Schimb de carte ortodoxă la Chişinău
 March 12th, 2012  admin
Biblioteca
„Alba Iulia” din capitală a găzduit un eveniment inedit şi necesar –
„Schimbul de carte ortodoxă, ediţia de primăvară”, care a reunit mai
mulţi tineri, teologi şi oameni de cultură. Evenimentul a avut ca
subiect „literatura de după gratii”, vorbindu-se despre creştinii
ortodocşi care au avut de suferit în timpul prigoanei comuniste din
România. Astfel, mai mulţi tineri au prezentat cărţi care prezentau
viaţa unor personalităţi precum Petre Ţuţea, Elizabeta Rizea, Radu Gyr,
Mitropolitul Bartolomeu Anania şi Nicolae Steindhardt.
Cu
comentarii versate asupra titlurilor de carte prezentate au venit
slujitorii Bisericii prezenţi la eveniment, precum Arhim. Augustin
(Zaboroşciuc) şi Pr. Severian Gheras, care au felicitat organizatorii
pentru acest prim eveniment de acest fel din ţara noastră,
exprimându-şi speranţa că o nouă ediţie va avea loc cât de curând,
transformându-se într-o scenă deschisă a promovării valorilor şi
personalităţilor ortodoxe. La întrunire a
fost invitată şi dna Moni Stănilă, jurnalist religios din România, care
s-a referit la principalele titluri de cărţi teologice şi duhovniceşti
tipărite în ultimul an.
Au
fost prezentate următoarele titluri de cărţi: ”Elizabeta Rizea, viteaza
din Nucşoara”. ”Deţinutul profet” de Ioan Ianolide;” ”322 de vorbe…” de
Petre Ţuţea; ”Din temniţe spre sinaxare”; ”Amintiri din mlaştina
disperării” de Dumitru Bordeianu; ”Însemnări de la Jilava”; ”Lacrimă şi
har” de Părintele Constantin Sârbu; ”Se umplu măsurile şi se plinesc
vremile” de Părintele Arsenie Boca.
Domnişoara
Ecaterina Luţişina, moderatoarea evenimentului a mulţumit invitaţilor
pentru bunăvoinţa de a participa la acest eveniment de suflet şi pentru
dăruirea cu care au participat la dezbaterile pe marginea cărţilor
discutate.
|