Financial Times:„Lupta pentru putere care a
provocat turbulenţe politice în România s-a intensificat miercuri, după
ce guvernul de coaliţie al premierului Victor Ponta a făcut paşi spre o
posibilă suspendare a preşedintelui Traian Băsescu'", scrie FT.
„Disputa
politică dintre cei doi lideri români stârneşte preocupări în legătură
cu situaţia statului de drept într-o ţară care a aderat la Uniunea
Europeană în 2007. De asemenea, situaţia politică exercită presiuni
asupra leului, pe fondul preocupărilor că reformele economice ar putea
fi afectate", semnalează „Financial Times". Victor Ponta, alături de
alianţa de stânga USL, „a încercat să-şi consolideze puterea, ignorând
apelurile la demisie, pe fondul acuzaţiilor că ar fi plagiat teza de
doctorat", mai notează FTi.
BBC : „Preşedintele român
Traian Băsescu riscă suspendarea", după ce coaliţia aflată la guvernare a
demarat miercuri procedurile de suspendare. BBC notează că „Ponta
însuşi se confruntă cu presiunea de a demisiona din funcţia de premier
din cauza acuzaţiilor de plagiat".
The Guardian: „O criză
politică riscă să izbucnească în România, după ce Parlamentul a iniţiat
demersurile pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, acuzat că
ar fi încalcat Constituaţia".
Frankfurter Allgemeine Zeitung: vorbeşte despre o adevărată
demolare a statului de drept. Ziariştii evocă violarea făţişă a
sentinţelor Curţii Constituţionale şi „tot mai accentuata orientare a
României spre Ucraina şi Belarus". Cotidianul afirmă că "schimbările
dramatice de la Bucureşti sunt o lovitură de stat a majorităţii
parlamentare în interesul unei clase politice profund corupte şi
ameninţate de urmărirea penală".
Deutsche Welle: preşedintele Comisiei pentru Afaceri
Europene al Parlamentului german, Gunter Kirchbaum, critică dur
conducerea USL, pe care o acuză că vrea să introducă în România o
democraţie dirijată şi defectă. Politicianul german se angajează să
informerze personal forurile europene despre derapajul coaliţiei
româneşti şi a calificat situaţia din România mai gravă decât cea din
Ungaria.
Wirtschaftsblatt: „În România, Victor Ponta nu se joacă doar cu focul", scrie publicaţia austriacă .
Le Parisien: „Îngrijorare în România după ofensiva majorităţii de la putere".
Le Monde scrie
despre războiul deschis dintre noua coaliţie la putere, de stânga, şi
preşedintele de centru dreapta, Traian Băsescu, o ofensivă calificată
drept „lovitură de stat", de opoziţie, precizează publicaţia.
|