Bine aţi venit Гость!
Vineri, 29.03.2024, 12:34
Principală | Înregistrare | Logare | RSS
Taina Botezului
    Botezul

Cununia

Inmormantarea

Sfinţirea casei
Statistici


Total online: 1
Vizitatori: 1
Utilizatori: 0

Formularul pentru autentificare

Calendar

Stil vechi Miercuri Stil nou
1 Decembrie 14 Decembrie
Postul Crăciunului
Post aspru (pâine, apă, fructe uscate, seminţe)
Sfântul Prooroc Naum (VII î.H), Cuviosul Filaret Milostivul (792), Sfântul Mucenic Anania Persul
Tot in aceasta zi
Evanghelia zilei
Apostolul zilei
Rugăciunea zilei
File din Pateric
Pilda zilei
Biblia într-un an

Catalog de fişiere

Principală » Fişiere » Canoanele Bisericii Ortodoxe

CARTAGINA (continuare)
19.04.2012, 11:33

CANONUL 35 Cartagina (COPIII CLERICILOR)

Episcopii si clericii sa nu lase pe fiii lor a se face independenti (sui furis) prin emancipare, decât daca s-ar încredinta de moravurile si vârsta lor; deoarece de aici înainte pacatele lor li se vor imputa numai lor însisi.

(5, 17, 26, 51 ap.; 3 sin. I ec; 14 sin. IVec; 5, 6, 12, 30 Trul.; 18 sin. VII ec; 19 Ancira; l,8Neocez..; 4, 15 Gang.; 3, 4, 25, 70 Cartag.; 12, 27, 88 Vasilc cel Mare; 5, 13 Tim. Alex.)

CANONUL 36 Cartagina (FAMILIILE CLERICILOR TREBUIE SA FIE CRESTINE)

Episcopii, presbiterii si diaconii sa nu se hirotoneasca înainte de a face crestini ortodocsi pe toti cei din casele lor.

(58, 80 ap.; 19 Trul.; 11 Sard.; 121, 123 Cartag.)

CANONUL 37 Cartagina (SFÂNTA JERTFA, VINUL LITURGIC, PRINOASE)

La cele sfinte nimic mai mult sa nu se aduca decât trupul si sângele Domnului, precum si însusi Domnul a predanisit, adica pâine si vin ames­tecat cu apa. Iar pârga, sau de miere, sau de lapte, sa se aduca, precum se obisnuieste, într-o zi anumita spre taina pruncilor; si desi se aduc mai ales în altar, totusi sa aiba binecuvântarea lor proprie deosebita, pentru ca sa se deosebeasca de Taina Trupului si Sângelui Domnului. Dar nimic mai mult sa nu se aduca din pârga decât cea din struguri si din grâu.

(3, 4 ap.; 28, 32, 57, 99 Trul.)

 

CANONUL 38 Cartagina (CERCETAREA DE CATRE CLERICI SI CALUGARI A FEMEILOR CARE TRAIESC ÎN ÎNFRÂNARE)

Clericii sau cei ce se înfrâneaza sa nu intre la vaduve sau la fecioare, decât numai cu îngaduinta si învoirea episcopului lor sau a presbiterilor; dar si aceasta sa n-o faca singuri, ci cu clerici colegi sau cu aceia cu care episcopul sau presbiterii singuri au intrare la acest fel de femei, sau unde se afla de fata clerici sau oricare crestini cinstiti.

(3, 16 sin. IV ec; 4, 46, 47 Trul; 18, 20, 22 sin. VII ec.)

CANONUL 39 Cartagina (TITLUL IERARHULUI ÎNTÂISTATATOR)

Episcopul scaunului celui dintâi sa nu se numeasca exarhul iereilor sau iereul cel mai înalt, sau ceva de acest fel, ci numai episcop al scaunului celui dintâi.

(34 ap.; 9 sin. IV ec; 6 Sard.)

CANONUL 40 Cartagina (CLERICII SA NU INTRE ÎN CÂRCIUMA)

Clericii sa nu intre în cârciuma pentru ca sa manânce sau sa bea, decât numai daca nevoia strainatatii i-ar sili.

(54ap.;9Trul.;24Laod.)

CANONUL 41 Cartagina (CEI CE SLUJESC SFÂNTA LITURGHIE SA AJUNEZE)

Sfintele altarului sa nu se savârseasca decât numai de persoAne care au ajunat, exceptându-se o singura zi la an, întru care se savârseste Cina Domnului. Dar daca, savârsindu-se oarecari spre vreme de seara sau din­tre episcopi sau dintre ceilalti, s-ar face pomenire pentru cei raposati, aceasta sa se îndeplineasca numai cu rugaciuni, daca cei ce fac aceasta se vor afla prânziti.

(69 ap.; 29 Trul.; 50 Laod.; 1 Antioh.; 47 Cartag.; 16 Tim. Alex.)

CANONUL 42 Cartagina (AGAPE SI OSPETE SA NU SE FACA ÎN BISERICI)

Episcopii sau clericii sa nu ospateze în biserica decât numai daca din întâmplare, din nevoia strainatatii, fiind în trecere, ar poposi acolo; înca si poporul sa se opreasca pe cât se poate de la astfel de ospete.

(73 ap.; 74, 76, 97 Trul.; 11 Gang.; 27, 28 Laod.)

 

CANONUL 43 Cartagina (POCAINTA. (DEZLEGAREA CELOR CE SE POCAIESC))

Celor ce se pocaiesc sa li se hotarasca timpul de penitenta cu judecata episcopilor, dupa deosebirea pacatelor; iar presbiterul sa nu dea absolu-tie celui ce se pocaieste fara stirea episcopului, decât numai în lipsa epis­copului, din nevoie constrângatoare; dar daca vreodata delictul celui ce se pocaieste este public si divulgat, zguduind Biserica întreaga, apoi asupra aceluia înaintea tindei sa se puna mâna.

(52 ap.; 11, 13 sin. I ec; 102 Trui; 6, 22 Ancira; 2 Neocez.; 6, 7 Cartag.; 73 Vasile cel Mare; 2, 5 Grig. Nyssa)

CANONUL 44 Cartagina (CEATA FECIOARELOR ÎNCHINATE BISERICII)

Fecioarele afierosite, când se despart de parinti, de care erau ocrotite, sa se încredinteze femeilor celor mai cinstite, cu îngrijirea episcopului, ori în lipsa acestuia cn cea a presbiterului, sau împreuna locuind, unele pe al­tele sa se supravegheze, ca nu cumva, ratacind în toate partile, sa vatame renumele Bisericii.

(16 sin. IV ec; 46 Trul; 6, 126 Cartag.; 18 Vasile cel Mare)

CANONUL 45 Cartagina (BOTEZUL BOLNAVILOR. PRIMIREA CELOR CE SE POCAIESC)

Bolnavii care nu pot raspunde pentru sinesi sa se boteze atunci când prin vointa lor vor exprima marturie despre dânsii cu pericolul lor însusi.

Harul si împacarea cu Biserica sa nu se denege actorilor si mimilor si celorlalte persoAne de acest fel sau apostatilor care se pocaiesc si se con­vertesc la Dumnezeu.

(46 , 47, 49, 50, 52, 61, 75, 80 ap.; 2,9, 11, 12 sin. 1 ec; 24, 51, 95, 102 Trui.; 8 sin. VII ec; 2, 3, 12, 17, 47, 75 Laod.; 12 Neocez.; 63 Cartag.; 17 sin. III; 1, 5, 89 Vasile cel Mare; 4, 5 Chirii Alex.; 1, 4 Grig. Nyssa)

CANONUL 46 Cartagina (CINSTIREA SFINTILOR)

Sa fie iertat a se citi înca si patimile martirilor, când se savârsesc zilele lor de pomenire de peste an.

(60 ap.; 63 Trui.; 103 Cartag.; Atanasie cel Mare: Despre sarbatori)

CANONUL 47 Cartagina (BOTEZUL DONATISTILOR. AJUNAREA CELOR CARE SLUJESC SFÂNTA LITURGHIE)

S-a hotarât ca sa întrebam pe fratii si împreuna iereii nostri Siricu si Simplician numai despre pruncii botezati de donatisti, ca nu cumva îm­prejurarea aceasta, ceea ce ei nu au facut din voia lor proprie, prin ratacirea parintilor, sa-i împiedice sa nu se poata înainta la slujirea sfân­tului altar când se vor întoarce la Biserica lui Dumnezeu cu intentia de a se mântui. Si începând sa rosteasca acestea, Onomat si Urban, episcopii provinciei Mauritania Sitifensis, au zis: „înca demult, când am fost trimisi la sfintia voastra, noi am venit sa aratam cele scrise în privinta împre­jurarii ca nu am asteptat sa vina fratii nostri delegati ai Numidiei; dar cum de atunci n-au trecut putine zile, iar cei ce au fost asteptati n-au sosit înca nicidecum, noi nu putem mai departe trece cu vederea cele cu care am fost însarcinati de episcopii nostri colegi si din cauza aceasta, fratilor, primiti cu inima buna propunerea noastra: despre credinta am auzit si din expunerea de la Niceea - în privinta sfintelor, care se savârsesc dupa prânz, corect este sa se aduca de cei ce au ajunat, precum este cuviincios, si atunci s-a întarit.

(29 Trul.; 3 Ancira; 1, 41, 57, 66, 67, 68, 69, 91, 92, 93, 94, 99, 117, 118, 119, 124 Cartag.; 1 Vasile cel Mare)

 

CANONUL 48 Cartagina (NU SE ÎNGADUIE BOTEZAREA SI HIROTONIREA DIN NOU, NICI MUTAREA EPISCOPILOR)

Referitor la însarcinarea ce ni s-a dat noua la timpul sau, raportam si cele ce s-au hotarât la sinodul din Capua, ca nu se permite a se face bo­tezari din nou, sau hirotoniri din nou, sau transferari de episcopi. Totusi, Cresconiu, episcopul tinutului Recensa, desconsiderând poporul sau, a navalit asupra bisericii din Tubina si, potrivit hotarârilor, de mai multe ori fiind facut atent sa paraseasca acea biserica în care a intrat, totusi pâna astazi n-a vrut sa o paraseasca. Despre cele ce vi le-am comunicat acum am auzit ca sunt adevarate; si ne rugam, potrivit celor ce ni s-au în­credintat, sa hotarâti, deoarece nevoia ne sileste la acest lucru, a ni se da libertatea ca sa putem sa ne adresam capeteniei provinciei împotriva ace­luia potrivit dispozitiilor împaratilor preaslaviti, pentru ca cei ce nu au voit a se supune blândei admonestari a sfintiei voastre si sa îndrepte cele ce nu sunt iertate, îndata sa se opreasca prin autoritatea stapânirii lu­mesti. Episcopul Aureliu a zis: „Dupa ce s-a observat rânduiala dispozi­tiilor (din fiinta si) dupa ce Cresconiu, desi rugat fiind foarte mult de dragostea noastra sa renunte, dar el totusi a refuzat, sa se considere ca fi­ind afara de competenta sinodului, fiindca în urma dispretului si încapa­tânatii sale a ajuns în puterea stapânirii lumesti". Episcopii Onorat si Urban zisera: „De toti se hotaraste aceasta?" Toti episcopii au raspuns: „Cu dreptate este, se aproba".

(14, 47, 68 ap.; 5 Antioh.; 9 sin. 1-11)

CANONUL 49 Cartagina (ALEGEREA EPISCOPILOR)

Episcopii Onorat si Urban au zis: „înca si aceea ni s-a încredintat ca, deoarece doi episcopi învecinati din Numidia au îndraznit sa hirotoneasca un iereu, sa hotarâti a nu se mai face hirotonii de episcopi decât numai de catre doisprezece". Episcopul Aureliu a zis: „Sa se pastreze rânduiala cea veche ca nu mai putin decât trei dintre episcopii orânduiti sa fie de ajuns pentru hirotonia episcopilor; caci de pilda în Tripolis sau în Arzua po­poarele barbare sunt foarte aproape; apoi, dupa cum stiti, în Tripolis sunt de tot numai cinci episcopi, si este cu putinta ca doi din numarul lor sa fie adeseori retinuti de vreo necesitate. Caci este dificil ca dintr-un numar oricât de mare toti sa poata fi prezenti; si aceasta nu trebuie sa fie piedica pentru folosul Bisericii; caci si în aceasta biserica, în care sfintiile voastre ati binevoit a va întruni, adeseori si aproape în fiecare duminica avem de cei ce se hirotonesc. Deci pot eu oare sa convoc deseori doisprezece sau zece sau nu mult mai putini episcopi? Pe doi însa din cei din apropiere îmi este usor smereniei mele sa-i întrunesc laolalta. Din cauza aceasta dragos­tea voastra vede împreuna cu mine ca acest lucru, ca hirotonia sa se faca de doisprezece episcopi, nu se poate observa".

(4 sin. Iec; 3 sin. VIIec; 19, 23 Antioh.; 12 Laod.; 6 Sard.; 13, 15 Cartag.)

CANONUL 50 Cartagina (ALEGEREA EPISCOPILOR)

Dar trebuie sa se hotarasca si ca atunci când ne întrunim pentru alegerea unui episcop si s-ar ivi vreo obiectiune dupa ce noi am tratat cele de cuviinta, ar fi lucru prea îndraznet sa se gaseasca numai trei pentru justificarea celui ce este a se hirotoni (episcop), ci numarului aratat mai înainte sa se adauge înca unul sau doi, si din poporul acela, pentru care este a se hirotoni episcop, întâi sa se cerceteze acele persoAne care ridica obiectiune; dupa aceea înca si cele relevate împotriva candidatului sa se conexeze la cercetare si daca el se va dovedi curat în fata poporului, atunci sa se hirotoneasca. Daca sfintiile voastre primesc aceasta propunere, sa se aprobe prin hotarâre unanima a vredniciei voastre". Toti episcopii au raspuns: „Se aproba întru toate".

(46 sin. I ec; 3 sin. VII ec; 19, 23 Antioh.; 12, 13 Laod.; 6 Sard.; 13, 49, 55 Cartag.)

 

CANONUL 51 Cartagina (PASTILE ÎN BISERICA AFRICII)

Episcopii Onorat si Urban au zis: „Deoarece trebuie sa facem conexi­unea tuturor chestiunilor care ni s-au încredintat, propunem înca si cele cu care am fost însarcinati în privinta zilei Pastilor, ca dupa obicei pregatirile totdeauna sa Ie facem prin Biserica Cartaginei, si nu cu timp scurt înainte de acea zi". Episcopul Aureliu a zis: „Dupa cum ne amintim înca de mult am facut cunoscut ca în fiecare an avem sa ne întrunim spre a ne sfatui si daca se pare sfintiilor voastre când vom fi adunati împreuna, atunci sa se publice ziua sfintelor Pasti prin delegatii care se vor afla în sinod". Episcopii Onorat si Urban graira: „Acum rugam adunarea aceas­ta sa binevoiasca a încunostiinta prin scrisori eparhiile noastre despre aceasta". Episcopul Aureliu a zis: „Asa trebuie sa se faca".

(7, 62, 70, 71 ap.; 7 sin. 11 ec; 11 Trul.; 7, 37, 38 Laod.; 54, 73, 106 Cartag.)

CANONUL 52 Cartagina (MITROPOLITII SA CERCETEZE EPARHIILE)

Episcopii Onorat si Urban zisera: „Verbal am fost însarcinati si ca sa va rugam sa tineti seama si de cele hotarâte de sinodul de la Iponia, dupa care hotarâri fiecare eparhie trebuie sa se cerceteze pe timpul sinodului, si sa tineti seama de împrejurare ca în acest an si în cel trecut ati întrela-sat de a cerceta dupa regula Mauritania. Episcopul Aureliu zise: „Atunci nu am hotarât nimic în privinta provinciei Mauritania, deoarece este situ­ata la extremitatea Africii si este aproape de barbari; Dumnezeu însa sa ne ajute ca sa putem îndeplini acest lucru cu prisosinta, fara de a fagadui sa-1 îndeplinim, si sa venim în provincia voastra. Dar, fratilor, sa va gân­diti ca daca motive rationale cer aceasta, apoi si fratii din Tripolitania si Arzuitania ar putea cere acelasi lucru în privinta lor".

(58 ap.; 19 Trul.; 11 Sard.; 19 Laod.; 71, 121, 123 Cartag.)

CANONUL 53 Cartagina (CUM IAU FIINTA EPARHIILE NOI. RAPORT CU PUTEREA DE STAT)

Episcopul Epigoniu zise: „La multe sinoade s-a hotarât cu sfintita adunare ca poporul, care depinde în parohii de episcop si care niciodata n-a avut episcop propriu, sa nu-si ia îndreptatori deosebiti, adica epis­copi, fara numai cu consimtamântul episcopului de care tin dintru început; deoarece însa unii episcopi, fiind cuprinsi de oarecare volnicie, se înstraineaza de comuniunea fratilor, si când se osândesc se justifica ca precum ca stapânirea le este întemeiata pe oarecare putere veche abso­luta asupra acelor locuri; dar si multi dintre presbiteri îngâmfati si ne­buni îsi ridica cerbicia împotriva episcopilor proprii, întarind poporul cu ospete si cu sfatuiri rauvoitoare, ca cu necuvenita bunavointa sa-i puna pe dânsii lorusi îndreptatori; si mai ales fata de întelepciunea ta suntem îndatorati, fratele nostru preacredincios Aureliu, caci de multe ori, nead-mitând acest fel de încercari, le-ai împiedicat. Tinând seama deci de aplecarile rautacioase si de sfaturile imorale ale celor de acest fel, eu propun ca poporul care a fost supus unui episcop vechi dintr-o parohie anumita si care niciodata n-a avut episcopul sau propriu sa nu poata pri­mi conducatori separati. Deci daca Preasfintitul Sinod întreg este de acord cu cele propuse de mine, sa aprobe". Episcopul Aureliu zise: „Eu nu sunt împotriva celor urmarite de fratele si împreuna episcopul nostru, ci marturisesc ca am facut si voi face aceasta, fireste fata de cei ce sunt de asemenea parere nu numai în Biserica Cartaginei, ci în întreaga comuni­tate ierarhiceasca. Dar sunt multi care, întelegându-se cu poporul lor si precum se spune îi seduc, gâdilând urechile lor si înselând de partea lor oameni cu viata osândita; ba chiar îngâmfându-sc si dezbinându-se de aceasta comunitate a noastra, acestia, desi au fost chemati de mai multe ori sa vina la sinod, totusi razimându-se pe poporul lor propriu, au refu­zat fiindca le era frica nu cumva sa se descopere delictele lor. Eu zic deci: daca vi se pare ca trebuie sa luptam în tot chipul ca acestia nu numai sa nu-si pastreze aceste tinuturi, ci nici bisericile lor, care în chip regretabil au ajuns în mâna lor si ca sa se lepede cu puterea statului în chip sigur si sa fie înlaturati de însusi scaunul primatilor. Caci trebuie ca cei ce sunt devotati tuturor fratilor si sinodului întreg nu numai sa-si pastreze dupa dreptate scaunul lor propriu, ci sa obtina si tinuturile de acest fel, iar cei ce se socotesc a se apara cu poporul lor si dispretuiesc dragostea frateasca nu numai sa piarda acele tinuturi, ci chiar, precum am zis, sa li se ia si lo­curile lor prin puterea dregatorilor, ca unora care sunt razvratiti". Epis­copii Onorat si Urban zisera: „înalta întelepciune a sfintiei voastre s-a întiparit în mintea tuturora si socotim ca trebuie sa aprobam propunerea voastra cu votul tuturora". Toti episcopii zisera: „Se aproba, se aproba".

(31, 34 ap.; 8 sin. I ec; 6 sin II ec; 3, 8 sin. III ec; 17, 18 sin. IV ec; 25, 31, 34, 38 Trul.; 13 Ancira; 14 Neocez.; 6 Gang.; 5, 8, 10 Antioh.; 57 Laod.; 6, 14 Sard.; 10, 11, 56 Cartag.; 13, 14, 15 sin. 1-11)

 

CANONUL 54 Cartagina (AUTONOMIA EPARHIALA. CLERICII STRAINI)

Episcopul Grigoriu zise: „La multe sinoade s-a hotarât si acum chiar prin întelepciunea voastra, preafericiti frati, s-a aprobat ca nici un episcop sa nu-si însuseasca pe un cleric strain, fara de hotarârea episcopului sau de mai înainte. Dar mentionez ca Iulian s-a comportat cu ingratitudine fata de atâtea binefaceri ale lui Dumnezeu îngramadite asupra lui prin smere­nia mea, si asa de nechibzuit si de îndraznet s-a purtat, încât pe unul pe care l-am botezat în vârsta copilariei, si care recomandat fiind mie din cauza saraciei lui mari, si pe care eu l-am nutrit si l-am crescut în curs de multi ani, si care, precum zisei, a fost botezat în biserica mea de mâna sme­reniei mele si a fost scos Ia iveala fiind facut citet în parohia Mapalitaniei si a citit acolo timp de doi ani, pe acesta, nu stiu prin ce fel de dispretuire a smereniei mele, 1-a rapit acest Iulian, si zicând ca este cetatean al localitatii Bazaritania, care-i apartine lui, înca si dispune de el împotriva învoirii mele, ba chiar 1-a hirotonit întru diacon. Daca este îngaduita aceasta, sa ni se recunoasca si noua astfel de posibilitati, preafericiti frati; iar de nu, apoi sa se interzica astfel de nerusinare, pentru ca fapta lui Iulian sa nu se amestece în cele ale altora". Episcopul Numidiu zise: „Daca se va vadi ca Iulian a facut aceasta fara sa fi întrebat si fara sa fi rugat pe vrednicia ta, cu totii socotim ca fara dreptate si cu nevrednicie s-a facut acest lucru. Drept aceea, daca acel Iulian nu-si va îndrepta greseala sa si nu va restitui poporului vostru, pe lânga satisfactie, pe acel cleric pe care a îndraznit sa-1 hirotoneasca, procedând împotriva hotarârilor sinodului, si s-a dezbinat de noi, îsi atrage asupra sa osânda îndaratniciei sale". Episcopul Epigoniu zise: „Fratele si împreuna liturghisitorul nostru Victor, cel dupa vârsta parinte si dupa instruire cel mai vechi barbat onorabil, doreste ca aceasta cerere generala sa se execute în toate privintele".

(15, 35 ap.; 15, 16 sin. I ec; 5, 10, 20, 23 sin. IV ec; 17, 18 Trul.; 3 Antioh.; 15, 16 Sard.; 50, 90 Cartag.)

CANONUL 55 Cartagina (PRIVILEGIUL EPISCOPULUI DIN CARTAGINA)

Episcopul Aureliu zise: „Fratilor, ascultati cuvântul meu. De multe ori s-a întâmplat ca clericii, daca aveau nevoie, cereau de la mine diaconi, sau presbiteri, sau episcopi; si eu, aducându-mi aminte de cele hotarâte, urmez acestora, asa ca ma înteleg cu episcopul acelui cleric care este cerut si-i arat acelui episcop ca clericul sau a fost cerut dintr-o biserica oare­care. Si iata ca pâna acum într-adevar nimeni nu s-a opus; dar ca nici în viitor sa nu se întâmple aceasta, adica sa nu ni se opuna cei de la care voi cere acel lucru, deoarece stiti ca eu ma îngrijesc de multe biserici si hiro­tonii, când ma înteleg cu vreunul dintre ei împreuna iereii cu doi sau trei martori din colegiul vostru clerical, si daca se gaseste ca respectivul este evlavios, cu dreptate este ca dragostea voastra sa judece ce sa faca în acel caz; caci eu, precum stiti, fratilor, dupa voia lui Dumnezeu, ma îngrijesc de multe biserici". Episcopul Numidiu zise: „Scaunul acesta totdeauna a avut puterea ca de unde vrea si în numele oricarui i se adreseaza sa hiro­toneasca episcopi dupa dorinta fiecarei biserici". Episcopul Epigoniu zise: „Bunavointa ta modereaza puterea, caci tu, frate, îndraznesti mai putin decât ai putea, prin ceea ce tuturor te arati bun si iubitor de oa­meni; dar aceasta depinde de judecata ta, sa tii seama de persoana fieca­rui episcop; si daca crezi de cuviinta, la prima si singura întâlnire sa aperi puterea acestui scaun, deoarece esti nevoit sa primesti toate bisericile. Drept aceea, noi nu-ti dam tie puterea, ci o confirmam cu învoirea ta, ca totdeauna si unde crezi de cuviinta sa posezi pe acela sa fie sub jurisdictia ta acela pe care-1 voiesti si sa prohirisesti înaintestatator pentru biserici, si pe ceilalti solicitatori". Episcopul Postumetian zise: „Dar daca cineva ar avea numai un singur presbiter, oare si acela unul trebuie sa i se ia?" Epis­copul Aurelian zise: „Un episcop poate hirotoni multi presbiteri cu voia lui Dumnezeu, dar mai greu se gaseste un presbiter destoinic pentru episcopie; drept aceea, de s-ar afla cineva având un singur presbiter si acela fiind des­toinic pentru episcopie, este dator a-1 da si pe acela unul spre hirotonie". Episcopul Postumetian zise: „Dar daca alt episcop ar avea multime de cle­rici; este datoare acea multime sa-mi fie întru ajutor". Episcopul Aureliu zise: „Fireste, precum tu ai venit întru ajutor altei biserici, este constrâns si cel care are mai multi clerici sa-ti dea unul dintr-însii spre hirotonie".

(15, 16 ap.; 5, 10, 20, 23 sin. IV ec; 17, 18 TruL; 3 Antioh.; 15, 16 Sard.; 54, 90 Cartag.)

CANONUL 56 Cartagina (ÎNTINDEREA SI GRANITELE EPARHIILOR)

Episcopul Onorat si Urban zisera: „Am auzit hotarârea ca parohiile sa nu fie învrednicite a primi episcopi decât numai cu învoirea aceluia carora le sunt subordonate; dar în partile noastre, unii episcopi, hirotoniti pentru anumite parohii cu învoirea episcopului care detine din vechime acele tin­uturi, pretind pentru sine înca si altele. Aceasta trebuie sa se împiedice si sa înceteze în viitor, cu hotarârea dragostei voastre". Episcopul Epigoniu zise: „Fiecarui episcop i s-a pastrat ceea ce i se cuvine, pentru ca din com­plexul parohiilor nici o localitate sa nu se rupa spre a obtine episcopul sau propriu, decât numai cu învoirea celui ce detine stapânire asupra acelei lo­calitati; iar daca acesta se învoieste ca acel tinut cedat sa obtina episcop propriu, cel numit sa nu-si extinda puterea asupra altor tinuturi, deoarece numai acel tinut singur, care a fost luat din corpul tuturor, a fost învred­nicit sa primeasca cinstea de episcopie proprie". Episcopul Aureliu zise: „Nu ma îndoiesc ca cu dragostea voastra a tuturor se va hotarî ca episco­pul numit într-un tinut cu învoirea episcopului de mai înainte sa detina numai poporul pentru care a fost hirotonit. Deci fiindca socotesc ca toate s-au dezbatut si daca toate concorda cu socotinta voastra, aprobati-le pe toate cu votul vostru". Toti episcopii zisera: „Toti le aprobam si le întarim prin iscalitura noastra"; si au iscalit. Aureliu, episcopul Bisericii Cartagi­nei, consimtind cu hotarârea prezenta si citind-o, am iscalit-o. Asijderea si ceilalti episcopi au iscalit-o.

(31, 34 ap.; 8 sin. I ec; 6 sin. II ec; 3, 8 sin. III ec; 1, 18 sin. IV ec; 25, 31, 34, 38 Trul; 13 Ancira; 14 Neocez.; 6 Gang.; 5, 8, 10 Antioh.; 57 Laod.; 6, 14 Sard.; 10, 11, 53, 98 Cartag.; 13, 14, 15 sin. I-II)

CANONUL 57 Cartagina (BOTEZUL DONATISTILOR)

Deoarece s-a hotarât în sinodul de mai înainte, îmi amintesc în armonie cu voi ca copiii cei mici botezati de donatisti, care înca nu au putut cunoaste pierzarea ratacirii lor, dupa ce vor ajunge la vârsta capabila de rationare, cunoscând adevarul, si urând rautatea donatistilor acelora fata de catoliceasca Biserica a Iui Dumnezeu, care s-a raspândit în toata lumea, unii ca acestia sa se primeasca dupa rânduiala veche prin punerea mâi­nilor, si nu trebuie sa se opreasca sub cuvânt de ratacire de la starea cleru­lui, când venind la credinta Biserica cea adevarata au considerat-o a lor proprie si într-însa crezând în Hristos, au primit Sfintele Taine ale Trei­mii, despre care este învederat ca toate sunt adevarate si sfinte si divine, si întru acestea este toata nadejdea sufletului. Si cu toate ca mai ales îndraz­neala precedenta a ereticilor se obrazniceste a predanisi unele lucruri potrivnice sub numele adevarului, acestea fiindca sunt simple, precum învata Apostol zicând: „Un Dumnezeu, o credinta, un botez" (Efeseni 4, 5); si ceea ce se cuvine sa se dea o data nu este îngaduit sa se repete; dupa ce se va anatematiza numele ratacirii, sa se primeasca prin punerea mâinii în Bise­rica cea una, care, precum s-a zis, este porumbita si singura Maica a cres­tinilor, întru care se primesc toate tainele spre mântuirea vesnica si viu facatoare, care celor ce ramân în eres le aduc mare pedeapsa de osânda, caci ceea ce le-ar fi fost lor mai luminator în adevar spre a dobândi viata cea vesnica acea ratacire li se face lor mai întunecat si de mai mare osân­da; de care unii au fugit si cunoscând cele adevarate ale Maicii Bisericii ca-tolicesti, toate acele Sfinte Taine cu iubirea adevarului le-au crezut si le-au primit. Deci unora ca acestora, când cercarea îi va arata cu viata buna, fara îndoiala si clerul li se va da cu tarie spre slujba celor sfinte; si mai ales întru atâta nevoie fiind lucrurile, nimenea nu este, care nu le-ar îngadui aceasta. Iar daca oarecare clerici de aceeasi credinta, cu multimea si cu demnitatile lor ar dori sa se întoarca la noi, care însa din iubirea cinstei sunt aplecati spre viata trecatoare si îi retine de la mântuire, judecam ca aceasta dimpotriva se cade a se lasa la chibzuinta mai mare, hotarând fra­tii mai înainte mentionati ca sa se cerceteze cele relevate de noi cu sfatul lor cel mai întelept, si noi ne vom învrednici sa întarim ceea ce trebuie sa se reglementeze din partea noastra în privinta acestei chestiuni. Iar în ceea ce priveste numai pe cei botezati în pruncie, ne îndestulam ca de le va placea lor sa consimta cu hotarârea noastra de a se hirotoni acestia. Asadar, toate cele ce le-am cules mai înainte de la preasfintitii episcopi, preasfintiile voastre sa Ie întareasca împreuna cu mine ca sa fie desavârsite".

(46, 47, 68 ap.; 8 sin. I ec; 7 sin. II ec; 95 Trul; 47, 66, 67, 68, 69, 91, 92, 93, 94, 99, 117, 118, 119, 124 Cartag.)

 

CANONUL 58 Cartagina (DARÂMAREA IDOLILOR.. BISERICA SI STATUL)

Se cuvine a se cere de la preacredinciosii împarati ca sa porunceasca a se distruge cu totul ramasitele idolilor din Africa întreaga; fiindca în multe locuri de lânga mare si de pe la diferite mosii sporeste înca nedrep­tatea acelei rataciri; sa porunceasca a se distruge atât acestea, cât si tem­plele lor de pe tarini si din locuri ascunse, fara de vreo podoaba aflându-se, cu tot chipul sa se porunceasca a se strica.

(84 Cartag.)

CANONUL 59 Cartagina (JUDECATA BISERICEASCA PENTRU MIRENI. BISERICA SI STATUL)

Trebuie însa a cere de la împarati ca sa binevoiasca a hotarî ca, daca oarecare ar voi sa rezolve în biserica orice fel de pricina potrivit dreptului apostolesc existent în biserici si hotarârea clericilor nu i-ar placea unei parti, sa nu fie iertat a chema la judecatorie lumeasca pentru marturie pe acel cleric, care mai înainte a cercetat acelasi lucru, ori s-a întâmplat a fi de fata la cercetare; si ca nimeni care este înrudit cu o persoana bis­ericeasca sa nu se cheme la judecata lumeasca spre a fi dator a marturisi.

(74, 75 ap.; 9 sin. IV ec; 131 Cartag.)

 

CANONUL 60 Cartagina (CRESTINII SI OSPETELE NECRESTINILOR. BISERICA SI STATUL)

Mai departe, deoarece în multe locuri, împotriva poruncilor dumneze­iesti, se tin ospete, introduse de ratacirea pagâna, asa încât pe ascuns si crestinii se aduna cu pagânii la tinerea acelora, trebuie sa se mai ceara de Ia împaratii crestini ca sa porunceasca a se opri unele ca acestea atât din ce­tati, cât si de pe mosii; cu deosebire sa se ceara, din cauza ca unii chiar si la sarbatorile de nastere ale fericitilor mucenici nu se înspaimânta a savârsi astfel de pacate, în unele cetati, chiar si în locurile sfinte; în care zile se savârsesc - rusine este chiar a o spune - dansuri murdare prin tarini si pe strazi, asa ca napustesc cu obraznicii lascive asupra cinstei mamelor de fa­milii si asupra pudoarei altor nenumarate femei, care vin cu evlavie la sfân­ta zi, încât mai ca fug si de apropierea însasi a sfintei credinte.

(24, 51, 62, 65 TruL; 54 Laod.; 15, 45, 63 Cartag.)

CANONUL 61 Cartagina (ZILELE DE (SPECTACOLE) PETRECERI. BISERICA Sl STATUL)

Apoi trebuie sa se mai ceara de la împarati si ca spectacolele jocurilor teatralicesti sa se opreasca duminica si în celelalte zile luminate ale cre­dintei crestinilor; mai ales ca în cele opt zile ale Sfintelor Pasti multimile se aduna mai mult Ia hipodrom decât la Biserica; trebuie sa se mute zilele rânduite pentru acestea, când s-ar nimeri sa cada în zilele de sarbatori ale crestinilor, si nimenea dintre crestini nu trebuie sa fie constrâns a partici­pa Ia aceste spectacole.

(9 ap.; 24, 66 TruL; 2 Antioh.)

CANONUL 62 Cartagina (CLERICII OSÂNDITI DE BISERICA. BISERICA SI STATUL)

Sa se mai ceara de la împarat si ca sa binevoiasca a ordona sa nu se permita ca clericul, fie de orice demnitate, condamnat prin sentinta epis-copilor pentru orice fel de vina, sa se absolve el nici de biserica al careia a fost, nici de orice fel de alt om; punându-se pentru aceasta pedeapsa de amenda în bani si de pierderea demnitatii, asa ca sa porunceasca sa nu-i justifice nici vârsta si nici genul.

(52 ap.; 24, 51 TruL; 45 Cartag.)

 

CANONUL 63 Cartagina (ARTISTII CRESTINI. BISERICA SI STATUL)

Trebuie sa se mai ceara de la împarati si ca, daca cineva de la orice fel de îndeletnicire distractiva ar voi sa vina catre harul crestinismului si sa ramâna liber de acele întinaciuni, sa nu fie iertat nimanui a îndemna si a sili pe unul ca acesta iarasi la acele îndeletniciri.

(52 ap.; 24, 51 TruL; 45 Cartag.)

CANONUL 64 Cartagina (LIBERTATEA (ROBILOR) SCLAVILOR. BISERICA SI STATUL)

„În ceea ce priveste publicarea în Biserica a liberarii sclavilor, daca se va vedea ca iereii nostri colegi fac aceasta în Italia, atunci este evident ca si noi cu încredere vom urma felului lor de procedare, dându-se libertate aratat, dupa ce se va trimite loctiitor ca sa se poata savârsi toate cele vrednice de credinta pentru starea bisericeasca si pentru mântuirea su­fletelor si noi le vom primi cu lauda înaintea Domnului. Spuneti daca sfintia voastra le aproba pe toate acestea, ca sa arat ca propunerea mea se întareste de catre voi si ca voi cu sinceritate si cu placere veti primi aces­tea pe lânga consensul nostru al tuturor". Zis-au toti episcopii: „Toti aprobam cele propuse si cele întelepteste expuse de sfintenia ta trebuie sa se îndeplineasca".

(82 ap.; 4 sin. IV ec; 85 TruL; 3 Gang.; 82 Cartag.)

CANONUL 65 Cartagina (EPISCOPUL OSÂNDIT. OSÂNDA PUSA PE UN EPISCOP)

Episcopul Aureliu zise: „Dar daca si în privinta lui Ecytiu, care mai demult a fost osândit prin sentinta episcopilor dupa cum însusi a meritat, socotesc ca afacerea lui nu trebuie scapata din vedere de catre delegatia noastra, ca daca s-ar întâmpla sa se gaseasca în acele parti, atunci fratele nostru sa poarte grija de ordinea bisericeasca precum trebuie si, unde ar fi cu putinta, sa actioneze împotriva lui". Zis-au toti episcopii: „Aprobam întru toate si aceasta procedare; cu atât mai vârtos, fiindca acest Ecytiu a fost condamnat mai demult, si razvratirea celui nerusinat, fata de ordinea si mântuirea Bisericii sa se înfrânga pretutindenea cât mai mult". Si au is­calit: Aureliu, episcopul Bisericii Cartaginei, consimtind cu hotarârea pre­zenta si dupa citire o iscalesc. De asemenea, au iscalit-o si ceilalti episcopi.

(28 ap.; 5 sin. I ec; 6 sin. II ec; 9 sin. IVec; 12, 14, 15 Antioh.; 29,62, 78, 93 Cartag.)

CANONUL 66 Cartagina (BLÂNDETE FATA DE RATACITII DONATISTI)

Dupa ce s-au dezbatut si s-au luat în considerare toate cele ce par a con­tribui spre folosul bisericesc, cu aprobarea si inspiratia Duhului lui Dum­nezeu, am gasit de bine sa se trateze blând si pasnic cu indivizii donatisti mentionati, desi se dezbina cu gând nelinistit chiar si de la împartasirea cu Trupul Domnului, pentru ca, încât ne priveste, sa cunoasca îndeobste toti cei ce s-au încurcat în comuniunea si tovarasia acelora prin toate eparhiile Africii, precum ca s-au legat cu o ratacire ticaloasa, fara îndoiala, precum zice Apostolul: „certând cu blândete pe cei ce stau împotriva, ca doar le-o da Dumnezeu pocainta spre cunoasterea adevarului si sa scape din cursa diavolului, adusi fiind de el spre a lui voie" (2 Tim. 2, 25-26).

(47, 57, 67-69, 91-94, 99, 117-119, 124 Cartag.)

CANONUL 67 Cartagina (CONLUCRAREA (APEL LA) CU DREGATORII STATULUI (BISERICA SI STATUL))

S-a hotarât deci sa se dea din sinodul nostru scrisori catre dregatorii din Africa, de Ia care s-a socotit a se cere ceva potrivit spre a ajuta Maicii noastre comune, Bisericii Catolice, în cazurile când autoritatea episcopi-lor se defaima prin cetati; adica sa se cerceteze cu autoritatea si cu com­petenta dregatoreasca si cu credinta crestineasca cele ce s-au facut în toate locurile în care maximianistii au retinut bisericile, apoi ca pe cei ce s-au despartit de ei sa-i puna la tot cazul în actele publice, spre toata cunostinta sigura a tuturor.

(47, 57, 66, 68, 69, 91-94, 99, 117-119, 124 Cartag.)

CANONUL 68 Cartagina (HIROTONIA DONATISTILOR)

Mai apoi s-a hotarât sa se trimita scrisori catre fratii si împreuna epis­copii nostri si cu deosebire catre scaunul apostolesc, în care sade pomeni­tul Anastasie, fratele nostru venerat si împreuna slujitor; fiindca el stie ca Africa are mare nevoie ca pentru pacea si folosul Bisericii, aceia dintre donatisti însisi care oarecând au fost clerici si care dupa ce li s-ar îndrep­ta întelegerea ar voi sa treaca la unitatea ecumenica, sa se primeasca în demnitatile lor proprii, potrivit hotarârii fiecarui episcop ecumenic si dupa vointa celui ce cârmuieste în acel loc biserica, daca s-ar vedea ca aceasta corespunde pacii crestinilor, dupa cum este clar ca si în vremile trecute asa s-a procedat în privinta acelei dezbinari; ceea ce marturiseste prin pildele din multe si aproape din toate bisericile Africii, în care a fost odraslit acest fel de ratacire; nu pentru ca sa se desfiinteze ceea ce s-a hotarât la sinodul care s-a tinut în partile cele de peste mare, referitor la chestiunea aceasta, ci pentru ca aceea sa ramâna în vigoare în favorul celor ce voiesc astfel sa se întoarca la catoliceasca Biserica, ca sa nu se faca nici o bucatire a unitatii din cauza acestora. Prin cele ce însa este evi­dent ca unitatea ecumenica în tot chipul se îndeplineste si se ajuta spre folosul învederat al sufletelor fratesti din toate locurile, unde petrec, si cele hotarâte la sinodul de peste mare împotriva demnitatilor lor, sa nu-i împiedice aceia câta vreme nici o persoana nu este exclusa de la mântuire; anume ca cei ce au fost hirotoniti din partea donatistilor, daca ar voi sa se întoarca, îndreptându-se la credinta ecumenica, acestia nu dupa sinodul de peste mare, sa nu se primeasca în demnitatile lor, ci mai vârtos sa se primeasca, prin ceea ce se poarta grija de unitatea ecumenica.

(47, 57, 66-69, 91, 94, 99, 117-119, 124 Cartag.)

CANONUL 69 Cartagina (PACEA CU DONATISTII)

Apoi s-a hotarât ca, dezbatându-se acestea, sa se trimita delegati din numarul nostru catre cei ai donatistilor ori catre episcopii pe care îi au ori catre laici, spre a vesti pace si unire, fara de care nu se poate mentine mântuirea crestinilor, prin care delegati sa li se faca cunoscut tuturor do-natistilor ca nici un motiv binecuvântat nu au a aduce împotriva cato-licestii Biserici, mai vârtos sa fie cunoscut tuturor prin actele publice, pentru confirmarea dovedirii, ce fel de procedura au avut ei fata de schis­maticii lor maximianisti; caci atunci, de ar voi sa înteleaga, li s-a aratat lor de la Dumnezeu ca ei atât de fara dreptate s-au dezbinat de la unitatea bisericeasca, dupa cum acum ei striga ca maximianistii fara dreptate s-au dezbinat de dânsii; si din numarul maximianistilor acestora, pe care cu vadita autoritate a vointei lor proprii i-au osândit, si mai apoi i-au primit în demnitatile lor proprii, si botezul pe care l-au dat cei de dânsii osânditi si lepadati, l-au primit valid, spre a se vadi cum se pun ei cu inima nebuna împotriva pacii Bisericii, celei ce este raspândita în toata lumea, facân-du-le acestea în favorul lui Donat si nu considera ca se spurca pe sine prin comuniunea celor asa primiti de dânsii pentru necesitatea pacii, si între aceea se cearta cu noi, adica chiar si cu catoliceasca Biserica, care se întinde pâna la marginile lumii, si nu voiesc sa înteleaga ca din cauza spurcatei comuniuni cu cei ce, pe care mai înainte toti îi acuzau, acum nu i-au mai putut învinovati.

(47, 57, 66-68, 91-94, 99, 117-119, 124 Cartag.)
Categorie: Canoanele Bisericii Ortodoxe | Adăugat de: pavel
Vizualizări: 618 | Descărcări: 0 | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
Prenume *:
Email *:
Cod *: