 "Nu
este cu putinţă să zidească cineva casa de sus în jos, ci de la temelie
în sus". I-au zis lui: "Ce este cuvântul acesta?" Le-a zis lor:
"Temelia, aproapele este, ca să-l câştig şi să-l folosesc întâi. Că de
el sunt atârnate toate poruncile lui Hristos". (Pateric)
"Vreau
să vă povestesc un caz. Un tânăr oarecare a simpatizat o tânără, care
trăia duhovniceşte. Şi pentru ca să-l simpatizeze şi ea, încerca şi el
să trăiască duhovniceşte, să meargă la biserică, etc. În cele din urmă
s-au căsătorit. Însă, după câţiva ani, bărbatul acesta şi-a început din
nou viaţa sa lumească de mai înainte. Deşi avea copii mari – un băiat
la facultate şi două fete, una la liceu şi cealaltă la gimnaziu -el
continua să trăiască o viaţă destrăbălată. Avea o întreprindere mare şi
câştiga mulţi bani, dar cei mai mulţi îi cheltuia cu viaţa sa
desfrânată. Sărmana lui soţie ţinea casa prin economiile ce le făcea şi
copiii cu sfaturile ei. Nu-l clevetea pe tatăl copiilor,
pentru ca ei să nu se îngreţoşeze de el şi astfel să se rănească
sufleteşte, dar şi pentru a nu fi atraşi şi ei de o astfel de viaţă,
noaptea târziu, atunci când acesta se întorcea acasă, soţia lui uşor îl
putea justifica în faţa copiilor, spunându-le că are treburi,
dar la amiază când mergea acasă cu câte o prietenă, ce putea să le mai
spună? Dar ce făcea acest om fără frică de Dumnezeu? Cu toate că nu
merită să fie numit om, pentru că nu avea deloc omenie. Îi telefona
femeii sale să-i pregătească mâncarea ce o prefera şi venea la amiază,
la masă cu una din prietenele lui. Sărmana mamă, îi primea cu bunătate,
pentru a nu intra la gânduri copiii ei. |
Sfântul Prooroc Naum (VII î.H)
, Cuviosul Filaret Milostivul (792)
Trăim
o vreme a războiului: între culturi, între valori, între credinţe.
Trăim o vreme a războiului: nevăzut, nedeclarat şi, cu toate acestea,
prezent. Trăim, iarăşi, în plină contradicţie: pare că, pe
măsură ce ne străduim să unim într-o singură „Odă a Bucuriei” culturi,
valori şi credinţe, în curgerea tăcută a vieţii lor, dincolo de parada
unionistă de la suprafaţă, acestea îşi înteţesc diferenţele. Şi cum ar
putea fi altfel, din moment ce primul lucru pe care îl dăm la o parte
când începem o discuţie este tocmai adevărul? În dezbaterea
publică, mai ales, dar şi în societate, politică şi chiar filosofie,
suntem îndemnaţi să punem adevărul la o parte pentru a ne putea,
chipurile, înţelege; pentru a nu accentua diferenţele; pentru a nu
supăra pe nimeni, pentru… pentru… pentru… De aici, noua
corectitudine politică – neo-limba minciunii; de aici, această
societate multiculturală europeană, în care orice cultură poate intra –
cu condiţia de a nu intra cu adevărat. Ea nu se poate construi decât pe
permanenta excludere a adevărului din sânul ei: pentru că simpla adiere
a acestuia ar duce la prăbuşirea principiului ei de funcţionare –
minciuna.
"Nu
este cu putinţă să zidească cineva casa de sus în jos, ci de la temelie
în sus". I-au zis lui: "Ce este cuvântul acesta?" Le-a zis lor:
"Temelia, aproapele este, ca să-l câştig şi să-l folosesc întâi. Că de
el sunt atârnate toate poruncile lui Hristos". (Pateric)
