Familia!...Ce asezamant dumnezeiesc!...Ce cuvant scump noua,
tuturor!... Zicem "familie" si inaintea ochilor nostri apar chipurile
de neuitat ale parintilor care ne-au nascut si ne-au crescut... Zicem
"familie" si ne gandim la fratii si surorile in mijlocul carora ne
simtim atat de bine. Se stie ca temelia vietii de familie o
alcatuieste actul casatoriei. Prin acest act, doua persoane libere,
barbat si femeie, se angajeza sa vietuiasca in comun, sa se ajute
intreolalta, sa nasca prunci si sa se bucure de toate drepturile
pe care le stabilesc legile firii si ale societatii. Vorbind despre
barbat si femeie, vedem ca in fiinta lor salasluieste o nazuinta de
unire, de contopire. Este iubirea care ii mana pe cei tineri sa se
caute unul pe altul, sa se doreasca, sa se completeze. El si ea, din
toate timpurile si din toate locurile, se simt atrasi printr-o tainica
dorinta, care este in acelasi timp o imensa putere, careia nimeni si
nimic nu i se poate impotrivi. Dar cum la o constructie se
traseaza mai intai, se sapa si se aseaza fundatiile, asa la o casatorie
trebuie sa se asigure conditiile materiale si morale pentru ca acea
unire dintre soti sa fie tare si sa-si atinga scopurile sale. Asta
intelegem noi prin "pregatirea pentru casatorie". Iata care sunt cele mai importante lucruri pe care trebuie sa le aiba in seama cei care vor sa intemeieze o familie: ● Viitorilor soti li se va cere mai intai etatea potrivita pentru a se angaja in viata conjugala.
Astfel ca, pentru casatorie se cere o varsta anumita, cand puterile
trupesti si sufletesti sa fie capabile a implini indatoririle vietii in
comun. Tot in legatura cu pregatirea se cuvine sa amintim datoria
de a chibzui bine si a cerceta indelung caracterul persoanei de care
vrei sa-ti legi viata. Caci de multe ori o hotarare pripita aduce o
cainta lunga. Casatoria este un angajament pentru viata intreaga, un
lucru mare, o taina dumnezeiasca si ea nu poate fi lepadata precum
arunci o floare dupa ce s-a vestejit. ● Motivul cel
dintai - am zice unicul motiv - care trebuie sa-i calauzeasca pe cei ce
doresc sa paseasca pe drumul cel frumos dar plin de raspundere al
casniciei, este iubirea. Cand zic ''iubire'' nu ne gandim
la atractia simturilor care se hraneste din frumusetea trasaturilor
fetei, din stralucirea ochilor, din culoarea parului... ci avem in
vedere acea afectiune sfanta si curata, gata de jertfa pentru binele
aproapelui. Se cere o iubire care nu se cauta pe sine, ci urmareste
multumirea si folosul celuilalt. Fireste, dragostea trupeasca
este importanta la temelia unei casnicii. Este un instinct puternic, o
lege a naturii, care atrage la casatorie, asa cum legea atractiei
universale e lucratoare in miscarea corpurilor ceresti. Dar, dragostea
trupeasca, singura, e prea slaba pentru a putea rezista la grelele
incercari si necazuri ce pot aparea in viata celor doi. Atractia
simturilor trebuie supusa iubirii sufletesti, izvorata din duhul
lepadarii de sine si al jertfei. Aceasta iubire sufleteasca trebuie sa
aiba intaietatea. In casatorie intelegerea sufleteasca tine locul pe
care-l au rubinele in mecanismul unui ceas. Numai despre afectiunea
sufleteasca se poate spune ceea ce zicea apostolul despre iubire in
genere: ''Ea nu cade niciodata''. Pe cand dragostea inte-meiata numai
pe frumusetea trupului se usuca intocmai ca roua, se trece ca un vis…
Fac o neiertata greseala parintii care vaneaza avere pentru copiii lor,
tinerii care cauta ''situatii'' inalte prin casatorie. Averea cea mai
scumpa este un tovaras de viata cinstit, de caracter. Mai bine sa
dobadesti o comoara in fiinta cu care te legi, decat sa o aduci in casa
cu dansa. Dupa cum zice si inteleptul legii vechi: ''Cel ce si-a gasit
o femeie buna, si-a dobandit cea mai mare avutie, un ajutor de care are
trebuinta, un stalp care sa-l sprijine'' (Isus Sirah ). ● Nu putem incheia invatatura despre pregatirea pentru casatorie fara sa nu amintim de datoria curatiei.
Legea care trebuie sa stapaneasca viata tinerilor inainte de casatorie
este fecioria, adica abtinerea de la orice intinaciune, pastrarea
parfumului tineretii. In numele sfinteniei crestine castigate
prin botez, in numele demnitatii umane si in numele copiilor care se
vor naste din trupurile lor, tinerii, baieti si fete, sunt datori sa-si
tina trupurile lor in curatie deplina. Drumul spre cununie trebuie sa
stea sub semnul valului alb pe care il imbraca mireasa in ziua nuntii.
Asta inseamna castitate, curatie. De aceea, tinerilor le adresam
cuvintele marelui apostol al neamurilor: ''Nu stiti oare ca trupul
vostru este biserica a Duhului Sfant, care locuieste in voi si pe care
l-ati primit de la Dumnezeu? Si ca voi nu sunteti ai vostri? Caci ati
fost cumparati cu pret! Preamariti asadar pe Dumnezeu in trupul vostru
si in duhul vostru care sunt ale lui Dumnezeu!'' Noi nu suntem ai
nostri, adica nu putem dispune dupa bunul plac de viata noastra; nu
avem voie sa o robim poftelor celor necurate. Fiindca Iisus Hristos
ne-a rascumparat cu prea-scump sangele Sau si apartinem Lui, ca
Dumnezeului dreptatii si stapanului sfinteniei. De aici pentru viitorii
soti marea raspundere de a nu face din trupurile lor unelte ale
necuratiei. Ei trebuie sa ramana pana la altar curati, neprihaniti,
adevarate temple ale Duhului Sfant. Nu tagaduim! Infruntarea
asalturilor navalnice ale duhurilor rele, rezistenta in fata ispitelor
inimii, ale pildelor prietenilor, este grea. Dar mai stim ca Dumnezeu
nu a pus poveri pe umerii nostri peste puterile omului. Si mai stim ca
toate sunt cu putinta celui ce crede si se roaga. Temelia
casatoriilor fericite, precum si ruina celor nefericite se afla in
sufletele baietilor si a fetelor, si anume in anii tineretii lor. Preot Stefan Slevoaca |