Sărbătoare la parohiile Cotroceni şi Bumbăcari
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va
sfinţi duminica aceasta, 13 mai 2012, Biserica cu hramurile 'Sfântul
Vasile cel Mare' şi 'Sfânta Cuvioasă Parascheva' a Parohiei Cotroceni
din Bucureşti. De asemenea, şi pictura bisericii Parohiei Bumbăcari din
Bucureşti va fi sfinţită de Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul,
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.
La cele două lăcaşuri de rugăciune au fost făcute în ultimii ani mai
multe lucrări de restaurare şi înfrumuseţare. Biserica Parohiei
Cotroceni, aşezată la începutul cartierului Drumul Taberei, a fost
readusă la frumuseţea începuturilor, pictura a fost restaurată, iar în
interior a fost montată o pardoseală de marmură. 'După 73 de ani, de
când a fost sfinţită, din nou biserica noastră îmbracă haine de
sărbătoare, pentru că duminică Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va
săvârşi slujba de târnosire în urma unor ample lucrări de restaurare,
care au durat 2 ani. Pictura a fost curăţată în întregime, instalaţia
electrică schimbată cu una modernă şi performantă şi a fost montată o
pardoseală de marmură mai durabilă. Această biserică este căutată de
mulţi credincioşi şi am dorit ca, pe lângă frumuseţea slujbelor, să le
oferim şi un spaţiu duhovnicesc frumos', ne-a spus părintele Valentin
Ştefan, preot paroh la Parohia Cotroceni. Înaintea slujbei de târnosire
şi a Sfintei Liturghii care vor fi săvârşite de Patriarhul României,
duminică va fi oficiată şi slujba Aghesmei mici în agheasmatarul din
curtea lăcaşului de unde credincioşii pot lua apă sfinţită', a declarat
părintele paroh Valentin Ştefan, de la Parohia Cotroceni. Biserica a
fost ridicată, începând cu anul 1930, în apropierea Palatului
Cotroceni, la iniţiativa preotului Vasile Bărbieru, iar lucrările au
fost isprăvite în anul 1939, când a fost sfinţită. În august 1951,
biserica a fost resfinţită de patriarhul Justinian şi când a primit
hramurile 'Sfântul Vasile cel Mare' şi 'Sfânta Cuvioasă Parascheva',
potrivit Ziarul Lumina.
În haine de sărbătoare se va afla duminică şi biserica Parohiei
Bumbăcari din Bucureşti, care are hramurile 'Naşterea Maicii Domnului'
şi 'Sfântul Ioan Botezătorul'. Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul va
sfinţi pictura şi catapeteasma lăcaşului, care au fost restaurate în
ultimii doi ani. 'Biserica a fost sfinţită în anul 1940 şi anul acesta
se împlinesc 72 de ani de la acest moment de sărbătoare. Biserica
Parohiei Bumbăcari este în formă de cruce şi are arhitectura Mănăstirii
vâlcene Arnota. Este pictată de părintele Sofian Boghiu şi de Olga
Greceanu, iar timp de doi ani s-a restaurat integral această frumoasă
pictură. Anul acesta am restaurat şi catapeteasma, care a fost
îmbrăcată cu foiţă de aur şi toate icoanele au fost înlocuite. De
asemenea, am montat şi o pardoseală de marmură şi am realizat mai multe
icoane în mozaic şi vitralii', a spus părintele paroh Ion Săsăreanu de
la Parohia Bumbăcari.
|