Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a binecuvântat astăzi, 15 ianuarie 2012, lucrările de refacere ce au avut loc la Biserica „Sfântul Mucenic Pantelimon” din Bucureşti, în urma incendiului de luni, 9 ianuarie, care a afectat turla sfântului locaş.

În cuvântul de învăţătură rostit la sfârșitul slujbei de binecuvântare, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a vorbit despre importanţa asumării suferinţei: „Am dorit să venim astăzi aici pentru că era nevoie să încurajăm parohia aceasta încercată greu prin paguba adusă de incendiul acestei biserici istorice cu valoare deosebită din punct de vedere istoric şi artistic şi pentru ca să aducem mulţumire lui Dumnezeu că s-a reuşit ca în timp scurt se să poată redeschide biserica, în înţeles de locaş de rugăciune, să poată fi reluate slujbele aici. Desigur, tot ceea ce se întâmplă în viaţa unei comunităţi nu este fără sens. Nu cunoaştem imediat sensul încercărilor din viaţa noastră şi din viaţa unei comunităţi. Suferinţa îl scoate pe om din neutralitate, îl poate apropia de Dumnezeu mai mult şi îl poate îndepărta de Dumnezeu. Unii se smeresc, iar alţii se revoltă în timp de încercare, suferinţă şi necaz. De aceea, depinde de noi ce sens dăm încercării. Dacă încercarea, boala, suferinţa, necazul, paguba devin apel sau chemare tainică a lui Dumnezeu la o întărire în credinţă mai intensă, la o exprimare a milosteniei şi într-ajutorării mai intensă, atunci suferinţa se transformă în biruinţă”.

În continuare, Patriarhul României a oficiat slujba Sfintei Liturghii înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi şi în prezenţa a numeroşi credincioşi.

După Sfânta Evanghelie, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a rostit un cuvânt de învăţătură în care a îndemnat la recunoştinţă faţă de toţi oamenii care ne-au ajutat în viaţă: „Trebuie să ne gândim cât de mult cultivăm virtutea recunoştinţei ca virtute izvorâtă din credinţă adevărată şi trebuie să îi mulţumim lui Dumnezeu pentru darul vieţii, pentru ajutorul Său, dar să mulţumim şi să pomenim în rugăciunile noastre pe părinţii după trup care ne-au născut şi ne-au crescut, pe părinţii duhovniceşti, naşi, duhovnici, pe toţi trebuie să îi pomenim în rugăciune, fie la vii dacă trăiesc, fie la cei adormiţi în Domnul dacă au trecut la Domnul. De asemenea, să mulţumim educatorilor noştri, profesorilor, dascălilor şi tuturor oamenilor care ne-au ajutat în viaţă”.

Preafericirea sa a arătat că recunoştinţa îi aproprie pe oameni de Dumnezeu: „Recunoştinţa este materialul spiritual, dacă putem spune aşa, care zideşte relaţia noastră cu Dumnezeu şi cu semenii. Din acest motiv, cea mai înaltă şi importantă lucrare a Bisericii este Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie Euharistică, adică sfânta recunoştinţă. Aceasta înseamnă Sfânta Euharistie, sfânta recunoştinţă. Fiecare duminică şi sărbătoare, când aducem rugăciune de mulţumire lui Dumnezeu noi ne îmbogăţim sufleteşte, noi ne ridicăm spiritual, nu Dumnezeu. El este plinătate desăvârşită, nu îi lipseşte nimic, iar noi avem nevoie să creştem prin recunoştinţă, prin rugăciunea de recunoştinţă, de laudă, de preamărire a lui Dumnezeu. Prin această rugăciune ne familiarizăm cu Dumnezeu, devenim prietenii Lui şi iubirea Lui devine răsplată în inimile noastre. Astfel, prin recunoştinţă noi ne înduhovnicim şi ne îndumnezeim prin har şi din robi ai lui Dumnezeu devenim fii ai lui Dumnezeu după har. Atât de mare este virtutea recunoştinţei, încât nimeni nu poate fără pocăinţă pentru păcate şi recunoştinţă pentru binefacerile primite de la Dumnezeu să se sfinţească, să se mântuiască, să se lumineze şi să primească deplina bucurie ca prezenţa harului Preasfintei Treimi în inima omului rugător şi recunoscător”.

La finalul Sfintei Liturghii, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oferit „ca semn de binecuvântare şi încurajare pentru această parohie, până la refacerea, consolidarea şi restaurarea bisericii, o Cruce de binecuvântare pentru Masa Sfântului Altar, noua ediţie a Sfintei Evanghelii pictată cu icoane color, cartea Proloagele care ne arată deodată sinaxarul fiecărei zile şi învăţături din Sfinţii Părinţi ai Bisericii noastre”, precum şi alte cărţi apărute recent la editurile Patriarhiei Române, printre care şi Cartea Catedrala Mântuirii Neamului. Istoria unui ideal „în care se arată şi faptul că Mihai Eminescu şi Ioan Slavici au fost printre primii care au lansat ideea construirii unei catedrale ca semn de mulţumire adusă lui Dumnezeu după Războiul de Independenţă din 1877-1878. Deci, avem o mulţime de mărturii grăitoare care ne îndeamnă să realizăm un ideal în care se exprimă credinţa, suferinţa şi biruinţa poporului român, trecând prin multe încercări”.