Bine aţi venit Гость!
CANDELA
Meniu site
Categoriile secţiunii
| BISERICILE SI MANASTIRILE DIN MOLDOVA [3] |
| DOCUMENTAR [1] |
| Femeia ortodoxa [34] |
| Teologie [16] |
| Canoanele Bisericii Ortodoxe [43] |
| Sarbatorile Bisericii Ortodoxe [44] |
| Predici [22] |
| Articole [47] |
| VIDEO [2] |
| Scrisori din strainatate [1] |
| Condoleantze [8] |
Calendar
 |
||
| Stil vechi | Miercuri | Stil nou |
| 1 Decembrie | 14 Decembrie | |
| Postul Crăciunului | ||
| Post aspru (pâine, apă, fructe uscate, seminţe) | ||
 Sfântul Prooroc Naum (VII î.H) , Cuviosul Filaret Milostivul (792), Sfântul Mucenic Anania Persul |
||
| Tot in aceasta zi | ||
| Evanghelia zilei | ||
| Apostolul zilei | ||
| Rugăciunea zilei | ||
| File din Pateric | ||
| Pilda zilei | ||
| Biblia într-un an | ||
Catalog de fişiere
| Principală » Fişiere » Canoanele Bisericii Ortodoxe |
CANOANELE Sfântului Atanasie cel Mare (†373)
| 19.04.2012, 13:01 | |
CANOANELE Sfântului Atanasie cel Mare (†373) CANONUL 1 Atanasie cel Mare (SCURGEREA SAMÂNTEI. CASATORIA SI FECIORIA) Toate fapturile lui Dumnezeu sunt bune si curate; fiindca Cuvântul lui Dumnezeu n-a facut nimic netrebnic si necurat; caci, dupa Apostol, „ai lui Hristos buna mireasma suntem între cei ce se mântuiesc" (II Cor. 2, 15). Dar fiindca sagetile diavolului sunt diferite si de multe feluri, si pe cei mai curati la minte se nevoieste a-i tulbura, si opreste pe frati de la straduintele obisnuite, semanând pe ascuns în ei gânduri necurate si spurcate, vino, ca pe scurt sa alungam amagirile diavolului, prin harul Mântuitorului nostru, si sa întarim mintea celor mai simpli. „Toate sunt curate celor curati, iar celor necurati si constiinta si toate le sunt spurcate" (Tit 1, 15). Dar ma minunez de viclesugul diavolului, caci, fiind el stricaciune si pieire, stârneste gânduri la aparenta curate; iar ceea ce se face este mai curând cursa ori ispitire, caci, precum am zis mai înainte, pentru ca sa retina pe cei straduitori de la zelul obisnuit si mântuitor si pentru ca sa se para ca a învins în aceasta privinta, întrebuinteaza astfel de momeli, care nu aduc nici un folos pentru viata, ci provoaca întrebari si flecarii, care trebuiesc înlaturate. Caci spune-mi mie, iubite si preacu-cernice, ce pacat sau necuratie are o scurgere fireasca. Aceasta ar fi tot asa ca si cum cineva ar voi sa aduca învinuire pentru secretia ce se elimina prin nari si pentru scuipatul ce se elimina prin gura; dar avem sa spunem înca mai multe si despre curgerile din pântece, care sunt necesare celui viu pentru viata. Si apoi daca credem ca omul este faptura mâinilor lui Dumnezeu, dupa dumnezeiestile Scripturi, cum se putea face din puterea curata un lucru spurcat? „Daca suntem neam al lui Dumnezeu", dupa Faptele dumnezeiesti ale Apostolilor (17, 28-29), „apoi nimic necurat nu avem în noi"; fiindca numai atunci ne spurcam când faptuim pacatul cel prea puturos. Iar când se întâmpla vreo scurgere fireasca involuntara, atunci necesitatea fîrei, precum am spus, pe lânga celelalte o suferim si pe aceasta. însa fiindca cei ce voiesc sa graiasca împotriva celor ce se numesc dreptesau, mai bine zis, celor facute de Dumnezeu se refera si la cuvântul evanghelic, dupa care „nu cele ce intra spurca pe om, ci cele care ies", trebuie sa se mustre si aceasta nesocotinta a lor, ca nu o voi numi întrebare. Fiindca, înainte de toate, nefiind întariti, în nestiinta lor, vatama Scripturile. Iar cuvântul divin este asa: Fiindca iarasi unii au asemenea îndoiala asupra mâncarilor, însusi Domnul, dezlegând nestiinta lor, adica dând în vileag eroarea lor, zice: „Nu cele ce intra spuca pe om, ci cele ce ies; apoi adauga: si de unde ies? Si raspunde: din inima; caci se stie ca acolo sunt vistieriile rele ale gândurilor spurcate si ale celorlalte pacate. Iar Apostolul, învatând mai pe scurt despre aceasta, zice: „Mâncarea nu ne va pune pe noi înaintea lui Dumnezeu" (I Cor. 8, 18). Si de ar zice cineva acum deslusit ca scurgerea fireasca nu ne va duce spre pacat, se poate ca si doctorii, ca macar de la cei din afara sa se rusineze, în privinta aceasta vor raspunde ca celui ce traieste i s-au dat oarecari iesiri indispensabile, spre a elimina prisosinta scurgerilor care hranesc fiecare madular din noi, precum cele de prisos ale capului sunt perii si mucoasele cele ce se elimina din cap, si ale pântecelui ce se leapada; deci cele de prisos ale ca-nulelor de samânta este aceea. Asadar, ce fel de pacat este în fata lui Dumnezeu, o batrânule preaiubitor de Dumnezeu, când însusi Stapânul cel ce a plasmuit vietatea a voit si a facut aceste madulare, ca sa aiba acest fel de iesiri? Dar, fiindca trebuie a preîntâmpina împotrivirile celor rai (caci ar zice: Deci, dar nu este pacat nici adevarata întrebuintare, daca orgAnele s-au plasmuit de Atoatecreatorul), în privinta aceasta îi vom aduce în tacere prin întrebari, zicând: „Despre care întrebuintare vorbesti? Despre cea dupa Lege, pe care a îngaduit-o Dumnezeu zicând: «Cresteti si va înmultiti si umpleti pamântul» (Fac. 1, 28), pe care Apostolul o scoate la iveala zicând: «Cinstita este nunta si patul nespurcat» (Evr. 13, 4), sau despre cea obisnuita, dar care se savârseste pe ascuns si cu desfrânare?" Fiindca si între celelalte, care se întâmpla în viata, gasim ca se fac în deosebite feluri: precum a ucide nu este îngaduit, dar în razboi a desfiinta pe vrajmas este si legiuit si vrednic de lauda. Astfel ca, într-adevar, chiar de cinste mai mare se învrednicesc cei ce s-au distins în razboi si acestora li se ridica monumente, care vestesc faptele lor curajoase; astfel, acelasi lucru în unele împrejurari si la anumita vreme nu este îngaduit, iar în alte împrejurari si la vreme potrivita se îngaduie si se iarta. Deci aceeasi concluzie are valoare si în privinta împreunarii. Fericit este cel ce în tinerete, având jug liber, a întrebuintat firea spre nastere de copii (Ieremia 3, 27), iar daca a întrebuintat-o spre destrabalari, desfrâ-nari si adulter, va primi pedeapsa cea aratata de Apostol. Caci, doua fiind caile în viata pentru acestia, una mai moderata si potrivita vietii, vorbesc (adica) de a nuntii, iar cealalta cea îngereasca si de neîntrecut, a fecioriei, daca cineva ar alege pe cea lumeasca, adica nunta, nu se va învinui, dar nu va primi atâtea haruri; însa va primi, fiindca si el a rodit treizeci; iar daca cineva ar îmbratisa pe cea curata si mai presus de lume, desi calea aceasta este mai aspra decât cea dintâi si mai cu Anciravoie de îndeplinit, însa are haruri mai minunate, caci a odraslit rodul cel desavârsit însutit. Drept aceea, necuratele si viclenele lor întrebari au avut dezlegari specifice si au fost dezlegate din vechime de dumnezeiestile Scripturi. Deci, o parinte, sprijineste turmele cele de sub tine, îndcmnându-le din cele apos-tolesti, mângâindu-Ie din cele evanghelicesti, sfatuindu-le din psalmi. Zicând: „viaza-ma dupa cuvântul tau" (Ps. 118, 17); iar cuvântul lui este a-i sluji din inima curata; caci, stiind aceasta, însusi proorocul, ca om pe sinesi talmacindu-se, zice: „Inima curata zideste întru mine, Dumnezeule, ca sa nu ma tulbure gânduri spurcate" (Ps. 50, 11). Si iarasi David: „Si cu Duh stapânitor ma întareste" (Ps. 50, 14), ca, daca ma vor si tulbura cândva gândurile, sa ma întareasca oarecare putere de la tine, fiindu-mi ca o temelie. Deci însuti acestea si cele ca acestea sfatuind, zic catre cei ce târziu se pleaca adevarului: „învata-voi pe cei fara de lege caile Tale" (Ps. 50, 14), si nadajduind în Domnul ca îi vei convinge sa se îndeparteze de o rautate ca aceasta, cânta: „Si cei necredinciosi la Tine se vor întoarce" (Ps. 50, 15). Fie deci ca cei ce întreaba cu rautate sa înceteze de o zadarnica osteneala ca aceasta; iar cei ce din cauza dreptei cinstiri sunt cu îndoiala sa se întareasca cu Duh stapânitor. Iar câti cu încredintare cunoasteti adevarul, pastrati-1 nevatamat si neclatit, în Iisus Hristos Domnul nostru, cu carele Tatalui se cuvine slava si stapânire, împreuna cu Sfântul Duh, în vecii vecilor, Amin. (5, 51 ap.; 4, 13 TruL; 4 Dion. Alex.; 12 Tini. Alex.) (Mat. 19, 29; Mc. 10, 20-30; I Cor. 7, 1, 32-36). CANONUL 2 Atanasie cel Mare (CANONUL CARTILOR SFINTEI SCRIPTURI) Dar fiindca despre eretici am pomenit ca despre morti, iar despre noi ca unii care avem spre mântuire dumnezeiestile Scripturi, si ma tem ca nu cumva, precum a scris Pavel corintenilor (II Cor. 11,3), unii dintre cei curati, din simplitate si din curatenie, sa fie sedusi de viclenia oamenilor, si astfel sa înceapa a se folosi de carti straine, ce se zic apocrife, amagin-du-se prin identitatea de numire a cartilor adevarate, — va rog sa aveti rabdare, daca va scriu si eu pomenind despre cele ce le cunoasteti, pentru nevoia si folosul Bisericii. Si voind a pomeni despre acestea, ma voi folosi spre întarirea îndraznelii mele de pilda evanghelistului Luca, zicând si el: „De vreme ce unii s-au apucat sa alcatuiasca lorusi cele ce se zic apocrife si a le amesteca cu Scriptura de Dumnezeu insuflata, despre care ne-am încredintat deplin, precum au predanisit Parintilor cei ce din început le-au vazut si au fost slujitori ai Cuvântului, mi s-a parut si mie, îndemnat fiind de adevaratii frati, si învatându-ma dintru început care sa se socoteasca carti canonice si predanisite, si a fi carti dumnezeiesti, ca fiecare, de s-a amagit, sa osândeasca pe cei ce l-au amagit, iar de a ramas curat, sa se bucure, iarasi aducându-si aminte. Deci toate cartile Vechiului Testament sunt la numar 22. Caci atâtea s-au predanisit a fi, precum am auzit si literele la evrei, iar pe rând si dupa numire fiecare este astfel: întâi Facerea, apoi Iesirea, apoi Leviticul, si dupa aceea Numerii; si apoi A Doua Lege; iar dupa acestea este Isus a lui Navi, si Judecatorii; si dupa aceasta Rut; si iarasi apoi patru carti ale împaratilor; si dintre acestea cea dintâi si a doua se numara într-o carte; iar a treia si a patra asemenea se numara într-una; iar dupa acestea, întâia si a doua a Paralipomenelor, asemenea o carte se numara; apoi Ezdra întâi si a doua, asemenea într-una; iar dupa acestea Cartea Psalmilor, si apoi Pildele, apoi Eccle-siastul si Cântarea Cântarilor; dupa acestea este si Iov; si apoi Proorocii, cei 12, într-o carte se numara; apoi Isaia, Ieremia, si cu dânsul Baruh, Plângerile si Epistola, si cu dânsii Iezechiel si Daniel. Pâna la acestea stau ale Testamentului Vechi. Si pe ale celui Nou nu stam la îndoiala a le spune; si acestea sunt urmatoarele: patru Evanghelii, a Iui Matei, a lui Mar-cu, a lui Luca si a Iui Ioan; apoi, dupa acestea, Faptele Apostolilor si sapte epistole ale Apostolilor numite catolicesti; astfel, una a lui Iacob, doua ale lui Petru, apoi trei ale lui Ioan, si dupa acestea una a lui Iuda; dupa acestea sunt patrusprezece ale Apostolului Pavel, care pe rând sunt scrise astfel: întâi catre romani, apoi doua catre corinteni, si dupa acestea catre galateni, si apoi catre efeseni, apoi catre filipeni, si catre coloseni, si doua catre tesaloniceni si cea catre evrei; si apoi doua catre Timotei, iar catre Tit una si cea din urma catre Filimon una; si apoi Apocalipsa Iui Ioan. Acestea sunt izvoarele mântuirii, ca cel ce se înseteaza sa se sature de cuvintele dintr-însele, în acestea singure se binevesteste învatatura dreptei cinstiri; la acestea nimeni sa nu mai adauge, nici sa scoata ceva dintru acestea, si pentru acestea dojeneste Domnul pe saduchei, zicând: „Va rataciti nestiind Scripturile, nici puterea lor" (Mt. 22, 29); iar pe iudei îi sfatuia: „Cercetati Scripturile, ca acestea sunt care marturisesc despre Mine" (In. 5, 39); dar pentru mai deplina exactitate este necesar sa adaug si aceea cum ca sunt si alte carti afara de acestea, dar care nu sunt în canon, rânduite fiind însa de Parinti a se citi de catre cei ce se convertesc de curând si vor sa învete cuvântul dreptei cinstiri: întelepciunea lui Solomon, întelepciunea lui Sirah si Estera, si Iudit, si Tobit, si învatatura ce se zice a Apostolilor, si Pastorul. Sa stiti însa, iubitilor, ca nici între cele canonisite, si nici între cele ce se citesc, nicaieri nu se aminteste de cele apocrife; ci acestea sunt nascociri ale ereticilor, care scriu ca le voiesc pe ele, si le acorda si le adauga lor vechime de ani, considerându-le a fi vechi, ca sa aiba pretext a seduce prin aceasta pe cei nevinovati. (60, 85 ap.; 60 Laod.; 24 Cartag.; Grig. Teologul si Amfilohie despre cartile Sfintei Scripturi) CANONUL 3 Atanasie cel Mare (PRIMIREA ERETICILOR ÎN BISERICA) Tu scrii precum se cuvine fiului iubitor catre tatal, deci si eu, apropiin-du-te prin scrisoare, Rufiniene, te îmbratisez, ca pe cel ce-mi esti mai presus de toti dorit. Dar si eu, putând sa-ti scriu ca unui fiu si la început si la mijloc si la sfârsit, am luat aminte ca nu din scrisori sa se cunoasca comuniunea si marturia; caci tu-mi esti epistola dupa cea scrisa, cunoscuta si citita în inima. Deci crede ca asa ma aflu, crede într-adevar, te îndemn, si te rog sa-mi scrii; caci nu putin, ci mult ma înveselesc facând aceasta. Si fiindca cu iubire si bisericeste (caci aceasta iarasi se cuvine cucerniciei tale) ai intrebat în privinta celor ce cu forta au fost târâti, dar nu s-au stricat, în credinta cea rea, si ai voit ca sa-ti scriu cele hotarâte în privinta lor în sinoade si pretutindeni, sa stii, stapâne al meu preadorit, ca la început, dupa ce a încetat violenta ce se facea, s-a tinut sinod, fiind de fata episcopi din partile dinafara; dar s-a tinut sinod si la împreuna slujitorii cei ce locuiesc în Elada, tot asa cu nimic mai putin Ia cei din Spania si Galia, si s-a hotarât ceea ce aici si pretutindeni s-a lucrat, ca celor ce au cazut si au aparat nelegiuirea pocaindu-se sa li se dea iertare, dar sa nu li se dea lor loc în cler; iar celor ce nu si-au însusit nelegiuirea, ci s-au târât de sila si prin forta, s-a hotarât nu numai sa li se dea iertare, ci sa aiba si loc în cler, mai ales ca au adus aparare vrednica de crezamânt, si s-a parut ca aceasta s-a facut cu oarecare iscusinta; deci au dovedit ca nu s-au convertit la nelegiuire. Dar, ca sa nu se puna oarecare nelegiuit sa strice bisericile, au preferat sa accepte calea violentei si sa poarte greutatea decât sa se piarda popoarele. Si zicând ei aceasta, ni s-a parut ca ne spun în chip demn de crezut si cu scopul ca sa se si dezvinovateasca ca Aron, fratele lui Moise, în pustiu a acceptat pacatuirea poporului, si astfel sa se justifice, ca nu cumva întorcându-se poporul în Egipt, sa ramâna în idolatrie. Dar se si parea a fi probabil ca, daca ar fi ramas în pustie, puteau sa se retina de la nelegiuire, iar mergând în Egipt, s-ar fi întetit nelegiuirea în ei; din cauza aceasta li s-a admis acestora sa fie în cler; iar celor care au fost amagiti si au suferit violente sa Ii se dea iertare. Acestea le fac cunoscut si evlaviei tale, nadajduind ca si cucernicia ta va primi cele hotarâte si nu va osândi slabiciunea celor ce s-au învoit astfel. Binevoieste dar a citi acestea preotimii si poporului supus tie, ca, cunoscându-le si ei, sa nu te învinuiasca pentru aceasta atitudine a ta fata de unii ca acestia; caci nu se cuvine sa-ti scriu, daca si cucernicia ta poate sa le expuna conceptia noastra în privinta acestora, si sa plineasca toate ce lipsesc. Lauda fie Domnului, care te-a desavârsit în tot cuvântul si în toata cunostinta. Deci cei ce se caiesc cu adevarat sa anatematiseasca în special credinta cea desarta a lui Eudoxiu si Euzoriu; deoarece ei, hulind pe Fiul lui Dumnezeu a fi creatura, s-au înscris drept aparatori ai eresului arian; si sa marturiseasca credinta marturisita de Parintii de la Niceea, si sa nu prefere nici un alt sinod fata de acesta. Saluta fratimea cea de pe lânga tine, iar cea de pe lânga mine te saluta în Domnul. (62 ap.; 10 sin.Iec; 1, 3, 5, 8 Ancira; 10, 14 Petru Alex.; 2 Tim. Alex.) | |
| Vizualizări: 743 | Descărcări: 0 | Comentarii: 1 | Rating: 0.0/0 | |
| Total comentarii : 1 | ||
| ||
