reiese ca Biserica a considerat totdeauna
drept pacat foarte grav, egal cu avortul in gravitate, si luarea de
medicamente cu scop avortiv. Prin urmare, tot atat de grave ca si
avortul chirurgical sunt barierele mecanice (steriletul si anumite
pilule, inclusiv RU 486) prin care se urmareste impiedicarea nidarii
ovulului fecundat pe peretii uterului (acestea sunt tot practici
avortive) si medicamentele contraceptive, care, la randul lor, au
consecinte nebanuite pentru trupul femeii. Avortul si toate practicile avortive sunt pacate grele pentru ca: * a) prin ele se ucide o fiinta umana ; * b) prin ele este afectata demnitatea femeii; * c) ele prezinta riscul mutilarii trupului femeii, al imbolnavirii si mortii premature a mamei si a femei tinere. Femeia
nu trebuie redusa la nivelul de obiect al placerii barbatului, nu
trebuie batjocorita si umilita in ceea ce ii este specific, anume
feminitatea si calitatea de mama. Demnitatea si sanatatea
femeii sunt afectate deopotriva de folosirea pilulelor pe baza de
hormoni in vederea infecunditatii. Efectele nefaste, grave ale acestora
nu sunt evidente imediat, dar sunt sigure. Fiind substante care
actioneaza hormonal asupra trupului femeii, urmarile lor sunt
nebanuite. Este impresionanta lista bolilor cauzate, mai curand sau mai
tarziu, femeilor care au utilizat medicamente avortive sau
contraceptive (care, toate, sunt preparate pe baza de hormoni). Cu
titlu de exemplu, semnalam ca, intre anii 1977-1988, in Anglia s-a
facut un studiu pe 200.000 de femei, privind efectul folosirii
pilulelor anticonceptionale pe baza de hormoni. S-a constatat ca
procentul deceselor cauzate de afectiuni cardio-vasculare a fost cu 40
% mai mare la femeile care au folosit asemenea pilule fata de cele care
n-au folosit. Riscul accidentelor cerebrale a fost de 6,5 ori mai mare
la femeile care au folosit pilulele. Pericolul infectiilor pelviene a
fost de 7 ori mai mare la femeile care au folosit pilulele fata de cele
care nule-au folosit; in aceeasi proportie a crescut si riscul
sterilitatii. Din cele prezentate mai sus reiese ca avortul,
tratamentele cu scop avortiv sau contraceptiv sunt pacate grele care
ucid fiinte umane, impiedica procesul firesc al procrearii fiintelor
omenesti, afecteaza si pun in pericol demnitatea si viata femei tinere
si in cele din urma, ne exclud din Imparatia lui Dumnezeu spre care
nazuiesc crestinii. Din nefericire, practicile avortive (si
contraceptive) sunt o realitate a lumii contemporane secularizate. In
numele "fericirii" imediate si al comoditatii se ucid generatii de
oameni si moare femeia tanara, mama sau nu. Biserica nu poate fi
indiferenta la aceasta realitate ingrijoratoare si tragica, intretinuta
de institutii care se intituleaza uneori "caritative", "umaniste" si
chiar "medicale". Societatea secularizata contemporana aduce
justificari diverse ale avortului, justificari de cele mai multe ori,
de ordin medical si social. Fiind in lume, Biserica nu este nerealista,
dar nu poate fi nici superficiala cu privire la motivele privind
tendintele de justificare a avortului . Prin urmare, a)
Daca viata mamei este pusa realmente in pericol prin sarcina sau
nastere, ar trebui sa fie acordata prioritate vietii femeii, nu pentru
ca viata ei are o valoare mai mare in sine, ci datorita relatiilor si
responsabilitatilor fata de alte persoane, care depind de ea. b)
In cazul in care investigatia genetica descopera un copil nenascut
anormal, recomandarea este de a naste copilul, respectandu-i dreptul la
viata, dar decizia o va avea familia, dupa ce acesteia i s-au adus la
cunostinta de catre medic si de catre duhovnic toate implicatiile
morale si de intretinere. Toate acestea trebuie rezolvate din
perspectiva semnificatiei mantuitoare a prezentei unei fiinte
handicapate in viata fiecarei persoane si in viata comunitatii. c)
Riscul avortului datorat violului sau incestului trebuie evitat mai
intai la nivelul educarii cu privire la necomiterea acestor pacate. In
cazul in care starea de graviditate s-a produs, copilul va trebui sa
fie nascut si, dupa caz, infiat. d) Avortul nu poate fi
niciodata justificat, moral, de starea economica a familiei, de
neintelegerile dintre parteneri, de afectarea carierei viitoarei mame
sau a aspectului fizic. Pentru prevenirea acestor grave
pacate se considera ca este nevoie de un intens proces de mediatizare a
gravitatii pacatului avortului (luandu-se in calcul toate aspectele lui
medicale, psihologice, sociale, religioase). Societatea trebuie sa
ofere solutii concrete. Biserica trebuie sa intreprinda un intreg efort
de educare a omului de azi cu privire la scopul sexualitatii umane.
Activitatea pastorala a preotului trebuie diversificata. Biserica va
trebui sa sensibilizeze toti factorii care au ca obiect educarea
populatiei sau se ingrijesc de sanatate; omul trebuie educat cu privire
la ce inseamna adevarata tandrete si dragoste, trebuie educat sa-si
puna ordine in propria-i viata, in conditiile sociale actuale . Factorii
de decizie politica si administrativa trebuie sensibilizati sa
favorizeze crearea conditiilor ca femeia sa nu mai fie umilita , nici
ca ea insasi sa se complaca in umilire (considerand-o normala) in
propria ei specificitate. Sursa: http://www.avort.ro/pozitia-BOR-avort.php
Viata ca dar al lui Dumnezeu: http://www.avort.info/viata-dar-Dumnezeu.php
|