Bine aţi venit Гость!
CANDELA
Meniu site
Categoriile secţiunii
| BISERICILE SI MANASTIRILE DIN MOLDOVA [3] |
| DOCUMENTAR [1] |
| Femeia ortodoxa [34] |
| Teologie [16] |
| Canoanele Bisericii Ortodoxe [43] |
| Sarbatorile Bisericii Ortodoxe [44] |
| Predici [22] |
| Articole [47] |
| VIDEO [2] |
| Scrisori din strainatate [1] |
| Condoleantze [8] |
Calendar
 |
||
| Stil vechi | Miercuri | Stil nou |
| 1 Decembrie | 14 Decembrie | |
| Postul Crăciunului | ||
| Post aspru (pâine, apă, fructe uscate, seminţe) | ||
 Sfântul Prooroc Naum (VII î.H) , Cuviosul Filaret Milostivul (792), Sfântul Mucenic Anania Persul |
||
| Tot in aceasta zi | ||
| Evanghelia zilei | ||
| Apostolul zilei | ||
| Rugăciunea zilei | ||
| File din Pateric | ||
| Pilda zilei | ||
| Biblia într-un an | ||
Catalog de fişiere
| Principală » Fişiere » Canoanele Bisericii Ortodoxe |
CANOANELE Sfântului Vasile cel Mare (†379)
| 19.04.2012, 12:58 | |
CANOANELE Sfântului Vasile cel Mare (†379) CANONUL 1 Vasile cel Mare (TAINELE ERETICILOR SI SCHISMATICILOR. SUCCESIUNEA APOSTOLICA) In privinta întrebarii despre catari, si care întrebare s-a pus mai înainte si de care bine îti aduci aminte, se cuvine a urma obiceiului din fiecare loc, deoarece atunci când s-a tratat în privinta acestora au fost diferite pareri despre botezul lor. Dar cel al pepuzienilor [montanisti] mi se pare ca este fara de nici o ratiune; si m-am mirat cum de Dionisie cel Mare, canonist fiind, 1-a trecut cu vederea. Caci cei vechi au hotarât sa se primeasca acel botez, neabatându-se întru nimic de la credinta; drept aceea, pe unele le-au numit eresuri, si pe altele schisme, iar pe altele adunari nelegiuite. Deci eresuri au numit pe cei ce cu totul s-au lepadat si s-au înstrainat chiar de Ia credinta. Iar schisme au numit pe cei ce se deosebesc în conceptii cu privire la unele chestiuni si întrebari bisericesti corijabile; si adunari ilegale au numit adunarile ce se fac de presbiteri sau episcopi neascultatori si de poporul neînvatat; precum daca cineva fiind gasit în greseala a fost înlaturat din slujba, si nu s-a supus cano Anciralor, ci singur si-a atribuit siesi întâietate si slujba, si împreuna cu dânsul au plecat si altii, parasind catoliceasca (adevarata) Biserica (ortodoxa), aceasta este adunare ilegala; si schisma este când cineva în privinta pocaintei se deosebeste de cei de la biserica, iar eresuri sunt precum de pilda al mani-heilor, al valentinienilor si marcionitilor, si al însusi pepuzienilor acestora, ca la acestia deosebirea este chiar cu privire la însasi credinta în Dumnezeu. Deci cei vechi au hotarât ca cel al ereticilor (botez) desavârsit sa se anuleze. Iar al schismaticilor, ca al unora care sunt înca în Biserica, sa se primeasca, iar cei ce sunt în adunari ilegale, îndreptându-se prin pocainta cuvenita si prin convertire, sa se împreune iarasi cu Biserica, precum adeseori si cei ce se gasesc în vreo treapta bisericeasca, mergând împreuna cu cei neascultatori, dupa ce se vor cai, sa se primeasca în aceeasi stare. Deci este evident ca pepuzienii sunt eretici, caci au hulit asupra Duhului Sfânt, atribuind lui Montan si Priscilei în chip nelegiuit si nerusinat numirea de Mângâietor. Caci sunt vrednici de osânda sau ca cei ce au îndumnezeit pe oameni, sau ca unii care pe Duhul Sfânt l-au batjocorit prin asemanarea cu oamenii, si astfel sunt vinovati osândei celei vesnice, pentru ca hula cea împotriva Duhului Sfânt este neiertata. Deci care este motivul pentru care sa se considere valid botezul acelora care boteaza în Tatal si Fiul, si în Montan si în Priscila? Caci nu sunt botezati cei ce nu s-au botezat întru cele predanisite noua. Drept aceea, desi lui Di-onisie cel Mare i-a scapat aceasta din vedere, noi însa trebuie sa ne ferim de a imita greseala; caci absurditatea este vadita de la sine însasi si lamurita tuturor celor ce cât de putin stiu a judeca. Si, ca atare, înca sunt dintre cei dezbinati; dar s-a parut celor din vechime, si de cei împreuna cu Ciprian si cu Firmilian al vostru vorbesc, a-i supune pe toti acestia unei hotarâri, pe catari si pe encratiti, si pe idroparastati, si pe apotactiti. Caci începutul dezbinarii s-a facut prin schisma; iar cei ce s-au lepadat de Biserica n-au mai avut harul Duhului Sfânt peste ei, caci a lipsit comunicarea prin întreruperea succesiunii. Caci cei dintâi care s-au departat aveau hirotoniile de la Parinti, si prin punerea mâinilor peste ei aveau harul duhovnicesc; dar cei ce s-au rupt, devenind mireni, n-au avut nici putere de a boteza, nici de a hirotoni; nici nu puteau da altora harul Duhului Sfânt, de la care ei au cazut; pentru aceasta Parintii au hotarât ca cei botezati de dânsii ca de niste mireni, venind la biserica, sa se curateasca din nou cu adevaratul botez al Bisericii. Dar, fiindca în general unora din Asia li s-a parut ca din interesul conducerii multora sa se primeasca botezul acestora, fie primit. Iar pe cel al encratitilor trebuie sa-1 consideram ca pe o fapta rea; deoarece spre a-i face neprimiti Bisericii a cautat sa-i ia deja în stapânire cu botezul lor; prin ceea ce au stricat si obiceiul lor. Deci socotesc ca noua ni se cuvine sa lepadam botezul lor, deoarece în privinta lor nimic nu s-a hotarât lamurit; si daca cineva l-ar fi primit de la ei, acela, venind la Biserica, sa se boteze. Dar, daca aceasta ar fi piedica ordinei obstesti, sa se aplice iarasi obiceiul si sa se urmeze Parintilor, care au orânduit cele de cuviinta pentru noi. Caci ma tem ca nu cumva, întrucât hotarâm sa zaboveasca în privinta botezului, sa-i împiedicam pe cei ce se mântuiesc prin asprimea orânduielii, iar daca aceia pastreaza botezul nostru, aceasta sa nu ne înspaimânte; caci nu suntem raspunzatori prin împrejurarea ca le dam lor har, ci ne supunem preciziunii cano Anciralor. Dar negresit sa se dispuna ca cei ce vin de la botezul acelora sa se unga adica de credinciosi, si asa sa se apropie la taine. Caci stiu ca pe fratii Zaiu si Satornin, fiind ei din acea rânduiala, i-am primit în scaunul epis-copilor; drept aceea, pe cei ce au fost împreuna cu tagma acelora nu mai putem a-i desparti de Biserica, deoarece prin primirea episcopilor am asezat ca si un canon cele în privinta comuniunii cu dânsii. (46, 47 ap.; 8 sin. I ec; 7 sin. II ec; 95 Trai; 7 Laod.; 47 Vasile cel Mare) CANONUL 2 Vasile cel Mare (UCIDEREA MESTESUGITA A FATULUI, AVORT) Aceea care omoara fatul prin mestesugire se supune pedepsei uciderii si Ia noi nu este dupa subtilitatea expresiunii de fat format si neformat; caci aici se osândeste nu numai pentru cel ce se va naste, ci pentru ca si pe sine s-a primejduit; caci mai de multe ori mor femeile în acest fel de încercari. Dar pe lânga aceasta se mai adauga si omorârea fatului, alta ucidere dupa intentia celor ce îndraznesc aceasta. Dar nu trebuie sa se întinda pocainta lor pâna la moarte, ci sa se primeasca dupa un termen de zece ani, dar vindecarea sa se hotarasca nu dupa timp, ci dupa chipul pocaintei. (65 ap.; 91 Trul; 21 Ancira; 8 Grig. Nyssa; 3, 8, 33, 52, 84 Vasile cel Mare) CANONUL 3 Vasile cel Mare (DESFRÂUL CLERICILOR. OSÂNDA DIACONULUI PENTRU DESFRÂNARE) Diaconul care a desfrânat dupa ce a intrat în diaconic va fi lepadat de la diaconie; dar fiind pus la locul mirenilor, nu se va opri de la împartasire, caci fiinteaza un canon vechi, ca cei cazuti dintr-o treapta sa se supuna numai acestui fel de pedeapsa, urmând precum socotesc cei din vechime, acelei legi care zice: „Nu pedepsi de doua ori aceeasi greseala" (Naum 1, 9). Dar si pentru alta pricina, caci cei ce sunt în tagma mire-neasca, fiind scosi din locul credinciosilor, iarasi se primesc la locul din care au cazut; iar diaconului îi ajunge o data osânda caterisirii; deci fiindca nu i se mai da lui diaconia, în aceasta singura osânda sa consiste pedeapsa. Acestea însa sunt dupa cele statornicite. Iar îndeobste, adevarata vindecare este îndepartarea de pacat; drept aceea, cel ce pentru voluptatea trupului a lepadat harul, acela prin sfarâmarea trupului si prin înfrânarea cu toata supunerea departându-se de voluptatile carora a fost subjugat ne va da dovada desavârsita a vindecarii lui. Deci pe amândoua trebuie sa le stim noi, atât pe cea precizata prin lege, cât si pe cea dupa obicei; si în privinta celor ce nu primesc legea cea mai înalta sa se urmeze dupa chipul predanisit. (25 ap.; 4, 21, 44 Trul; 15, 16 .sin. IV ec; 19 Ancira; 27 Cartag.; 6, 18, 32, 44, 51, 60, 69, 70, 87 Vasile cel Mare) CANONUL 4 Vasile cel Mare (CASATORIA A TREIA) în privinta celor ce se casatoresc a treia oara si a celor ce se casatoresc mai de multe ori, am hotarât acelasi canon, care este corespunzator si pentru cei ce se casatoresc a doua oara; adica pentru cei ce se casatoresc a doua oara, un an; altii însa au hotarât doi ani; iar pe cei ce se casatoresc a treia oara îi afurisesc pe trei, de multe ori si pe patru ani. Si pe una ca aceasta o numesc nu nunta, ci poligamie, ba mai curând desfrânare, ce se pedepseste; pentru aceea, si Domnul a zis samaritencei, care schimbase cinci barbati: „Pe care-1 ai acum nu-ti este barbat" (Ioan 4, 18). Pentru ca cei ce au trecut peste limita nuntii a doua nu mai sunt vrednici sa se numeasca cu numirea de barbat sau de sotie. Apoi în privinta celor ce se casatoresc a treia oara am primit obiceiul de afurisire pe cinci ani nu din vreun canon, ci din urmarea celor primite mai înainte. Dar nu trebuie a-i opri pe ei cu totul de la Biserica, ci a-i învrednici de ascultare, doi ori trei ani, si dupa aceea sa li se dea voie sa stea împreuna, iar de la împartasirea Sfintei Taine celei bune sa fie tinuti departe, si atunci când vor arata vreun rod de pocainta sa se aseze la locul împartasirii. (17 ap.; 8 sin. I ec; 3, 87 Trul; 19 Ancira; 3, 7 Neocez..; 1 Laod.; 12, 30, 41, 50, 53, 80, 87 Vasile cel Mare) CANONUL 5 Vasile cel Mare (PRIMIREA ERETICILOR. ERETICII CARE SE POCAIESC PE PATUL DE MOARTE) Aceia dintre eretici care la iesirea din viata se pocaiesc trebuie sa se primeasca; sa se primeasca, însa fireste nu fara chibzuinta, ci cercetân-du-i, daca vor arata adevarata pocainta si vor avea fapte care marturisesc râvna lor spre mântuire. (2, 14 sin. I ec; 7 sin. II ec; 78, 96 Trul.; 12 Neocez.; 19, 47 Laod.; 45 C artag.) CANONUL 6 Vasile cel Mare (CASATORII OPRITE. CASATORIA CELOR OPRITI DE CANO Ancira ESTE DESFRÂU) Desfrâul perso Anciralor canonice sa nu se socoteasca de nunta si cu tot chipul sa se rupa însotirea lor; caci aceasta este de folos si Bisericii spre întarire, si ereticilor nu le va da prilej împotriva noastra, precum ca prin îngaduirea de a pacatui i-am atrage spre noi. (25, 26 ap.; 14, 15, 16 sin. IV ec; 4, 6, 44 Trul.; 19 Ancira; 3, 18, 20, 32, 44, 60, 70 Vasile cel Mare) CANONUL 7 Vasile cel Mare (OSÂNDA DESFRÂULUI CU BARBATII, A SODOMIEI SI A ALTOR PACATE ASEMENEA) Stricatorii de parte barbateasca, si stricatorii de animale, si ucigasii, si fermecatorii, si adulterii, si idolatrii sunt vrednici de aceeasi pedeapsa; drept aceea, aplica si la acestia dispozitia ce o ai în privinta celorlalti. Iar în privinta celor ce treizeci de ani s-au pocait pentru necuratirea pe care au facut-o întru nestiinta, nu se cuvine nici a ne îndoi despre primirea lor; caci atât nestiinta îi face pe ei vrednici de iertare, cât si marturisirea de bunavoie si prelungirea pedepsei ce s-a facut atâta timp; fiindca aproape un veac de om întreg s-au dat Sat Ancirai, ca sa li se dea corectiune spre a nu comite imoralitati; drept aceea, porunceste ca acum sa se primeasca fara prelungire de pedeapsa, mai ales daca au si lacrimi care îndupleca milostivirea ta si daca arata viata vrednica de îndrumare. (61, 87 TruL; 16, 17, 20, 20, 22, 24 Ancira; 58, 62, 63, 65 Vasile cel Mare; 4 Grig. Nyssa) CANONUL 8 Vasile cel Mare (UCIDEREA DE VOIE SI CEA FARA DE VOIE) Cel ce în mânie a întrebuintat secure asupra sotiei sale este ucigas. Dar, bine ca mi-am adus aminte, si este vrednic de priceperea ta sa-ti vorbesc despre acestea mai pe larg; ca multe sunt deosebirile între cele faptuite cu vointa si cele fara de voie. Ca este cu totul fara de voie si departe de vointa faptuitorului, daca, aruncând el cu piatra asupra unui câine, sau pom, nimereste un om; caci impulsul i-a fost de a goni animalul, ori de a scutura fructul, dar s-a întâmplat de la sine ca prin lovitura a nimerit în trecere alaturea. Deci una ca aceasta este fara de voie. Insa fara de voie este si daca cineva, voind a întoarce pe cineva cu biciul sau cu toiagul, nu l-ar lovi tare, dar cel lovit ar muri. Ca aici se socoteste intentia de a voi sa îndrepteze pe cel ce a gresit, iar nu de a-1 omorî. Asemenea dintre faptele cele fara de voie este si aceea când cineva în încaierare, aparându-se împotriva cuiva, cu lemn, ori cu mâna, fara crutare, ar îndrepta lovitura spre locurile mortale ca sa-i faca rau, dar nu ca sa-1 omoare de tot; aceasta însa se apropie deja cu cea cu vointa; caci cel ce a întrebuintat astfel de unealta spre aparare, ori cel ce fara de crutare a dat lovitura, lamurit este ca, biruit fiind de patima, nu a crutat pe om. Asemenea si cel ce a întrebuintat un lemn greu, ori piatra mai mare decât puterea omeneasca, se numara la cei ce fara de voie au faptuit, una însa voind, si alta facând; deoarece din mânie a dat acest fel de lovitura, încât a omorât pe cel lovit, desi silinta i-a fost poate sa-1 zdrobeasca, iar nu de a-1 omorî cu totul. însa cel ce a întrebuintat sabie, sau orice de acest fel nu are nici o iertare, si mai ales cel ce a aruncat cu securea; caci se vede ca nu a lovit cu mâna, asa încât masura loviturii sa fie în stapânirea sa, ci a aruncat asa ca si greutatea fierului, si cu strasnicie, si prin avânt cât mai mare, lovitura sa fie neaparat mortala. Si iarasi deplin voluntara si nicidecum îndoielnica este fapta de felul celei savârsite de tâlhar, sau de navalirile vrajmasilor; caci acestia cu adevarat pentru bani omoara, fugind de vadire; iar cei ce merg la batalii pentru ucideri nu merg nici sa înfricoseze, nici sa întelepteasca, ci propunându-si vederat sa omoare pe cei ce li se împotrivesc; însa si daca cineva pentru alta pricina, din dorinta de a sti ar pregati doctorie, dar ar omorî, pe una ca aceasta o consideram voluntara; în care fel fac femeile, de multe ori, cu oarecare descântece si vrajitorii, încercând sa atraga pe unii spre dragoste si dându-Ie acelora doctorii care produc întunecarea mintilor; deci unele ca acestea omorând, desi una voind, si altceva au facut, totusi pentru ca s-au îndeletnicit din dorinta de a cunoaste si cu ceea ce este oprit, se socotesc între cei ce ucid voluntar. Prin urmare, si cele ce dau doctorii de avort, ucigase sunt si ele, si cele ce primesc otravurile, care omoara fatul. în privinta aceasta am spus atât cât trebuie. (65 ap.; 91 Trul; 21, 22, 23 Ancira; 2, 8, 11, 43, 54, 56, 57 Vasile cel Mare; 5 Grig. Nyssa) CANONUL 9 Vasile cel Mare (DESPARTIREA (DIVORTUL)) Hotarârea Domnului este ca nu-i iertat nimanui a desface casatoria afara de motivul de adulter (Mt. 5, 32). Urmând sensul cuvintelor Domnului, se potriveste deopotriva atât barbatilor, cât si a femeilor. Dar obiceiul nu este asa; caci în privinta femeilor aflam rigurozitate multa în tratament, zicând Apostolul ca cel ce se lipeste de o desfrânata un trup este (I Cor. 6, 16), iar Ieremia ca femeia de se va împreuna cu alt barbat, sa nu se mai întoarca la sotul ei, ci spurcându-se sa se spurce (Ier. 3, 1); si iarasi: Cel ce tine adultera este fara de minte si nelegiuit (Pilde 18, 23); iar obiceiul orânduieste ca atât barbatii adulteri, cât si cei ce traiesc în des-frâu sa se retina de la femei; încât ceea ce traieste împreuna cu un barbat lasat nu stiu de poate fi numita adultera; deoarece aici vina atinge pe ceea ce a lasat pe barbat, din care cauza s-a departat de casatorie; caci sau batuta fiind si nesuferind bataile, trebuia sa rabde mai vârtos decât sa se desparta de sot; sau nesuferind paguba de averi, nici aceasta pricina nu este vrednica de luat în seama; iar daca barbatul acela ar vietui în des-frâu, în privinta aceasta nu avem în obiceiul bisericesc aceasta observatie. Ci chiar de barbatul necredincios nu s-a orânduit ca femeia sa se desparta, ci trebuie sa rabde din cauza ca nu stie care va fi sfârsitul. Caci ce stii femeie, dar daca-ti vei mântui barbatul? (I Cor. 7, 6). Drept aceea, care a lasat pe sotul sau si s-a dus la altul este adultera; iar cel parasit este de iertat, si nici ceea ce vietuieste laolalta cu unul ca acesta nu se osândeste. Insa daca barbatul, despartindu-se de sotie, ar merge la alta, atât el este adulter, fiindca o face pe dânsa sa fie adultera, cât si ceea ce vietuieste împreuna cu dânsul este adultera, fiindca a atras la ea barbat strain. (48 ap.; 87, 93 Trul.; 20 Ancira; 102 Cartag.; 18, 21, 35, 77 Vasile cel Mare) CANONUL 10 Vasile cel Mare (JURAMÂNTUL SI CALCAREA LUI) Cei ce jura ca nu primesc hirotonia, dupa ce au jurat, sa nu fie siliti a-si calca juramântul. Caci, desi se pare cuiva ca este vreun canon care iarta pe unii ca acestia, totusi din experienta am cunoscut ca cei ce-si calca juramântul nu merg pe calea cea buna. Dar trebuie a se cerceta si felul juramântului si cuvintele si dispozitia cu care s-au jurat, si finetea adausurilor din cuvintele cu care s-a depus juramântul; asa daca de nicaieri nu va primi nici o dezvinovatire pentru dânsii, apoi unii ca acestia trebuie a se abandona cu desavârsire. Dar cazul în legatura cu Sevir, adica presbiterul cel hirotonisit de acesta, ni se pare ca are oarecare dezvinovatire de acest fel, daca ti se pare si tie; dispune ca tinutul acela ce este supus Mistiei, la care a fost rânduit acel om, sa se supuna Masadelor; caci astfel nici acela, neparasind locul destinat, nu-si va calca juramântul, si nici Loghin, având pe Chiriac la sine, nu va lasa parasita Biserica, si nici sufletul sau nu-1 va osândi prin neglijenta; iar noi ne vom arata ca nu facem ceva împotriva cano Anciralor, partinind pe Chiriac, cel ce s-a jurat sa ramâna la Mindani, dar apoi a acceptat stramutarea; caci reîntoarcerea va fi pazirea juramântului; iar ceea ce a facut în urma ordinului nu i se va socoti spre calcare de juramânt, din cauza ca n-a tinut seama de juramânt, caci nici pentru timp scurt nu s-a departat de Mindani, ci a ramas acolo întruna. Iar pe Sevir, care se dezvinovateste cu lipsa de memorie, îl vom ierta zicând ca cunoscatorul celor ascunse nu va trece cu vederea ca Biserica sa sa fie pagubita de unul ca acesta, care de la început a lucrat necanoniceste si a legat cu juramânt împotriva Evangheliei, si învata a se calca juramântul prin aceea ca s-a stramutat, iar acum mintind prin aceea ca fataraste lipsa de memorie. Deoarece însa nu suntem judecatori de inimi, ci judecam dupa cele ce le auzim, sa lasam Domnului pedepsirea, iar noi îl vom primi fara deosebire, dând iertare prin uitare patimei omenesti. (25 ap.; 95 Trul.; 17, 28, 29, 64, 81, 82 Vasile cel Mare) CANONUL 11 Vasile cel Mare (UCIDEREA FARA DE VOIE) Iar cel ce a comis uciderea fara de voie îndestul a împlinit osânda în cei 11 ani; caci este învederat ca în privinta celor loviti sa observam Legea lui Moise; si pe cel ce a cazut de r Ancirale ce a primit, dar iarasi a umblat pe toiagul sau nu-I vom socoti ca s-a omorât; iar daca nu s-a mai sculat dupa lovituri, lovitorul, cel ce 1-a omorât fara voie, ucigas este; însa dupa intentie involuntar. (65 ap.; 23 Ancira; 9 sin. I-II; 2, 8, 13, 54, 57 Vasile cel Mare; 5 Grig. Nyssa) CANONUL 12 Vasile cel Mare (CLERICII SE POT CASATORI O SINGURA DATA) Canonul a oprit cu desavârsire de la slujire pe cei ce s-au casatorit de doua ori. (17 ap.; 3 Trul.; 7 Neocez.) CANONUL 13 Vasile cel Mare (CEI CE UCID ÎN RAZBOI) Parintii nostri nu au socotit între ucideri uciderile din razboaie; mi se pare ca le dau iertare celor ce lupta pentru buna cuviinta si pentru dreapta cinstire de Dumnezeu. Dar poate ca este bine a-i sfatui ca trei ani sa se retina de la împartasire, ca cei necurati cu mâinile. (22, 23 Ancira; 1 Atanasie cel Mare; 8, 43, 55 Vasile cel Mare; 5 Grig. Nyssa) CANONUL 14 Vasile cel Mare (OSÂNDA CAMETEI) Cel ce ia camata, de va primi sa întrebuinteze câstigul nedrept pentru saraci si dupa aceea se elibereaza de boala iubirii de bani, el este primit la preotie. (44 ap.; 71 sin. I ec; 10 Trul.; 4 Laod.; 5, 16 Cartag.; 6 Grig Nyssa) CANONUL 15 Vasile cel Mare (TÂLCUIREA PSALMULUI 8, 8) Ma mir ca tu cauti precizie gramaticala în Sfânta Scriptura si socoti ca este fortata expresiunea tâlcuirii, care se arata pe sine lamurita, dar nu traduce deplin întelesul din limba evreiasca. Dar fiindca se cade a nu trece fara observare întrebarea pusa de un barbat scrutator, raspund: pasarile cerului si pestii marii, chiar la crearea lumii, au avut aceeasi origine, caci din ape au iesit aceste amândoua speciile; aceasta este cauza ca ambele au aceeasi însusire, ca acestea înoata în apa, iar acelea zboara în aer; si din cauza aceasta s-au pomenit ele la un loc. Iar forma cuvântului, care în privinta pestilor cu nepotrivire s-a dat, iar în privinta tuturor celor ce vietuiesc în ape, foarte potrivit; caci s-au supus omului si pasarile cerului, si pestii marii; si nu numai acestea, ci si toate care strabat cararile marilor. Ca nu orice viaza în apa este si peste, precum chitii, balenele, si cleanii, si delfinii, si focile, apoi înca si caii si câinii si her-esteelc, si paloserii, si boii de mare, iar de vrei, si urzicile, si peptenii, si toate cele cu pielea ca de hârb, dintre care nici unul nu este peste, si toate cele ce strabat cararile marilor, fiindca sunt trei neamuri, pasarile cerului, pestii marii, si câte vietuiesc în ape, care se deosebesc de pesti, dar si acestea strabat cararile marilor. CANONUL 16 Vasile cel Mare (TÂLCUIREA LA ÎMPARATI 5, 1) Iar Neeman n-a fost mare în fata Domnului, ci în fata domnului sau; adica era unul dintre cei puternici de lânga împaratul sirienilor; deci cerceteaza cu de-amanuntul Sfânta Scriptura si de acolo vei gasi dezlegarea întrebarii. CANONUL 17 Vasile cel Mare (JURAMÂNTUL. CAZ DE JURAMÂNT AL UNUI CLERIC) Ne-ai întrebat în privinta presbiterului Vianor, de este a se primi în cler în urma juramântului sau; dar este stiut ca este asezat un decret obstesc pentru toti clericii din Antiohia care au jurat împreuna cu el: ca ei sa se departeze de la adunarile publice, iar în particular sa savârseasca cele ale presbiterilor slujbe; tot aceasta i se îngaduie si Iui Vianor, în privinta slujbei sale; caci preotia lui nu este în Antiohia, ci în Iconia, unde, precum însuti ai scris noua, s-a mutat spre locuinta de la Antiohia. Deci sa se primeasca acel barbat, cerându-i-se de catre cucernicia ta sa se caiasca pentru usurinta juramântului, care 1-a jurat în fata unui barbat necredincios, neputând suporta neplacerea acelei mici primejdii. (25 ap.; 95 Trul.; 10, 28, 29, 64, 81, 82 Vasile cel Mare) CANONUL 18 Vasile cel Mare (VÂRSTA CANONICA PENTRU VOTURILE CALUGARITELOR SI FECIOARELOR) în privinta fecioarelor cazute, care au fagaduit Domnului viata cea întru sfintenie, apoi cazând în patimile trupului si-au calcat fagaduintele lor, Parintii nostri, purtându-se cu bunatate si cu blândete fata de neputintele celor ce aluneca, au legiuit sa se primeasca dupa un an, orânduind la fel ca pentru cei ce se casatoresc a doua oara. Dar mie mi se pare ca, deoarece Biserica, sporind prin harul lui Hristos, se face mai puternica si acum se înmulteste tagma fecioarelor, trebuie sa se ia aminte cu deadinsul la lucrul care se cunoaste prin întelegerea si prin sensul Scripturii, ce se poate gasi prin interpretare; ca vaduvia este mai prejos decât fecioria; deci si pacatul vaduvelor este mult în urma celui al fecioarelor. Sa vedem dar ce a scris Pavel Iui Timotei: „Iar de vaduvele cele mai tinere te fereste; caci atunci când se înfierbânteaza împotriva lui Hristos, poftesc sa se marite, având osânda, fiindca si-au calcat credinta cea dintâi" (I Tim. 5, 11-12). Deci daca vaduva se supune sub pacat preagreu, ca una ce a lepadat credinta în Hristos, ce trebuie sa socotim despre fecioara, care este mireasa lui Hristos si vas sfintit, afierosit stapânului? Mare pacat face si ceea ce se da roaba nuntilor celor ascunse, umplând de stricaciune casa, necinstind prin viata cea vicioasa pe cel ce o are; dar cu mult mai rea este mireasa, facându-se adultera si necinstind unirea cu mirele sau, dându-se pe sine voluptatilor celor neastâmparate. Asadar, vaduva se osândeste ca o roaba stricata, iar fecioara se supune osândei adulterei. Deci precum numim adulter pe cel ce vietuieste împreuna cu femeie straina, neprimindu-I mai înainte la împartasire pâna ce nu va înceta de la pacat, tot asa vom hotarî si în privinta celui ce are o fecioara. Dar si aceea trebuie sa stabilim acuma ca fecioara numim pe ceea ce de bunavoie s-a adus pe sine Domnului si a renuntat la nunta, si a preferat viata cea întru sfintenie. Iar fagaduintele le judecam primite de atunci de când s-a ajuns la maturitatea judecatii. Caci nicidecum nu se cuvine a se considera cu totul hotarâtoare vorbele copilaresti la unele ca acestea, ci numai dupa ce a ajuns peste saisprezece sau saptesprezece ani, fiind stapâna gândurilor sale, si numai dupa ce, cercetata fiind mai mult, totusi a ramas statornica în intentia sa si staruind în rugamintile sale de a fi primita, atunci se cuvine a se numara între fecioare, si a confirma fagaduintele uneia ca aceasta, si a se pedepsi riguros lepadarea ei de vot. Caci pe multe parintii si fratii si unele dintre rude le aduc mai înainte de vârsta, fara sa fi fost îndemnate de impuls propriu spre nemaritare, ci asigurându-si pentru sine ceva lumesc; pe care nu trebuie a le primi usor pâna când nu vom cerceta lamurit intentia lor proprie. (19 sin. I ec; 75, 16 sin.IVec; 40, 44 Trul; 19 Ancira; 6, 44, 126 Cartag.; 5 sin. I-II; 44, 60 Vasile cel Mare) CANONUL 19 Vasile cel Mare (FAGADUINTELE, VOTURILE CALUGARILOR) Iar fagaduinte ale barbatilor nu au cunoscut decât numai daca oarecare s-au numarat pe sine în tagma monahilor, care se vede ca în chip tacit primesc neînsurarea. Dar si în privinta acelora cred ca se cuvine a se proceda tot în acel chip, întrebându-i si luând de Ia ei fagaduinta lamurita, pentru ca, daca s-ar întoarce la viata de trup iubitoare si voluptoasa, sa se supuna epitimiei desfrânatilor. (26 ap.; 7, 16 sin. IVec; 44 Trul; 19 Ancira; 6, 18, 20, 60 Vasile cel Mare) CANONUL 20 Vasile cel Mare (VOTURILE ERETICILOR SI NECRESTINILOR NU SUNT FAGADUINTE) Acele femei care, în eres fiind, au fagaduit fecioria, apoi dimpotriva, ar fi ales nunta, nu socotesc ca acestea trebuie a se osândi; ca toate câte le spune legea celor de sub lege le graieste (Rom. 3, 19); iar cele nesupuse înca jugului lui Hristos nici nu cunosc legile Domnului; drept aceea, sunt primite la Biserica si iertate pentru ca acestea o au din credinta cea în Hristos. Si îndeobste cele ce se fac în viata catehumenica nu se supun Ia raspundere; fireste ca pe acestia Biserica nu-i primeste fara botez; drept aceea, la acestia sunt foarte necesare prerogativele nasterii acesteia. (14 sin. Iec; 7 sin. II ec; 5 Neocez.; 19 Laod.; 6 Tim. Alex.; 5 Chirii Alex.) CANONUL 21 Vasile cel Mare (DESFRÂU, ADULTER SI DESPARTENIE) Daca un barbat vietuind împreuna cu o femeie în casatorie, apoi ne-multumindu-se cu nunta, ar cadea în desfrâu, pe unul ca acesta îl socotim desfrânat si mai mult îi prelungim epitimiile. însa nu avem canon de a-1 supune vinovatiei adulterului daca pacatul se va comite cu cea libera de nunta, caci, precum se spune, adultera spurcându-se se va spurca si nu se va întoarce Ia barbatul sau (Ier. 3, 1), si cel ce tine adultera este fara de minte si nelegiuit (Pilde 18, 22); dimpotriva, cel ce a desfrânat nu se va opri de la împreunavietuire cu sotia lui. Drept aceea, femeia va primi pe barbatul sau daca el s-a întors de la desfrâu; iar barbatul va îndeparta de la casa sa pe cea întinata; si nu este usor a se gasi motivul în privinta acestora, dar obiceiul asa s-a tinut. (9, 19, 21, 26, 34, 37, 39, 58, 59, 77, 79, 80 Vasile cel Mare; 4 Gng. Nyssa) CANONUL 22 Vasile cel Mare (CASATORIA PRIN RAPIRE) Pe cei ce au femei din rapire, daca ar fi luat ei pe cele logodite mai înainte cu altii, nu se cade a-i primi (în comuniune) mai înainte, pâna a nu se lua (acelea) de la dânsii si a se da în stapânirea logodnicilor celor dintâi, de ar vrea (acestia) sa le ia, sau sa renunte la ele. Iar de va lua cineva pe una libera, trebuie a i se lua si a se da la ai sai si a se lasa în socotinta rudelor, ori parinti de vor fi, ori frati, sau orice fel de ocrotitori ai fetei; si de ar voi ei a o da lui, sa se statorniceasca casatoria; iar de nu vor voi, sa nu se sileasca. Insa cel ce are femeie din necinstire, ori ascunsa, ori siluita trebuie sa cunoasca epitimia pentru desfrâu. Iar epitimia pentru cei ce desfrâneaza este hotarâta la patru ani; si trebuie ca în cel dintâi sa se scoata de la rugaciuni si a se tângui ei înaintea usii bisericii; iar în al doilea, a se primi la ascultare; iar în al treilea, spre pocainta; iar în al patrulea sa stea împreuna cu poporul, fiind îndepartati de la jertfa adusa; numai dupa aceea sa li se admita împartasirea cu cel Bun. (67 ap.; 27 sin. IV ec; 92, 98 Trul.; 11 Ancira; 25, 26, 30, 38, 40, 42, 69 Vasile cel Mare) CANONUL 23 Vasile cel Mare (CASATORII OPRITE) Pentru cei ce s-au casatorit cu doua surori, sau cele ce s-au casatorit cu doi frati, noi am emis o scrisoare, a carei copie am trimis-o cucerniciei tale. Iar cel ce a luat pe sotia fratelui sau nu se va primi înainte de a se desparti de ea. (19 ap.; 26, 54 Trul.; 2 Neocez.; 68, 76, 78, 87 Vasile cel Mare; 5 Te of. Alex.; 11 Tini. Alex.) CANONUL 24 Vasile cel Mare (CASATORIA VADUVELOR ÎNCHINATE BISERICII) Apostolul a hotarât ca daca vaduva, cea socotita în numarul vaduvelor, adica cea primita în slujba de Biserica, se casatoreste, sa se treaca cu vederea. Iar în privinta barbatului vaduv nu este nici o lege, ci pentru unul ca acesta este de ajuns epitimia celor care se casatoresc de doua ori. însa vaduva care a ajuns saizeci de ani, de ar voi iarasi sa vietuiasca cu barbat, nu se va învrednici de împartasirea celui Bun pâna ce nu va înceta de patima necuratiei. Iar daca o vom primi pe ea înainte de saizeci de ani, vina va fi a noastra, nu a femeii. (3 sin. IV ec; 40 Trul; 38 Cartag.; 11 Teof. Alex.; 4, 41 Vasile cel Mare) CANONUL 25 Vasile cel Mare (NECINSTIRE, POCAINTA, CASATORIE) Cel ce tine pe o femeie necinstita de dânsul se va supune epitimiei celei (ce se da) pentru necinstire, dar se îngaduie a avea pe (acea) femeie. (67 ap.; 22 Vasile cel Mare) CANONUL 26 Vasile cel Mare (DESFRÂU, POCAINTA, CASATORIE) Desfrâul nu este nunta si nici început de nunta; drept aceea, de-ar fi cu putinta sa se desparta cei ce se împreuna prin desfrâu, aceasta este mai bine. Iar daca cu tot dinadinsul le va placea împreuna vietuirea, apoi sa cunoasca epitimia pentru desfrâu, dar sa se permita ca sa vietuiasca laolalta, ca sa nu se întâmple ceva mai rau. (4, 21, 22, 59, 79, 80 Vasile cel Mare) CANONUL 27 Vasile cel Mare (PREOTUL CASATORIT NECANONIC. OSÂNDA PREOTULUI CASATORIT NEPRAVILNIC DIN GRESEALA) In privinta presbiterului care din nestiinta a ajuns Ia nunta nelegiuita, am hotarât cele ce trebuie; adica sa aiba parte de împreuna sedere cu presbiterii, dar de celelalte lucruri sa se retina; caci destula este unuia ca acesta iertarea. Iar cel ce este dator a purta grija de r Ancirale sale e nepotrivit a binecuvânta pe altul; caci binecuvântarea este împartasire de sfintenie; iar cel ce nu are aceasta, din cauza greselii nestiintei, cum o va da altuia? Deci nici în public, nici îndeosebi sa nu binecuvânteze si nici sa nu împartaseasca altora trupul lui Hristos, nici sa nu slujeasca altceva, ci multumindu-se cu întâietatea sederii sa se tânguiasca catre altii si Domnului, ca sa i se ierte lui pacatul cel din nestiinta. (19 ap.; 3, 26, 54 Trui; 9 Neocez.) CANONUL 28 Vasile cel Mare (ÎNFRÂNARE NESOCOTITA) Mi se pare ca este absurd daca cineva depune fagaduinta sa se retina de carnurile de porc. Drept aceea, binevoieste a-i învata sa se retina de la voturile si fagaduintele fara de rost; însa admite ca întrebuintarea carnurilor de porc este indiferenta, caci nici o faptura a lui Dumnezeu nu este de lepadat daca se ia cu multumire (I Tim. 4, 4), deci fagaduinta este ridicola, iar înfrânarea nu este necesara. CANONUL 29 Vasile cel Mare (JURAMÂNTUL NEÎNGADUIT) StapânitoriJor care se jura sa faca rau supusilor Ii se cuvine tratament deosebit. Si tratamentul pentru acestia este de doua feluri: unul adica a-i învata sa nu se jure lesne; iar celalalt este sa nu staruie în hotarârile cele rele. Drept aceea, fiind angajat cineva de mai înainte prin juramânt sa faca rau altuia, acela sa dovedeasca pocainta pentru pripirea juramântului, dar sa nu sustina rautatea sa cu pretextul respectarii juramântului. Caci nici lui Irod nu i-a fost de folos ca a jurat, care, ca sa nu calce juramântul, s-a facut ucigas al Proorocului. în general, juramântul este oprit; dar cu atât mai mult se cuvine a se osândi cel ce s-a facut pentru o rautate. Drept aceea, cel ce s-a jurat trebuie sa se caiasca, iar nu sa se sârguiasca a-si împlini nelegiuirea. Examineaza adica mai pe larg absurditatea. De s-ar jura cineva sa scoata ochii fratelui, oare bine este a se înfaptui una ca aceasta? de s-ar jura cineva sa ucida? sau, în scurt, daca va calca cineva o porunca în urma juramântului. Ca am jurat si am tinut nu pacatul, ci sa pazesc judecatile dreptatii Tale (Ps. 118, 106). Si precum porunca se cade a întari cu judecati nestramutate, asa se cade în tot chipul a se desfiinta si a se stârpi pacatul. (25 ap.; 95 Trul.; 10, 17, 28, 64, 81, 82 Vasile cel Mare) CANONUL 30 Vasile cel Mare (RAPIREA. OSÂNDA PENTRU RAPIRE) în privinta celor ce rapesc nu avem canon vechi, ci am exprimat socotinta noastra proprie, ca trei ani sa fie afara de rugaciune, atât dânsii, cât si cei ce rapesc împreuna cu ei. Iar pentru aceea ce nu se face cu sila nu este a se da socoteala, daca nu se va fi întâmplat si necinstire, si nici n-a premers furarea lucrului; iar vaduva este stapâna de sine si sta în voia sa de a urma pe rapitor; drept aceea, noi nu avem sa purtam grija de aparentele exterioare. (67 ap.; 27 sin. IV ec; 92, 98 Trul.; 11 Ancira; 4, 22, 25, 26, 38, 40, 41, 42, 53, 69 Vasile cel Mare) CANONUL 31 Vasile cel Mare (CASATORIA CÂND DISPARE SOTUL) Femeia careia i s-a dus barbatul si a disparut, daca se însoteste cu altul mai înainte de a se încredinta despre moartea aceluia, este adultera. (93 Trul.; 36, 46 Vasile cel Mare) CANONUL 32 Vasile cel Mare (A NU SE CERTA DE DOUA ORI. OSÂNDA CLERICILOR PENTRU PACATE DE MOARTE) Clericii care au pacatuit pacat de moarte se vor scoate din treapta lor, dar nu se vor opri de la comuniunea laicilor; caci nu vei pedepsi de doua ori pentru acelasi pacat. (25, 29, 30 ap.; 9 sin. I ec; 4, 21 Trul.; 1, 8 Neocez.; 27 Cartag.; 3, 51, 70, 82 Vasile cel Mare) CANONUL 33 Vasile cel Mare (NASTEREA ÎN CALATORIE) Femeia care a nascut în calatorie si n-a purtat grija de cel nascut sa se supuna vinovatiei ucigasului. (52 Vasile cel Mare) CANONUL 34 Vasile cel Mare (POCAINTA PUBLICA SI POCAINTA ÎN TAINA) Pe femeile care au comis adulter si din evlavie au marturisit, sau vadite fiind în oarecare chip, parintii nostri au oprit de a le da la iveala în public, ca nu cumva vadindu-se, sa le oferim cauza spre moarte; dar au poruncit ca ele sa stea fara de împartasire pâna se va împlini timpul pocaintei. (48 ap.; 87, 93, 98 Trul.; 20 Ancira; 102 Cartag.; 21, 31, 35, 36, 46, 48, 58, 77, 80 Vasile cel Mare) CANONUL 35 Vasile cel Mare (PARASIREA BARBATULUI) Iar în privinta barbatului parasit de sotie trebuie a se tine seama de pricina parasirii, si de se va vadi ca s-a dus fara de motiv, el adica este vrednic de iertare, iar ea de pedeapsa, si lui i se va da iertare spre a se împartasi cu Biserica. (48 ap.; 87, 93, 98 Trul.; 20 Ancira; 102 Cartag.; 9, 21, 77 Vasile cel Mare) CANONUL 36 Vasile cel Mare (CASATORIA SOTIILOR OSTASILOR) Femeile ostasilor, care s-au maritat când lipseau barbatii lor, se supun aprecierii dupa aceeasi eonsideratie ca si cel care în urma absentei barbatilor nu au asteptat înapoierea lor. Totusi, în acest caz fapta are o oarecare iertare, deoarece exista mai multa banuiala de moarte. (93 Trul; 31, 46 Vasile cel Mare) CANONUL 37 Vasile cel Mare (DESFRÂNARE SI CASATORIE) Cel care s-a însurat dupa ce i s-a luat cea straina (cu care a vietuit ilegal), în privinta celei dintâi se va învinovati de adulter, iar pentru cea a doua neînvinovatit va fi. (87 Trul.; 21, 34, 38, 48, 58, 77 Vasile cel Mare) CANONUL 38 Vasile cel Mare (POCAINTA PENTRU) CASATORIE FARA ÎNGADUINTA PARINTILOR Fecioarele care fara voia tatalui au urmat barbatilor desfrâneaza, dar împacându-se cu parintii, se pare ca fapta ia vindecare, însa nu se vor primi la împartasire îndata, ci vor face epitimie trei ani. (22, 40, 42 Vasile cel Mare) CANONUL 39 Vasile cel Mare (FEMEIA ADULTERA) Ceea ce vietuieste împreuna cu adulterul adultera este tot timpul cât vietuieste cu acela. (48 ap.; 87, 93, 98 Trul.; 20 Ancira; 102 Cartag.; 21,34, 37, 58, 77 Vasile cel Mare) CANONUL 40 Vasile cel Mare (CASATORIA ROABELOR (SCLAVELOR)) Ceea ce fara învoirea stapânului (sau) s-a dat pe sine unui barbat a desfrânat; iar ceea ce în urma încheie casatorie pentru care i s-a dat voie, (aceasta) s-a maritat; deci cealalta este desfrânare, iar aceasta nunta; caci învoielile celor ce sunt sub stapânire nu au nici o tarie. (82 ap.; 4 sin. IV ec; 85 Trul; 3 Gang.; 82 Cartag.; 22, 38, 42, 53 Vasile cel Mare) CANONUL 41 Vasile cel Mare (CASATORIA VADUVELOR) Ceea ce în vaduvie este stapâna pe sine (se poate) casatori fara (sa fie) învinovatita, daca nu este nimeni care sa rupa casatoria, caci Apostolul zice: „Iar de va muri barbatul, sloboda este sa se marite cu cine voieste, numai ca întru Domnul" (I Cor. 7, 39). (17 ap.; 8 sin. I ec; 3, 87 Trul; 19 Ancira; 3, 7, Neocez.; 1 Laocl; 4, 12, 22, 30, 53, 87 Vasile cel Mare) CANONUL 42 Vasile cel Mare (CASATORIA CELOR FARA DREPTURI (CARE SE AFLA SUB STAPÂNIRE)) Casatoriile cele fara de învoire a stapânilor sunt desfrânari. Deci fiind înca în viata tatal, sau stapânul, cei ce vietuiesc laolalta sunt vinovati pâna când stapânii lor nu vor aproba casatoria, caci numai atunci primeste întarirea cea de nunta. (82 ap.; 4 sin. IV ec; 85 Trul.; 3 Gang.; 82 Cartag.; 22, 38, 40 Vasile cel Mare) CANONUL 43 Vasile cel Mare (LOVIREA (LOVITURA) UCIGATOARE) Cel ce a dat aproapelui lovitura de moarte ucigas este, ori de a început bataia, ori de s-a aparat. (65 ap.; 91 Trul.; 21, 22, 23 Ancira; 2, 8, 11, 13, 33, 52, 54, 57 Vasile cel Mare.; 5 Grig. Nyssa) CANONUL 44 Vasile cel Mare (OSÂNDA DIACONITEI PENTRU DESFRÂU) Diaconita care a desfrânat împreuna cu pagân nu este primita în comuniune, iar Ia Sfânta Jertfa se va primi în al saptelea an, fireste, de va vietui în curatie. Iar pagânul, apropiindu-se iar de sacrilegiu dupa ce a primit credinta, este ca unul care se întoarce la vomitatura. Asadar, noi nu mai lasam ca trupul diaconesei, sfintit fiind, sa fie în întrebuintare trupeasca. (25 ap.; 15 sin. IV ec; 4, 16, 21, 40 Trul; 27 Cartg; 32, 51, 70 Vasile cel Mare) CANONUL 45 Vasile cel Mare (CRESTINI NEVREDNICI DE HRISTOS) Daca cineva luând numele de crestin huleste pe Hristos, nu are nici un folos din numire. CANONUL 46 Vasile cel Mare (CASATORIA NEPRAVILNICA DIN GRESEALA) Ceea ce s-a maritat din nestiinta cu cel pe care 1-a parasit sotia pe un timp, apoi 1-a lasat, fiindca s-a întors la dânsul cea de mai înainte, a desfrânat, dar din nestiinta. Deci nu se va opri de la nunta; însa mai bine este daca ramâne asa. (93 Trul; 9, 31, 36 Vasile cel Mare) CANONUL 47 Vasile cel Mare (BOTEZUL UNOR ERETICI) Encratitii, si sacoforii, si apotactitii sunt supusi aceleiasi norme ca si novatienii; caci pentru acestia s-a emis canon, desi deosebit, iar în privinta acestora nu se spune nimic. Noi însa cu un cuvânt îi rebotezam pe acestia; iar daca la voi s-a oprit aceasta rebotezare, precum si la romani, pentru oarecare pricina, totusi norma noastra sa aiba tarie, fiindca eresul lor este odrasla a marcionitilor, celor ce se îngretoseaza de nunta, si se feresc de vin, si despre creatura lui Dumnezeu zic ca este spurcata. Nu-i primim pe ei Iâ Biserica, de nu se vor boteza cu botezul nostru. Ca sa nu zica ei ca „suntem botezati în numele Tatalui, si al Fiului, si al Sfântului Duh", ei, care socotesc pe Dumnezeu a fi facatorul relelor, întrecându-se cu Mar-cion si cu celelalte eresuri. Deci daca se primeste parerea aceasta, trebuie sa se adune mai multi episcopi, si asa sa se emita canonul, pentru ca atât cel ce procedeaza astfel sa fie fara primejdie, cât si cel ce raspunde sa fie vrednic de crezare în raspunsul sau la întrebarile despre ereticii acestia. (48 ap.; 87, 93, 98 Trul; 20 Ancira: 102 Cartag.; 9, 21, 31, 35, 36, 46, 77, 80 Vasile cel Mare) CANONUL 48 Vasile cel Mare (SOTIA PARASITA) Iar cea lasata de barbatul sau, dupa socotinta mea, trebuie sa ramâna asa. Caci a zis Domnul: „De va lasa cineva pe femeia sa, afara de cuvânt de desfrânare, o face sa fie adultera". Apoi, prin numirea ei de adultera a exclus-o pe dânsa de la împreunarea cu altul. Caci cum poate fi barbatul vinovat, ca pricinuitor de adulter, iar femeia, care s-a numit adultera de Domnul, sa fie nevinovata pentru împreunarea cu alt barbat. (48 ap.; 87, 93, 98 Trul.; 20 Ancira, 102 Cartag.; 9, 21, 31, 35, 36, 46, 77, 80 Vasile cel Mare CANONUL 49 Vasile cel Mare (SILNICIA. CEA CAREIA I SE FACE SILA NU ARE VINA) Stricarile cele facute prin deplina silire sa fie neînvinovatite. Deci si sclava, de se va silui de stapânul ei, nu se învinovateste. (11 Ancira; 2 Grig. Neocez.; 30 Vasile cel Mare) | |
| Vizualizări: 2403 | Descărcări: 0 | Comentarii: 4 | Rating: 2.0/1 | |
| Total comentarii : 2 | |||
| |||
