Frati crestini,

       In Sf. Evanghelie de astazi, observam un lucru de mirare, ca Mantuitorul lumii Domnul nostru Iisus Hristos, in loc sa-Si atribuie minunile pe care le savarsea ca un Dumnezeu Atotputernic, le punea pe seama credintei oamenilor. El, puternic in fapte si cuvant, dezleaga pe cei stapaniti de duhuri necurate, vindeca pe cei bolnavi, inviaza mortii, porunceste marii si vanturilor, si toate acestea le atribuie numai credintei; �.... fie tie cum ai crezut" � zice sutasului care ceruse sa-i vindece sluga bolnava. El se mira de credinta sutasului, zicand ca nici in Israel n-a gasit atata credinta se mira de credinta cananeencei zicand: �O, femeie, mare este credinta ta", pretutindeni vesteste puterea si folosul credintei si lasa sa se inteleaga ca nimic nu se poate refuza credintei. Pentru aceasta, sa ascultam cu luare aminte ca sa putem intelege mai bine efectele credintei in legatura cu mantuirea noastra.
       Domnul nostru Iisus Hristos se afla in al doilea an al vietii Sale publice. Toata lumea il admira, chiar si paganii. Invatatura Sa, desi era simpla, era inca luminoasa si rationala. Puterea Sa era supraomeneasca. El intindea mana, rostea un cuvant si marea cu vanturile ei il ascultau. Pestii apelor, lepra frigurilor, paralizia, moartea se supuneau la gestul si la glasul Sau. Dar, mai presus de toate, Iisus era bun, milos catre cei in suferinta, ingaduitor cu cei slabi, milostiv cu cei saraci. Pentru toate acestea poporul Il numea trimisul lui Dumnezeu � Mesia.
       Paganii il priveau pe tanarul profet ca pe un om extraordinar, de la care se puteau astepta minunile cele mai uimitoare. Asa vedem in Evanghelia de astazi ca un sutas, un capitan roman ce stationa in Capernaum cu oastea sa, apeleaza in mod public la Iisus, cu gandul sa-i vindece sluga care era grav bolnava. Iata imprejurarile acestui episod: Iisus, dupa ce termina predica de pe munte, se scula si trecu prin mijlocul multimii urmat de ucenicii Sai si intra in Capernaum.
       Sutasul acesta, auzind ca vine Domnul Hristos in Capernaum si stiind cate minuni savarsise, s-a adresat fruntasilor poporului evreu, ca sa-L roage pe Iisus sa-i vindece servitorul. Acestia au mers la Iisus si-I zisera: �Acest om merita sa-i faci ce cere, caci el iubeste neamul nostru si el a cladit si sinagona noastra".
       Iisus pleca impreuna cu ei si, cand era aproape de casa sutasului, acesta ii iesi inainte si-I zise: �Doamne, nu sunt vrednic sa intri sub acoperisul meu, ci numai zi cu cuvantul si se va vindeca sluga mea. Ca si eu sunt om sub stapanirea altora si am sub mine ostasi si-i spun acestuia: du-te, si se duce; si celuilalt: vino, si vine; si slugii mele: fa aceasta, si face". Acest capitan pagan, cu sinceritate si indrazneala militara, declara ca nu se simte vrednic de a primi o personalitate asa de inalta in casa sa. Smerenia acestui om era mare, dar si mai mare era credinta lui. Din Sf. Evanghelie de astazi este usor a cunoaste fizionomia capitanului din Capernaum. El este unul din acei pagani care intelege cu inima si adora pe Dumnezeul lui Israel. Cu banii sai a zidit marea sinagoga din Capernaum, ceea ce dovedeste ca era bogat si vedem ca-si intrebuinta bogatia facand multe milostenii, fapte rare pe atunci.
       Din aceste fapte s-a nascut in inima lui bunatatea catre oameni. El iubeste pe sclavul sau si-l ingrijeste la boala, in acele timpuri cand alti pagani ii priveau pe sclavi ca pe niste vite. Sutasul trebuie sa-L fi cunoscut pe Mantuitorul cel putin din auzite, caci aici, in Capernaum, unde locuia el, Iisus tamaduise pe un indracit, insanatosise pe soacra lui Petru si vindecase pe toti bolnavii din cetate. Lumina lui Hristos, care-i orbise pe iudeii cei pizmasi, luminase pe credinciosul pagan roman.
       El crede in puterea Mantuitorului si recunoaste in El pe cel ce detine puterea dumnezeiasca. De aceea, zice cu credinta si hotarare: �Eu nu sunt decat un ofiter sub stapanire si, cu toate acestea, cand zic unuia din oamenii mei: vino, el vine. Dar Tu, Doamne, esti Regele regilor, Imparatul intregului univers; bolile sunt supuse Tie si nu ai nevoie sa fii de fata ca sa poruncesti. Toata natura de la distanta Ti se supune."
       Smerenia acestui sutas pagan incununeaza toate virtutile. El se socoteste un mare pacatos si, de aceea, se crede nevrednic a se prezenta in fata Mantuitorului. Iisus admira credinta lui si-l lauda in public, zicand: �Amin, zic voua, nici in Israel nu am aflat atata credinta."
       Mantuitorul admira si lauda credinta sutasului pentru ca sa infrunte pe evreii cei ingamfati si sa roseasca de rusine, vazand cum credinta paganilor o intrece pe a lor. De aceea, cu aceasta ocazie, El le mai zice: �Si zic voua ca multi, de la rasarit si de la apus, vor veni si vor sta la masa cu Avraam, cu Isac si cu Iacov in Imparatia cerurilor. Iar fiii imparatiei vor fi aruncati in intunericul cel mai dinafara."
       Iata cum Mantuitorul ii mustra pe necredinciosii evrei de atunci care nu voiau sa creada si sa recunoasca ca El este Fiul lui Dumnezeu, ca El este Mesia cel proorocit de proorocii lor. Un fapt vrednic de luat in seama este acela ca in Noul Testament ofiterii romani au jucat un rol onorabil. Astfel, pe Golgota, tot un sutas pagan, miscat de cele ce se petreceau atunci, cand a fost rastignit Iisus, vazand el cum soarele se intuneca, cum se cutremura pamantul si pietrele se despica, cum fulgerele si traznetele sfasie vazduhul, iar mortii din morminte inviaza, acest sutas numit Longhin a strigat plin de credinta: �Cu adevarat, acesta a fost Fiul lui Dumnezeu!".
       In Cezareea Palestinei, cel dintai pagan care a fost intors la credinta se Sf. Apostol Petru a fost tot un ofiter � centurionul Cornelie; despre el se spune ca era evlavios, foarte milostiv si temator de Dumnezeu. Facea multe milostenii si se ruga Domnului.
       Pe Sf. Ap. Pavel de doua ori l-a scapat de la moarte un general numit Lisias si tot un capitan pagan i-a scapat viata cand calatorea spre Italia, de aceea si consemneaza el, zicand: �Am auzit si pe Mantuitorul nostru Iisus Hristos in Evanghelia de astazi cum a laudat credinta sutasului. El, daca nu ar fi avut credinta, smerenie si fapte bune, sluga lui care era grav bolnava nu ar fi fost tamaduita. De aceea, credinta este o virtute din cele mai mari, fara de care nu se poate mantui nimeni".
       Prin credinta ne facem fii ai Imparatiei cerului, prin credinta facem faptele cele bune, cele sufletesti si trupesti. Credinta ne face sa iubim pe vrajmasii nostri; credinta ne face sa uram placerile lumesti; credinta ne face sa ne rugam lui Dumnezeu in suferinte, sa rabdam lipsuri si sa alegem viata infranata. Credinta ne face sa spunem si altora despre Dumnezeu, despre viata vesnica si despre osandirea pacatosilor in iad. Credinta ne invata sa fim smeriti, sa fugim de slava desarta, sa fugim de oamenii galcevitori, invidiosi si viciosi. Credinta ne face sa ne iubim unii pe altii, sa avem o viata infranata, o pocainta sincera cu lepadare de sine.
       Noi, prin vechimea credintei noastre, prin nenumaratele binefaceri primite de la Dumnezeu, ne putem numi cu adevarat fiii Imparatiei, dar sa vedem daca si viata si faptele noastre sunt la inaltimea credintei pe care o mostenim. Sa vedem daca viata noastra se potriveste cu viata inaintasilor nostri si daca, nu cumva, ne asemanam si noi cu poporul evreu din vremea Mantuitorului pe care l-a mustrat cu aspre cuvinte chiar in fata sutasului pagan atunci cand a zis: �.. iar ei, fiii Imparatiei, vor fi goniti in intuneriucul cel mai dinafara, acolo va fi plangerea si scrasnirea dintilor".
       Poporul cel ales pana la Mantuitorul a fost poporul evreu. De la Mantuitorul incoace, Dumnezeu nu mai tine seama din ce neam face parte un crestin adevarat. Toata crestinatatea botezata in numele Sf. Treimi, toata turma crestina de pe intregul pamant se numeste Noul Israel, poporul cel ales al lui Dumnezeu.
       Sunt multi insa care se lauda ca au credinta, dar faptele lor ii dovedesc ca sunt mincinosi, fiindca credinta fara fapte bune este moarta, dupa cum trupul fara suflet este mort. Sufletul credintei sunt faptele. Pe crestin il cunoastem ca are credinta dupa fapte, asa cum cunoastem pomul dupa roade. Credinta este pomul cu crengile lui, iar faptele sunt roadele. Asa cum un om nu se multumeste de la un pom numai cu frunze si umbra, nici Dumnezeu nu se multumeste cu crestinul fara fapte bune.
       Faptele bune ale credintei sunt multe, dar mai principale sunt acestea:
       � mergerea la biserica in duminici si sarbatori (sa se stea in biserica la slujba Sf. Liturghii cel putin aceste 2-3 ore, de la 9 la 12, si sa se ia parte la aceasta jertfa a Domnului Hristos;
       � spovedania si impartasania, pazirea posturilor, rugaciuni si milostenii;
       � sa crezi si sa te folosesti de cele 7 taine ale Bisericii;
       � sa spui si altuia de Domnul Hristos, sa cinstesti sfintii cu prinoase, sa cinstesti sfintele icoane si sa le ai in casa
       � sa ajuti biserica cu tot ce are ea nevoie, sa cinstesti persoanele bisericesti si sa-ti faci semnul Sf. Cruci drept, pe fata.
       Luati seama, sa stiti toate acestea, ca sa nu se osteneasa cineva in zadar. Cel care nu indeplineste aceste fapte nu se poate spune ca are credinta. Cand pronuntam cuvantul acesta � credinta � sa ne gandim ca de el sunt legate toate aceste fapte ale credintei.
       Crestinul trebuie sa mai ia parte si la masluri, sa se spovedeasca si sa se impartaseasca, caci daca nu face aceste fapte, nici celelalte rugaciuni nu-i sunt primite. Credinta, spun in gura mare ca au si sectantii si toti ratacitii care s-au lepadat de Biserica, de Sf. Taine si de preotie, dar nu au aceste fapte bune, aceste fapte ale dreptei credinte.
       Sf. Scriptura spune si mai lamurit: �Credinta au si diavolii si se infioara". Oare nu stiu ei cine i-a facut? Desigur, dar faptele lor sunt dracesti, rele si nu vor sa aiba smerenie sa se intoarca la Dumnezeu si sa recunoasca greseala. Pacatele impotriva credintei sunt mai multe, dar cele mai insemnate sunt acestea:
       Primul pacat: tagaduirea existentei lui Dumnezeu sau necredinta totala. Acesta este cel mai greu pacat si cad in el cei ce duc o viata stricata, desfranata, precum si cei ce se incred in cartile cu continut imoral, in romane si reviste pornografice.
       Al doilea pacat este credinta falsa sau gresita, cum o au popoarele cu religii deosebite ca: budistii, mahomedanii, evreii si multi altii care nu cred in Domnul Hristos si care au ramas tot in paganism.
       Al treilea pacat impotriva dreptei credinte este indiferentismul, adica indiferenta sau nepasarea omului fata de problemele credintei.
       Al patrulea pacat este scepticismul sau indoiala in materie de credinta. Aceasta este o boala sau o trandavie sufleteasca ce nu ingaduie celui atins de ea sa ia hotarari temeinice fata de credinta. Cei atinsi de acest pacat au credinta, cred in Dumnezeu, dar nu vor sa aiba de-a face cu El; nu vor sa se supuna legii lui Dumnezeu.
       Al cincilea pacat este apostazia sau lepadarea de credinta ortodoxa si trecerea la alta religie. Acest pacat este foarte mare pentru ca omul leapada adevarul luminii depline si imbratiseaza intunericul minciunii si al ratacirii.
       Al saselea pacat este schisma sau dezbinarea, adica nerecunoasterea autoritatii bisericesti.
       Al saptelea pacat este erezia sau abaterea de la unul sau mai multe din adevarurile credintei crestine. Ereziile au produs mari tulburari in viata Bisericii.
       Al optulea pacat este bigotismul, adica credinta tare, dar neluminata, care pune pret pe forme si pe lucruri secundare si neglijeaza fondul si lucrurile principale. Asa sunt unele persoane care invata multe neoranduieli in viata Bisericii.
       Al noualea pacat este fariseismul sau ipocrizia, fatarnicia; adica acei oameni care au credinta doar in aparenta.
       Al zecelea pacat sunt superstitiile, adica credinta si practici care nu au nici o baza rationala. Ca de exemplu: multi cred ca le merge rau daca au plecat din casa si au calcat cu piciorul stang, intai; ori, daca au uitat ceva si s-au intors inapoi; daca le-a iesit cineva in cale cu un vas de apa gol; daca le-a iesit preotul in cale; sau, cum cred unele femei, ca e pacat sa lucreze joile dupa Pasti, martile dupa Rusalii si alte obiceiuri paganesti.
       Al unsprezecelea pacat impotriva credinte adevarate este ocultimsul; adica magia, vrajitoria, necromatia, ghicitul in palma, in cafea si multe altele.
       Acestea toate sunt pacate impotriva credintei adevarate. De aceea, sa luam aminte sa nu ni se para lucru de gluma, ca diavolul a intins multe curse celui ce vrea sa creada drept, ca sa nu se poata mantui si sa cada intr-una din aceste curse. Iata de ce crestinilor nostri de astazi nu le asculta Dumnezeu rugaciunile. Pentru ca, mai intai, se tarasc in fel de fel de rataciri si n-au credinta intemeiata in Dumnezeul minunilor, Dumnezeul crestinilor � Iisus Hristos � asa cum a avut-o sutasul din Evanghelia de astazi.
       El a crezut temeinic In Mantuitorul Iisus Hristos ca va putea sa-i faca sluga sanatoasa. El a venit cu smerenie, desi era o personalitate pamanteasca, si nu s-a socotit vrednic sa intre Iisus in casa lui si, chiar mai mult, nici n-a indraznit sa dea ochii cu El. El a avut fapte, dar ce fapte mari! Caci facuse o biserica in cinstea lui Dumnezeu, unde mergeau evreii si se inchinau, iar cat priveste credinta lui, am vazut cum chiar Mantuitorul s-a mirat.
       Crestinii nostri de astazi, foarte multi din cei ce se bat cu pumnul in piept ca se duc pe la biserici si ca sunt credinciosi, cand li se intampla vreo nenorocire sau boala alearga mai intai la vrajitoare, se manjesc cu vraji diavolesti din talpi pana in crestet, spurcand atat trupul cat si sufletul, arvunindu-le pe amandoua pentru iad. Dupa ce fac toate acestea, vin apoi pe la biserica, zicand: �Sa o mai luam si prin slujbe".
       Ajungand la biserica, in loc sa intrebe preotii si oamenii bisericii ce trebuie sa faca, se lasa iarasi inselati de diavol, caci le iese inainte (pana si aici) cate o baba fara frica de Dumnezeu si-i pun la cale sa aprinda lumanarile cu varful in jos in sfesnic, sa mearga pe la 9 biserici si sa puna numele dusmanilor in pomelnicul de morti si o multime de astfel de invataturi gresite, incarcandu-se de pacate.
       Mare greseala fac, si cei ce invata asa, si cei ce asculta, fiindca rugaciunea acestora se face spre pacat. Pentru ca Dumnezeu sa ne asculte rugaciunile, trebuie si noi sa indeplinim unele conditii, si anume:
       Intai, rugaciunea sa izvorasca din credinta neclintita.
       Al doilea, sa fie facuta cu inima smerita, nu cu mandrie ca fariseul.
       Al treilea, sa nu cerem lucruri nedrepte sau vatamatoare altora.
       Al patrulea, rugaciunea sa fie staruitoare, ca a femeii din parabola judecatorului nedrept.
       Al cincilea, rugaciunile si darurile nu sunt primite, sa se stie, acelora care poarta suparare, dusmanie si nu pot ierta.
       Al saselea, sa se stie ca rugaciunile nu sunt primite celor necununati la biserica, cu binecuvantarea religioasa de catre preot, fie chiar si acasa. Cei ce nu au cununie religioasa traiesc in desfranare si pacatul acesta este egal cu idolatria. Acestora nu le sunt primite nimic din ce fac pana nu se cununa religios; nici postul, nici rugaciunea, nici ajunarea, nici lumanarea sau coliva.
       Al saptelea, nu sunt primite rugaciunile parintilor pentru copiii care au murit in vreuna din religiile ratacite si nici copiii nu pot face ceva pentru parintii care au murit rataciti in vreuna din secte, lepadandu-se de Biserica, de preot, de Sf. Taine, de sfintele icoane.
       Al optulea, nu sunt primite rugaciunile femeilor care se roaga cu capul descoperit, vopsite, fardate, cu fustele scurte, cu pantaloni, parfumate, inzorzonate; toate acestea se roaga cu mandrie si sunt o scarba inaintea lui Dumnezeu. D asemenea, nu sunt primite rugaciunile acelor femei care vin cu indrazneala sa se roage la icoanele din fata Sf. Altar, in fata sfintelor usi imparatesti, fiindca se fac o mare sminteala barbatilor.
       Al noualea, nu sunt primite rugaciunile femeilor care si-au spurcat barbatii, punandu-le in mancare sau bautura fel de fel de spurcaciuni de la vrajitoare si descantatoare. Acea femeie care a facut asa sa nu creada ca mai poate trai in casa cu un asemenea om spurcat. Sa nu se gandeasca ca mai are vreo iertare fara spovedanie sincera si, mai ales, fara vreun canon mare si serios pe care sa-l faca cu lacrimi toata viata. Daca a apucat moartea acest suflet cu asa pacate grele, il asteapta plangerea si scrasnirea dintilor in intunericul cel mai dinafara, cum a spus Domnul Hristos in Sf. Evanghelie de astazi. Acea femeie care face astfel nu este o crestina, nici pagana nu se mai numeste si nici chiar animal, caci animalele nu fac asa ceva.
       Ce inselaciune grozava este in lumea aceasta, frati crestini! Cum se mai straduieste omul, din toate puterile, sa stranga, sa aiba mult, sa-si impodobeasca trupul cu fel de fel de imbracaminte scumpa si moderna, sa se distreze prin chefuri si pacate. Multi si-au vandut sufletul diavolului numai ca sa poata castiga aceste lucruri trecatoare. O tanara vanduta demonului a facut aceasta ca sa se marite cu cine vrea, sa faca ce vrea in lumea aceasta, sa fie bogata dar, nu mai poate scapa de duhul necurat si nu numai de el, ci de o droaie de duhuri necurate, si acum plange ca nu stie ce sa faca, de luni de zile nu mai poate dormi.
       Iata lume inselata de duhuri necurate, pentru lucruri trecatoare! Sufletul este lasat in parasire; el, care este cel mai scump, este ca un om necuviincios, bolnav si paralitic, ca sluga sutasului care zacea spre moarte. Sufletul este infometat si insetat pentru ca el cauta altceva, o hrana si o bautura sfanta care este Cuvantul lui Dumnezeu si, daca nu gaseste aceasta hrana, se imbolnaveste, sufera si moare. Totusi, aceasta hrana mantuitoare exista, ea se gaseste in Sf. Biserica, dar oamenii sunt asa de intunecati, asa de rataciti si cu mintea impartita, ca parca nu aud, nu vad, nu simt sa vina in locasul Domnului sa se hraneasca.
       Imi aduc aminte de o veche istorioara de unde putem trage o frumoasa invatatura. Se spune ca doi calatori, ratacind printr-o pustietate, ajunsera in primejdia de a muri de foame si de sete. Deodata, in zare, se iveste un pom inalt cu umbra deasa. Cand ajung langa el bietii calatori, cu bucurie observara ca au gasit o traista de la alti calatori si, plini de bucurie, nadajduiau ca vor gasi in ea ceva de mancare. Au desfacut in graba traista, dar, vai, in ea nu gasira decat aur, iar aurul acela nu putea sa le astampere foamea si setea. Putin mai departe de ei se gasea un izvor cu apa limpede, dar ei, nestiind, si fiind fara putere, au murit acolo langa traista cu aur.
       Asa se intampla si cu noi in pustiul acestei lumi. Lumea aceasta nu are nici o hrana pentru suflet, e un pustiu fara apa, fara paine sufleteasca. Vai, cate suflete mor de foame si de sete langa bogatiile si averile lumii acesteia trecatoare. Ei nu cunosc izvorul acesta limpede care este Sf. Biserica. Ei nu au credinta si nu pot sa se adape si sa se hraneasca in Casa lui Dumnezeu, mor de foame langa traista cu bani. Bani sunt destui, dar sufletul e pustiu si, daca nu se intorc la Dumnezeu, vor pieri in blestem dumnezeiesc.
       Sa ne silim cu totii sa reparam trecutul nostru, sa avem o credinta vie in Dumnezeul cerului si al pamantului, ca sfant este Domnul Dumnezeul nostru si sfinti trebuie sa fim si noi, sa nu zicem ca necredinciosii, ca de ce mergi asa des la biserica, ca doar nu ai sa te faci sfant?! Sfinti trebuie sa ne facem, caci daca vrem sa locuim si noi cu sfintii, sfinti trebuie sa ne facem. Cine vrea sa locuiasca cu demonii in iad, sa traiasca in pacate, sa se intineze mereu, ca la ei vor ajunge.
       Sa traim in sfintenie, frati crestini, si in viata curata. Sa ne lepadam de toate pacatele care ne spurca sufletul si trupul. Astazi este ziua cand trebuie sa ne hotaram, pana cand nu e prea tarziu, caci daca ne va apuca moartea in pacate grele ne va trimite si pe noi in plangerea si scrasnirea dintilor si, acolo, in zadar vom striga sa ne miluiasca Dumnezeu. Atunci vor blestema parintii pe copii, caci si-au pierdut sufletul pentru ei alergand sa le agoniseasca fericirea pe pamant.
       Atunci vor blestema copiii pe parinti si vor scrasni cu dintii asupra lor, zicandu-le: �Blestemati sa fiti voi, parintilor, ca nu ne-ati aratat calea cea dreapta a credintei si ne-ati lasat sa ne tavalim in noroiul placerilor pacatoase; nu ne-ati invatat credinta, sa mergem si noi la biserica, sa ne spovedim, nu ne-ati sfatuit pe noi sa ne cununam, nu ne-ati spus cat de greu este pacatul avorturilor, iar acum sa ne chinuim aici in veci".
       Atunci vor scrasni cu dintii sotiile impotriva sotilor si vor zice: �Blestemati sa fiti voi, ca ne-ati pus la cale sa ne omoram copilasii in pantece si ne-ati impiedicat sa mergem la biserica, nu ne-ati dat voie sa postim, sa ne spovedim, sa ne indreptam". Asa se vor chinui, vor plange si se vor tangui In intunericul cel groaznic impreuna cu diavolul si cu toti cei inselati de ei in vecii vecilor. Sa scuturam solzii cei negri de pe ochi si sa ne intoarcem la Dumnezeu, acum cat mai e timp, strigand cu pocainta si cu smerenie ca sa luam iertare.

       Rugaciune
       Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul cel adevarat, Fiul lui Dumnezeu cel viu, ai venit in lume sa vindeci toata boala si neputinta, zi Tu un cuvant dumnezeiesc acestor suflete ce s-au adunat aici in Sfanta Casa Ta, fa, Dumnezeul cerului, sa se tamaduiasca toti de bolile cele sufletesti si trupesti.
       Deschide ochii sufletelor celor ce Te cauta pe Tine si care au venit aici si ajuta-ne la toti ca, in ziua cea de apoi, sa ne odihnim si noi in sfanta Imparatia Ta cu toti alesii Tai cei din veac. Amin.