October 20th, 2010
admin
Nouă stea pe cerul Bisericii
Te-a aşezat Domnul ca pe toţi să ne luminezi
Cu pilda vieţii şi cu a ta solire,
Bezna împrăştiind-o, o, Teodosie.
Roagă-te, mărite nevoitor,
Pentru toţi creştinii ce cinstesc proslăvirea ta,
Mijlocind credinţă, nădejde şi iubire,
De la Sfânta Treime, o, Teodosie.
20 octombrie 2011 s-a împlinit doi ani de la proslăvirea Sf. şi Dreptului Părinte Teodosie de la Balta,
cinstit de moldoveni încă de la începutul secolului XX-lea.
Canonizarea oficială de către Biserica Ortodoxă din Ucraina (Patriarhia
Moscovei) a acestui Sfânt Părinte, a fost posibilă exact după 100 de
ani de la prima aflare a moaştelor (anul 1909) a acestui mare mistic.
Părintele Teodosie Leviţchi, a fost fiu
de preot şi s-a născut la 11 ianuarie 1791 în satul Corâtnaia, aproape
de oraşul Balta, când acest oraş şi toată această regiune se afla încă
sub stăpânirea Poloniei. Întâia învăţătură, Teodosie a făcut-o acasă
sub povaţa părintelui său. Când avea abia 13 ani, Teodosie a intrat la
Seminarul Teologic din Cameneţ-Podolsc. În 1815 Teodosie a isprăvit
învăţătura şi îndemnat de rectorul seminarului arhimandritul Gheorghe,
avea de gând să intre în călugărie, pe urmă însă, primind binecuvântare
de la arhiepiscopul Podoliei Ioanichie, s-a căsătorit şi s-a făcut
preot la biserica sf. Nicolae de la Balta.[1]
Cel mai puternic mijloc, prin care preotul Teodosie exercita influenţa
sa asupra ascultătorilor, era predica. Nu era o slujbă dumnezeiască,
care nu ar fi fost însoţită de vre-o învăţătură din partea părintelui
Teodosie. După cum putem judeca după acele câteva predici, care s-au
păstrat din întâia perioadă a activităţii sale, propovăduirea preotului
Teodosie, era lipsită de podoabele oratorice, însă în schimb izvora
dintr-o religiozitate adâncă şi era pătrunsă de o rară căldură, care
pătrundea adânc în inimile ascultătorilor, cu atât mai mult, cu cât
preotul Teodosie îşi improviza predicile sale.
După moartea soţiei ( anul 1818 ) şi a maicii sale, rămas singur,
Teodosie Leviţchi, s-a consacrat cu totul propovăduirii. Ideia
principală, de care se ocupa părintele Teodosie în predicile sale, era
apropierea venirii celei de-a doua şi a judecăţii înfricoşate.
Având adâncă credinţă în apropierea vremii de apoi preotul Teodosie
stăruia să studieze acest eveniment pe temeiul sfintei scripturi şi a
scris o lucrare întreagă – Despre apropierea înfricoşatei judecăţi, pe
care a înaintat-o ţarului Alexandru I (1777-1825) prin ministrul
Goliţân. Lucrarea preotului Teodosie a plăcut mult ţarului şi acesta,
la 3 mai 1823, printr-o scrisoare trimisă de către ministrul Goliţân,
l-a invitat pe părintele Teodosie la Petersburg.
De la Balta preotul Teodosie a plecat la 8 mai 1823. Poporul a fost
uimit, când a aflat că pe iubitul lor preot vreau să-l ia din mijlocul
lor, şi cu mulţimea veneau la păstorul lor iubit, atât la biserică,
unde acesta a săvârşit ultima slujbă, cât şi acasă ca să ia de la
dânsul ultima binecuvântare. Blagocinul, care a văzut toate acestea, a
zis că pe Teodosie Leviţchi, îl petrec ca pe Sf. Ioan Gură de Aur.[2]
La Petersburg, preotul Teodosie a sosit la 20 mai 1823 şi după cum i-a
scris ministrul teolog principele Goliţân, s-a oprit în casa episcopală
la arhiereul din Tveri, – Iona. Acesta îndată a dat de ştire lui
Goliţân despre sosirea lui Teodosie şi peste scurtă vreme, la el a
venit ministrul. Preotul Teodosie, a produs asupra ministrului o
impresie puternică, încât acesta a luat de la el binecuvântare, l-a
aşezat alături de dânsul şi i-a povestit toată viaţa sa din copilărie
până în vremea din urmă în toate amănuntele, atât de descoperit şi cu
atâta sinceritate, cum creştinul nu poate face nici la spovedanie
înaintea lui Dumnezeu.[3] Din partea sa Teodosie i-a dat ministrului o
prescură explicându-i că deoarece însuşi Domnul Iisus Hristos şi-a ales
pâinea ca un chip al său, şi dânsul Teodosie, îi aduce lui,
ministrului, pâine. Teodosie a mai adăugat, că el în fiecare zi
primeşte câte o bucăţică din ea şi toată vremea o are înaintea ochilor,
ca să fim neclintiţi, tari şi statornici înaintea lui Dumnezeu.[4]
Pe ministrul Goliţân, preotul Teodosie îl vizita în fiecare săptămână,
câte odată sau câte două ori. În curând a fost prezentat şi ţarului.
Alexandru I, i-a spus că este foarte bucuros şi mulţumit cu munca lui
înaintea lui Dumnezeu şi îi dă tot dreptul şi în viitor să-i aducă la
cunoştinţă orice bine Domnul i-ar pune lui în gând. Totodată ţarul a
adăugat, că dânsul nu vede şi nu cunoaşte astfel de oameni spirituali
şi înzestraţi cu harul de sus, sau prin care marele fapte ale lui
Hristos ar putea fi îndeplinite în lumea aceasta cu toată încrederea.
La Petersburg, preotul Teodosie a avut o întrevedere şi cu mitropolitul
Serafim, cărui între altele i-a mărturisit că „un puternic îndemn
lăuntric de la Duhul Domnului” a avut ca lege înaintea lui Dumnezeu, în
munca lui şi în toate căile lui, şi acest îndemn la condus şi că opera,
la care el se simte chemat prin harul lui Dumnezeu, este mare.[5] După
ce mitropolitul şi ţarul au plecat din Petersburg pe vară, Teodosie a
început să scrie împăratului, după dezlegarea primită, despre omenirea
chinuită, despre îndreptarea bisericii pravoslavnice, chiar şi despre
mari neajunsuri în starea poporului rus şi în ocârmuire, pe de altă
parte, în vremea slujbei, a început să expună norodului ideile sale
obişnuite, despre Judecata de apoi şi despre Împărăţia lui Dumnezeu.
La Petersburg preotul Teodosie prin activitatea sa a ajuns la mare
popularitate şi se bucura de multă atenţie din toate părţile. Mulţi
arhierei şi alte feţe însemnate, care veneau la Petersburg, socoteau de
datorie să-l viziteze. Aşa între alţii, în septembrie 1823, l-a vizitat
Dimitrie Sulima, arhiereul Basarabiei, care venise la Petrograd pentru
a lua parte la şedinţele Sinodului.
Părintele Teodosie Leviţchi ducea o viaţă modestă, a renunţat să se
folosească de masa arhierească şi de hainele oferite de ţar, şi
împreună cu prietenul lui preotul Teodor Lisevici petrecea vremea în
rugăciune, în citirea cărţilor corespunzătoare cu ideile lui
religioase, ca „Сионский Вестник” – „Vestitorul Sionului”[6],
Tălmăcirea Apocalipsei, operele lui Henrih Ştilling şi altele.,
Teodosie afară de aceasta se ocupa şi cu scrierea cărţilor
religioase.[7]
În data de 7 noiembrie 1824, la
Petersburg se începuse o mare, nemaivăzută inundaţie. În concepţia lui
Teodosie, aceasta era începutul mâniei lui Dumnezeu pentru păcatele
oamenilor. Cu astfel de idei, el într-o Duminică a şi ieşit înaintea
norodului zicând că „ această groaznică inundaţie, n-a fost un efect
simplu şi orb al naturii, ci propriu zis o lovitură a dreptei judecăţi
Dumnezeieşti, care ne dă nouă după faptele noastre…, deoarece nici din
partea stăpânirii duhovniceşti, nici din partea celei laice, nu se vede
nici o mişcare spre pocăinţă, spre cunoaşterea relelor sale şi spre
îndreptare înaintea lui Dumnezeu… Şi dacă creştinii nu se vor pocăi, nu
vor înceta pedepsele Dumnezeieşti…[8]
În urma acestei predici, preotul Teodosie, în noaptea spre 11 noiembrie
1824, a fost exilat din capitală şi trimis ca frate la o mănăstire, pe
insula Coneveţ[9] sub supraveghere, fără dreptul de a ieşi din
mănăstire şi de a săvârşi slujba dumnezeiască, având îndatorirea de a
lua parte şi la munca de câmp, când v-a fi chemat de călugări.[10]
Din mănăstirea Coneveţ a fost eliberat numai în 1827, sub ţarul Nicolae
I, şi după o călătorie îndelungată prin Petersburg, Chiev, la 2
februarie 1828, s-a întors la Balta, a ocupat din nou locul la biserica
sf. Nicolae şi şi-a reluat activitatea sa de odinioară, de
propovăduitor şi povăţuitor al creştinilor.[11] Aici între altele
preotul Teodosie avea de gând să facă o mănăstire de bărbaţi, dar n-a
izbutit. Atunci din veniturile sale reduse şi în parte din jertfele
păstoriţilor, a zidit un modest azil, unde îşi găseau adăpost mulţi
săraci, orfani şi pribegi de toată starea. În anii 1834-1835 când
bântuia foametea şi multe boli contaginoase, azilul lui Teodosie a adus
mult folos multor sărmani.[12]
Cu multă râvnă ajuta preotul Teodosie pe toţi sărmanii din azil, însă,
tot acolo dânsul a avut şi mari neplăceri, din partea unor oameni care
abuzau de bunăvoinţa şi bunătatea lui.
Viaţa părintelui Teodosie la Balta era de aşa fel, încât nu numai
creştinii ci şi evreii aveau mare respect faţă de el şi în multe cazuri
veniau la el după sfat, fiind încredinţaţi, că nu vor auzi de la dânsul
decât un adevăr.[13] A avut discuţii prin corespondenţă cu rascolnicii
(lipovenii).
În Podolia, încă din timpul vieţii, preotul Teodosie Leviţchi era
considerat sfânt. Marea dorinţă a părintelui Teodosie, era înfiinţarea
în Balta a unei mănăstiri de bărbaţi. A scris o autobiografie în patru
părţi.[14] Părintele Teodosie, după cum mărturiseşte singur, avea multe
„presimţiri mângâietoare şi vedenii”[15]
La 9 martie 1845, după o muncă încordată plină de sacrificii, Preotul
Teodosie Leviţchi a încetat din viaţă şi a fost înmormântat la
cimitirul oraşului în cripta familiară, alături de soţia sa.
Cu moartea părintelui Teodosie Leviţchi nu s-a stins amintirea lui,
dimpotrivă slava lui de păstor smerit şi evlavios din an în an creştea
tot mai mult, şi chiar neplăcerile pe care le-a avut în viaţă, –
exilarea din capitală, oprirea de a sluji altarului, urmărirea din
partea autorităţilor bisericeşti – au ajutat mult la proslăvirea lui ca
a unui martir pentru credinţă. Cu vremea în popor a început să se
vorbească şi de unele minuni care ar fi avut loc la mormântul acestui
preot. Lumea ( printre care şi foarte mulţi basarabeni ) care cu
diferite ocazii se aduna la Balta, ducea slava preotului Teodosie,
departe de hotarele ţinutului Balta, îndemnând pe creştini să meargă
pentru închinare la mormântul acestuia.
|