INTERVENŢIA Arhiepiscopului Silvano M. Tomasi,
Observator permanent al Sfântului Scaun, la Oficiul Naţiunilor Unite şi instituţiilor internaţionale în Geneva

Geneva
Marţi, douăzeci şi şase-06-2012

Domnule Preşedinte,

Protecţia rămâne o preocupare urgentă. Cu 42,5 milioane de persoane forţate să îşi părăsească locuinţele sau să trăiască în exil pentru temerea de persecuţie sau de încălcare a drepturilor lor fundamentale ale omului, şi, în multe cazuri, înainte de o ostilitate care pune în pericol viaţa lor de la din cauza convingerilor religioase, comunitatea internaţională este chemată să dezvolte răspunsuri creative adecvate pentru circumstanţele actuale. Din păcate, sarcina se face mult mai dificil de faptul că, în plus faţă de conflict armat tradiţional, migraţia forţată este agravată de schimbările climatice, penuria de alimente, dezastre naturale şi situaţii complexe, creat de dictatori militari şi rebeli din regiunile separatiste . Mai mult, voinţa politică de a ajuta este slăbită de criza economică şi interne, care fac publicul mai puţin generoasă în oferirea de azil şi care limitează mai degrabă decât extinde, numărul de ţări care doresc să-l acorde. Sessantun'anni în urmă, Convenţia din 1951 privind statutul refugiaţilor a fost un important pas înainte, acum, însă, prezintă unele limitări în abordarea nevoilor de o lume din ce în ce conectat, globalizate şi mai complexe. În conformitate cu înţelegerea actuală a termenului "refugiat", mulţi oameni sunt excluse de la care beneficiază de protecţie adecvată ar trebui să fie oferite pentru a le în virtutea drepturilor omului şi, de asemenea, a dreptului internaţional privind drepturile omului, şi prin virtutea de solidaritatea noastră responsabilitate colectivă .

De protecţie a acestor grupuri vulnerabile - refugiaţi, solicitanţi de azil, a persoanelor strămutate, migranţii lăsat să se şi alte persoane forţate să se mute pentru a supravietui - este imperativ ca apelurile internaţionale pentru o abordare pozitivă a asistenţei umanitare şi instituţionalizat. Demnitatea înnăscută a fiecărei persoane necesită un răspuns, mai ales în situaţii de suferinţă şi de dezrădăcinare. Aşa cum Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea cu câteva zile în urmă, cu ocazia Zilei Mondiale a Refugiatului: "Sper că drepturile lor sunt respectate" ( Angelus, duminică şaptesprezece-6-2012 ).

Comunitatea internaţională poate adopta o abordare categoric la criza de migraţie forţată, indiferent de statutul persoanelor implicate. Preocupare majoră a statelor şi principalele părţi interesate trebuie să fie de a proteja şi promova drepturile fundamentale ale omului ale celor care au scos cu forta din situaţiile lor normale în locurile de origine. Asistenţă umanitară, fără luarea în considerare a statutului de persoană, trebuie să fie proiectat pentru a satisface nevoile imediate şi pe termen lung, planul de soluţii care să conducă la o viaţă normală.

Abordarea categoric de asistenţă umanitară, este important să se asigure că fiecare persoană poate fi recunoscută şi ajutat. De fapt, este necesar să se ofere protecţie şi asistenţă a persoanei fizice ca o cerere de drepturile sale umane şi, mai important, în virtutea lui demnităţii umane inalienabile. Un pas util pentru a obţine protecţie pentru toţi cei care caută refugiu este de a face obligaţiile legale universale ale statelor în ceea ce priveşte protecţia şi asistenţa persoanelor intern deplasate.

Un alt beneficiu de care nu categoric constă într-o oportunitate pentru o reinstalare mai durabile şi mai cuprinzătoare, mai rapid în a determina punerea sa în aplicare. În acelaşi timp, unitatea familiei continuă să fie o resursă importantă, şi chiar necesar, pentru a face orice cu adevărat eficientă soluţie pe termen lung. Educaţia este, de asemenea, o resursă cheie pentru protecţie. Trebuie să fie oferite la ambele baieti pentru fete, în scopul de a le oferi instrumente pentru a reuşi şi de a evita care se încadrează victima a traficului de fiinţe umane, abuz şi alte atrocităţi similare. Aceste politici de protecţie internaţională ar trebui să continue să fie inclusive şi să nu fie discriminatorii cu privire la varsta, sex, religie sau rasă.

În cele din urmă, în timp ce deosebirile între categoriile de oameni se deplasează mai mult şi mai neclară, cadrul de reglementare existent poate fi interpretat cu îngrijorare reală pentru drepturile omului, ale tuturor şi a întărit sentimentul de solidaritate umană. În scopul de a remedia decalajul în materie de protecţie, în acest timp, atunci când condiţiile politice şi economice nu par favorabile noile standarde internaţionale, interpretările cele mai generoase ar trebui să găsească un consens larg, politicile naţionale şi regionale ar trebui să primească mai mult sprijin şi ar trebui să dezvolte cooperarea practică între instituţiile existente care grija strămutate. Desigur, cea mai bună soluţie este, în primul loc în inimile dispuse la pace şi determinarea politică de a lucra pentru a preveni conflictele.

Sistemul de protecţie are nevoie de o atenţie mai mare a politicilor. Ţările implicate trebuie să fie ajutat pentru a îmbunătăţi capacitatea lor de a proteja, şi trebuie să fie pus în aplicare măsuri pentru a interzice şi pentru a facilita eliminarea, şi a programelor de siguranţă referitoare la imigraţie nu trebuie să împiedice pe cei care solicită azil în bună-credinţă şi cu oamenii încercarea de a supravieţui, pentru a obţine protecţie teritorială.

Domnule Preşedinte,

Oamenii care fug de la casele lor, face acest lucru de frica si disperare. Dar, mai important, decizia lor este un act de credinţă şi speranţa că solidaritatea familiei umane, precum şi acţiunile comunităţii internaţionale să continue să dea mărturie şi de a oferi compasiune şi de sprijinul pe care le va permite să se bucure în continuare de drepturile omului şi duce o viaţă normală.

Observator permanent al Sfântului Scaun, la Oficiul Naţiunilor Unite şi instituţiilor internaţionale în Geneva

Geneva
Marţi, douăzeci şi şase-06-2012

Domnule Preşedinte,

Protecţia rămâne o preocupare urgentă. Cu 42,5 milioane de persoane forţate să îşi părăsească locuinţele sau să trăiască în exil pentru temerea de persecuţie sau de încălcare a drepturilor lor fundamentale ale omului, şi, în multe cazuri, înainte de o ostilitate care pune în pericol viaţa lor de la din cauza convingerilor religioase, comunitatea internaţională este chemată să dezvolte răspunsuri creative adecvate pentru circumstanţele actuale. Din păcate, sarcina se face mult mai dificil de faptul că, în plus faţă de conflict armat tradiţional, migraţia forţată este agravată de schimbările climatice, penuria de alimente, dezastre naturale şi situaţii complexe, creat de dictatori militari şi rebeli din regiunile separatiste . Mai mult, voinţa politică de a ajuta este slăbită de criza economică şi interne, care fac publicul mai puţin generoasă în oferirea de azil şi care limitează mai degrabă decât extinde, numărul de ţări care doresc să-l acorde. Sessantun'anni în urmă, Convenţia din 1951 privind statutul refugiaţilor a fost un important pas înainte, acum, însă, prezintă unele limitări în abordarea nevoilor de o lume din ce în ce conectat, globalizate şi mai complexe. În conformitate cu înţelegerea actuală a termenului "refugiat", mulţi oameni sunt excluse de la care beneficiază de protecţie adecvată ar trebui să fie oferite pentru a le în virtutea drepturilor omului şi, de asemenea, a dreptului internaţional privind drepturile omului, şi prin virtutea de solidaritatea noastră responsabilitate colectivă .

De protecţie a acestor grupuri vulnerabile - refugiaţi, solicitanţi de azil, a persoanelor strămutate, migranţii lăsat să se şi alte persoane forţate să se mute pentru a supravietui - este imperativ ca apelurile internaţionale pentru o abordare pozitivă a asistenţei umanitare şi instituţionalizat. Demnitatea înnăscută a fiecărei persoane necesită un răspuns, mai ales în situaţii de suferinţă şi de dezrădăcinare. Aşa cum Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea cu câteva zile în urmă, cu ocazia Zilei Mondiale a Refugiatului: "Sper că drepturile lor sunt respectate" ( Angelus, duminică şaptesprezece-6-2012 ).

Comunitatea internaţională poate adopta o abordare categoric la criza de migraţie forţată, indiferent de statutul persoanelor implicate. Preocupare majoră a statelor şi principalele părţi interesate trebuie să fie de a proteja şi promova drepturile fundamentale ale omului ale celor care au scos cu forta din situaţiile lor normale în locurile de origine. Asistenţă umanitară, fără luarea în considerare a statutului de persoană, trebuie să fie proiectat pentru a satisface nevoile imediate şi pe termen lung, planul de soluţii care să conducă la o viaţă normală.

Abordarea categoric de asistenţă umanitară, este important să se asigure că fiecare persoană poate fi recunoscută şi ajutat. De fapt, este necesar să se ofere protecţie şi asistenţă a persoanei fizice ca o cerere de drepturile sale umane şi, mai important, în virtutea lui demnităţii umane inalienabile. Un pas util pentru a obţine protecţie pentru toţi cei care caută refugiu este de a face obligaţiile legale universale ale statelor în ceea ce priveşte protecţia şi asistenţa persoanelor intern deplasate.

Un alt beneficiu de care nu categoric constă într-o oportunitate pentru o reinstalare mai durabile şi mai cuprinzătoare, mai rapid în a determina punerea sa în aplicare. În acelaşi timp, unitatea familiei continuă să fie o resursă importantă, şi chiar necesar, pentru a face orice cu adevărat eficientă soluţie pe termen lung. Educaţia este, de asemenea, o resursă cheie pentru protecţie. Trebuie să fie oferite la ambele baieti pentru fete, în scopul de a le oferi instrumente pentru a reuşi şi de a evita care se încadrează victima a traficului de fiinţe umane, abuz şi alte atrocităţi similare. Aceste politici de protecţie internaţională ar trebui să continue să fie inclusive şi să nu fie discriminatorii cu privire la varsta, sex, religie sau rasă.

În cele din urmă, în timp ce deosebirile între categoriile de oameni se deplasează mai mult şi mai neclară, cadrul de reglementare existent poate fi interpretat cu îngrijorare reală pentru drepturile omului, ale tuturor şi a întărit sentimentul de solidaritate umană. În scopul de a remedia decalajul în materie de protecţie, în acest timp, atunci când condiţiile politice şi economice nu par favorabile noile standarde internaţionale, interpretările cele mai generoase ar trebui să găsească un consens larg, politicile naţionale şi regionale ar trebui să primească mai mult sprijin şi ar trebui să dezvolte cooperarea practică între instituţiile existente care grija strămutate. Desigur, cea mai bună soluţie este, în primul loc în inimile dispuse la pace şi determinarea politică de a lucra pentru a preveni conflictele.

Sistemul de protecţie are nevoie de o atenţie mai mare a politicilor. Ţările implicate trebuie să fie ajutat pentru a îmbunătăţi capacitatea lor de a proteja, şi trebuie să fie pus în aplicare măsuri pentru a interzice şi pentru a facilita eliminarea, şi a programelor de siguranţă referitoare la imigraţie nu trebuie să împiedice pe cei care solicită azil în bună-credinţă şi cu oamenii încercarea de a supravieţui, pentru a obţine protecţie teritorială.

Domnule Preşedinte,

Oamenii care fug de la casele lor, face acest lucru de frica si disperare. Dar, mai important, decizia lor este un act de credinţă şi speranţa că solidaritatea familiei umane, precum şi acţiunile comunităţii internaţionale să continue să dea mărturie şi de a oferi compasiune şi de sprijinul pe care le va permite să se bucure în continuare de drepturile omului şi duce o viaţă normală.