Dorimedont David, ierodiacon (+1944) Mucenic pentru mărturisirea Celui Răstignit acum 2000 de ani

Născut în satul în satul Palanca, judeţul Bacău. În anul 1920 a fost încorporat în armată la o unitate de jandarmi din Chişinău şi s-a lăsat la vatră cu gradul de sergent. La puţin timp, el le-a spus părinţilor că doreşte să se călugărească la o mănăstire din Basarabia şi că vrea să primească partea de moştenire care i se cuvine pentru a o dona mănăstirii. A venit la mănăstirea Hâncu, pentru a îmbrăca haina monahală. În scurt timp s-a evedenţiat prin calităţile sale de călugăr, supus, ascultător, citea mult şi se ruga zi şi noapte. În discuţii era blând, răbdător, vorbea puţin şi dădea sfaturi înţelepte despre prezent şi viitor. După ce Basarabia a fost ocupată de ruşi în anul 1940, majoritatea călugărilor s-au refugiat în România, de frica bolşevicilor. Părintele Dorimedont, împreună cu alţi şapte călugări, n-au părăsit mănăstirea. Au ascuns toate podoabele şi odoarele bisericeşti pe la casele unor credincioşi, iar altele în morminte…
După două săptămâni de la sosirea forţelor de ocupaţie, au fost impuşi să părăsească mănăstirea, care a fost transformată în grajd şi depozit pentru Armata Roşie. Au pribegit prin diferite localităţi din cauza persecuţiei organelor comuniste, până la sosirea trupelor germane şi române în anul 1941.
Părintele Doremidont a revenit împreună cu cei şapte călugări la mănăstire şi cu ajutorul credincioşilor au renovat-o. Între timp, aceşti călugări au fost denunţaţi ca fiind colaboratori ai ruşilor. Părintele Doremidont a fost obligat să se reîntoarcă în România, cu domiciliul forţat în locurile natale.

Astfel în anul 1942, ierodiaconul Doremidont a ajuns să se reîntoarcă la casa părinţilor care între timp muriseră. El a reparat casa şi a amnajat în interior un mic paraclis şi o chilie pentru a-şi duce viaţa de monah. Comuna Palanca fiind zonă de frontieră cu Ungaria, era uşor de inventat un denunţ pentru activitate comunistă sau de spionaj, România fiind în război cu ruşii.
Într-o noapte, în jurul orei 22. 00, şeful postului însoţit de trei jandarmi şi comandantul unităţii de grăniceri au venit la chilia părintelui Doremidont, pentru a înscena un flagrant. Părintele oficia Utrenia, la care asistau circa 30 de credincioşi. O parte din ei au plecat din încăpere, rămânând numai un frate al său şi patru femei. A fost arestat, încătuşat şi dus la sediul legiunii de jandarmi din Comăneşti, jud. Bacău. Aici a fost întrebat despre motivul arestării sale şi a răspuns: „Pentru mărturisirea Celui Răstignit acum 2000 de ani” .
Transportat la Curtea marţială de la Galaţi, a fost judecat şi condamnat pentru activitate comunistă în zona de frontieră, primind 25 de ani de muncă silnică. Ca răspuns, părintele Doremidont a afirmat: „Anii nu sunt în mâna voastră, căci no să fac 25 de ani, poate nici 25 de luni şi o să vă zboare scaunele pentru a vă aduce în locul celor pe care i-aţi închis, iar ei vor veni în locul vostru” . Unul dintre judecătorii militari a ordonat să fie tuns şi să i se taie barba. Replica părintelui a fost: „Părul şi barba mi le puteţi lua, dar ceea ce am aici – avea mâna pe inimă – nu mi le puteţi lua” . În acel moment o candelă care ardea în sala tribunalului, s-a stins.
Cele patru femei, aduse la proces ca martori, au fost condamnate la cate trei ani de închisoare.
Părintele Doremidont a fost transferat la un lagăr din Basarabia, pentru a fi trimis pe front. A ajuns la spitalul din Taraclia, unde în urma unor acuzaţii false, a fost injectat cu substanţe letale de către nişte medici evrei şi aruncat la morgă. A doua zi l-au găsit rugându-se în genunchi. Pentru a scăpa de el, l-au dezbrăcat şi l-au legat cu un cablu de un stâlp, au turnat apă rece şi fiind liuna februarie, a îngheţat. Era 9 februarie 1944.
A fost îngropat în cimitirul din satul Sălcuţa, judeţul Tighina.

Protodiacon Ioan Munteanu, "Înviaţi din Siberii de gheaţă”. Editura "Lumina lui Hristos”, Kiev 2009. – Pag. 74-75.