Bucuria din adâncul copilului, la Prima Porta

Poate una din cele mai tainice rostiri ale Domnului Hristos este :”Lăsați copiii să vină la mine, căci a unora ca aceștia este Împărăția cerurilor!”. Am reflectat adesea asupra acestei chemări, paradoxal foarte simplă și de cele mai multe ori simplist reamintite de fiecare din noi ori de câte ori ne aminteam de vreun vers al Sfintei Cărți ce mângâie orizontul copilăriei.

De ce o numesc eu ca fiind tainică această chemare ? Fără îndoială, nu pentru că micuții nu ar dori să meargă la Domnul cu bucurie, că doar din totdeauna „Adâncul pre adânc cheamă” și „Neprihănirea în limpezime se împletește” (oare nu spunea cineva că tocmai copiii transformă un război în joacă, iar adulții, joaca în război?), ci pentru că este ”ceva” sau ”cineva” care nu lasă sau mai bine spus nu împiedică Lumina și Iubirea să locuiască și să se odihnească în sufletul de copil. Ne vom fi întrebând ”cine” sau ”ce” strivește această minune... Și răspunsul care îmi este dat izvorăște din uitarea că suntem copiii Domnului Iubirii, din nepăsarea că suntem atât de triști fără El și din necunoașterea faptului că El mult Milostiv și Îndurător este.

Biruința, măcar în parte, împotriva acestor ”uriași” ai răutății care luptă inima noastră, ne-a venit și anul acesta, în ceea ce-i privește pe copii, din pregătirea atentă și dăruirea celor care se preocupă de împodobirea sufletului copiilor din parohia noastră, căci poate ca niciodată copiii noștri nu s-au îmbujorat așa de mult cum au făcut-o acum, la ”Festivalul Bucuriei” de la  Monza, din Parohia ”Tuturor Sfinților”, şi de asemeni la Prima Porta unde această ”împărtășire” s-a amplificat prin participarea tuturor fiilor parohiei noastre.

Iar bucuria lor a fost și bucuria noastră că ne-am putut aminti că am fost copii cu toții... Căci drama noastră, a celor mari, este că uităm de acest mare privilegiu (vezi Antoine de Saint-Exupéry)... Copii fiind, auzeam mai ales cu inima șoptita chemare: ”lăsați copiii sa vină la Mine, căci a unora ca aceștia este Împărăția cerurilor!”

Pr. Gabriel Ioniță