1. Dumnezeu nu este nicăieri pentru cei ce privesc trupeste, căci e nevăzut. Dar pentru cei ce înteleg duhov-niceste este pretutindeni ; căci e de fată, fiind în toate si în afară de toate. El este în toate si aproape de cei ce se tem de El (Ps. LXXXIV, 10), dar mîntuirea Lui e departe de cei păcătosi (Ps. CXVIII, 155).

2. Amintirea lui Hristos luminează mintea si alungă dracii. Lumina Sfintei Treimi, strălucind în inima curată, o desparte pe aceasta de lume si pe cel părtas de ea îl face să se umple încă de aici, pe cît e cu putintă credinciosului, de slava viitoare, ca pe unul ce se află sub lucrarea harului, desi este încă ascuns sub acope-rămîntul trupului.

3. Dacă, după trecerea celor văzute, nu mai este nimic altceva decît numai Dumnezeu, Care este si va fi, fără îndoială, cei ce se împărtăsesc cu îmbelsugare de harul Lui în lumea aceasta, chiar dacă sînt încă pe pă-mînt, s-au unit în cea mai mare măsură cu veacul viitor, măcar că suspină încă împovărati de umbra si de greutatea lor.

4. Domnul nu fericeste pe cei ce învată numai, ci pe cei ce s-au învrednicit mai întîi, prin lucrarea poruncilor, să vadă si privesc în ei însisi lumina Duhului ce luminează si scînteiază. Căci datorită ei cunosc, prin vederea ei adevărată, prin cunoasterea si lucrarea ei, cele despre care vorbesc si asa învată pe altii. E de trebuintă, asadar, ca cei ce vor să învete pe altii să fie ridicati mai întîi ei însisi, cum s-a spus, ca nu cumva vorbind despre cele ce nu le cunosc, să piardă, prin rătăcire, pe cei ce se încred în ei si pe ei însisi.

5. Cel ce nu se teme de Domnul nu crede că există Dumnezeu (Ps. XIII, 1). Dar cel ce crede că există se teme de El si păzeste poruncile Lui. Iar cel ce zice că se teme de Dumnezeu, dar poruncile Lui nu le păzeste, mincinos este (1 Ioan II, 4) si frica de Dumnezeu nu este într-insul. Căci unde este frica de Dumnezeu, e si păzirea poruncilor (Ps. CXI, 1, 4). Iar nefiind aceasta întru noi, si nici păzirea poruncilor, nu ne deosebim întru nimic de păgîni si de necredinciosi.

6. Credinta si frica de Dumnezeu si păzirea poruncilor Lui ne răsplătesc pe măsura curătirii noastre. Căci în măsura în care ne curătim, ne ridicăm de la frica de Dumnezeu la dragostea de El si înaintînd ne mutăm, asa-zicînd, de la frică la iubirea lui Dumnezeu. Si atunci auzim cuvîntul Lui : "Cel ce are poruncile Mele si le păzeste pe ele, acela este cel ce Mă iubeste" (Ioan XIV, 21). Si asa adăugăm nevointe peste nevointe pentru a ne arăta iubirea prin fapte. Iar întîmplîndu-se aceasta, El însusi ne iubeste, precum a făgăduit. Iar iubindu-ne, ne iubeste si Tatăl Său la fel, venind înainte Duhul, Care împodobeste casa noastră, ca prin întîlnirea ipostasurilor în noi, să ne facem locas al Tatălui si al Fiului si al Sfîn-tului Duh 18.

7. Sălăsluirea, întru curătie cunoscută si simtită, a Dumnezirii celei în trei Ipostasuri în cei desăvîrsiti nu e. împlinirea dorintei, ci mai degrabă început si cauză a unei dorinte mai puternice 19. Căci din acel moment, ea nu mai lasă pe cel ce a primit-o să se potolească, ci tinîndu-1 aprins pururea ca de un foc, îl împinge să se ridice spre flacăra unei dorinte si mai dumnezeiesti. Căci neputînd mintea să afle o margine si un sfîrsit al Celui dorit, nu poate pune nici dorintei si iubirii sale vreo margine, ci silindu-se să atingă si să dobîndească capătul fără sfîrsit, poartă în sine pururea dorinta ne-sfîrsită si iubirea nesăturată20.

8. Cel ce a ajuns la acest capăt nu socoteste că a aflat începutul dorintei sau al iubirii lui Dumnezeu în sine, ci socoteste că nu iubeste încă pe Dumnezeu, în-trucît n-a putut ajunge să cuprindă plinătatea iubirii. De aceea, socotindu-se pe sine cel din urmă dintre toti cei ce se tem de Dumnezeu, se socoteste din tot sufletul nevrednic chiar si de mîntuirea împreună cu ceilalti credinciosi21.

9. "Toate sînt cu putintă celui ce crede" (Marcu IX, 23). Căci Credinta se socoteste în loc de dreptate (Rom. IV, 9). "Că sfîrsitul legii este Hristos" (Rom. X, 4). Iar credinta în El îndreptează si desăvîrseste pe cel ce crede. Căci credinta în Hristos, socotindu-se în locul faptelor legii si fiind întărită si arătîndu-se prin poruncile Evangheliei, face pe cei credinciosi părtasi de viata cea vesnică în Hristos însusi22.

10. Credinta23 este puterea care ne face să murim pentru Hristos de dragul poruncii Lui si să credem că moartea aceasta este pricina vietii. Ea ne face să socotim sărăcia ca bogătie, neînsemnătatea si umilirea, ca slavă si cinste adevărată ; iar cînd nu avem nimic, să credem că stăpînim toate (2 Cor. VI, 10), mai bine-zis că am dobîndit bogătia cunostintei lui Hristos cea nepă-trunsă (Efes. III, 8). Ea ne face să privim toate cele ce se văd, ca tărînă si fum.

11. Credinta în Hristos ne dă puterea nu numai să dispretuim plăcerile vietii, ci si să suportăm si să răb-dăm toată ispita care vine asupra noastră prin întristări, necazuri si nenorociri, pînă va vrea si ne va cerceta pe noi Dumnezeu. "Căci răbdînd, zice, am asteptat pe Domnul, si a luat aminte la mine" (Ps. XXXIX, 1).

12. Cei ce-si pun părintii, în vreo privintă, mai presus de porunca lui Dumnezeu, nu au dobîndit credinta în Hristos. Ei, desigur, sînt judecati si de constiinta lor, dacă au o constiintă vie a necredintei lor24. Căci e pro-

priu credinciosilor să nu calce în nici o privintă porunca Marelui Dumnezeu si Mîntuitorului nostru Iisus Hristos.

13. Credinta în Hristos, Adevăratul Dumnezeu, naste dorinta după cele bune si frica de chinuri. Iar dorinta celor mai înalte si frica de chinuri, aduce păzirea întocmai a poruncilor. Păzirea întocmai a poruncilor învată pe crestini să-si cunoască neputinta lor. Iar cunoasterea neputintei noastre adevărate naste aducerea aminte de moarte. Cel ce si-a făcut-o pe aceasta însotitoare de viată va căuta cu osteneală să afle ce soartă va avea după iesirea si plecarea din viata aceasta. Iar cel ce se străduieste să cunoască cele viitoare e dator, întîi de toate, să se lipsească de cele de acum. Căci cel ce e stăpînit de îm-pătimirea fată de acestea, pînă la cel mai neînsemnat lucru, nu poate dobîndi cunostinta desăvîrsită a acelora. Iar dacă prin bunăvointa lui Dumnezeu va gusta putin din ea, de nu va părăsi degrabă cele de care si în care este tinut prin împătimire si nu se va preda în întregime acestei cunostinte, nemaiprimind să cugete de bunăvoie la nimic altceva afară de ea, se va lua de la el si această cunostintă pe care socoteste că o are (Luca XIX, 26).

14. Lepădarea de lume si retragerea desăvîrsită, însotită de înstrăinarea de toate mijloacele, obisnuintele, socotintele si de persoanele din viată, si lepădarea de trup si de voie se fac pricină de mare folos celui ce s-a lepădat în scurtă vreme asa de fierbinte.

15. Dacă fugi de lume, ia seama să nu dai sufletului mîngîieri la început si să o cercetezi pe aceasta, chiar dacă te silesc să faci aceasta toate rudeniile si toti prietenii. Căci pe ei îi îndeamnă la aceasta demonii pentru a stinge căldura inimii tale. Chiar dacă nu-ti vor putea împiedica cu desăvîrsire hotărîrea, ei o vor face cu sigurantă mai moale si mai slabă.

16. Cînd te vei afla fată de toate dulcetile vietii cu suflet bărbătesc si neînduplecat, demonii înduiosează rudeniile si le fac să plîngă si să se jelească în fata ta pentru tine. Că acesta este adevărul, vei cunoaste dacă tu vei rămînea neclintit si în fata acestei ispite. Căci îi vei vedea pe aceia aprinzîndu-se deodată de mînie si de ură împotriva ta si depărtîndu-se de tine ca de un dusman, nemaivrînd să te vadă.

17. Văzînd supărarea ce s-a iscat pentru tine în părinti, frati si prieteni, să rîzi de dracul care a pus la cale să se facă acestea împotriva ta ; si cu frică si sîrguintă multă,retrage-te si roagă pe Dumnezeu cu stăruintă ca să ajungi degrabă la limanul Bunului Părinte, la Care ajungînd sufletul tău ostenit si împovărat, El îl va odihni. Căci multe pricini de primejdii si de ultimă pierzanie cuprinde marea vietii.

18. Cel ce vrea să urască ispitele lumii e dator să iubească pe Dumnezeu din tot sufletul si să-si aducă pururea aminte de El. Căci nimic altceva nu ajută, ca acestea, să părăsesti toate cu bucurie si să te întorci de la ele ca de la niste gunoaie.

19. Nu vrei să mai rămîi în lume pentru pricini bine-cuvîntate sau neîntemeiate, ci îndată ce ai fost chemat, ascultă degrabă. Căci de nimic altceva nu se veseleste Dumnezeu asa de mult ca de repeziciunea noastră25. Fiindcă mai mare este ascultarea imediată cu sărăcie, decît întîrzierea cu multime de bunuri26.

20. Dacă lumea si cele din lume trec toate, iar Dumnezeu este singur nestricăcios si nemuritor, bucu-rati-vă toti cîti ati părăsit pentru El cele stricăcioase. Iar stricăcioase sînt nu numai bogătia si banii, ci si toată plăcerea si bucuria de păcat este stricăciune. Numai poruncile lui Dumnezeu sînt lumină si viată. De toti sînt numite asa.

21. Dacă ai primit, frate, flacăra si alergînd ai ajuns din pricina ei la chinovie, sau la un părinte duhovnicesc, de vei fi îndemnat de el, sau de fratii care se nevoiesc împreună cu tine, să te folosesti de băi sau de mîncăruri, sau de alte mîngîieri pentru întărire, să primesti acestea. Dar fii totdeauna pregătit pentru post, pentru pătimire, pentru înfrînarea cea mai deplină. Că de vei fi îndemnat de părintele tău întru Domnul să te împărtăsesti de mîngîieri, să te afli ascultător aceluia, ca voia ta să nu o faci nici în aceasta. Iar de nu, rabdă cu bucurie cele ce ai vrut să le faci de bunăvoie, folosindu-te sufleteste. Căci păzind aceasta, vei fi pururea întru toate postind si înfrînîndu-te si ca unul ce te-ai lepădat cu voia întru totul. Ba nu numai atît, ci vei păstra nestinsă si flacăra aflătoare în inima ta, care te sileste să dispre-tuiesti toate.

22. Cînd dracii vor face toate din partea lor si nu ne vor putea clinti sau împiedica de la tinta noastră cea după Dumnezeu, se vor furisa în cei ce fătăresc evlavia si vor încerca să împiedice prin aceia pe cei ce se nevoiesc. Mai întîi miscati, chipurile, de dragoste si de compătimire, acestia îi vor îndemna pe cei ce se nevoiesc, să se odihnească spre a nu slăbi trupul si a cădea în lînce-zeală. Pe urmă îi atrag la întîlniri fără folos, făcîndu-i să-si piardă zilele în ele. De va asculta vreunul dintre cei ce se nevoiesc si se va potrivi lor, se vor întoarce si vor rîde de pierderea lui. Iar de nu va asculta de cuvintele lor, ci se va păzi pe sine străin de toate, cu mintea adunată si înfrînată în toate, se vor aprinde de pizmă si vor face totul pînă ce îl vor alunga si din obste. Căci nu suferă slava desartă cea necinstită să vadă în fata ei smerenia, lăudată.

23. Iubitorul de slavă desartă sufere cînd vede pe cel smerit la cuget vărsînd lacrimi si folosindu-se îndoit, ca unul ce-si face pe Dumnezeu milostiv prin ele si îi sileste pe oameni să-1 laude fără voie.

24. Odată ce te-ai predat pe tine întreg părintelui tău duhovnicesc, să stii că esti ca un străin fată de toate care te atrag în afară : oameni, lucruri si bani. Fără de el nimic să nu voiesti să faci ori să împlinesti în privinta acestora. Dar nici să nu ceri de la el vreun lucru mic sau mare, dacă nu-ti va porunci el însusi, din propria socotintă, să iei ceva, sau nu-ti va da el cu mîinile sale.

25. Să nu dai milostenie fără voia părintelui tău după Dumnezeu, din bunurile ce i-ai adus. Dar nici prin mijlocitor să nu voiesti să iei ceva din ele, fără voia lui. Căci e mai bine să fii sărac si străin si să asculti, decît să risipesti bani si să dai celor lipsiti, cînd te afli începător. Predă toate cu credintă nestirbită hotărîrii părintelui duhovnicesc, ca în mîna lui Dumnezeu.

26. Să nu ceri si să nu iei nici un pahar cu apă, chiar de s-ar întîmpla să arzi, pînă ce nu te va îndemna, miscat de la sine, părintele tău duhovnicesc. Strînge-te pe tine si constrînge-te în toate, încredintîndu-te si zi-cînd în gînd : "Dacă Dumnezeu vrea si esti vrednic să bei, va descoperi părintelui tău, si acesta îti va zice tie : bea". Si atunci bea cu constiinta curată, chiar de e la vreme nepotrivită.

27. Cel ce a cercat folosul duhovnicesc si a dobîndit credintă nemincinoasă, luînd pe Dumnezeu ca martor al adevărului, si-a zis : "Mi-am pus în mine gîndul să nu cer părintelui meu nici să mănînc, nici să beau, sau să mă împărtăsesc de ceva fără el, pînă ce nu-i va da de stire Dumnezeu si îmi va porunci mie. Si făcînd asa, niciodată, zice, n-am fost împiedicat de la scopul meu".

28. Cel ce a dobîndit credintă neîndoielnică fată de părintele său după Dumnezeu, privindu-1 pe el, socoteste că priveste pe Hristos însusi ; si fiind cu el sau urmînd lui, crede cu tărie, că este cu Hristos sau urmează Lui. Unul ca acesta nu va pofti niciodată să vorbească cu altcineva. Nu va pune vreunul din lucrurile lumii mai presus de amintirea si de dragostea lui. Căci ce este mai mare si mai de folos în viata de fată si în cea viitoare decît a fi cu Hristos ? Si ce este mai frumos si mai dulce ca vederea Lui ? Iar dacă se învredniceste si de grăirea Lui, scoate din aceasta, cu sîrguintă, viată vesnică.

29. Cel ce iubeste din simtire lăuntrică pe cei ca-re-1 vorbesc de rău, sau îl nedreptătesc, sau îl urăsc si-1 păgubesc, si se roagă pentru ei (Matei V, 44), ajunge în scurtă vreme la o mare sporire. Căci făcînd aceasta întru simtirea inimii, îsi coboară socotinta în adînc de smerenie si în izvoare de lacrimi, în care se scufundă cele trei părti ale sufletului27. Acela urcă mintea în cerul nepătimirii si o face văzătoare si, prin gustarea bunătătii de acolo, ajunge de socoteste toate ale vietii de aici, gunoaie. Si însăsi mîncarea si hrana n-o mai primeste cu plăcere si des.

30. Credintă28 neîndoielnică dovedeste cel ce cinsteste cu evlavie ca sfînt pînă si locul în care vietuieste călăuzitorul si părintele său. El ia praful de pe picioarele aceluia cu dragoste fierbinte în mîini să-1 pună pe capul său si unge cu el pieptul său, ca si cu un leac curătitor al patimilor si al păcatelor sale. Iar de el nu îndrăzneste să se apropie, nici să atingă vreo haină sau vreun acoperă-mînt al lui fără voia sa ; dar atingînd ceva din ceea ce-i apartine aceluia, o face aceasta cu frică si cu respect, so-eotindu-se pe sine nevrednic nu numai de vederea si de slujirea lui, ci si de intrarea în chilia lui.

31. Se leapădă multi de viata aceasta si de lucru rile vietii, dar putini se leapădă si de voile lor. Bine spune despre acestia si cuvîntul dumnezeiesc : -"Multi chemati, dar putini alesi" (Matei XX, 14).

32. Cînd sezi la masă cu toată obstea si toate ti se înfătisează ochilor mintii ca o umbră si nu mai simti dulceata mîncărurilor, ci sufletul întreg îti este uimit si plin de lacrimi, cunoaste că harul lui Dumnezeu ti le arată acestea astfel, pentru multa ta smerenie din frică, ca văzînd făpturile lui Dumnezeu si cunoscînd slăbiciu nea celor supuse simturilor, să-ti aduni frica ta spre iubirea celor cunoscute cu mintea. Aceasta este cunos tinta duhovnicească, de care auzi vorbindu-se, care se află la mijloc între frică si iubire si trage pe om pe ne simtite si fără primejdie de la cea dintîi la cea de a doua29.

33. Nu poate dobîndi cineva altfel iubirea desăvîr- sită si neclintită de Dumnezeu decît pe măsura cunos tintei duhovnicesti30. Iar aceasta creste cîte putin prin nevointa de fiecare zi cu fapta sufletului. Aceasta sti- ind-o apostolul a spus : "Din măretia si frumusetea zi dirilor se cunoaste, prin asemănare, Făcătorul"31.

34. Nimeni nu poate cunoaste cum se cuvine, cu ochii sensibili, mărimea cerului si lătimea pămîntului si ratiunile tuturor celorlalte. Căci cum va putea cineva întelege cu ochii trupului cele ce întrec mintea si întelegerea ? Numai mintea curătită de ginduri32 si eliberată de prejudecăti si luminată de mintea si de harul lui Dumnezeu va putea încerca cum se cuvine, după măsura luminării primite, să contemple făpturile.

35. Precum noaptea nu vedem cu ochii sensibili de- cît în locul acela unde aprindem lumina unui sfesnic, iar toată lumea cealaltă rămîne pentru noi o noapte întune coasă, la fel celor ce dorm în noaptea păcatelor, Bunul Stăpîn li se face o lumină mică, măcar că, Dumnezeu fi ind, rămîne tuturor necuprins, crutînd neputinta noas tră. Si atunci deschizîndu-si omul ochii mintii si privind firea celor ce sînt, cum n-a mai privit niciodată, se um ple de uimire si-1 podidesc, fără să vrea si fără durere, lacrimile, prin care se curăteste cu al doilea botezS3, cu botezul acela de care zice Domnul în Evanghelie : "De nu se va naste cineva din apă si din Duh, nu va intra în împărătia cerurilor" (Ioan III, 5) ; si iarăsi : "De nu se va naste cineva de sus"- (Ioan III, 7). Spunînd "de sus"-, a dat să se înteleagă nasterea din Duh.

36. Primul Botez are apa care preînchipuieste lacri mile, are mirul ungerii care e semnul premergător al mirului spiritual al Duhului, iar al doilea botez nu mai este chip al adevărului, ci este însusi adevărulS4.

37. Nevoitorul35 trebuie să se sîrguiască să fie liber. El trebuie să se depărteze nu numai de faptele rele, ci si de gînduri si de întelesuri contrare si să petreacă pu rurea în cugetări folositoare de suflet si duhovnicesti, ca astfel să rămînă fără griji pentru cele ale vietii pă-mîntesti.

38. Cel ce si-a dezbrăcat întreg trupul său, dacă-si are ochii acoperiti cu vreun văl si nu vrea să-1 ridice si să-1 lepede, nu poate vedea lumina numai cu cealaltă parte dezvelită a trupului. Asa si cel ce a dispretuit toa te celelalte lucruri si avutii si s-a izbăvit de patimile în sesi, de nu-si va elibera ochiul sufletului de aducerile aminte lumesti si de întelesurile cele rele, nu va vedea vreodată lumina întelegerii, pe Domnul si Dumnezeul nostru Iisus Hristos.

39. Precum este acoperămîntul asezat peste ochi, asa sînt gîndurile lumesti si amintirile vietii asezate pe minte sau pe ochiul sufletului. Cîtă vreme deci vor fi lăsate acolo, nu vom vedea. Dar cînd vor fi ridicate prin aducerea aminte de moarte, vom vedea limpede lumina cea adevărată "care luminează pe tot omul ce vine în lume" (Ioan I, 9).

40. Cel ce e orb din nastere nu va cunoaste, nici nu va crede puterea celor din Scriptură ; dar cel ce s-a în vrednicit vreodată să vadă va mărturisi că cele zise sînt adevărate.

41. Cel ce vede cu ochii trupesti stie cînd e noapte si cînd e zi. Dar orbul nu stie de nici una. Asemenea si cel ce vede duhovniceste si priveste cu ochii mintii, da că, după ce a văzut lumina cea adevărată si neapropiată, se întoarce din nepăsare la orbirea de mai înainte si se va lipsi de lumină, simte cu bună simtire lipsa aceleia, si-si dă seama din ce cauză i s-a întîmplat aceasta. Dar cel ce este orb din nastere nu stie nimic despre acestea, nici din experientă, nici din lucrarea de fată, dacă nu prinde ceva prin auz, aflînd astfel despre cele ce nu le-a văzut niciodată. El va povesti altora despre cele ce a auzit, fără să stie nici el, nici auzitorii, despre ce lucru grăiesc între ei. 42. Este cu neputintă să umpli si trupul cu mîn- căruri pe nesăturate, dar să te îndulcesti si duhovniceste de bunătatea cea cunoscută cu mintea si dumnezeiască. Căci pe cit îsi va sluji cineva mai mult pîntecele, pe atîta se va lipsi pe sine mai mult de acea bunătate. Si pe cît îsi va asupri mai mult trupul, pe atîta se va umplea mai mult de hrana si de mîngîierea duhovnicească.

43. Să părăsim toate cele de pe pămînt, nu numai bogătia si aurul si celelalte mijloace ale acestei vieti, ci si pofta fată de ele să o alungăm cu desăvîrsire din sufle tele noastre. Să urîm nu numai plăcerile trupului, ci si miscările nerationale (animalice) ale lui, si să ne sîrguim să-1 mortificăm prin osteneli. Căci prin el se lucrează cele ale poftei si sînt aduse la faptă. Cîtă vreme este viu acesta, sufletul nostru va fi numaidecît mort si greu de urnit, sau cu totul de neurnit spre oricare poruncă dumnezeiascăS6.

44. Precum flacăra focului se ridică neîncetat spre înăltime, mai ales dacă întorci materia care întretine fo cul, asa si inima celui iubitor de slavă desartă nu se poate smeri, ci cînd îi spui cele de folos pentru el, se înaltă si mai mult. Căci mustrat sau sfătuit, el se împo triveste cu mînie, iar lăudat si lingusit, se înaltă în chip păcătos.

45. Omul care este obisnuit să se împotrivească îsi este siesi o sabie cu două tăisuri, ucigîndu-si sufletul fără să stie si înstrăinîndu-1 de viata vesnică.

46. Cel ce se împotriveste în cuvînt, este asemenea celui ce se predă pe sine cu voia dusmanilor împăratului. Căci contrazicerea este o cursă si are ca momeală apă rarea, prin care fiind amăgiti, înghitim undita păcatului. Prin aceasta e prins de obicei nenorocitul suflet, fiind apucat de limbă si de gîtlej de către duhurile răutătii, care aci îl ridică la culmea mîndriei, aci îl prăvălesc în prăpastia păcatului, ca să fie apoi dus la judecată cu cei căzuti din cer.

47. Cel ce e dispretuit si batjocorit si sufere din cau za aceasta mult în inima sa, să cunoască din aceasta că poartă la sîn sarpele cel vechi. De va răbda deci în tă cere, sau va răspunde cu multă smerenie, 1-a făcut pe acesta neputincios si i-a slăbit strînsoarea. Iar de va răs punde împotrivă cu acreală, sau va grăi cu semetie, a dat putere sarpelui să-si verse veninul în inima sa si să-i roadă cu cruzime cele dinlăuntru ale sale. Prin aceasta îl va face de fiecare dată mai puternic, dîndu-i spre mîn- care, îndreptarea sa spre cele bune si puterea nenoroci tului său suflet. Aceasta îl va face să trăiască de aci îna inte în păcat, si să fie mort cu totul pentru dreptate.

48. De voiesti să te lepezi de toate si să te deprinzi cu vietuirea evanghelică, să nu te dai în seama unui în vătător neîncercat sau pătimas, ca nu cumva în loc de petrecerea evanghelică, să o înveti pe cea drăcească. Fiindcă învătăturile bune sînt de la învătătorii buni ; iar cele rele, de la cei răi. Căci, desigur, din seminte rele, ies roade rele.

49. Înduplecă pe Dumnezeu cu rugăciuni si cu la crimi, ca să-ti trimită un călăuzitor nepătimas si sfînt. Dar cercetează si tu dumnezeiestile Scripturi si mai ales scrierile cu învătături despre lucrare ale sfintilor pă rinti, ca punîndu-le alăturea de cele învătate si făptuite de învătătorul si înaintestătătorul tău, să le poti vedea si întelege pe acestea ca într-o oglindă, si pe cele ce con- glăsuiesc cu Scripturile să le iei în inimă si să le stăpî- nesti cu cugetarea, iar pe cele mincinoase si străine să le dai la o parte si să le lepezi, ca să nu rătăcesti. Căci să stii că în zilele acestea multi s-au făcut dascăli mincinosi si înselători.

50. Tot cel ce nu vede, dar se încumetă să călăuzeas că pe altii, e un înselător si duce pe cei ce-1 urmează în prăpastia pierzaniei, după cuvîntul Domnului : -"Orbul de va călăuzi pe orb, amîndoi vor cădea în groapă" (Ma tei XV, 14).

51. Orbul, fată de Cel Unul, e orb în întregime fată de toate. Iar cel ce vede pe Unul are vederea tuturor. El se retine de la vederea tuturor, dar are vederea tuturor, fiind în afară de cele văzute. Fiind astfel în Unul, le vede pe toate. Si fiind în toate, nu vede nimic din toate37.

52. Cel ce vede pe Unul, prin Unul se vede si pe sine si pe toti si pe toate. Dar fiind ascuns în toate, nu priveste la nimic din toate38.

53. Cel ce nu a îmbrăcat chipul Domnului nostru Iisus Hristos, al Omului ceresc si Dumnezeu, peste omul rational si mintal, cu bună simtire si întru cunostintă, e încă numai sînge si carne. El nu poate primi simtirea slavei duhovnicesti prin cuvînt (ratiune), precum nici cei orbi din nastere nu pot cunoaste numai prin cuvînt (ra tiune) lumina soarelui39.

54. Cel ce aude, vede si simte astfel, cunoaste pu terea celor zise, ca unul ce poartă chipul celui ceresc (1 Cor. XV, 49)40, si a urcat la bărbatul desăvîrsit, al plinătătii lui Hristos (Efes. IV, 13). Si fiind asa, poate să si călăuzească bine, în calea poruncilor lui Dumnezeu, turma lui Dumnezeu. Dar cel ce nu cunoaste astfel si e altfel, e vădit că nu are nici simturile sufletului deschise si sănătoase41. Acestuia mai bine îi va fi să fie călăuzit, decît să călăuzească cu primejdie.

55. Cel ce priveste la învătătorul si povătuitorul său, ca la Dumnezeu, nu poate să-1 contrazică. Iar dacă îsi închipuie si zice că le poate împăca pe amîndouă aces tea, să stie că s-a rătăcit. Căci nu stie ce simtămînt au cei ai lui Dumnezeu fată de Dumnezeu.

56. Cel ce crede că viata si moartea sa este în mîna păstorului său, nu-1 va contrazice niciodată. Iar necu noasterea acestui lucru naste contrazicerea, care pricinu- ieste moartea spirituală si vesnică.

57. înainte ca cel osîndit să primească sentinta, i se dă putinta de apărare, ca să spună judecătorului despre cele ce a făcut. Dar după arătarea celor făcute si după sentinta judecătorului, nu mai poate contrazice în nici un lucru mic sau mare pe cei rînduiti să aplice osînda.

58. înainte de a se înfătisa monahul la această jude cată si de a descoperi cele din lăuntrul său, poate îi mai este îngăduit să ridice contraziceri în unele lucruri, pen tru că nu sînt cunoscute, iar în altele cu închipuirea că le poate ascunde. Dar după descoperirea gîndurilor si după arătarea vădită a lor, nu-i mai este îngăduit să contrazică pe judecătorul si stăpînitorul său după Dumnezeu, pînă la moarte. Căci monahul, înfătisîndu-se la început la această judecată si dezvăluindu-si cele ascunse ale inimii sale, s-a convins de la început, dacă a do-bîndit oarecare cunostintă, că e vrednic de nenumărate morti; dar crede că prin ascultarea si smerenia sa, se va izbăvi de toate pedepsele si chinurile, dacă cunoaste cu adevărat puterea tainei.

59. Cel ce păzeste acestea nesterse în cugetul său nu se va împotrivi niciodată în inima sa cînd va fi cer tat, sau sfătuit, sau mustrat. Fiindcă cel ce cade în ase menea rele, adică în contrazicere si necredintă fată de părintele si învătătorul său duhovnicesc, se rostogoleste jalnic în fundul si în prăpastia iadului (Prov. IX, 18), încă trăind; si se face casă satanei si a întregii lui puteri necurate, ca un fiu al neascultării si al pierzaniei (Efes. II, 2 ; Ioan XVII, 12).

60. Te îndemn pe tine, care esti fiu al ascultării, ca să întorci aceste îndemnuri necontenit în cugetul tău si să lupti cu toată sîrguinta, ca să nu te cobori în relele amintite ale iadului, ci să te rogi fierbinte, în fiecare zi, lui Dumnezeu : "Dumnezeule si Doamne al tuturor, Cel ce ai stăpînirea peste toată suflarea si tot sufletul ; Cel ce singur mă poti tămădui, ascultă rugăciunea mea, a nevrednicului, si răpune pe dracul ce se află cuibărit în mine, omorîndu-1 prin venirea Preasfîntului Tău Duh42; si pe mine, cel ce sînt sărac si gol de toată virtutea, în- vredniceste-mă să cad cu lacrimi la picioarele sfîntului meu părinte. Si atrage sufletul lui sfînt la milostivirea fată de mine, ca să mă miluiască. Dăruieste, Doamne, smerenie inimii mele, si gînduri cuvioase, păcătosului, care-ti făgăduieste să se pocăiască. Nu părăsi pînă la sfîr- sit sufletul meu care Ti s-a supus odată si Ti s-a măr turisit si Te-a ales pe Tine, în locul întregii lumi. Căci .stii, Doamne, că vreau să mă mîntuiesc, măcar că deprinderea mea cea rea îmi stă piedică. Dar toate cîte sînt oamenilor cu neputintă, Tie îti sînt cu putintă, Doamne"-43.

61. Cei ce au pus temelie bună, cu frică si cu cutre mur, credintei si nădejdii, în curtea evlaviei, si si-au re zemat cu neclintire picioarele pe piatra ascultării de pă rintii duhovnicesti, socotind cele poruncite de ei, ca iesite din gura lui Dumnezeu, si zidindu-le pe acestea fără so văire pe temelia aceasta a ascultării întru smerenia sufle tului, izbutesc îndată să împlinească această mare si primă faptă : să se lepede de ei însisi. Căci împlinind cineva voia altuia si nu pe a sa, înfăptuieste nu numai lepădarea de sufletul său, ci si răstignirea fată de toată lumea44.

62. Cel ce contrazice pe părintele său, face bucuria dracilor. Iar de cel ce se smereste pînă la moarte, se mi nunează îngerii45. Căci unul ca acesta face lucrul lui Dumnezeu (Ioan VI, 28), asemănîndu-se Fiului lui Dum nezeu, Care a împlinit ascultarea de Părintele Său pînă la moarte, iar moartea, pe cruce (Filip. II, 4-11).

63. Frămîntarea multă si la vreme nepotrivită întu necă si tulbură cugetarea si scoate din suflet rugăciu nea curată si căinta. Pe de altă parte, aduce oboseală în inimă si prin aceasta, înăsprire si învîrtosare. Iar prin acestea caută dracii să ducă la deznădejde pe cei du hovnicesti.

64. Ti se poate întîmpla uneori, monahule, să afli rîvnă si dor mare de desăvîrsire în sufletul tău, încît să doresti să împlinesti toată porunca lui Dumnezeu si să nu cazi nici măcar în păcatul unui cuvînt desert (Matei XII, 37), ca să nu rămîi în urma niciunuia din sfintii de odinioară în faptă, în cunostintă si vedere. Dar te vezi totodată împiedicat de cel ce seamănă neghina descurajării si nu te lasă să ajungi la o asemenea înăltime a sfinteniei, prin aceea eă-ti strecoară astfel de gînduri si-ti zice : "îti este cu neputintă să te mîntuiesti în mijlocul lumii si să păzesti fără stirbire toate poruncile lui Dumnezeu". Atunci asează-te singur într-un colt, strîn-ge-te în tine însuti si adună-ti gîndul tău si dă un sfat bun sufletului tău si zi-i : "De ce esti întristat suflete al meu si de ce mă tulburi ? Nădăjduieste în Dumnezeu, că mă voi mărturisi Lui. Căci mîntuirea persoanei mele nu sînt faptele mele, ci Dumnezeul meu. "Căci cine se va îndrepta din faptele legii (Gal. II, 16) ? Nu se va îndrepta înaintea Ta nici un vietuitor" (Ps. CXLI, 2). Ci nădăjduiesc să mă mîntuiesc în dar, din credinta Dumnezeului meu, prin mila Sa negrăită. Mergi înapoia mea satano ! Domnului Dumnezeului meu mă închin (Matei IV, 10) si Lui îi slujesc din tineretile mele, Celui ce poate să mă mîntuiască numai cu mila Sa. Depărtează-te deci de la mine ! Dumnezeu, Cel ce m-a făcut pe mine după chipul si asemănarea Sa, te va zdrobi pe tine".

65. Dumnezeu nu cere de la noi oamenii altceva, decît numai să nu păcătuim. Iar acesta nu este lucrul legii, ci paza neslăbită a chipului si a cinstei noastre de sus. Stînd în acestea potrivit cu firea, si purtînd haina strălucită a Duhului, rămînem în Dumnezeu si Dumnezeu în noi, fiind dumnezei si fii ai lui Dumnezeu prin înfiere, însemnati cu lumina cunostintei de Dumnezeu46. 66. Trîndăvia si greutatea trupului, născute în suflet din lene si negrijă, ne depărtează de la canonul obisnuit si aduc în cugetare întuneric si descurajare47. Prin aceas ta se ivesc în inimă gînduri de frică si de hulire, încît cel ispitit de dracul trîndăviei nu mai poate nici măcar să mai intre în locul obisnuit al rugăciunii *8, ci îi este lene si pregetă si gîndeste lucruri nebunesti împotriva Făcă torului a toate49. Cunoscînd deci pricina si izvorul de unde ti-au venit acestea, intră cu sîrguintă în locul obis nuit al rugăciunii tale si căzînd la iubitorul de oameni Dumnezeu, roagă-te din inimă cu suspine, întru durere si lacrimi, cerînd izbăvirea de povara trîndăviei si a gîn- durilor rele ; si ti se va da degrabă tie, celui ce bati si stăruiesti cu osteneală, izbăvirea de acestea.

67. Cel ce a dobîndit inima curată, a biruit frica5e. Iar cel ce se curăteste încă, aci o biruie, aci e biruit de ea. Dar cel ce nu luptă nicidecum, sau nu simte deloc că e prieten al patimilor si al dracilor si deci mai adaugă la boala slavei desarte si boala închipuirii de sine, soco tind că este ceva fără să fie nimic, sau e robul si prada fricii, tremurînd ca un prunc cu cugetul si avînd frică acolo unde nu este frică pentru cei ce se tem de Domnul51.

68. Cel ce se teme de Domnul nu are frică de asal tul dracilor, nici de neputincioasele lor atacuri, dar nici de amenintările oamenilor răi. Fiind în întregime ca o flacără sau ca un foc arzător, ce străbate zi si noapte de jur-împrejur locurile ascunse si întunecoase, pune dracii pe fugă. Căci fug mai degrabă aceia de el decît el de aceia, ca să nu fie arsi de flacăra învăpăiată a focului dumnezeiesc ce tîsneste din el52.

69. Cel ce umblă în frica de Dumnezeu, chiar dacă petrece în mijlocul oamenilor răi, nu se teme. El are în lăuntrul său frica de Dumnezeu si poartă arma nebiruită a credintei, cu care poate să le împlinească pe toate, chiar si pe cele ce par grele si cu neputintă celor multi. El petrece ca un urias în mijlocul piticilor, sau ca un leu mugind în mijlocul dinilor si al vulpilor, încrezîndu-se în Domnul. Cu tăria cugetului său îi loveste pe ei si în- spăimîntă inimile lor, învîrtind cuvîntul întelepciunii, ca pe un toiag de fier5S.

70. Să nu te miri dacă, stăpînit de frică, tremuri te- mîndu-te de toate. Căci esti încă nedesăvîrsit si lipsit de tărie si te temi ca un prunc de mormoloci. Căci frica este o boală copilărească si vrednică de rîs a sufletului iubi tor de slava desartă. Fată de acest drac să nu cauti să te folosesti de cuvinte si de contraziceri. Căci cuvintele nu folosesc nimic sufletului care tremură si se clatină. Lăsîndu-le pe acestea, smereste cu toată puterea gîndi-rea ta si vei vedea cum dispare frica54.

71. Odată, cuprins fiind cineva de trîndăvie, avea mintea slăbită si întunecată si sufletul molesit, încît putin mai trebuia ca să fie lipsit de întristarea inimii si să stingă în el flacăra duhului si să se umple toată casa tru pului său de fum55. Ba mai mult, se ivi în el o amorteală a tuturor mădularelor, care-1 ducea, din cauza moleselii, la un somn fără măsură, încît era silit să lipsească si de la slujbele obisnuite. El încercă să se împotrivească aces tora prin înfrînare si veghere. Dar biruind somnul, inima lui se înăspri din mîndrie si lipsindu-i de aici înainte în tristarea, se strecură în el frica. Cînd o simti pe aceasta în sine, iesi din chilia sa la vreme nepotrivită si plecînd la un loc retras si întunecat, stătu acolo si ridică mîinile si se însemnă cu semnul crucii, iar ochiul sufletului si-1 înăltă spre Dumnezeu. Umilindu-si astfel putin gîndirea, îndată dracul fricii se depărta putin de la el. Dar dracul cumplit al slavei desarte, mai puternic decît el, îi fură gîndul, vrînd să-1 atragă si să-1 predea iarăsi dracului fricii. întelegînd el aceasta, se miră si rugă fierbinte pe Dumnezeu să izbăvească sufletul lui din asemenea curse ale diavolului.

72. Mare si anevoie de înteles socotesc că este pen tru toti această împreună-lucrare, răutate si uneltire a dracilor. Căci am cunoscut pe dracul fricii însotindu-se si lucrînd împreună cu dracul trîndăviei si pe acesta din urmă ajutîndu-1 pe cel dintîi si întărind lucrarea lui ; de asemenea, pe cel dintîi sădind în suflet frica împreunată cu învîrtosarea, iar pe al doilea întărind întunecarea, moleseala, învîrtosarea si deznădejdea sufletului si a mintii. Trîndăvia le este nevoitorilor o încercare menită să le pricinuiască smerenie.

73. Dracul trândăviei obisnuieste să războiască, de cele mai multe ori, mai ales pe cei ce au înaintat în ru găciune, sau pe cei ce se sîrguiesc cu ea. Căci nici un altul dintre ceilalti draci nu are putere împotriva aces tora. Acesta îsi are puterea fie dintr-o îngăduintă de sus cu bun rost, fie, cum socotesc mai degrabă, îsi ia pute rea împotriva noastră din niscai stări necuvenite ale tru pului 56. Iar ceea ce vreau să spun este aceasta : mîncînd mult si încărcîndu-mi stomacul si adormind astfel prea sătul, această patimă a pus stăpînire pe mine si am fost biruit ; apoi înfrînîndu-mă iarăsi peste măsură, mi-am făcut mintea întunecată si anevoie de miscat si iarăsi am căzut în aceeasi patimă57. Cîteoda-tă se întîmplă însă aceasta celor ce se nevoiesc si din amestecarea aerului, despre care nu stiu să spun ceva sigur, sau din grosimea vîntului de miazăzi.

74. Trîndăvia este moartea sufletului si a mintii58. Dacă Dumnezeu i-ar îngădui să lucreze împotriva noas tră după puterea ei, nici unul dintre nevoitori nu s-ar mîntui vreodată. Datoria noastră este să i ne împotrivim cu toată puterea ce ne este dată, dar stă în puterea lui Dumnezeu sa ne trezească în chip tainic si să ne arate în chip vădit biruitori ai ei. Căci e cu neputintă ca, mu rind cineva, să învie fără ajutorul Celui ce s-a înviat pe Sine din morti.

75. Cînd mintea e furată de mîndrie si se înfundă în ea însăsi si-si închipuie că este ceva p;rin sine însăsi fiindcă se nevoieste, harul care o luminează în chip ne- văzut se depărtează de la ea si, lăsînd-o îndată goală, ea îsi dă seama repede de neputinta ei. Căci patimile năvălesc asupra ei ca niste cîini turbati si caută să o sfîsie. Atunci nestiind ce să facă si neavînd unde să alerge ca să se izbăvească, aleargă, prin smerenie, la Domnul care poate să o mîntuiască59.

76. Cel ce a iesit deplin din lume se socoteste pe sine ca fiind într-un pustiu neumblat (Ps. LXI, 1) si plin de fiare. De aceea, cuprins de o frică negrăită si de un cutremur de nedescris, strigă către Dumnezeu, ca Iona din chit si din marea vietii ; ca Daniil din groapa leilor si a patimilor furioase ; ca cei trei tineri din cuptorul focului lăuntric al poftei arzătoare ; ca Mânase din sta tuia de aramă a trupului acesta pămîntesc si muritor. Iar Domnul auzindu-1 îl izbăveste pe el din prăpastia ne- stiintei si a dragostei de lume, ca pe proorocul din chit, pentru ca să nu le mai dorească pe acestea ; îl izbăveste din groapa gîndurilor rele ale poftei, care răpesc si rod sufletele oamenilor, ca pe Daniil ; din atacurile pătimase ale focului care-i arde si îi slăbeste sufletul si-1 împinge cu sila spre fapte necuvenite, răcorindu-i sufletul cu rouă Sfîntului Duh, ca pe israelitii aceia ; si de trupul acesta pămîntesc si greu si preapătimas, păstrîndu-1 ne înjosit si nedoborît si făcîndu-1 fiu al luminii si al zilei (1 Tes. V, 5) si învrednicindu-1 să guste învierea încă de aici60.

77. Sufletul care stăruie în alipirea la starea înjo sită a trupului si iubeste plăcerile lui si tine la slava de la oameni, sau chiar dacă nu le caută pe acestea, e simtitor la adierea poftei, rămîne cu totul nemiscat si greoi spre orice virtute si poruncă a lui Dumnezeu, ca unul ce e îngreuiat si înlăntuit cu putere de relele amintite. Dar cînd, trezit de ostenelile nevointelor si de lacrimile pocăintei, scutură de la sine greutatea trupului si topeste în siroaiele lacrimilor cugetul trupesc si s-a ridicat mai presus de micimea celor văzute, se împărtăseste de lumina curată si se eliberează de patimile care îl tiranizează. Atunci strigă si el îndată ca proorocul, către Dumnezeu: "Rupt-ai sacul meu si m-ai încins cu veselie, ca să cunosc slava Ta si să nu mă mîhnesc" (Ps. XXIX, 12-13).

78. Sfînta Scriptură ne dă să întelegem că sînt trei locuri în care obisnuieste mintea să petreacă 61. Iar eu socotesc, mai degrabă, că sînt două. Prin aceasta nu învăt ceva contrar Scripturii - să nu fie - ci pentru că nu număr între început si sfîrsit, mijlocul. De pildă, cel ce se mută dintr-un oras în altul si dintr-o tară în alta, nu va numi, pe drumul străbătut, celelalte orase si tări, chiar dacă ar vedea în cursul drumului multe si minunate lucruri. Poporul care se mută din Egipt în pămîn-tul făgăduintei, si se asază în acesta, îsi aminteste toate cele de pe drumul dintre ele si le descrie pe acestea tuturor, dar nu spune că s-a mutat de la prima cetate la a doua si de la a doua la a treia cetate sau tară, ci că s-a mutat de la robie la libertate, de la întuneric la lumină si din prinsoare a revenit în tara proprie. Tot asa mintea noastră, a oamenilor, obisnuieste să se mute de la împăti-mire la nepătimire, de la robia patimilor la libertatea duhului si de la închipuirea contrară firii, pe care legea o numeste prinsoare, la înăltarea mai presus de fire62, de la marea agitată a vietii la starea senină cea din afara lumii, de la amărăciunea grijilor si supărărilor vietii la dulceata negrăită si la lipsa de grijă în privinta oricărui lucru pămîntesc ; de la pofta, de la frămîntarea si de la tulburarea cu privire la multe, la alipirea deplină si la dragostea fată de Cel Unul.

79. Mutarea mintii de la cele văzute la cele nevă zute si de la cele ce cad sub simturi la cele mai presus de simturi pricinuieste uitarea tuturor celor lăsate în urmă. Pe aceasta ei o numesc cu dreptate locul linistii, învrednicindu-se mintea să se înalte la el, nu va mai coborî iarăsi de acolo, ca Moise după cele 40 de zile si nopti petrecute pe munte, ci încredintîndu-se că e bine acolo nu se va mai întoarce nicidecum spre cele de jos M. Ajuns încă de aici casa Treimii si el însusi în Treime, ca unul ce este în ea, se va sălăslui în împărătia cerurilor. Căci iubirea îl va tine si nu-1 va lăsa să cadă64.

80. Nu numai cel ce se linisteste singur (sihastrul) M, sau cel ce se află sub ascultare (în obste), ci si egumenul si întîistătătorul celor multi si chiar cel ce slujeste, tre buie să fie numaidecît fără griji, sau liberi de toate lucru rile vietii. Căci dacă ne predăm grijilor, călcăm porunca lui Dumnezeu care zice : -"Nu vă îngrijiti de sufletul vostru, ce veti mînca sau ce veti bea si cu ce vă veti îmbrăca. Căci toate acestea le caută paginii" (Matei VI, 25) ; si iarăsi : -"Vedeti să nu se îngreuneze inimile voastre de multă mîncare si de betie si de grijile vietii" (Luca XXI, 34).

81. Cel ce are gîndirea îngrijorată de lucrurile vie tii nu este liber. Căci e stăpînit si robit de grija acestora, fie că se îngrijeste de acestea pentru sine, fie pentru altii. Iar cel liber de acestea nu se îngrijeste în chip lumesc nici pentru sine si nu se va îngriji nici pentru altii, fie că e episcop, fie că e egumen, fie diacon. Cu toate aces tea, nu va sta niciodată fără lucru si nu va dispretui nici pe cei mai umiliti si mai mici, ci făcînd toate în chip bineplăcut lui Dumnezeu, va rămîne în toate neîngrijo rat, toată viata66.

82. Există o grijă nefăptuitoare si o făptuire fără grijă, ca si dimpotrivă : o negri]ă făptuitoare si o lene plină de griji67. Acestea le-a arătat si Domnul. Căci spunînd : -"Tatăl Meu pînă acum lucrează, si Eu lucrez" (Ioan V, 17), si iarăsi : "Lucrati nu pentru mîncarea pieritoare, ci pentru cea care rămîne spre viata vesnică" (Ioan VI, 27), n-a desfiintat activitatea, ci ne-a recoman dat activitatea fără grijă 6\ Apoi spunînd iarăsi : "Cine, îngrijindu-se, poate să adauge măcar un cot la statura sa ?" (Matei VI, 27), a desfiintat grija nefăptuitoare. Iar despre grija întrupată în fapte, zice : "Iar despre îmbrăcăminte si mîncare, ce vă îngrijiti ? Nu vedeti crinii cîmpului si păsările cerului, pe cei dintîi cum cresc si pe cele din urmă cum sînt hrănite ?" (Matei VI, 28). Astfel, aprobînd pe una si dezaprobînd pe cealaltă, Domnul ne învată cum să lucrăm cu grijă neîngrijorîndu-ne si cum, liberi de griji, să ocolim o activitate necuvenită69.

83. Nu dărîma casa ta, voind să o zidesti pe a veci nului. Să stii că lucrul acesta e obositor si greu. Ia sea ma ca nu cumva hotărîndu-te la aceasta, să o dărîmi si pe a ta si să nu poti să o zidesti nici pe a aceluia70.

84. Dacă n-ai dobîndit o desăvîrsită nepătimire fată de lucruri si de bunurile vietii, să nu primesti s.ă te ocupi cu chivernisirea lucrurilor, ca să nu te prinzi în ele si, în loc să iei plata slujirii, să suferi osînda pentru hotie si fur de cele sfinte. Iar de esti silit la acestea, de întîistătătorul, să fii ca cel ce umblă cu focul care arde si să opresti momeala gîndului prin mărturisire si pocă intă, ca să te păstrezi neatins prin rugăciunea întîistătă- torului71.

85. Cel ce n-a ajuns nepătimitor, nu stie ce este ne- pătimirea, ba nici nu poate crede câ este cineva astfel pe pămînt. Căci cel ce nu s-a lepădat mai întîi de sine (Ma tei XVI, 24) si nu si-a golit cu bucurie sîngele său pentru această viată cu adevărat fericită, cum va bănui că a făcut cineva acestea ca să dobîndească nepătimirea ? La fel si cel ce-si închipuie că are Duhul Sfînt neavînd nimic, auzind de lucrările Duhului sălăsluite în cei ce au de fapt pe Duhul Sfînt, nu va crede că există cineva în generatia de azi lucrat si miscat de Duhul dumnezeiesc sau ajuns la vederea Lui în chip constient si simtit, asemenea apostolilor lui Hristos si sfintilor de altădată. Căci fiecare judecă din starea ce o are el, si pe cele ale aproapelui, fie că e vorba de virtute, fie de păcate.

86. Altceva este nepătimirea sufletului si altceva nepătimirea trupului ; cea dintîi sfinteste si trupul prin strălucirea ei si prin revărsarea de lumină a Duhului ; iar cea de a doua singură nu poate să folosească prin sine întru nimic pe cel ce o are72.

87. Altceva este nemiscarea mădularelor sufletesti si trupesti si altceva dobîndirea virtutilor. Cea dintîi apartine firii, cea de a doua pune rînduială în miscările naturale73.

88. A nu pofti ceva din plăcerile si dulceturile lumii nu este egal cu a dori bunătătile vesnice si ceresti. Alt ceva este aceasta si altceva e aceea. Cele dintîi le dispre tuiesc multi. De cele de al doilea, putini oameni s-au în- grijit74.

89. A ocoli si a nu căuta slava de la oameni nu este tot una cu a dori slava de la Dumnezeu. Căci e multă deosebire între aceste două lucruri. Cea dintîi au res pins-o multi si dintre cei stăpîniti de patimi ; pe cea de a doua, putini s-au învrednicit să o primească si cu mul tă osteneală75.

90. Nu e tot una a te multumi cu o haină modestă si a nu dori un vesmînt strălucitor, cu a te îmbrăca în lumina lui Dumnezeu. Acesta este un lucru si acela altul. Atrasi de mii de pofte, unii dispretuiesc cu usu rintă poftirea unui vesmînt ; dar în lumina lui Dumne zeu se îmbracă acei care o caută neobositi prin toate nevointele si se fac fiii luminii si ai zilei în împlinirea poruncilor 76.

91. Altceva este vorbirea smerită si altceva cugeta rea smerită ; altceva este smerenia si altceva este floa rea smereniei ; altceva este rodul acesteia si altceva dulceata frumusetii lui, si altceva decît acestea, urmă rile ce decurg din el. Dintre acestea, unele atîrnă de noi, altele nu atîrnă de noi. Cele ce atîrnă de noi sînt : să cugetăm toate, să tinem seama de toate, să spunem si să facem toate cîte ne duc la smerenie ; dar sfînta sme renie si celelalte însusiri ale ei, harismele si lucrările ei, sînt darul lui Dumnezeu si nu atîrnă de noi. Dar de ele nu se va învrednici nimeni, dacă nu a semănat toate semintele care atîrnă de el77.

92. Altceva este a nu ne revolta fată de necinstiri, de batjocuri, de încercări si necazuri, si altceva a ne ară ta multumiti de ele si a ne ruga pentru cei ce ne fac acestea. Altceva este a iubi din suflet pe acestia si alt ceva a întipări, pe lîngă aceasta, în mintea noastră fata fiecăruia din ei si a-i îmbrătisa fără patimă ca pe niste prieteni adevărati, cu lacrimi de iubire sinceră, fără să se afle în acea clipă nici o urmă a vreunei supărări în noi. Iar lucrul mai mare decît cele spuse este ca în timpul însusi al ispitelor să aibă cineva, în chip neschim bat, aceeasi bună simtire egală pentru cei ce-1 batjoco resc în fată, îl calomniază, îl judecă, îl osîndesc, îl înjură si-1 scuipă în fată, si pentru cei ce iau în afară înfătisarea prieteniei, dar pe ascuns fac aceleasi lucruri fără să se poată însă ascunde de fapt. Dar neasemănat mai mare lucru decît toate acestea, socotesc că este ca cineva să uite cu desăvîrsire cele ce le-a suferit si să nu-si aducă aminte de ceva din ceea ce i s-a întîmplat, fie că lipsesc, fie că sînt de fată cei ce l-au supărat, ci să-i primească si pe acestia la fel ca pe prieteni, în convorbiri si la ma să, fără nici o gîndire la cele întîmplate78.

93. Nu e acelasi lucru a-ti aduce aminte de Dum nezeu si a-L iubi pe Dumnezeu. Nici a te teme de Dum nezeu si a păzi poruncile Lui79. Altceva sînt acestea si altceva acelea. Dar amîndouă sînt proprii celor desăvîr- siti si nepătimitori.

94. Altceva este nepăcătuirea si altceva lucrarea po runcilor80. Cea din urmă este proprie celor ce se nevo- iesc si vietuiesc după Evanghelie, iar cea dintîi este pro prie celor ce au dobîndit prima nepătimire.

95. Linistea nu e, desigur, una cu nelucrarea81. Nici tăcerea nu e una cu linistea82. Altceva e fiecare din aces tea. Nelucrarea este proprie celor ce nu voiesc să cu noască împărtăsirea de bunătătile lui Dumnezeu, nici să împlinească ceva din cele bune. Lucrarea poruncilor este proprie celor ce se ocupă neîncetat cu cunostinta lui Dumnezeu si stăruiesc în întelegerea cuvîntului întelep ciunii lui Dumnezeu si cercetează adîncurile Duhului si sînt introdusi în tainele minunate ale lui Dumnezeu. Iar linistea este proprie celor ce săvîrsesc lucrarea mintii cu luarea aminte a unei cugetări pline de atentie la gînduri.

96. Nu este acelasi lucru retragerea (din lume), ca mutarea dintr-un loc în alt loc si adevărata înstrăinare83; ci altceva si altceva. Cea dintîi este a celor ce luptă si a celor ce, din cauza lenii, sînt purtati de o cugetare nesta tornică, sau din cauza unui prisos de căldură doresc lupte si mai mari. Iar a doua este a celor ce s-au răstig nit lumii (1 Cor. II, 10) si lucrurilor lumii si doresc să fie pururea numai cu Dumnezeu si cu îngerii si nu se întorc deloc spre cele omenesti.

97. Altceva este a te împotrivi vrăjmasilor si a lupta împotriva lor si altceva a-i birui si a-i supune si a-i omorî cu desăvîrsire. Primul lucru e propriu luptători lor si vitejilor în cele ale nevointei ; al doilea e propriu celor nepătimitori si desăvîrsiti 8\

98. Toate acestea sînt fapte ale sfintilor ce umblă în lumina nepătimirii. Dar cei ce înteleg că sînt în afara lor, să nu se lase amăgiti, nici să-si amăgească sufletele lor, ci să stie că ei umblă zadarnic, ca într-un întuneric85.

99. Multi s-au supus acestor nevointe, unul pentru un motiv, altul pentru alt motiv. Dar foarte putini sînt cei ce au săvîrsit osteneala lor cu frică si cu dragoste fi rească de Dumnezeu. Singuri acestia, ajutati de har, iz butesc în scurtă vreme în lucrarea virtutii si se întind spre cele spuse. Ceilalti sînt lăsati, cum s-a spus, "să rătăcească în loc neumblat si nu pe cale* (Ps. CVI, 40)86, potrivit cuvîntului: "Si i-am trimis pe ei după uneltirile inimilor lor, merge-vor întru mestesugirile lor" (Ps. LXXX, II)87.

100. Cel ce a dobîndit experienta acestora prin sîr- guinta cea mai bună va cunoaste puterea (întelesul) ce lor spuse. Iar cel ce e altfel, va cunoaste întelesul din afară al celor spuse, dar despre întelesul lor duhovnicesc, care se cunoaste cu întelegerea, nu va avea decît idei teoretice, sau mai bine zis va plăsmui în cugetarea lui chipuri mincinoase, fiind foarte departe de ele, ca un om ce se amăgeste.

101. Cînd te-ai ridicat, prin multe osteneli si sudori deasupra micimii trupului si te-ai dezbrăcat de trebuin tele lui, îl vei purta usor si duhovniceste, ca pe unul ce nu va simti nici foame nici sete. Atunci vei privi mai bine, ca prin oglindă (1 Cor. XIII, 12)88, pe Cel mai pre sus de minte si cu ochii tăi spălati de lacrimi vei vedea pe Cel pe Care nimeni nu L-a văzut vreodată (Ioan I, 18)89. Si avînd sufletul rănit de iubirea Lui, vei înfiripa un cîntec amestecat cu lacrimi90. Atunci să-ti aduci aminte de mine si să te rogi pentru smerenia mea, ca unul ce esti unit cu Dumnezeu si ai o îndrăznire neînfruntată fată de El.