HRISTOS A ÎNVIAT ŞI PENTRU CEI DIN TEMNIŢĂ

În această luni din Săptămâna Luminată, am poposit în mijlocul deţinuţilor din Penitenciarul San Donato din Pescara, împreună cu Preotul Paroh Iarca Alin şi câțiva membrii voluntari ai parohiei noastre, "Sfântul şi Dreptul Simeon şi Sfânta Prorociţă Ana”, căutând alinarea suferinţelor deţinuţilor de aici, prin săvârşirea Sfintei Liturghii. Odată îmbrăcaţi în haina cea nouă, prin iertarea păcatelor, aceştia au primit Sfânta Împărtăşanie, spre iertarea păcatelor şi spre viaţa cea de veci.

Neuitând că unul dintre îndemnurile Mântuitorului este acela de „a-i cerceta pe cei ce se află în temniţă", am petrecut câteva ore împreună cu deţinuţii ortodocşi, printre care erau români, unul bulgar şi unul grec. Fiecare dintre noi a adus câteva din prinoasele pregătite pentru masa de Paşti şi am prânzit  împreună. Vasile, deţinutul grec, ne-a uimit prin bunul simţ de care a dat dovadă şi prin dragostea pe care i-o poartă Domnului. Acest om a reuşit să ţină cele 40 de zile de post, în condiţiile în care, aici în Italia, nu se cunoaşte foarte bine semnificaţia  postului ortodox… Întrebat fiind cum a reuşit, a răspuns că nu i-a fost greu, din moment ce Dumnezeu îi arată Dragostea şi Blândeţea Lui în fiecare zi a existentei sale. Cel care-şi ispăşeşte pedeapsa riscă să se scufunde în adâncul deznădejdii, sub greutatea multiplelor păcate şi a atmosferei sumbre pe care o emană vieţuirea pentru o lungă perioadă de timp între cele patru ziduri ale celulei. Însă acest om, Vasile, când va ieşi din această încercare, va ieşi cu siguranţă mai puternic şi va înţelege cât de mare este harul pe care îl primeşte sufletul omului în mijlocul a multor necazuri. Aşa cum ne-a mărturisit, după recâştigarea libertăţii, vrea să recupereze timpul petrecut fără Sfânta Liturghie, mergând într-o mănăstire unde aceasta se săvârşeşte zilnic. Hristos Se naşte în inimile oamenilor smeriţi care Îl iubesc, în aceste inimi care Îl caută.

Există pe Pământ locuri despre care cei slabi de înger este bine să nu afle. Locuri unde suferinţa, oroarea şi dezumanizarea ţin locul realităţii noastre de zi cu zi. "Locuri unde fiecare secundă se scurge cu greutatea unui an, iar fiecare an pare fără de sfârşit, când timpul petrecut acolo nu ţi-l mai dă nimeni înapoi”, după cum mărturiseau doi deţinuţi. Gândul de a ajunge la închisoare, chiar şi numai pentru o singură săptămână, înspăimântă pe orice om. Cu atât mai mult, ispăşirea pedepsei într-un penitenciar dintr-o ţară îndepărtată, unde familia nu îţi poate fi alături, unde nu ai un umăr pe care să plângi, unde nu îţi poți vedea copiii cum cresc, ci le auzi glasul doar doua minute la telefon.”

A fost o experiență tristă, dar în acelaşi timp folositoare. Vederea unor oameni puşi la grele încercări, care s-au întărit în credinţă şi nu s-au dat pradă pierzaniei, m-a întărit sufleteşte foarte mult. Orice om care iubeşte pe Dumnezeu păşeşte pe drumul său cu încredere şi răbdare în faţa necazurilor şi a multor greutăţi. Iar acest lucru devine pentru el izvor de har.

a consemnat Psb. Iarca Andra Maria

Mai multe fotografii găsiți aici