Faptele lui au fost mari şi nenumărate

Despre părintele Ioan Zlotea

Părintele Ioan Zlotea este compatriotul nostru, care cu mila şi harul lui Dumnezeu a ajuns la înalte culmi duhovniceşti. Încă din timpul vieţii sale s-a învrednicit de multe daruri dumnezeieşti, printre care şi darul facerii de minuni. Dragostea lui fierbinte pentru Dumnezeu era împletită cu dragostea jertfelnică pentru semenii săi aflaţi în suferinţe şi nevoi.

Părintele Ioan a văzut lumina zilei la 14 iunie 1862 în comuna Sălcuţa, judeţul Tighina. Bunica după mamă era fiică de preot, iar tatăl ei, rămânând văduv, a fost tuns în călugărie şi a ajuns arhiereu. Astfel părintele Ioan se trăgea din viţă de arhiereu.

Mama părintelui Ioan Irina mărturisea că Elisei (numele de botez al părintelui Ioan) când era prunc nu lua piept luni, miercuri şi vineri. Iar când a ajuns mai mărişor băieţii mai mari îşi băteau joc de dânsul: îl împroşcau cu pietre, îi furau straiele noi, îl obijduiau. Părintele Ioan din fragedă copilărie a fost atras de Sfânta Biserică şi de cele sfinte. Iar jocurile şi horele, de care atât de mult se bucurau tinerii din acele vremuri, îi erau cu totul străine.

A început să proorocească de la 14 ani, împletind proorociile cu sfaturi şi învăţături duhovniceşti. Tot ce spunea se înfăptuia, şi maturii, văzând acest lucru, nu întreprindeau nimic fără a se sfătui cu el. Încă din copilărie nu se sfia să demaşte patimile oamenilor, spunându-le să se lepede de fumat, de băut ş.a.

Iubea foarte mult vieţuirea călugărească şi dorind-o din tot sufletul, a cerut ca părinţii să-l binecuvânteze să plece la mănăstire să slujească lui Dumnezeu. Părinţii însă nu i-au permis şi el, fiind foarte blând, s-a supus cu durere, nedorind să încalce porunca a cincea.
Din tinereţe se ruga cu multă osârdie şi săvârşea faptele milosteniei. Pleca din noapte în câmp cu carul cu boi şi aducea porumb orfanilor şi văduvelor. Când a ajuns la vârsta de 20 de ani, iarăşi se ceru la mănăstire şi iarăşi nu i-au permis. Iar în Postul Naşterii Domnului a postit 30 de zile şi s-a rugat cu multă osârdie. După săvârşirea acestei nevoinţe a venit la el Domnul nostru Iisus Hristos, îmbrăcat fiind în haine călugăreşti, cu o căruţă cu doi cai murgi care aveau cruci pe frunte. Părintele Ioan se grăbi să aducă mâncare şi băutură, însă Domnul n-a vrut să mănânce, spunând că de la Cina cea de Taină nu mai bea şi nici nu mănâncă. I-a vorbit părintelui Ioan din Evanghelie şi S-a înălţat la ceruri. Atunci părintele Ioan hotărî să rămână neînsurat şi să vieţuiască la părinţii săi, slujindu-i Domnului în curăţie. Dar părinţii, fără a lua seama la viaţa sfântă a fiului lor, au insistat ca el să se însoare. Soţia cu care l-au însurat era bolnavă şi sufleteşte şi trupeşte şi Elisei fu nevoit să o îngrijească ca pe un copil. Cu rugăciunile părintelui, ea s-a vindecat de boala sufletească, dar a rămas nepricepută şi neştiutoare. Suferind de patima beţiei, ea împrăştia totul din casă. Dar părintele, fiind foarte blând, nu o certa niciodată, răbdând jugul acesta timp de 30 de ani. Această încercare grea i-a dat-o Domnul ca să se cureţe ca aurul trecut prin foc.

Odată, ieşind p. Ioan de la Sf. Liturghie, în pragul bisericii l-au întâmpinat doi bătrâni scârbiţi, care l-au rugat foarte tare să le vindece fiul, bântuit de duhuri necurate. Acesta stătea legat cu funii în mijlocul casei. Părintele le-a spus să meargă la preoţi, la mănăstiri, că el cine-i – un om păcătos. Ei însă nu conteneau să-l roage cu lacrimi în ochi să vină la ei să le vindece fiul, pe care l-au dus şi la preoţi, şi la mănăstiri, dar în zadar. Atunci părintelui i se făcu milă şi se înduplecă de a pleca cu dânşii în satul Căprioru. Ajungând acolo, s-a rugat şi a postit trei zile, au postit şi părinţii şi Domnul l-a vindecat pe tânăr, luminându-i mintea. Băiatul, revenindu-şi, întrebă cu uimire: „De ce m-aţi legat? Dezlegaţi-mă că sunt cuminte şi sănătos”. Părinţii, plini de bucurie şi recunoştinţă, nu ştiau cum să-l mulţumească pe binefăcătorul lor.

Părintele Ioan citea Psaltirea la bolnavi, îi ungea cu untdelemn din candelă şi de la sf. maslu şi ei se vindecau. Iar celor ce trăgeau să moară, le spunea exact ziua şi ceasul când vor muri. La părintele veneau bolnavi din toată ţara, de peste Prut şi din Dobrogea.

Părintele în toată viaţa lui nu se aşeza la masă până nu poftea pe cineva sau până nu făcea milostenie nu mânca. Era primitor de străini, le spăla picioarele, îi hrănea şi le dădea haine de primeneală. Oricine cerea de la el primea, chiar de nu avea împrumuta şi nu lăsa pe nimeni să plece cu mâna goală. Tinerilor însurăţei le dădea lot pentru casă din pământul său. Le cumpăra lemn, uneori chiar le lucra la casă. Unui dascăl i-a dăruit o vie, iar, dacă se întâmpla cuiva să-i piară vreo vită, îi cumpăra vite. Vestea despre bunătatea şi generozitatea lui s-a răspândit în toate satele dimprejur.

Cu toate că părintele n-a învăţat la şcoală, cunoştea Evanghelia pe de rost şi spunea ce anume se va citi Duminica. Ştia bine şi Sfânta Scriptură.

Deseori stăpânirea îl aresta şi-l necăjea pedepsindu-l, din cauza invidiei şi clevetirilor. Se înfuriase satana şi a ridicat mari prigoniri asupra lui prin oameni fără de lege. Părintele a fost arestat de 25 de ori. În comuna Cimişlia, jud. Tighina l-au ţinut sub arest şapte zile, fără să-i dea ceva de mâncare şi de trei ori pe zi îl scoteau şi-l băteau cu toiege. Iar el toată vremea se ruga lui Dumnezeu să le ierte lor păcatele. Fiind vreme de război, l-au condamnat chiar şi la moarte. Dar, trăgând de mai multe ori în el, arma n-a luat foc.

Părintele a suferit toate acestea pentru că îi învăţa pe oameni credinţa şi dreptatea. Soţilor le dădea poveţe cum să ducă căsnicia bună şi cum să se lase de patimi, îndemnându-i să se roage unul pentru altul. Îi învăţa pe toţi să nu se lepede de credinţa ortodoxă, să se ferească de erezii şi să asculte de preoţi ca de slugile Domnului care priveghează şi se roagă pentru sufletele credincioşilor şi vor da răspuns pentru dânşii înaintea lui Dumnezeu. Să nu vorbească de rău călugării, ci să ia aminte la viaţa sa. Căci acela va fi fericit, zice Scriptura, care îşi cunoaşte păcatele sale şi caută să se îndrepte, iar de ale altuia nu se sminteşte, socotindu-le mai mici decât ale sale. Îi mai învăţa ca Duminica să nu se ducă la târg, nici să lucreze, mâncarea să şi-o pregătească de sâmbătă. Iar când se duc la Biserică să ia aminte la cele citite, să nu se uite împrejur, nici să iasă afară până la sfârşitul slujbei. Duminică să nu se ducă la crâşme, nici la distracţii, ci să citească vieţile sfinţilor, Evanghelia şi cărţi folositoare pentru suflet. Să ţină patru posturi pe an, să postească Miercuri şi Vineri, ca trupul să fie locaş sfânt. De asemenea, să se abţină de la poftele trupeşti şi în toate să aibă măsură şi înfrânare, pentru a nu fi prilej de cădere pentru cel apropiat. Spunea părintele: „Cercetaţi vieţile sfinţilor, cărora trebuie să le urmăm, căci ei au înţeles ce este drept înaintea lui Dumnezeu, asemenea lor trebuie să facem şi noi, pentru că acum este alegerea credincioşilor de cei necredincioşi”. Părintele îndruma creştinii să îndeplinească cele zece porunci, chemându-i pe toţi la pocăinţă, să-şi facă cruce cum se cuvine, căci crucea alungă pe vrăjmaşi, fiind pecetea lui Hristos şi cine-şi va face-o corect, va scăpa de pecetea antihristului.

Părintele avea har de la Dumnezeu că de se ruga pentru ploaie, atunci ploua.

Odată a venit la părintele un schimnic cu numele Iosif de la Sfântul Munte Athos şi, văzând pe părintele împodobit cu tot felul de fapte bune şi că este mirean, l-a rugat să meargă la schitul Sf. Ioan din Iaşi, la stareţul Epifanie. Părintele Epifanie l-a cercetat şi, văzând desăvârşirea lui în credinţă, l-a tuns în călugărie cu numele Ioan. Tot timpul cât a stat acolo nu a încetat şirul de bolnavi care veneau la el şi se vindecau. Apoi a primit binecuvântare să plece la un proprietar de vie din jud. Orhei şi acolo să lucreze o jumătate din vie cu oamenii care îl urmau şi-l ascultau, iar cu timpul să ridice acolo şi o mănăstire. Dar când au auzit preoţii din împrejurimi s-au opus acestei intenţii şi au ridicat pe mulţi împotriva părintelui. Fiind clevetit şi ocărât din invidie, el a fost arestat şi închis în închisoarea din Chişinău trei săptămâni. Făcând cercetări, tribunalul nu a găsit în el nici o vină şi l-au eliberat. Apoi doi ani părintele a fost în ascultarea Mitropoliei din Chişinău, de unde fu trimis la mănăstirea din via arhiepiscopală. Acolo a stat în mare supunere şi ascultare, ajutând fraţilor: le făcea haine, le aducea de mâncare, a zidit câteva chilii, a săpat o fântână, stând în ascultare încă trei ani. S-a mutat din viaţă, ducându-se la Domnul Dumnezeu, Căruia i-a slujit toată viaţa în anul 1928 la 10 decembrie, iar a fost înmormântat la 13 decembrie în cimitirul din via Arhiepiscopiei din Chişinău.

În anul 1968, în timpul ateismului militant, cimitirul din via Arhiepiscopiei a fost lichidat, iar sicriul cu rămăşiţele pământeşti ale părintelui Ioan a fost reînhumat în cimitirul din Dobrogea, suburbia Chişinăului.

Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pre noi.

Din minunile săvârşite cu rugăciunile părintelui Ioan

Ana Durnova în vârstă de 50 de ani din Onişcani, Orhei, şaptesprezece ani a stat culcată pe o coastă, fiind purtată pe mâini şi hrănită cu lingura. A fost dusă pe la mănăstiri şi spitale. Au cheltuit mult cu ea, dar nu a căpătat uşurare. Când a auzit soţul ei de părintele Ioan, a adus-o la el. Iar părintele, făcând rugăciuni, a uns-o cu untdelemn şi s-a vindecat. S-a întors acasă cu desagii în spinare. Oamenii care o întâlneau nu credeau că e Ana, ştiind-o grav bolnavă.

Un om din s. Chirianca, Orhei, avea picioarele paralizate de mult timp şi nu se putea mişca. A vândut şi trăsura cu boi pentru a se lecui, dar degeaba. Atunci l-au dus la părintele care, cu rugăciunile lui, l-a vindecat.

A venit la părintele o femeie din părţile Buzăului. Acestei femei îi cânta gâtlejul trei ani zi şi noapte, prin meşteşugul celui viclean. Din această cauză a părăsit-o şi soţul. Fratele bolnavei, auzind de părintele Ioan, a adus-o cu trenul la el. Părintele i-a citit rugăciuni şi o Evanghelie, apoi a binecuvântat un pahar cu vin, i l-a dat să bea şi s-a făcut femeia sănătoasă.

preluat : www.toaca.md