sursa: mail
Mărturii
zguduitoare privind dârele morţii [chemtrails] care apar pe cer în urma
unor avioane (spre a răspândi pe ascuns boli, suferinţă şi moarte)
de George Preda
Vă
oferim un prim articol dintr-o serie de articole prin care dorim să vă
punem la curent cu un fapt extrem de îngrijorător şi, totodată,
incontestabil. Tot mai multe avioane care zboară chiar şi la mică
altitudine lasă în urma lor dâre ale morţii [chemtrails, dâre alcătuite
din substanţe chimice, care nu au nicio legătură cu carburantul sau
sistemul de propulsie al avioanelor]. În acest mod, sunt răspândite pe
ascuns anumite substanţe care provoacă bolile, epidemiile, suferinţa şi
moartea. Acest articol cuprinde o mărturie cutremurătoare a unui
mecanic care a văzut echipamentul tehnic folosit pentru dispersarea
unor substanţe toxice şi mărturia unui funcţionar superior al unei
companii aeriene, care a avut acces la documentele unui proiect
guvernamental secret prin care se realizează această dispersare a unor
substanţe în atmosferă.În ultimii ani clinicile medicale şi sălile de
urgenţă ale spitalelor sunt mereu înţesate, de multe ori umplute la
dublul capacităţii lor, de oameni suferind de boli al căror nume până
acum câţiva ani nici nu exista. De ani de zile există bănuiala că
starea proastă a sănătăţii oamenilor, simptomele noi, maladiile nou
apărute, greu de explicat de lumea medicală, ar avea drept cauză dârele
anormale pe care din ce în ce mai multe avioane în zbor le lasă în urma
lor. Autorităţile, însă, nu par să se îngrijească de un astfel de
detaliu … care pare banal!La început, doar extrem de puţine avioane
lăsau în urma lor astfel de dâre. Astăzi, au devenit extrem de
numeroase, brăzdând cerul în cruciş, în paralel şi chiar în formă de
„S" sau de cercuri. Privim pe furiş cerul şi atunci când zărim aceste
dâre, ni se pare normal ca un avion care trece să lase în spatele lui
urme care se întind de la un capăt la altul al orizontului. Ele se
lărgesc continuu, amestecându-se cu alte dâre, ajungând să formeze un
adevărat nor, care acoperă cerul ore în şir.Nu este oare legitim în
acest caz să ne întrebăm dacă aceste dâre nu sunt cumva una dintre
cauzele problemelor de sănătate care ne lovesc de câţiva ani încoace?
Dăm ca exemplu valul de bronhiolite care afectează din ce în ce mai
mulţi nou-născuţi în fiecare an. În urmă cu două decenii, acest cuvânt
nici măcar nu exista în dicţionar! Alte probleme care au apărut sunt:
recrudescenţa astmului, leziuni ale căilor respiratorii, leziuni
pulmonare, dureri în gât ciudate, angine care dispar la fel de pe
neaşteptate cum apar, gripe care nu sunt cu adevărat gripe, maladii ale
ochilor, ale pielii şi organelor interne... Lista este lungă, şi
fiecare dintre aceste afecţiuni poate degenera şi duce la
moarte.Analizele efectelor chemtrail-urilor, adevărate dâre ale morţii,
sunt dintre cele mai neliniştitoare. Soluţia oficială care ni se oferă:
vaccinuri noi şi antibiotice super-tehnologizate, în condiţiile în care
s-a demonstrat că supraconsumul de vaccinuri şi de antibiotice de tot
felul nu a făcut decât să reducă iremediabil capacitatea sistemului
imunitar de a răspunde la atacuri subite.
Explicaţia
cu care, iniţial, responsabilii civili şi militari ai forţelor aeriene
i-au liniştit pe observatori, a fost aceea că ar fi vorba doar de dâre
de condensare. La întrebare de ce aceste urme nu existau cu mai mulţi
ani în urmă răspunsul a fost că atunci avioanele nu zburau atât de sus
încât să permită formarea acestor dâre. În anumite cazuri, aceste dâre,
au spus ei, pot rezulta ca urmare a aruncării restului de carburant, în
vederea unei posibile aterizări forţate. Cu toate acestea, înmulţirea
acestor dâre (nu toate avioanele care zboară riscă să se prăbuşească,
din câte se ştie...) şi aspectul lor face să fie ridicol şi inadmisibil
acest gen de justificare... În urma amplitudinii pe care fenomenul a
luat-o şi în lipsa unor explicaţii plauzibile soluţia pe care
autorităţile au găsit-o a fost să îl transforme în „legendă urbană”,
împiedicând orice studiu ştiinţific serios. Folosindu-se de tragicele
atentate din 11 septembrie 2001 au îngropat definitiv chestiunea. Ca
urmare a aşa-zisei ameninţări internaţionale a terorismului, a fost
impusă, sau cel puţin se urmăreşte să fie impusă, obligativitatea
sprijinului şi încrederii absolute faţă de guverne. Chestiunea dârelor
morţii [chemtrails] a ajuns deci să facă parte rapid dintre subiectele
pe care mass-media le evită cu orice preţ... Dezbaterea a continuat
însă pe internet. Autorităţile militare şi guvernamentale iau în
derâdere aceste afirmaţii ca fiind conspiraţioniste sau le denunţă
drept zvonuri lipsite de fundament. S-a mers chiar până la a vorbi de
propagandă teroristă antiguvernamentală, pentru a închide o dată pentru
totdeauna gura celor băgăreţi.Ar trebui, cu toate acestea, să se
realizeze o anchetă serioasă şi independentă şi să se dispună
realizarea unor analize la laboratoare controlate de servicii
neguvernamentale, dacă mai există aşa ceva... Deşi sunt destul de mulţi
cei care au observat acest fenomen alarmant, numărul celor care au
întreprins o campanie activă pentru informarea populaţiei este foarte
mic. Agenţiile guvernamentale contează pe apatia oamenilor şi, de fapt,
ele au ajutat din plin la crearea acestei stări de conştiinţă, începând
din anii 1950, prin fluorizare, aspartam şi drogurile vândute pe
stradă. Este binecunoscut faptul că guvernele anumitor ţări
experimentează tehnologii noi asupra populaţiei lor de zeci de ani.
Există rapoarte care au fost făcute publice care o dovedesc. Pentru a
opri acest genocid tăcut trebuie trezit spiritul oamenilor şi
mass-media cu privire la acest flagel invizibil care ne copleşeşte de
câţiva ani! Dacă un procentaj atât de mic de oameni este preocupat de
acest fenomen, conducătorii acestor agenţii au motiv să creadă,
analizând situaţia, că se găsesc deasupra oricărei bănuieli şi că nu
există nimic de care să se teamă.
Dârele
de condensare [contrails]De la apariţia avioanelor cu reacţie, ne-am
obişnuit să vedem pe cer dâre albe în urma lor, atunci când trec pe
deasupra noastră, la mare altitudine. Aceste dâre albe – în engleză
contrails, [dâre de condensare] – depind în special de doi factori:
umiditatea ambiantă şi temperatura, foarte scăzută la acea altitudine.
Ele pot să fie alcătuite din fine picături de apă condensate sau din
cristale de gheaţă şi de zăpadă. Aceste dâre pot să apară la altitudine
joasă, aproape de nivelul solului, doar în zone cu un climat extrem de
rece (Antarctica, Arctica) şi constituie un serios handicap pentru
circulaţia aeriană. La altitudine, aceste condiţii se manifestă regulat
începând de la 9000 de metri. Dârele pot rămâne vizibile mai multe
minute înainte de a fi dispersate de vânt, gradat, până când dispar
complet. Aceste dâre de condensare, nefiind formate decât din molecule
de apă, sunt aproape inofensive, mai ales prin comparaţie cu poluarea
pe care o singură turbină de avion o generează, datorită arderii
carburanţilor şi ai altor agenţi chimici. Dârele de condensare
[contrails], fiind compuse din vapori de apă, se disipă după o scurtă
perioadă de timp. Conform meteorologului Thomas Schlattes de la
Administraţia Naţională Oceanică şi Atmosferică a Statelor Unite, ele
nu se pot forma decât la temperaturi de - 60°C şi mai mult, la niveluri
de umiditate relativă de 70% şi la altitudini foarte mari.Ca incident
separat şi distinct în ansamblul acestor evenimente, norii se pot forma
dacă temperatura, umiditatea relativă şi condiţiile de vaporizare sunt
favorabile dezvoltării lor. Dacă vedem pe cer dâre de condensare
[contrails] – considerate aşa după aspectul lor – care se transformă în
„nori" , putem concluziona că nu sunt alcătuite din vapori de apă şi
deci este vorba de altceva! Timpul prevăzut pentru disiparea dârelor de
condensare [contrails] este relativ scurt, două minute sau mai puţin.
Aceasta presupune că dâra respectivă este alcătuită în special din
vapori de apă, cel puţin conform definiţiei sale clasice (condensation
trail sau dâră de condensare). Nivelul de disipare a dârelor de
condensare [contrails] depinde mult de mărimea particulelor cristalelor
de gheaţă şi de cantitatea de raze solare. Dependenţa de umiditatea
relativă nu este evidentă. Un nor care se formează în urma trecerii
unui avion, atunci când se produce aceasta, depinde în principal de
temperatura, de umiditatea relativă, de tipul şi de mărimea
particulelor (nucleelor) de aerosol care sunt introduse. Formarea şi
disiparea dârelor normale de condensare [contrails] şi formarea de nori
trebuie să fie recunoscute ca fiind două procese fizice separate care
rezultă ca urmare a unor condiţii diferite şi variabile în cele două
cazuri. Dâre ale morţii [chemtrails] De la mijlocul anilor 1990
încoace, în SUA a început să fie observată înmulţirea unor dâre de un
tip nou. Ele apar la altitudine mai joasă decât cea a dârelor de
condensare [contrails], uneori chiar aproape de nivelul solului, pot să
fie albe sau colorate şi se estompează foarte lent, lăsând să treneze o
ceaţă în care pot fi detectate diverse particule sau filamente.
Uneori,
ele formează nori longitudinali care se taie brusc, lăsând un gol în
respectiva dâră. Apoi norii par a se forma din nou pentru a se termina
la câţiva kilometri mai departe. Sau, dimpotrivă, dâra taie cerul de la
un capăt la altul al orizontului. Aceşti nori nu sunt întotdeauna
situaţi la mare altitudine, după cum pretind autorităţile militare sau
cele ale controlului aerian. Foarte adesea, îi putem sesiza la înălţimi
cuprinse între 1000 şi 5000 metri, dar şi mai sus de 9000 de metri,
care este altitudinea culoarelor de zbor ale avioanelor comerciale. În
unii dintre aceşti nori putem discerne curcubeie sau o culoare
portocalie. Alţii sunt pătaţi de mase mai închise în interior, sau
tivite cu negru. Aceste mici dâre se expansionează destul de rapid (în
funcţie de viteza vântului) şi produc pene fine sau plase în evantai.
Spre deosebire de dârele de condensare [contrails], dârele morţii
[chemtrails] sunt adesea scindate, cu un gol sau o întrerupere în
traseu, ca şi cum ar fi fost schimbat rezervorul din care au fost
pulverizate. Fapt important: cei care au observat aceste fenomene nu
sunt cârcotaşi profesionişti sau ufologi de salon. Ei sunt mai degrabă
pasionaţi de aviaţie, medici, oameni de ştiinţă, poliţişti, jurnalişti
integri... şi oameni cărora aceste împrăştieri le provoacă iritaţii
oculare sau bronhice, alergii şi oboseală. Ei aparţin tuturor claselor
societăţii. Plecând de la criterii de sănătate publică, s-a creat o
reţea de observatori ai dârelor morţii [chemtrails] care este extrem de
activă pe internet. Scrisoarea unui mecanic de aviaţieVă oferim în
continuare o scrisoare extrem de interesantă care a fost publicată pe
site-ul lui Clifford Carnicom, apoi afişată pe site-ul lui Jeff Rense
(ambele site-uri sunt dedicate acestui subiect legat de crimele
realizate prin intermediul „dârelor morţii” [chemtrails]), scrisoare de
un mecanic de aviaţie. Chiar dacă unii pot obiecta că provenienţa
acestei misive este incertă, ea coincide cu multe alte mărturii,
inclusiv cu scrisoarea unui director al unei linii aeriene, ca răspuns
la declaraţiile mecanicului anonim. Chemtrail-uri. Un mecanic de
aviaţie s-a împiedicat de adevăr? „Din motive pe care le veţi înţelege
pe măsură ce veţi citi ceea ce urmează, nu-mi pot divulga identitatea.
Sunt un mecanic de aviaţie şi lucrez pentru o linie aeriană importantă.
Muncesc într-o bază de întreţinere situată într-un mare aeroport şi
hazardul a vrut să descopăr ceea ce nu-mi era vizibil destinat. Mai
întâi, trebuie să vă explic în două cuvinte cum funcţionează ierarhia
în lumea mecanicilor din domeniul aeronautic. Acest lucru este
important pentru înţelegerea relatării mele şi pentru cauza căreia îi
consacraţi o mare parte din energia voastră. Mecanicii de aviaţie îşi
doresc să lucreze în trei domenii: avionica, motoarele şi comenzile de
zbor. Se consideră că mecanicii care lucrează pe aceste sisteme au
atins cele mai înalte grade ale scării ierarhice. Vin apoi mecanicii
care lucrează la sistemele hidraulice şi aparatele de climatizare.
Următorii sunt cei ataşaţi sistemelor subalterne. În sfârşit, pe
treapta cea mai de jos a acestei scări, se găsesc mecanicii care
lucrează la sistemele de golire a fluidelor. Niciun mecanic nu vrea să
lucreze la pompe, rezervoare şi sistemul de conducte care servesc la
înmagazinarea deşeurilor toaletelor din avioane. Totuşi, în fiecare
aeroport unde am lucrat eu, există întotdeauna doi sau trei mecanici
care se oferă voluntari pentru acest serviciu, oricare ar fi
aeroportul. Ceilalţi mecanici sunt foarte fericiţi să-i lase să facă
aceasta. Nimeni nu acordă cu adevărat atenţie acestor oameni şi nici un
mecanic serios nu are o legătură veritabilă cu aceşti mecanici de zona
a doua. De fapt, nu m-am aplecat niciodată cu adevărat asupra acestui
aspect, până foarte de curând. Majoritatea companiilor aeriene au
acorduri de servicii reciproce cu celelalte companii care utilizează
acelaşi aeroport. Aceasta înseamnă că dacă o companie are o problemă
tehnică, de ea se va ocupa unul dintre mecanicii noştri. În schimb,
dacă unul dintre avioanele noastre este în dificultate acolo unde îşi
are baza de întreţinere o altă companie aeriană, avionul nostru va fi
reparat de ei. Într-o zi, acum aproximativ o lună, am fost chemat la
bază pentru a lucra la avionul unei alte companii. În momentul în care
m-a chemat, controlorul nu ştia care era problema şi nu putea să-mi dea
nici un detaliu. Atunci când am sosit la faţa locului, am descoperit că
pana se situa la nivelul înmagazinării deşeurilor. Nu existau alte
soluţii: trebuia să mă strecor în interiorul carlingii pentru a rezolva
problema. Pătrunzând în compartiment, mi-am dat seama că ceva nu e în
regulă. Avionul avea mai multe rezervoare, pompe şi tuburi decât erau
menţionate în caietul de sarcini. La început, am presupus că sistemul
fusese modificat. Nu mai lucrasem pe un aparat de acest tip de mai bine
de zece ani. Urmărind să găsesc problema, am realizat rapid că tubajul
şi rezervoarele suplimentare nu erau legate la sistemul de evacuare...
Tocmai descoperisem acest lucru când un alt mecanic de la compania mea
a apărut subit. Era tocmai unul dintre mecanicii care lucrau în mod
obişnuit pe aceste sisteme. I-am predat lucrul cu mare plăcere.
Plecând, l-am întrebat despre acea echipare suplimentară. El mi-a
răspuns: Vezi-ţi de treaba ta şi lasă-mă să mă îngrijesc de a mea! A
doua zi, lucram la calculatorul firmei ca să văd un plan de cablaj.
Pentru că tot eram acolo, am decis să fac o cercetare cu privire la
echipamentul suplimentar pe care îl găsisem în avion. Spre marea mea
surpriză, manualele nu făceau nicio referire la echipamentul pe care îl
văzusem în ajun. Am căutat în dosarele producătorului şi nu am găsit
nimic nici acolo. Curiozitatea mea era atinsă în punctul sensibil: eram
cu adevărat hotărât să descopăr natura acestui echipament. Săptămâna
următoare am primit trei dintre avioanele noastre, în hangarul
principal, pentru inspecţia periodică. În timpul acestor inspecţii, în
jurul avionului forfotesc peste tot o mulţime de mecanici. Tocmai îmi
terminasem treaba, şi am decis să mă duc să văd sistemul de evacuare pe
unul dintre aparate. Cu toţi mecanicii din jur, eram sigur că nu avea
să mă observe nimeni. Spre marea mea surpriză, avionul pe care am ales
să-l inspectez avea şi el acel tip de echipare suplimentară! Am început
să urmez sistemul conductelor, pompelor şi rezervoarelor. Am descoperit
ceea ce părea a fi unitatea de comandă a respectivului sistem. Era o
cutie de comandă standard folosită în aviaţie, dar fără cea mai mică
inscripţionare. Puteam urma firele de la cutia de comandă la pompe şi
la valve, dar niciun alt circuit de comandă nu era conectat la această
unitate. Singurele fire care erau racordate la această unitate erau
legate la sistemul operaţional al comenzilor avionului. Sistemul avea
un rezervor mare şi două mai mici. Era dificil de văzut datorită
îngustimii compartimentului, dar mi s-a părut că rezervorul mare ar fi
putut cuprinde 200 litri. Rezervoarele erau legate la o supapă de
golire şi de umplere care trecea prin fuzelaj chiar în spatele supapei
de golire a sistemului fluidelor uzate. Căutând unde ducea acest racord
sub avion, am văzut că era ascuns în spatele unui fals panou, sub un
alt panou care, la rândul lui, ajungea la sistemul canalului de golire.
Am început să urmăresc tubajul pompelor. Aceste tuburi conduceau la o
reţea de conducte mai mici care se terminau în marginile din spate ale
aripilor şi ale stabilizatoarelor orizontale ale avionului. Dacă
priviţi cu atenţie aripile unui avion mare veţi vedea un mănunchi de
fire, aproximativ de grosimea unui deget, care iese din marginea din
spate a aripii. Acestea sunt tije de descărcare statice. Ele sunt
folosite pentru a disipa sarcina de electricitate statică care se
acumulează pe un avion în zbor. Am descoperit că acele conducte duceau
la una din trei dintre aceste tije de descărcare electrostatică. Iar
aceste false tije de descărcare electrostatică fuseseră găurite ca
pentru a lăsa să scape un produs oarecare prin ele. Trecuse o vreme de
când eram cocoţat pe aripă. Dintr-o dată, unul dintre supraveghetori
mi-a ordonat să părăsesc hangarul. El mi-a spus după aceea că treaba
mea era terminată şi că nu eram autorizat să fac ore suplimentare. Cele
două zile care au urmat au fost foarte încărcate şi nu am găsit niciun
minut liber pentru a-mi continua mica anchetă. Două zile după
descoperirea mea, am fost chemat să înlocuiesc un detector de
temperatură pentru un motor de avion care se pregătea să decoleze. Am
terminat lucrul şi m-am întors la hârţogărie. Aproximativ 30 minute mai
târziu, am fost convocat de directorul general. Atunci când am intrat
în biroul său, mă aşteptau acolo reprezentantul sindicatului nostru şi
alte două persoane, pe care nu le cunoşteam. Directorul mi-a spus că a
fost descoperită o problemă serioasă. Eram suspendat pentru o greşeală
gravă. Mi-a spus că scrisesem intrări false în raportul meu de lucru în
legătură cu detectorul de temperatură pe care tocmai îl instalasem cu
câteva ore înainte. Eram consternat şi am început să protestez. Am spus
că era ridicol şi că făcusem cât se poate de conştiincios acea treabă.
Reprezentantul sindicatului s-a interpus. El a recomandat să aruncăm un
ochi la avion, pentru a lămuri situaţia. Atunci eu am întrebat cine
erau ceilalţi doi oameni. Directorul general mi-a indicat că erau
inspectori de securitate ai companiei aeriene, dar că nu erau obligaţi
să-mi dea numele lor. Ne-am înapoiat deci la avion, care ar fi trebuit
deja să decoleze, dar care era încă garat la rampa noastră de
întreţinere. Am deschis capota motorului şi reprezentantul sindicatului
a scos detectorul de temperatură. A verificat numărul de serie şi a
constatat că era piesa veche. Atunci ne-am dus la magazia de piese şi
reprezentantul sindicatelor a verificat raportul meu. De pe o etajeră,
el a luat o cutie sigilată. A deschis-o şi a scos un detector de
temperatură având acelaşi număr de serie cu cel pe care îl instalasem.
Imediat, el mi-a spus că sunt suspendat pentru o săptămână fără
salariu. M-am odihnit acasă în prima zi a suspendării mele
întrebându-mă ce s-a petrecut. Seara, am primit un apel telefonic.
Vocea mi-a spus: „Acum ştii ce păţesc mecanicii care îşi bagă nasul
acolo unde nu au nimic de făcut. Data viitoare când o să te amesteci să
lucrezi la sisteme care nu te privesc, o să-ţi pierzi slujba! Cum mă
simt generos astăzi, cred că o să te poţi întoarce la treabă curând."
CLIC. Am făcut imediat apropierea între ceea ce tocmai se produsese şi
faptul că descoperisem acel tubaj misterios. În dimineaţa următoare am
fost chemat de directorul general. El mi-a spus că datorită excelenţei
dosarului meu suspendarea fusese redusă la o zi. Trebuia deci să mă
reapuc imediat de treabă. Singurul lucru la care mă puteam gândi era:
Ce încercau „ei” să ascundă şi cine sunt aceşti EI? Revenirea la treabă
a fost ca şi cum nu s-ar fi petrecut nimic. Niciunul dintre ceilalţi
mecanici nu a amintit de suspendarea care îmi fusese dată.
Reprezentantul sindical mi-a spus de altfel că era inutil să vorbesc
despre aceasta. Dar în noaptea aceea am căutat pe internet pentru a
urmări să găsesc răspunsuri. Nu-mi amintesc cum am ajuns aici, dar am
găsit site-ul vostru. Atunci situaţia a devenit din ce în ce mai clară.
A doua zi dimineaţă la serviciu, în interiorul dulapului meu, care era
încuiat, am găsit o notă tipărită. Ea spunea: „Curiozitatea a ucis
pisica. Nu te uita pe site-urile internet care nu te privesc.” Mi-am
spus: „Ia te uită! EI mă observă.”Nu ştiu ce produse pulverizează ei
prin intermediul acelor sisteme ciudate, dar pot să vă certific că o
fac. Îmi imaginez că utilizează camioanele cisternă pentru a încărca
acele rezervoare. E vorba de camioanele care golesc deşeurile
rezervoarelor de vidanjare a toaletelor. În mod obişnuit, aeroporturile
încredinţează unor sub-contractori acest gen de lucru şi nimeni nu se
apropie de aceste camioane. Cine ar vrea să urmărească un camion umplut
de fecale? Golind rezervoarele fluidelor uzate, aceşti oameni umplu
rezervoarele sistemului jicloarelor de vaporizare. Cunoscând planurile
de zbor ale avioanelor, ei programează probabil unitatea de comandă cu
scopul ca ea să înceapă să pulverizeze o anumită cantitate din
respectivul produs după un anumit timp, îndată ce avionul a atins o
anumită altitudine, sau atunci când el se găseşte deasupra anumitor
zone locuite. Ciocul jicloarelor (elemente al carburatorului sub forma
unor tuburi cu unul sau mai multe orificii prin care se pulverizează în
carburator debitul de combustibil necesar) falselor tije electrostatice
este atât de mic încât nimeni din avion nu ar putea remarca acest lucru.
Dumnezeu să ne ajute pe toţi, un cetăţean căruia îi pasă."Răspunsul unui funcţionar superior al unei linii aeriene, postat pe site-ul lui Clifford Carnicom „Domnule Carnicom,Citind scrisoarea pe care aţi primit-o de la mecanicul anonim, m-am simţit obligat să-i răspund. Şi eu muncesc pentru o linie aeriană, cu toate că la un nivel ierarhic superior. Nu voi numi linia aeriană, nici oraşul în care mă aflu, nici postul pe care îl ocup, din motive evidente de securitate. Aş vrea să pot documenta tot ceea ce sunt pe punctul să vă dezvălui. Dar este practic imposibil să o fac, întrucât aceasta ar putea în cele din urmă să antreneze consecinţe fatale pentru mine. Elementele conţinute în scrisoarea mecanicului anonim mi se par autentice. În SUA există companii aeriene care au participat la un proiect numit Project Cloverleaf [Proiectul Frunza de treflă] timp de câţiva ani. Unii îşi amintesc că au primit consemne în această direcţie în 1998. Personal, am fost avizat în 1999. Cei câţiva funcţionari ai liniilor aeriene care au primit instrucţiunile în ceea ce priveşte proiectul Cloverleaf au fost supuşi cu toţii unor controale de securitate severe cu privire la antecedentele lor personale şi, chiar înainte să putem primi aceste instrucţiuni, am fost puternic presaţi să semnăm un acord de ne-divulgare care declară în esenţă că, dacă spunem ceea ce ştim, indiferent cui, riscăm închisoarea. În biroul nostru, aproximativ douăzeci de funcţionari am primit aceste instrucţiuni care ne-au fost date de doi funcţionari oficiali din cadrul unui organism guvernamental. Nu au revelat care. Au spus că guvernul avea să remunereze linia noastră aeriană, şi de asemenea şi altele, cu scopul de a pulveriza anumite produse chimice speciale prin intermediul avioanelor comerciale. Atunci când au fost întrebaţi care erau aceste produse chimice, unde şi de ce urma să le pulverizăm, ei ne-au indicat că informaţia ne-ar fi oferită dacă ar fi nevoie... Au precizat că noi nu aveam de ce să aflăm mai mult în această direcţie. Şi au continuat atunci să afirme că acele produse chimice erau inofensive. În cele din urmă, au concluzionat că programul era de o asemenea importanţă, încât el trebuia să fie finalizat cu orice preţ. Atunci când noi i-am întrebat de ce nu desemnau numai avioanele lor militare pentru a pulveriza aceste produse chimice, ei au declarat că nu există suficiente avioane militare disponibile pentru a elibera aceste produse chimice pe o scară atât de mare. Acesta este motivul pentru care proiectul Cloverleaf a fost lansat, pentru a permite unor linii aeriene comerciale să ajute la răspândirea acestor produse chimice în atmosferă. Apoi, cineva a întrebat de ce tot acest secret... Reprezentanţii guvernului au declarat atunci că dacă marele public ar şti că avioanele care zboară deasupra capetelor lor împrăştie produse chimice în aer, grupurile de ecologişti ar cere încetarea pulverizării. Cineva a pus unuia dintre oamenii guvernului întrebarea următoare: Dacă produsele chimice sunt inofensive, de ce să nu se facă publică natura lor şi motivul pentru care le pulverizăm? El a părut derutat de această întrebare şi a răspuns pe un ton autoritar că publicul nu are nevoie să ştie ce se petrece, dar că acest program a fost conceput numai pentru binele său. El a declarat de asemenea că noi trebuie să păstrăm tăcerea şi să nu mai punem întrebări în această direcţie. După care, şedinţa de informare a fost încheiată. În biroul nostru, toate documentele în ceea ce priveşte proiectul Cloverleaf sunt păstrate în seifuri. Nimeni nu are dreptul să scoată aceste documente. Foarte puţini funcţionari au acces la ele şi ei nu vorbesc niciodată despre conţinutul lor. Domnule Carnicom, eu nu sunt deloc imbecil. Ştiu că se petrece ceva şi sunt sincer înspăimântat. Mă simt foarte vinovat că ştiu de existenţa acestei operaţiuni, dar sunt obligat să tac. Sunt tulburat ştiind că firma pentru care muncesc ar putea fi pe cale să-i otrăvească pe americani. Sper că această scrisoare va deschide ochii anumitor persoane asupra a ceea ce se produce, în acest moment, pe cerul nostru. Vă repet că aş vrea să pot să vă ofer o informaţie documentată, dar înţelegeţi de ce trebuie să păstrez anonimatul absolut. Mulţumesc."Vă recomandăm să vizitaţi site-urile http://www.rense.com/politics6/chemdatapage.html şi http://www.carnicom.com/ pentru informaţii de ultimă oră despre acest subiect extrem de interesant, despre care vom continua să vă oferim diverse articole.
Dumnezeu să ne ajute pe toţi, un cetăţean căruia îi pasă."Răspunsul unui funcţionar superior al unei linii aeriene, postat pe site-ul lui Clifford Carnicom „Domnule Carnicom,Citind scrisoarea pe care aţi primit-o de la mecanicul anonim, m-am simţit obligat să-i răspund. Şi eu muncesc pentru o linie aeriană, cu toate că la un nivel ierarhic superior. Nu voi numi linia aeriană, nici oraşul în care mă aflu, nici postul pe care îl ocup, din motive evidente de securitate. Aş vrea să pot documenta tot ceea ce sunt pe punctul să vă dezvălui. Dar este practic imposibil să o fac, întrucât aceasta ar putea în cele din urmă să antreneze consecinţe fatale pentru mine. Elementele conţinute în scrisoarea mecanicului anonim mi se par autentice. În SUA există companii aeriene care au participat la un proiect numit Project Cloverleaf [Proiectul Frunza de treflă] timp de câţiva ani. Unii îşi amintesc că au primit consemne în această direcţie în 1998. Personal, am fost avizat în 1999. Cei câţiva funcţionari ai liniilor aeriene care au primit instrucţiunile în ceea ce priveşte proiectul Cloverleaf au fost supuşi cu toţii unor controale de securitate severe cu privire la antecedentele lor personale şi, chiar înainte să putem primi aceste instrucţiuni, am fost puternic presaţi să semnăm un acord de ne-divulgare care declară în esenţă că, dacă spunem ceea ce ştim, indiferent cui, riscăm închisoarea. În biroul nostru, aproximativ douăzeci de funcţionari am primit aceste instrucţiuni care ne-au fost date de doi funcţionari oficiali din cadrul unui organism guvernamental. Nu au revelat care. Au spus că guvernul avea să remunereze linia noastră aeriană, şi de asemenea şi altele, cu scopul de a pulveriza anumite produse chimice speciale prin intermediul avioanelor comerciale. Atunci când au fost întrebaţi care erau aceste produse chimice, unde şi de ce urma să le pulverizăm, ei ne-au indicat că informaţia ne-ar fi oferită dacă ar fi nevoie... Au precizat că noi nu aveam de ce să aflăm mai mult în această direcţie. Şi au continuat atunci să afirme că acele produse chimice erau inofensive. În cele din urmă, au concluzionat că programul era de o asemenea importanţă, încât el trebuia să fie finalizat cu orice preţ. Atunci când noi i-am întrebat de ce nu desemnau numai avioanele lor militare pentru a pulveriza aceste produse chimice, ei au declarat că nu există suficiente avioane militare disponibile pentru a elibera aceste produse chimice pe o scară atât de mare. Acesta este motivul pentru care proiectul Cloverleaf a fost lansat, pentru a permite unor linii aeriene comerciale să ajute la răspândirea acestor produse chimice în atmosferă. Apoi, cineva a întrebat de ce tot acest secret... Reprezentanţii guvernului au declarat atunci că dacă marele public ar şti că avioanele care zboară deasupra capetelor lor împrăştie produse chimice în aer, grupurile de ecologişti ar cere încetarea pulverizării. Cineva a pus unuia dintre oamenii guvernului întrebarea următoare: Dacă produsele chimice sunt inofensive, de ce să nu se facă publică natura lor şi motivul pentru care le pulverizăm? El a părut derutat de această întrebare şi a răspuns pe un ton autoritar că publicul nu are nevoie să ştie ce se petrece, dar că acest program a fost conceput numai pentru binele său. El a declarat de asemenea că noi trebuie să păstrăm tăcerea şi să nu mai punem întrebări în această direcţie. După care, şedinţa de informare a fost încheiată. În biroul nostru, toate documentele în ceea ce priveşte proiectul Cloverleaf sunt păstrate în seifuri. Nimeni nu are dreptul să scoată aceste documente. Foarte puţini funcţionari au acces la ele şi ei nu vorbesc niciodată despre conţinutul lor. Domnule Carnicom, eu nu sunt deloc imbecil. Ştiu că se petrece ceva şi sunt sincer înspăimântat. Mă simt foarte vinovat că ştiu de existenţa acestei operaţiuni, dar sunt obligat să tac. Sunt tulburat ştiind că firma pentru care muncesc ar putea fi pe cale să-i otrăvească pe americani. Sper că această scrisoare va deschide ochii anumitor persoane asupra a ceea ce se produce, în acest moment, pe cerul nostru. Vă repet că aş vrea să pot să vă ofer o informaţie documentată, dar înţelegeţi de ce trebuie să păstrez anonimatul absolut. Mulţumesc."Vă recomandăm să vizitaţi site-urile http://www.rense.com/politics6/chemdatapage.html şi http://www.carnicom.com/ pentru informaţii de ultimă oră despre acest subiect extrem de interesant, despre care vom continua să vă oferim diverse articole.