În anul 1940, ca urmare a „Protocolului adiţional secret al Pactului Ribbentrop-Molotov”, Uniunea Sovietică, ignorând şi abrogând convenţiile şi tratatele semnate în perioada interbelică, a anexat prin forţa armelor, între 28 iunie şi 3 iulie, Basarabia, nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa. Autorităţilor sovietice nu le-a fost pe plac că în teritoriile anexate există o Biserică puternică, cu enoriaşi profund religioşi, care ar fi putut opune rezistenţă politiciilor de sovietizare. De aceea, imediat după ocupare a fost pus în mişcare întregul sistem de stat, care a acţionat pe toate căile posibile şi prin toate mijloacele întru distrugerea Bisericii Ortodoxe din Basarabia.

Unul din aspectele prioritare ale politicii anti bisericeşti promovate de regimul bolşevic a fost lupta împotriva slujitorilor altarului. Despre situaţia preoţimii basarabene în timpul primei ocupaţii sovietice (1940-1941) s-a scris încă prea puţin şi doar tangenţial în lucrările şi studiile semnate de Mircea Păcurariu1, Boris Buzilă 2, Constantin Stan şi Alexandru Gaiţă 3, Ludmila Tihonov 4. Înarticolul de faţă ne-am propus aprofundarea studierii acestui subiect prin valorificarea materialelor documentare apărute în perioada1941-1943, ani în care Basarabia s-a aflat din nou sub administraţie românească. Sursele principale sunt: lucrarea cu valoare de document „Basarabia dezrobită. Drepturi istorice, nelegiuiri bolşevice, înfăptuiri româneşti”, publicată la Bucureşti în martie1942 5; un articol semnat d e S.Roşca 6, un şir de amintiri ale unor preoţi sau credincioşi 7, precum şi ştirile din presa bisericească din perioada1941-1943 etc.
În vara anului1940, odată cu retragerea autorităţilor civile româneşti, s-au refugiat în graba mare şi o bună parte din slujitorii altarului,luând cu ei doar ce au putut duce în mână. Sovieticii nu au respectat termenele retragerii, care erau, de altfel, şi aşa prea reduse, au înaintat repede la punctele de trecerea Prutului, împiedicând retragerea populaţiei civile. Bande criminale bolşevico evreieşti au împiedicat, la rândul lor, retragerea împreună cu armata română a unor preoţi, funcţionari, poliţişti şi jandarmi.
Preotul Ion Popovici din Zberoaia, jud. Lăpuşna, refugiat în iulie1940, relata într-o declaraţie făcută în faţa autorităţilor române, că notarul Nicolae Sitt , de origine rusă, a pregătit pre militari pentru primirea trupelor ruseşti şi a format bande de dezertori care îi jefuiau pe refugiaţi.Acelaşi
Martor ocular informa că în comuna Grozeşti, din acelaşi judeţ, notarul Alexei Cernenco a împuşcat pe protopopul Alexei Drajinschi şi pe fiul acestuia pe malul Prutului 8.
Preoţii Simion Moşanu, din Neureni, şi Alexandru Fromunda, din Olişcani, jud.Orhei, refugiaţi în Cărpineştea, jud.Buzău, relatau că au scăpat cu viaţă prin fugă, fiind ameninţaţi cu moartea 9. Mai ales preoţi iau fost împiedicaţi să se evacueze şi bagajele lor erau abuziv confiscate.
Preotul I. Moldovanu a încercat să se refugieze în România, dar n-a reuşit şi la întoarcere a găsit întreaga gospodărie prădată şidistrusă. „Nu numa iobiectele casnice, dar şi uneltele de agricultură, semănătoarea, cultivatorul, plugul, şarabanul, tocarul etc.toate au fost luate; am rămas numai cu ceia ce a fost pe noi. Peste două zile am fost scos de ofiţerii ruşi şi din casa parohială, construită de mine, la construcţia căreia, în afară de ajutorul dat de Comitetul de construcţie şi parohieni, am contribuit cu suma de 26 000de lei din dota copilei mele.Am pierdut totul şi toate cele dobândite de mine în cursul întregii mele vieţi prin grea muncă şi sudoare…”10.

„(…) Am avut neplăceri, chiar din primele zile de la instaurarea Stăpânirii sovietice,mărturisea şi preotul Leonid Antonovici. Sovietul nou aşezat mi-a cerut oficial casa parohială şi un clopot de la biserică pentru şcoală. M-am opus şi la o adunare a sătenilor, care a avut loc la şcoală, am luat cuvântul şi i-am întrebat dacă sunt deacord, m-au susţinut şi s-au retras din adunare în proporţie de două treimi împreună cu mine.Eu am fost considerat vinovat şi învinuit de răscoală, nesupunere, sabotaj nerespectarea legilor care nu permit unui preot să vorbească în adunare.Ma cercetat poliţia bolşevică (zisă miliţie), dar m-au lăsat liber.(…) Văzând că din casa parohială nu m-au putut scoate şi clopotul nu-l pot lua,m-au lovit din altă parte. Mi-au luat pământul semănat gata şi nu mi-au lăsat nici un hectar, deşi aveam familie, mama-soacră paralizată”11’.
Printre primele măsuri luate împotriva preoţilor au fost scoaterea lor din casele parohiale, sechestrarea recoltei şi a bunurilor bisericeşti. În unele cazuri bolşevicii au căutat să-şi voaleze lupta lor contra Bisericii, încercând să convingă pe unii preoţi să se lase de misiunea lor, întrucât nu rentează”,ne mai fiind „la modă”. Tactica aceasta au folosit-o, fiind bine informaţi despre religiozitatea poporului basarabean 12.
Leonid Vulpe mărturisea că autorităţile bolşevice i-au propus să se lepede în public de credinţă şi la un miting să declare că ceea ce învăţă preoţii este minciună, că Biserica cu preoţii ei sunt nişte exploatatori puşi în slujba capitalismului, iar credinţa şi toate formele religioase practicate sunt invenţii popeşti din veacurile anterioare şi care sunt eliminate de secolul culturii moderne şi de poporul sovietic.În schimbul lepădăriii se promitea protecţie şi bani (500 deruble)
13
.„Mi-au făcut propuneri să-mi dea serviciu de 1000 de ruble pe lună, îşi amintea şi preotul Leonid Antonovici.Au căutat s-o amăgească pe soţie cu promisiuni de slujbă, cu îngroziri că pe mine mă vor deporta”14
.„Mi s-a propus serviciu la finanţe cu 600 de ruble lunar, dar am refuzat, mărturisea preotul Ioan Bodiu. Mai târziu, mi s-a propus alt serviciu,de 1000 de ruble lunar, am refuzat din nou…”15.
Au fost însă şi preoţi cares-au lăsat ademeniţi de promisiunile bolşevicilor.Este cunoscut cazul preotului Talaleu Luputenco,din Eparhia Hotinului, şi cazul preotului professor Victor Popovici,care au declarat public că se leapădă de credinţă16.
Totuşi, marea majoritate a preoţilor rămaşi în parohiile lor şi-au îndeplinit cu demnitate misiunea lor preoţească, înfruntând prigoana ateistă şi antinaţională, precum şi ameninţările cu deportările în Siberia şi chiar moartea.Deşi episcopul rus Alexie Sergeev,venit la Chişinău, a cerut ca să se slujească în limba slavonă, mulţi slujitori ai altarului au avut, însă, cutezanţa să oficieze sfintele slujbe în limba română, întreţinând în felul acesta vie flacăra credinţei creştine şi conştiinţa naţională însufletele credincioşilor17. Ei deserveau nu numai parohiile lor, ci şi satele din împrejurimi."(…) Am început, scria preotul Leonid Antonovici, pe lângă parohia mea Iablona, să suplinesc Alinuş cu Flămânda,Uşurei, Petrunea, Limbenii Noi, Lupărie ş.a. şi orice trebuinţă în orice sat se ivea, eu nu refuzam nicăieri.(…)La slujba de Paşti au venit mii de credincioşi din aproape10 sate”18.
Bolşevicii, la rândul lor, căutau pe toate căile şi prin orişice mijloace să dezobişnuiască populaţia de Biserică şi de sfatul preotului.
Era insuflată ideea că preotul nu este doar un om de rând în comună, ci şi un duşman al„norodului muncitor”.Se dorea ca tot satul, de la tânăr şi până la bătrân, să ia o atitudine duşmănoasă faţă de preot, să nu-l ajute cu nimic, să-l părăsească şi să-l dispreţuiască. Pe seama preoţilor se inventau atâtea, în cât numai cu răbdare şi voinţă tare au putut rezista19.
Preoţii erau puşi, intenţionat, la munci grele, necorespunzătoare cu situaţia lor socială, pentru a fi discreditaţi în faţa credincioşilor.Avem mai multe mărturii în acest sens. Preotul Leonid Antonovici scria: „ (…) M-au silit să lucrez la şosea, cărând nisip, piatră, pământ, să lucrez cu mâinele. Am lucrat 20 de zile.(…)Au obligat şi pe soţia mea să meargă la lucru, pe jos, la 12 km”20.
Preotul Ioan Bodiu scria:„Am lucrat la şosea12 zile şi când aveam de săvârşit vreo trebuinţă, cel în cauză cerea aprobarea sovietului şi pe ziua aceea eram liber”21.
Preotul Gheorghe Grădinaru scria :„Am făcut 15 zile de lucru.Se înţelege,că pentru credincioşi era dureros, când mă vedeau împreună cu ei la lucru. Ar fi voit să facă în locul meu, dar nu le-a dat voie. A fost cazul când au venit creştinidin sate vecine cu botezul şi m-au căutat de-alungul şoselei; am plecat şi oficiat taina botezului şi m-am întors la lucru. Eram purtat de evreii ce erau brigadiri, din loc în loc, pentru aduce apă sau nisip. Aceştia, deşi mă cunoşteau, totuşi, strigau:„moşule, adă nisipul încoace”22.
Părintele Nicolae Cupriană, din Buţeni, jud. Lăpuşna, a fost obligat să taie lemne în pădure; părintele Novacu, din Horăşti, acelaşi judeţ, a fost obligat să măture drumurile satului şi sălile primăriei; părintele V. Criţchi, din Colincăuţi, jud. Hotin, a murit de frig, în timp ce lucra la curăţirea zăpezilor de pe şoseaua Cernăuţi – Hotin 23.
Mulţi preoţi au fost insultaţi în timpul oficierii sfintelor slujbe. Astfel, părintele Dionisie Albu, care slujea la biserica „Sf. Ilie”, din Chişinău, a fost scuipat şi tras de barbă pe stradă de evreii-comunişti, în timpul unei procesiuni funerare.De multe ori bolşevicii intrau în sfintele lăcaşuri, când se săvârşea serviciul divin, cu căciulile sau chipiurile pe cap, proferând diferite insulte la adresa preoţilor şi a lucrurilor sfinte 24.
„În ziua de Crăciun, spre a-l zdruncina cât mai mult sufleteşte (pe preotul Antonin Ştefârţă – n.a.) şi a-l stingheri în îndeplinirea serviciului divin,„bezbojnicii”au dat ordin să se vândă petrol lângă zidul bisericii. Fiind lipsă completă a acestui produs, lesne e de închipuit în ce se transformase piaţa de lângă lăcaşul sfânt,mai ales că populaţia târgului Briceni, pe atunci,era în majoritate jidovi”,  îşi aminteau soţii Capusteac 25.
Sunt dureroase şi amintirile preotului I. Moldovanu, din oraşul Edineţ: „Venind de la o înmormântare cu cântăreţul Alexandru Cormuş, am fost Insultaţi îndreptul fostului Seminar, în prezenţa unei mulţimi de soldaţi, elevi, evrei etc.cu cele mai murdare şi josnice cuvinte, cee aceastârnitun râs al mulţimii în urma noastră. Peste câteva zile,venind de la mărturisirea şi împărtăşirea unei bolnave, am fost insultat cu aceleaşi josnice cuvinte. Asemenea insulte se repetau foarte des. (…) Miercuri, în prima săptămână a Postului Mare, la ora 11 noaptea, am fost chemat iarăşi la cercetări, la N.K.V.D., unde mi s-au făcut aspre cercetări că au fost la mine în treacăt preotul Arcadie Pogorevici, altă dată preotul Pavel Penteacov şi vreo câţiva gospodari din satele vecine,învinuindu-mă că eu fa ccomplot contra statului rus. Cu toate lămuririle, nu mă credeau. Ieşind de la N.K.V.D., la ora 12 noaptea, am fost lovit cu un par de un communist în apropierea N.K.V.D.-ului,căzând jos din cauz aloviturii primite. Salvarea mea a fost că înacelaşi moment trecea o sanie şi trei oameni, care, auzind că am răcnit de durere în timpul loviturii,s-au oprit,luându-mă însanie şi ducându-mă până în apropiere de gazda mea. Din cauza loviturii, am umblat pansat aproape tot Postul Mare. (…) În noaptea Învierii, comisarii sovietici, fiind îmbrăcaţi în haine civile, stau în pridvorul bisericii, cu ţigările îngură, supraveghind cum şi ce se face”26.
Slujitorii altarului au fost impuşi şi la diverse impozite.Iarăşi avem mai multe mărturii în acest sens.Preotul Ioan M. Lesnic,care a slujit sub sovietici înparohia Catranâc, jud.Bălţi, îşi amintea mai târziu: „Impozitul pe anul 1940 s-a pus fără ca să se cerceteze venitul pe care-l aveam. Aşa m-am trezit într-obună zi cu o înştiinţare de plată, în care se prevedea că am un venit de 9000 de ruble pe an (360 000de lei româneşti) afară de dascăl, care avea suma sa. Ordinul era să plătesc a douazi1650ruble, pe când eu aproape nu aveambani. Mă aflam într-osituaţie extreme de critică deoarece ne plătind la timp impozitul, eram sigurde închisoare. (…) Pe anul 1941 nu ni-sa făcut timp punerea până nu am fost chemaţi la raion, spre a fi cercetaţi. Aici ne-aucercetat ce sumă luăm de la fiecare rânduială,cât de mari erau colacii, ce greutate au şi câţi am strâns cu Ajunul (24 decembrie şi 5 ianuarie), câte şervete sau bucăţi de pânză, ce lungime şi câte băsmăli din ce stofă etc. (…) După câtva timp mă pomenesc cu o înştiinţare de plată în valoare de 5800 de ruble eu personal, afară de cântăreţ, care a fost impus la sumade1940 ruble 27”. Preotul I.Moldovanu declara: „(…) Fiind chemat la finodel (secţia financiară), eu personal am fost impus cu o sumă de 5100 de ruble şi 300 de ruble înzestrarea, iar biserica (din Edineţ – n.a.) a fost impusă în total peste 4000 de ruble”28.
Preotul din comuna Suceveni a fost impus, pentru un termen de şase luni,la otaxă de3 000 de ruble 29.
„(…) Au recurs la singurul lor mijloc ,zis legal, impunându-mă cu 30 000 de ruble – o sumă enormă, scria şi preotul LeonidAntonovici în Amintirile sale. La 6mai am fost arestat de miliţia din Glodeni, condamnat pe timp nelimitat pentru învinuiri aduse mie pentru activitatea mea pastorală. (…) S-au revoltat, însă, oameniidin sat şi cei din împrejurimi şi m-au eliberat”30.
Dar nu toţi slujitorii altarului au avut o aşa soartă „fericită”. Sunt cunoscute cazuri când unii preoţi au fost bestial executaţi, iar alţii deportaţi în regiunile îndepărtate ale imperiului sovietic.Nu este cunoscut numărul exact al clericilor asasinaţi sau deportaţi.
Efrem Enăchescu, arhiepiscopul-locotenent al Chişinăului, într-o cuvântare rostită la13 august 1942, afirma că din preoţii rămaşi în Basarabia sub ocupaţie, 29 au fost asasinaţi sau deportaţi de bolşevici 31.
La această cifră s-a ajuns, după toată probabilitatea, după ce fiecare preot a revenit în parohia sa (aşa cum fusese până la anexarea Basarabiei de către sovietici) şi unde erau parohiile vacante s-a stabilit cauza lipsei preoţilor parohi.Din informaţiile existente, se cunoaşte că cifra preoţilor deportaţi sau asasinaţi este mai mare, de aceea considerăm că afirmaţia arhiepiscopului Efrem se referă doar la Arhiepiscopia Chişinăului sau şi la Episcopia Cetatea Albă Ismail (Episcopia Hotinului şi ea o parte din Basarabia, jurisdicţional se afla în Mitropolia Bucovinei).Altă informaţie o găsim în necrologul preotului Mihei Miziumschi, unde se menţiona că din cei 500-600 preoţi, rămaşi în Basarabia, peste o sută au fost ucişi sau deportaţi împreună cu familiile lor 32.
Istoricul Anatol Petrencu susţinecă bolşevicii au asasinat şi deportat în Siberia 52 preoţi şi 45 cântăreţi.
33. Lista şi numărul preoţilor care au devenit victime ale regimului communist pot fi, deci, reconstituite doar parţial.
34.
Astfel, au fost deportaţi preotul profesor pensioner VasileDoncilă din Chişinău, preoţii Emilian Cucuietu din Mihăileni,jud.Bălţi, Vladimir Zorilă din Hârtop, jud.Soroca, MihailCviatcovschi din Rediu, jud.Soroca, Nicolae Ciobanu din Stoicani, jud.Soroca, Teodor Zubco din Geamăna, jud.Lăpuşna, Ion Spinei din Sălcuţa, jud. Tighina, Gr. Mihalache din Tanatari, jud. Tighina, Haralambie Samburschi din Cimişlia, jud.Tighina, Constantin Rughinov din Cimişlia, jud.Tighina, Antonie Teodor din Piteşti, jud.Tighina 35, Anatolie Spinei din Dolna, jud.Lăpuşna, Vladimir Cernăuţeanu din Tighina, Constantin Gârloveanu dintr-un sat din judeţul Orhei, Ieremia Cecan, Al.Ghipeţchi, Al.Bobeică – preoţi pensionari din Chişinău, Anton Cernăuţeanu din Ismail
36, preoţii naţionalişti Emanuil Cateli şi Eufimie Popovici din Eparhia Hotinului 37
Şi mulţialţii. Preotul Petru Cernăuţeanu din Chişinău şi fratele lui, tot preot, au fost arestaţi pe Stradă 38.
Preotul Dumitru Zaharia din Larguţa, jud. Cahul, fost senator, a fost reţinut de sovietici, apoi deportat în Siberia, unde a şi murit 39.
Preotul Avacum Rusu din parohia cartierului Slobozia Nouă,oraşul Bălţi a fost arestat în1940 şi nu se ştie nimic despre soarta lui 40.
Ajunse la Tiraspol, familiile celor deportaţi (preoţi, intelectuali, ţărani ) erau despărţiţi, copiii fiind expediaţi în colonii speciale, soţiile
într-o direcţie, iar bărbaţii în alta 41. Mulţi din cei deportaţi au fost în scurt timp ucişi, ceilalţi nu s-au mai întors acasă.
Un destin tragic a avut şi preotul iconom stavrofor Alexandru Baltaga, însufleţit patriot, deputat în Sfatul Ţării, care a votat Unirea Basarabiei cu România. La sfârşitul lui august 1940 el a fost arestat de către bolşevici, anchetat şi întemniţat. Odată cu retragerea armatelor sovietice, în vara anului1941, deţinuţii politici din Basarabia, printre care şi părintele Alexandru, au fost evacuaţi. Administraţia închisorii din Kazani a prezentat o notă în care anunţa moartea preotului Al.Baltaga, originar din Lozova, jud. Chişinău, la 7 august1941, la vârsta de 80 de ani,în urma unei enterite, la spitalul din această închisoare 42.
Mulţi preoţi au fost asasinaţi în primele zile ale ocupaţiei.Astfel, preotul Catedralei din Cetatea Albă, Eusebiu Popovici, a fost împuşcat de un evreu pe nume Zuckerman.Un alt preot din oraş, NicanorMaleski, a plătit cu viaţa în timpul unei devastări întreprinse de bande criminale.De asemenea, preotul Gheorghe Munteanu, originar din Ismail, a fost arestat, tuns şi bărbierit, cerându-i-se să renunţe la credinţa creştină. Neobţinând acest lucru,criminalii i-au sfărâmat capul
de treptele sfântuluilocaş din Cetatea Albă. Preotul Motescu, din oraşul Tighina, a fost prins de evrei şi batjocorit: i-au tăiat limba şi urechile, apoi afost dus în altar şi i-au dat foc, murind în chinuri groaznice. Am pomenit deja cazul din comuna Grozeşti, jud. Lăpuşna, unde notarul Alexei Cernenco a împuşcat pe protopopul Alexei Drajinschi şi pe fiul acestuia pe malul Prutului. Preotul din Româncăuţi, jud.Hotin, potrivit documentelor vremii, a fost batjocorit şi omorât43.
Protoiereul Dumitru Croitoru, din Ceadâr-Lunga,după cea fost silit să poarte un steag roşu întru întâmpinarea trupelor sovietice, a fost împuşcat 44.
Tot în1940 au fost omorâţi mişeleşte preoţii Mina Ţăruş, din judeţul Orhei, Ilie şi Dumitru Ciornei,din judeţul Hotin. În 1941 au fost împuşcaţi preoţii Vasile Bodrug din Râşcani, Porfirie Şoimu,din Parcani, jud.Soroca, iar preotul Mihai Ghili, dinUnţeşti, jud.Ungheni, a fost arestat de N.K.V.D., exilat la Barnaul, unde a fost executat în 1942 45.
Preotul iconom stavrofor Constantin Popovici, fost rector şi professor la Seminarul teologic din Chişinău, redactorul revistei „Luminătorul”,a fost scos din casă decătre bolşevici, fiind nevoit să îndure mari lipsuri la vârsta înaintată pe care o avea, fapt cei-a grăbit sfârşitul 46.
A părut suspectă şi moartea renumitului dirijor şi compositor Mihail Berezovschi, care s-a stins din viaţă la13 noiembrie1940 în Chişinău 47.
„După ce se începuse războiul, arestările se făceau ziua şi noaptea.În special erau căutaţi şi urmăriţi cei înscrişi pentru plecarea în România, bănuiţi ca spioni. Mulţi preoţi, cântăreţi, studenţi şi alţi civili şi-au găsit moartea în acele zile”48, scria Leonid Vulpe.
În necrologul preotului Mihei Miziumschi, din Volontir, jud. Cetatea Albă, se putea citi: „(…) Nemaiavând ce vinde pentrua achita impozitele grele, a fost nevoit să se ascundă desovietici.Când armata română a eliberat oraşul Căuşeni (situatla 15 km de satul Volontir),el s-a întors acasă pentru a aduce vestea îmbucurătoare, însă afost urmărit de către agenţii comunişti, arestat şi împuşcat cu cinci gloanţe în ceafă la marginea satului 49.
Tot în timpul retragerii armatei sovietice şi-a sfârşit viaţa şi Preotul Teofan Ignatovici, din parohia Babin, jud. Hotin, care a fost ucis împreună cu familia la marginea satului, în ziua de 8 iulie1941 50.
Unii preoţi au dispărut fără urmă.Printre aceştia se număra şi părintele Gheorghe Tudorache. Trupul lui a fost găsit printre cadavrele descoperite în vara anului 1941 în subsolurile fostului consulat Italian 51, unde fusese sediul N.K.V.D.-ului.Un martor ocular, Tudor Busuioc, din Chişinău, declara despre acest caz următoarele: „Foarte multe cadavre erau schilodite barbar, cu ochii scoşi, cu nasul şi urechile tăiate.Cel mai tare şi-au bătut joc de preoţi (…), nu destul că i-au ucis, i-au batjocorit în aşa hal (…), adică le-au tăiat organele sexuale şi aşa i-au găsit în gropi cu dânsele în gură, cu feţele schimonosite de durere şi desfigurate”52.
Printre cei asasinaţi (peste optzeci de cadavre) erau doi preoţi, dar numai unul dintre ei, preotul
Gheorghe Tudorache, afost identificat.

Politica antibisericească promovată de autorităţile sovietice în 1940-1941 a fost cruntă şi agresivă. Situaţia preoţimii basarabene în această perioadă a fost ieşit din comun de grea.Puţinii preoţi care au avut curaj să nu-şi părăsească parohiile şi parohienii au fost, în felurite feluri împiedicaţi să-şi îndeplinească misiunea preoţească, au fost intimidaţi persecutaţi, arestaţi, deportaţi şi chiar omorâţi. Slujitorii altarului,în marea lor majoritate, s-au arătat vrednici de haina purtată, înfruntând prigoana şi manifestându-se ca adevăraţi slujitori ai Bisericii lui Hristos.

Note
1. Pr. prof. dr. Mircea Păcurariu, Basarabia, aspecte din istoria Bisericii şi a neamuluiromânesc,Iaşi,1993.
2. Boris Buzilă, Din istoria vieţii bisericeşti din Basarabia1812-1918;1918-1944, Bucureşti-Chişinău,1996.
3. Consatntin I.Stan,Alexandru Gaiţă, Biserica Ortodoxă Română din Basarabia şi Bucovina de Nord în anul1940-1941, în rev.„Destin românesc”, Bucureşti-Chişinău, 1997,nr.3, p.99-110.
4. Ludmila Tihonov, Unele aspecte ale politicii bolşevicilor faţă de Biserica Ortodoxă din Basarabia (iunie1940 – iunie1941), în„Analele Ştiinţifice ale USM”, Seria „Ştiinţe socio-umane”, Chişinău, 1999, p.224- 229.
5. Basarabia dezrobită. Drepturi istorice, nelegiuiri bolşevice, înfăptuiri româneşti, Bucureşti, 1942.
6. Preot Sergiu C.Roşca, Biserica basarabeană sub ocupaţie sovietică şi primele realizări ale noii stăpâniri româneşti,în rev.„Misionarul” Chişinău,1942,nr.1,p.34-40.
7. Preot Leonid Antonovici, Din viaţa şi activitatea mea ca preot sub ocupaţia bolşevică, în rev.„Misionarul”, Chişinău,1942,nr.4-6,p.231-237; Preot Ioan Bodiu, Cum am slujit sub stăpânirea sovietică, în rev „EpiscopiaHotinului”,Bălţi,1941,nr.4,p.84-87;Preot Gheorghe
Grădinaru, Cum mi-am făcut datoria de preot subocupaţia bolşevică, în Basarabia, în rev.„Episcopia Hotinului”,Bălţi,1941,nr.5,p.99-104.
Preot IoanLesnic, Fapte dintr-un an de robie, în rev.„Episcopia Hotinului”, Bălţi, 1941, nr.3,p.66-71; Preot I.Moldovanu, Despre amara viaţă sub bolşevici, în rev.„Episcopia Hotinului”, Bălţi, 1941, nr.6, p.116-120; Z.Capusteac, E.Capusteac, Preoţi şi sărbători,sub sovietici, în rev.„Biserica basarabeană”,Bălţi,1943,nr.7-8, p.284-286; Leonid Vulpe, Dorul după Ţaraliberă, în rev.„Biserica basarabeană”,Bălţi,1942, nr.6,p.354-361; Idem, Din trecutul trist al Bisericii din Basarabia, în rev.„Biserica basarabeană”,Bălţi,1943,nr.2-3,p.79-80; Preot M. Răznovanu, Fuga din Basarabia şi întoarcerea acasă, în rev.„Biserica basarabeană”, Bălţi,1943, nr.5-6, p. 212-216; Constantin N. Tomescu, Prin Basarabia şi Transnistria [Însemnări de drum], în rev. „Luminătorul”, Chişinău, 1941, nr.9-12, p.467-484.

8. C.Stan,Al.Gaiţă, op.cit.,p.100-101.

9. Ibidem,p.101.
10. I.Moldovanu, op.cit.,p.116-117.
11. L.Antonovici, op.cit.,p.231-232.
12. S.Roşca, op.cit.,p.34.
13. L.Vulpe, Doruldupă Ţaraliberă…,p.355.
14. L.Antonovici, op.cit.,p.234.
15. I.Bodiu, op.cit.,p.86.
16. B.Buzilă, op.cit., p.365.
17. S.Roşca, op.cit.,p.35.
18. L.Antonovici, op.cit.,p.232,235.
19. L.Vulpe, Din trecutul trist al Bisericii din Basarabia…,p.80.
20. L.Antonovici, op.cit.,p.233,235.
21. I.Bodiu, op.cit.,p.86.
22. Gh.Grădinaru, op.cit.,p.103.
23. S.Roşca, op.cit.,p.35.
24. Ibidem,p.36.
25. Z.Capusteac,E.Capusteac, op.cit.,p.285.
26. I.Moldovanu, op.cit.,p.116-118.
27. I.Lesnic, op.cit.,p.68-69.
28. I.Moldovanu, op.cit.,p.116-118.
29. L.Tihonov, op.cit.,p.16.
30. L.Antonovici, op.cit.,p.235-236.
31. Vizita Domnului Ministru Ion Petrovici la Chişinău, în rev.
„Misionarul”,Chişinău,1942,nr.7-10,p.397.

32. Preot Mihei Miziumschi [Necrolog],în rev.„Luminătorul”,
Chişinău,1941,nr.9-12,p.576.
33. A.Petrencu, op.cit.,p.156.
34. Vezi şi: Ioan Munteanu, Lista parţială a numelor slujitorilor Bisericii,care au fost exilaţi în Siberia, ucişi prindetenţie,muncă forţată, torturi, asasinaţi sau executaţi în urma condamnării la moarte, în perioada sovietică, în "Ortodoxia. Revistă degândire şi spiritualitate ortodoxă”, Chişinău, 2003, nr.11, p.17-31.
35 C.Tomescu, op.cit.,p.470-471.
36 S.Roşca, op.cit.,p.35-36.
37 Cronica Eparhială,în rev.„Biserica basarabeană”,Bălţi,1942,nr.
7,p.438.
38. M.Păcurariu, op.cit.,p.121.
39. Preot Vasile Ţepordei, Ierarhii şi preoţii refugiaţi au murit cu gândul şi dorul de Basarabia, în ziar.„România Liberă”,13august 1996.
40. Cronica Eparhială, în rev.„Biserica basarabeană”,Bălţi,1942,nr.
6, p.373.
41. Preot Mihei Miziumschi [Necrolog]…,p.576.
42. Elena Postică, Deputaţii Sfatului Ţării represaţi în anul 1940, în
„Tyragetia:Anuarul Muzeului Naţional de istorie a Moldovei”,
Chişinău,Vol.III,1996, p.240-241.
43. Vezi: C.Stan, Al.Gaiţă, op.cit.,p.100-102.
44 L.Tihonov, op.cit.,p.31.
45. Preoţi basarabeni martirizaţi (1940-1941),în ziarul„Cuvânt
românesc”,Bucureşti, aprilie1995,p.17.
46. Preot PavelGrosu, Ne-apărăsit părintele rector Constantin
Popovici,în rev.„Luminătorul”, Chişinău,1943,nr.9,p.562.
47. M.Păcurariu, op.cit.,p.121.
48. L.Vulpe, Dorul după Ţara liberă…,p.360.
49. Preot Mihei Miziumschi [Necrolog]…,p.576-577.
50. Clerici decedaţi, în rev. „EpiscopiaHotinului”, Bălţi, 1941, nr.2, p.40; L.Antonovici, op.cit., p.237.
51. S. Roşca, op.cit., p.36.
52.Veronica Boldişor, Basarabia într-un an de coşmar stalinist, în vol.Basarabia1940,Chişinău,1991,p.191-192.

"Maluri de Prut”, periodic al Asociatiei culturale "Pro Basarabia si Bucovina”, Anul II, nr. 3 – decembrie 2009.
autor: Pr. lect. dr. Veaceslav CIORBĂ, Chişinău.