Bine aţi venit Гость!
Vineri, 29.03.2024, 03:35
Principală | Înregistrare | Logare | RSS
Taina Botezului
    Botezul

Cununia

Inmormantarea

Sfinţirea casei
Statistici


Total online: 1
Vizitatori: 1
Utilizatori: 0

Formularul pentru autentificare

Calendar

Stil vechi Miercuri Stil nou
1 Decembrie 14 Decembrie
Postul Crăciunului
Post aspru (pâine, apă, fructe uscate, seminţe)
Sfântul Prooroc Naum (VII î.H), Cuviosul Filaret Milostivul (792), Sfântul Mucenic Anania Persul
Tot in aceasta zi
Evanghelia zilei
Apostolul zilei
Rugăciunea zilei
File din Pateric
Pilda zilei
Biblia într-un an

Catalog de fişiere

Principală » Fişiere » Canoanele Bisericii Ortodoxe

CANOANELE Sinodului VII ecumenic de la Niceea (AN 787)
19.04.2012, 09:56


CANOANELE Sinodului VII ecumenic de la Niceea (AN 787)

CANONUL 1 Sin. VII ec. (SE ÎNTARESC CANOANELE PRIMITE DE ÎNTREAGA BISERICA PÂNA ACUM)

Celor care au dobândit vrednicia (demnitatea) preoteasca, rânduielile canonice le sunt marturii si îndreptari, pe care primindu-le cu bucurie, cântam împreuna cu dumnezeiescul vestitor David, catre Domnul Dumnezeu, zicând: „întru calea marturiilor tale m-ara desfatat ca întru toata bogatia" (Ps. 118, 14) si: „Ai poruncit ca marturiile tale sa fie drep­tate în veac; întelepteste-ma, si viu voi fi" (Ps. 118, 138, 144). Si daca glasul proorocesc (profetic) ne porunceste noua sa pazim în veac marturi­ile lui Dumnezeu si sa vietuim întru ele, este învederat (evident) ca ele ramân neclatinate si nestramutate, caci si vazatorul de Dumnezeu Moise zice astfel: „Acestora nu este a li se adauga (nimic) si nici nu este sa se scoata (ceva) dintr-însele" (Deut. 12, 32). Si dumnezeiescul apostol Petru, proslavindu-se întru ele, striga: „Spre care si îngerii doresc sa priveasca" (I Petru 1, 12), si Pa vel zice: „Chiar daca noi, sau înger din cer de ar bine-vesti voua, în afara de ceea ce v-am binevestit noi voua, sa fie anatema" (Gal. 1,8).

Asadar, acestea astfel fiind, si fiindu-ne noua marturie, bucurându-ne de ele ca si când cineva ar gasi comori multe, cu bucurie (ne însusim) pri­mim în inimile noastre sfintele Canoane, si întarim întreaga si nestramutata orânduire a lor, a celor ce sunt asezate de catre sfintele trâmbite ale Duhului, ale preaslavitilor apostoli, ale celor sase sfinte sinoade ecume­nice, si ale celor ce s-au întrunit local pentru asezarea unor astfel de rân­duieli, si ale sfintilor nostri parinti. Caci ei toti sunt luminati de catre unul si acelasi Duh, au orânduit cele de folos. Si pe acei pe care ei îi supun ana­temei, si noi îi dam anatemei; si pe cei care îi supun caterisirii, si noi îi ca­terisim; si pe cei care îi supun afurisirii, si noi îi afurisim, iar pe cei pe care îi dau certarii (epitimiei), si noi asijderea îi supunem. Caci dumneze­iescul apostol Pavel, care s-a urcat în al treilea cer si a auzit cuvintele cele negraite, striga lamurit: „Fara iubire de argint sa fie purtarea voastra, în-destulându-va cu cele de fata (pe care le aveti)" (Evr. 13, 5).

(1 sin. IV ec; 2 TruL; 1 Cartag.; 10 sin. 1-11)

CANONUL 2 Sin. VII ec. (EPISCOPUL TREBUIE SA FIE CARTURAR RÂVN1TOR)

De vreme ce, cântând ne încredintam lui Dumnezeu: „întru dreptatile Tale voi cugeta, nu voi uita cuvintele Tale" (Ps. 118, 16), este mântuitor ca toti crestinii sa pazeasca acest lucru, dar cu deosebire cei îmbracati cu vrednicia preoteasca.

Drept aceea, orânduim ca tot cel ce vrea sa fie înaintat în treapta epis­copiei sa stie (cunoasca) desavârsit Psaltirea, pentru ca astfel, din aceasta, sa se îndemne a învata si întreg clerul sau. Sa se ispiteasca însa cu dina­dinsul de catre mitropolit, daca are osârdie sa citeasca cu patrundere, iar nu în trecere (superficial), atât sfintele Canoane, cât si Sfânta Evanghelie, cât si cartea dumnezeiescului apostol, si toata dumnezeiasca Scriptura, si sa se poarte dupa poruncile dumnezeiesti, si sa învete poporul sau. Caci fiinta ierarhiei noastre sunt cuvintele cele predanisite de Dumnezeu, adi­ca adevarata cunoastere a dumnezeiestii Scripturi, precum a rostit ma­rele Dionisie Areopagitul (în scrierea sa „Despre Ierarhia Bisericeasca"). Iar daca s-ar îndoi si n-ar primi bucuros sa faca si sa învete astfel, sa nu se hirotoneasca. Caci Dumnezeu a zis în chip de prooroc (profetic): „Tu ai lepadat cunoasterea si Eu te voi lepada pe Tine, ca nu-mi slujesti Mie ca preot" (Osea 4, 6).

(58, 80 ap.; 2 sin. I ec; 19 TruL; 12 Laod.; 10 Sard.; 18 Cartag.)

 

CANONUL 3 Sin. VII ec. (NUMAI BISERICA ÎSI ALEGE SLUJITORII SAI)

Orice alegere de presbiter, sau de diacon, facuta de catre dregatori lumesti, sa ramâna fara tarie, dupa canonul care zice: „Daca vreun epis­cop, folosind dregatori lumesti, si prin acestia s-ar face stapân pe o biseri­ca, sa se cateriseasca si sa se afuriseasca (de asemenea) si toti partasii lui" (can. 30 ap.).

Caci se cuvine ca cel ce vrea sa fie înaintat la episcopie sa se aleaga de catre episcopi, dupa cum s-a orânduit (hotarât) de catre sfintii Parinti cei de la Niceea în canonul care zice: „Se cuvine ca episcopul sa se aseze mai cu seama de catre toti (episcopii) cei din eparhie (mitropolie); iar daca ar fi greu vreun lucru ca acesta, fie pentru vreo nevoie strâmtoratoare (pre­santa), fie pentru lungimea drumului, adunându-se în orice chip trei la un loc, împreuna alegatori facându-se si cei care lipsesc (absenti), si încuvi­intând (consimtind) prin scrisori, atunci sa se faca hirotonia. Iar întarirea celor facute sa se dea în fiecare eparhie (mitropolie) mitropolitului.

(4 sin. I ec; 30 ap.; 4 sin. 1 ec; 19, 23 Antioh.; 12, 13 Laod.; 6 Sard.; 1 C-pol; 13, 49, 50 Cartag.)

 

CANONUL 4 Sin. VII ec. (SE OSÂNDESTE IUBIREA DE ARGINT SI SIMONIA)

Dumnezeiescul apostol Pavel vestitorul adevarului (propovaduitorul), asezând (rânduind) presbiterilor din Efes, sau mai degraba întregului cin (corp) preotesc (rânduiala) asemenea unui canon, a grait deschis astfel: „Argintul sau aurul sau haina nimanui nu am poftit; toate vi le-am aratat voua, caci astfel ostenindu-va se cade sa veniti în ajutorul celor necredin­ciosi, socotind voi ca este mai fericit a da decât a lua" (F. Ap. 20, 33-35).

Drept aceea, si învatându-ne de la acela, orânduim ca episcopul, nascocind pentru câstig rusinos (nascociri, pretexte) în pricini de pacate, sa nu planuiasca nicidecum a cere aur, sau argint, sau altceva de la episcop, sau clericii, sau monahii cei care se afla sub el (îi sunt supusi). Caci zice apostolul: „Nedreptii nu vor mosteni împaratia lui Dumnezeu" (I Cor. 6, 9) si: „Nu sunt datori copiii sa agoniseasca parintilor, ci parintii copiilor" (II Cor. 2, 14).

  Daca, asadar, pentru stoarcerea aurului sau a vreunui alt soi sau pen­tru vreo patima a sa, s-ar gasi cineva (dintre episcopi) oprind de la slujba (liturghie) si afurisind pe vreunul dintre clericii supusi lui, sau închizând vreo cinstita (sfânta) biserica, spre a nu se savârsi în ea slujbele lui Dumnezeu, si trecând (întinzând) nebunia lui asupra (lucrului) celui nes­imtitor, cu adevarat fara simtire fiind (acela), se va supune si aceleiasi patimiri si se va si întoarce rautatea lui asupra capului sau (Ps. 7, 16), ca un calcator al poruncii lui Dumnezeu si al rânduielilor apostolice. Caci si Petru, capetenia (corifeul) dintâi al apostolilor, porunceste: „Pastoriti tur­ma lui Dumnezeu cea întru a voastra (grija), veghind asupra ei, si nu cu silnicie, ci cu tragere de inima, dupa Dumnezeu; nu cu cautare de câstig rusinos, ci cu râvna, nu ca si când ati fi stapâni ai obstilor (pastoritilor), ci pilda facându-va turmei; si când se va arata Arhipastorul, primiti cununa cea nevestejita a maririi" (I Petru 5, 2-4).

(29 ap.; 2 sin. IV ec; 22, 23 Trui; 5, 15, 19 sin. VII ec; 12 Laod.; 2 Sard.; 9 Vasile cel Mare; Enciclica lui Ghenadie; Enciclica lui Tar asie)

CANONUL 5 Sin. VII ec. (SE OSÂNDESTE SIMONIA)

Pacat de moarte se considera când oarecari pacatuind, ramân neîn­dreptati. Dar si mai rau decât aceasta este daca se ridica cu cerbicie (înca­patânare) împotriva dreptei credinte si a adevarului, pretuind mai mult pe mamona decât supunerea fata de Dumnezeu, si se împotrivesc rânduieli­lor Iui canonice. în acestia nu este Domnul Dumnezeu, de nu cumva sme-rindu-se îsi vor veni în fire (se vor trezi) din greseala lor; caci trebuie ca acestia sa se apropie cu tot dinadinsul de Dumnezeu si cu inima zdrobita sa ceara lasarea si iertarea acestui pacat si sa nu se mândreasca cu danie nelegiuita. Caci „Domnul e aproape de cei zdrobiti cu inima" (Ps. 33, 17).

Drept aceea, cei ce se falesc ca au fost rânduiti în Biserica prin dare de aur (prin daruirea aurului) si, punându-si nadejdea în acest obicei rau, care înstraineaza de Dumnezeu si de toata preotia si care, din aceasta pricina, cu fata nerusinata si în gura mare (cu gura neacoperita), prin cuvinte ocarâtoare batjocoresc pe cei ce au fost alesi de catre Duhul Sfânt, pentru bunatatea (virtutea) vietii lor si care au fost rânduiti (în Biserica) fara dare de aur, (atunci) mai întâi cei ce fac aceasta sa ia treapta cea din urma a cinului lor (a starii proprii). Iar daca ar starui (persevera), sa fie îndreptati prin certare (epitimie).

Iar daca cineva s-ar vadi cândva facând aceasta întru hirotonie (cu prilejul hirotoniei) sa se urmeze dupa canonul apostolic, care zice: „Daca vreun episcop, sau presbiter, sau diacon ar dobândi prin bani (demni­tatea) aceasta vrednicie, sa se cateriseasca si acela, si cel ce 1-a hirotonit si sa se taie cu totul si din comuniune (biserica, împartasire), ca Simon Magul de catre mine Petru" (can. 29 ap.).

Asijderea si dupa al doilea canon al cuviosilor nostri parinti de la Calcedon, care zice: „Daca vreun episcop ar savârsi hirotonie pentru bani si ar coborî între lucrurile de vânzare harul care nu se vinde, si ar hiro­toni pentru bani episcop, ori horepiscop, ori presbiter, ori diacon, ori pe altcineva dintre aceia ce se numara în cler, sau pentru bani ar înainta (in­stitui, rândui) econom sau ecdic (aparator, avocat) bisericesc, sau para-monar, sau pe oricine din canon (din catalogul slujbasilor bisericesti), pen­tru câstig rusinos pe seama sa, cel dovedit ca a facut (întreprins) aceasta sa se primejduiasca în privinta propriei sale trepte (spite), iar cel hirotonit sa nu aiba nici un folos din hirotonia sau înaintarea aceea din negot, ci sa fie strain de vrednicia sau de slujba pe care a dobândit-o prin bani. Iar daca cineva s-ar vadi (ar aparea) ca mijlocitori în astfel de apucaturi (afaceri) rusinoase si nelegiuite, sa cada si acesta din treapta sa, daca ar fi cleric, iar de ar fi laic sau calugar, sa se afuriseasca" (can. 2 sin. IV ec).

(12 ap.; 2 sin. IV ec; 22, 23 Trui; 4, 15, 19 sin. Vil ec; 12 Laod.; 2 Sard.; 90 Vasile cel Mare; Enciclica lui Tarasie; Enciclica lui Ghenadie)

 

CANONUL 6 Sin. VII ec. (SINODUL MITROPOLIEI SA SE ADUNE O DATA PE AN)

De vreme ce este (exista) un canon care zice: „De doua ori pe an, în fiecare eparhie (mitropolie) trebuie sa se faca cercetarile canonice de catre adunarea episcopilor" (can. 37 ap.) — dar, din pricina oboselii celor ce se întrunesc si a lipsei lucrului trebuitor pentru calatorie, cuviosii parinti ai sinodului al saselea (ecumenic) au orânduit ca în orice chip si pentru orice cuvânt (pricina) sa se tina o data pe an (sinodul) si cele gresite sa se în-drepteze (can. 8 Trulan).

Asadar, pe acest canon îl înnoim noi, si daca s-ar afla vreun dregator oprind acest lucru, sa se afuriseasca. Iar daca vreunul dintre mitropoliti nu ar avea grija (ar neglija) sa se faca lucrul acesta, fara (a fi) nevoie si sila si fara vreo binecuvântata pricina, sa fie supus cercetarilor canonice.

Iar când se tine sinodul pentru treburi canonice si evanghelice, se cu­vine ca episcopii întruniti sa fie cu osârdie si cu grija întru pazirea dum­nezeiestilor si de viata facatoarelor porunci ale lui Dumnezeu. Caci întru pazirea acestora multa rasplata este" (Ps. 18, 11), pentru ca si „faclie este porunca, iar legea este lumina, si calea vietii este mustrarea si îndru­marea" (Prov. 6, 23), si „Porunca Domnului este stralucitoare, luminând ochii" (Ps. 18, 8). Dar mitropolitul sa nu fie volnic (sa nu aiba voie) a cere din cele ce aduce episcopul cu sine, fie dobitoc, fie altceva (alt soi). Caci de s-ar dovedi facând lucrul acesta, sa se dea înapoi împatrit.

(37 ap.; 5 sin. I ec; 9 sin. IV ec; 8 Trul; 20 Antioh.; 95 Cartag.)

CANONUL 7 Sin. VII ec. (BISERICILE SE TÂRNOSESC NUMAI CU SFINTE MOASTE)

Dumnezeiescul apostol Pavel zice: „Pacatele unor oameni sunt vadite, iar ale altora urmeaza dupa acelea" (I Tim. 5, 24). Asadar, pacatelor mai înainte savârsite, le urmeaza si alte pacate. Astfel, ratacirii (ereziei) nele­giuite a clevetirilor de crestini, i-au urmat si alte nelegiuiri. Caci precum au luat (scos) din biserica chipul cinstitelor icoAne (sfintelor icoAne), au parasit si alte oarecare obiceiuri, care trebuiesc sa fie înnoite si tinute în­tocmai dupa asezamântul (legea) scris si nescris.

Asadar, câte cinstite biserici s-au târnosit fara cinstitele moaste ale mucenicilor (martirilor), orânduim ca în ele sa se faca asezarea moastelor, cu rugaciunea obisnuita. Iar cel ce va fi aflat târnosind biserica fara sfintele moaste, ca unul care a calcat predaniile bisericesti, sa se cateriseasca.

(31. ap.; 4 sin. IV ec; 31 Trui; 5 Antioh.; 83 Cartag.)

CANONUL 8 Sin. VII ec. (NUMAI CEL SINCER CONVERTIT SE PRIMESTE ÎN BISERICA)

De vreme ce oarecare rataciti din legea (religia) evreilor credeau ca pot sa ia în râs pe Hristos Dumnezeul nostru, prefacându-se ca se încresti-neaza, dar lepadându-L pe EI (negându-L) în ascuns si tinând sâmbata în taina, si alte lucruri iudaice facând, — orânduim ca acestia sa nu se pri­measca nici la împartasire, nici la rugaciune, nici în Biserica, ci sa fie pe fata evrei, dupa legea (religia) lor, si nici pe copiii lor sa nu-i boteze, nici sa cumpere sau sa dobândeasca rob (sclav).

Iar daca vreunul dintre ei se întoarce (converteste) din credinta cinstita (sincera) si, biruind datinele si treburile lor, o va marturisi din toata ini­ma, spre a-i încredinta (convinge) si a-i îndrepta si pe altii, acesta sa se primeasca si sa se boteze, si copiii lui sa fie întariti în a se lepada (abtine) de mestesugurile evreiesti; iar daca nu ar fi astfel, sa nu se primeasca ei în nici un chip.

(7, 64, 70, 71 ap.; 11, 84 Trul; 1 Antioh.; 29, 37, 38 Laocl.)

 

CANONUL 9 Sin. VII ec. (DEFAIMAREA ICOANELOR SE OSÂNDESTE)

Toate jucariile copilaresti si glumele nebunesti, scrierile mincinoase, si cele care s-au facut (alcatuit) împotriva cinstitelor icoAne, trebuie sa se predea episcopului Constantinopolului, spre a fi puse Ia o parte (scoase din circulatie) împreuna cu celelalte carti eretice. Iar daca s-ar afla cineva ascunzându-le pe acestea, de ar fi episcop, ori presbiter, ori diacon, sa se cateriseasca, iar de ar fi laic ori calugar, sa se afuriseasca.

(60 ap.; 63 Trul.; 59 Laod.)

CANONUL 10 Sin. VII ec. (CLERUL SA TINA PRAVILELE SI LA MUTARE, SI LA PURTARE)

De vreme ce unii dintre clerici, nesocotind rânduiala canonica, parasindu-si parohia lor, alearga Ia alta parohie, si mai cu seama în aceasta de Dumnezeu pazita si împarateasca cetate, si stau (se stabilesc) la dregatori lumesti, savârsind sfintele slujbe (liturghii) în paraclisele (capelele) lor, pe acestia nu este îngaduit a-i primi în nici un fel de casa sau biserica, fara voia episcopului propriu si a episcopului Constantino­polului. Iar daca va face cineva si ar starui (în ceea ce a facut), sa se cateri­seasca. Câti însa fac lucrul acesta cu stirea mai înainte pomenitilor preoti (vladici), nu le este îngaduit a lua asupra lor purtari de grija lumesti si de ale vietii, ca fiind opriti de catre dumnezeiestile Canoane a face aceasta. Iar daca cineva s-ar prinde având asuprasi o sarcina mai mare decât cele zise, ori sa înceteze, ori sa se cateriseasca. Asadar, mai bine sa se duca (preotul) spre învatarea copiilor si a casnicilor (sclavilor), cetindu-le lor cu staruinta Scripturile, caci spre aceasta a si luat mostenire preotia.

(15, 20, 58, 81, 83 ap.; 2, 15, 16 sin. I ec; 3, 4, 5, 7, 8, 10, 20, 23, sin. IV ec; 17-20, 31, 59, 64 Trui; 3, 13, 16, 21 Antioh.; 19 Laod.; 1,2 ,3, 12, 15, 16 Sard.; 16, 34, 48, 65, 71, 80, 90, 121, 123 Cartag.; 11 sin. I-II)

CANONUL 11 Sin. VII ec. (ECONOMII SI DREPTUL DE DEVOLUTIUNE ÎN BISERICA)

Fiind cu totii îndatorati (obligati) sa pazim dumnezeiestile Canoane, suntem datori sa-I tinem cu orice chip nevatamat si pe cel care zice sa fie economi în fiecare biserica.

Si daca fiecare mitropolit asaza econom în biserica lui, bine este. Iar de nu, episcopului (patriarhului) Constantinopolului îi este îngaduit ca din propria sa putere sa rânduiasca (instituie) econom în biserica aceluia. Asijderea si mitropolitilor, daca episcopii supusi lor nu voiesc (nu se hotarasc) sa aseze economi în bisericile lor, acelasi lucru (aceeasi rânduiala) sa se pazeasca (observe) si în privinta manastirilor.

(38, 41 ap.; 25, 26 sin. IV ec; 35 Trul; 12 sin. VII ec; 15 Ancira; 7, 8 Gang.; 24, 25 Antioh.; 26, 33 Cartag.; 7 sin. I-II; 10 Teofd Alex.; 2 Chirii Alex.)

 

 

CANONUL 12 Sin. VII ec. (RÂNDUIELI PENTRU ÎNSTRAINAREA BUNURILOR BISERICESTI)

Daca s-ar afla vreun episcop, sau vreun egumen, înstrainând în mâna dregatoreasca din agoniselile (bunurile) episcopiei sau manastirii, sau dându-le altei persoAne, sa fie fara tarie predarea lor, dupa canonul Sfintilor Apostoli, care zice: „Episcopul sa poarte grija tuturor bunurilor (lucrurilor) bisericesti si sa le rânduiasca (chiverniseasca) pe ele ca si când Dumnezeu i-ar sta de veghe; dar sa nu-i fie îngaduit lui sa-si însuseasca ceva din acestea sau sa daruiasca rudelor proprii cele ale lui Dumnezeu; iar daca ar fi sarace, sa le faca parte ca saracilor, dar sa nu vânda din pricina acestora cele ale Bisericii (can. 38 ap).

Iar daca ar pune (pretexta) ei pricina ca pamântul aduce paguba si ca nu este spre nici un folos, nici în acest fel sa nu dea locul (terenul) dregato­rilor localnici, ci clericilor sau plugarilor (agricultorilor).

Iar daca ei ar folosi viclesug urât, si dregatorul va cumpara pamântul de la un cleric sau de la un plugar (agricultor), si în acest chip sa fie vân­zarea fara tarie, si (bunul) sa fie întors (restituit) episcopiei sau manastirii, iar episcopul sau egumenul care a facut acest lucru sa fie alungat; epis­copul din episcopie, iar egumenul din manastire, ca unii ce rau risipesc cele ce nu au adunat.

(38, 39, 40, 41, 73 ap.; 24, 25 sin. IV ec; 49 Trul.; 11, 13, sin. Vil Ec; 15, Ancira; 24, 25 Antioh.; 26, 33 Cartag.; 2 Chirii Alcx.; 10 Teofil Alex.)

 

CANONUL 13 Sin. VII ec. (LACASURILE BISERICESTI SA NU SE FACA SALASE DE RÂND)

De vreme ce din pricina necazului care, pentru pacatele noastre, s-a abatut asupra bisericilor, au fost rapite de catre oarecare barbati unele sfinte locasuri (biserici si asezaminte) si episcopii si manastiri si s-au pre­facut în salase de rând (adaposturi obstesti, case de rând).

Daca, asadar, cei ce le stapânesc pe acestea voiesc (se hotarasc) sa le dea înapoi (restituie), ca sa fie asezate din nou (restabilite) dupa vechea stare, bine si frumos este; iar de nu, poruncim sa se cateriseasca acestia daca sunt din catalogul (cinul) starii preotesti, iar daca sunt monahi sau laici, sa se afu­riseasca, ca fiind osânditi de catre Tatal si de catre Fiul si de catre Sfântul Duh, si sa fie asezati unde viermele nu se sfârseste (nu moare) si focul nu se stinge (Mc. 9, 44, 46), fiindca se împotrivesc glasului Iui Dumnezeu, care zice: „Nu faceti casa Tatalui meu casa de negustorie" (In. 2, 16).

(4, 24 sin. IV ec; 49 Trul.; 1 sin. 1-11; 2 Chirii Alex.)

CANONUL 14 Sin. VII ec. (ASEZAREA SLUJITORILOR BISERICESTI SA SE FACA DUPA PRAVILA)

Este prea învederat tuturor (pentru toti) ca în preotie trebuie sa dom­neasca rânduiala. Si este bineplacut lui Dumnezeu ca cele ale preotiei încredintari, instituirile în preotie, sa se tie (sa se faca), cu luare-aminte (cu precizie). Asadar, pentru ca vedem ca unii primesc tunderea în cler din pruncie fara hirotesie, apoi nemailuând hirotesia de la episcop si citind de pe amvon la adunare (slujba), fac lucrul acesta fara de rânduiala (neca­nonic) - statornicim ca de acum înainte sa nu se mai faca lucrul acesta; iar în privinta calugarilor sa se pazeasca aceeasi (rânduiala). Iar hirotesia citetului este îngaduit fiecai egumen sa o faca în manastirea sa si numai în aceasta, daca egumenului însusi - fireste, acesta fiind presbiter - i s-a dat de catre episcop hirotesia pentru cârmuirea (treapta) de egumen.

Asijderea, dupa vechiul obicei, si horepiscopii se cade sa înainteze (hi-roteseasca) citet cu învoirea episcopului.

(14, 15, 21, 33 Trul; 15 Laod.)

CANONUL 15 Sin. VII ec. (CLERICUL SA SLUJEASCA LA O SINGURA BISERICA)

De acum înainte (de la canonul de fata înainte), clericul sa nu rânduiasca la doua biserici, caci acest lucru este de treaba (propriu) negustoriei si a câstigului rusinos si strain obiceiului bisericesc. Caci am auzit din însusi glasul Domnului ca „nu poate cineva sa slujeasca la doi domni; caci sau pe unul îl va urî si pe celalalt îl va iubi, sau de unul se va lipi si pe celalalt îl va nesocoti (dispretui)" (Mt. 6, 24).

Asadar, „fiecare - dupa cuvântul Apostolului - întru ceea ce a fost chemat, întru aceea este dator sa ramâna" (I Cor. 7, 20) si sa stea la o singu­ra biserica. Caci cele ce se fac în treburile bisericesti pentru câstig rusinos sunt straine de Dumnezeu. Iar pentru trebuinta acestei vieti sunt îndeletni­ciri (mestesugiri) felurite. Asadar, de ar vrea cineva sa-si câstige din acestea cele trebuincioase trupului; caci zice apostolul: „Pentru nevoile mele si ale celor ce sunt cu mine, mâinile acestea au slujit" (F. Ap. 20, 34). Si acestea (sa se observe) în aceasta de Dumnezeu pazita cetate, iar în locurile (loca­litatile) cele din afara sa se îngaduie, din pricina lipsei oamenilor.

(14, 15 ap.; 15, 16 sin. I ec; 5, 10, 20 sin. IV ec; 17, 18, 31 Trul; 10 sin. VII ec; 3 Antioh.; 15, 16 Sard.; 54, 90 Cartag.)

CANONUL 16 Sin. VII ec. (SE OSÂNDESTE LUXUL CLERULUI)

Toata usuratatea (frivolitatea) si podoaba trupeasca sunt straine de rânduiala si de starea preoteasca. Asadar, episcopii sau clericii care se îm­podobesc pe ei cu haine stralucitoare si semete (mândre), acestia trebuie sa se îndrepteze, iar daca ar starui, sa se dea certarii, asijderea si cei ce se ung cu miresme. Pentru ca radacina amaraciunii odraslind în sus, rataci­rea (erezia) clevetitorilor de crestini urâciune s-a facut bisericii soborni­cesti si cei ce au primit-o pe aceasta nu numai ca au urgisit zugravirile de icoAne, ci au lepadat si toata evlavia, vatamând (jignind) pe cei ce vietuiesc în chip cuviincios si cucernic si s-a împlinit într-însii ceea ce este scris: „Urâciune este pacatosului cinstirea lui Dumnezeu" (Sirah 1, 24).

Drept aceea, de se vor gasi oarecare luându-i în râs pe cei îmbracati cu haina de rând (simpla) si cuviincioasa, prin certare sa se îndrepte. Caci din vremurile mai de demult, fiecare barbat din starea preoteasca se pur­ta cu îmbracamintea cum se cade (modesta) si cuviincioasa. Caci tot ceea ce se ia nu din trebuinta, ci pentru împodobire, cade sub învinuirea de usuratate (desertaciune, nechibzuinta), precum zice marele Vasile (în pravi­la scurta

49 pt
. monahi): „Dar nu se îmbracau nici cu îmbracaminte pestri­ta din tesaturi de matase, nici nu au adaugat la marginea vesmintelor bu­cati de alta culoare. Caci au auzit din limba graiului dumnezeiesc ca cei ce poarta haine moi sunt în casele împaratilor (Matei 11,8).

(27 Trul.; 21 Gang.)

 

CANONUL 17 Sin. VII ec. (FARA ÎNVOIREA EPISCOPULUI NU SE FACE MANASTIRE)

Oarecare calugari, parasind manastirile lor, ca unii ce nazuiesc sa stapâneasca, si nevoind sa asculte, se apuca sa zideasca locasuri de în­chinaciune neavând cele (trebuitoare) pentru ispravire (daca asadar, cine­va (dintre calugari) s-ar apuca sa faca lucrul acesta), sa se opreasca de ca­tre episcopul locului; iar daca ar avea cele (trebuitoare) pentru ispravire, sa fie duse la capat (îndeplinire) cele planuite de el. Aceeasi (rânduiala) sa se pazeasca (observe) si în privinta mirenilor si a clericilor.

(4, 8 sin. IV ec; 41, 42, 46 TruL; 1 sin. I-II)

CANONUL 18 Sin. VII ec. (LA CASELE EPISCOPALE Sl ÎN MANASTIRILE DE CALUGARI SA NU STEA FEMEI, NICI SA SLUJEASCA)

Fiti fara poticnire (sminteala) si celor din afara - zice dumnezeiescul Apos­tol (I Cor. 10, 32). Iar a vietui (a locui) femeile în manastiri (de calugari) este lucrul pricinuitor de toata sminteala. Daca s-ar prinde cineva ca are sclava (roaba) sau sloboda (libera) în episcopie sau în manastire pentru îndeplinirea vreunei slujiri, sa se certe (pedepseasca); iar staruind, sa se cateriseasca.

Iar daca s-ar si întâmpla sa fie femei Ia metoace (în suburbii) si ar voi epis­copul sau egumenul sa faca o calatorie la cele de acolo (metoace), (atunci), de fata fiind episcopul sau egumenul, în timpul acela femeia nicidecum sa nu faca vreo treaba de slujire, ci sa se osebeasca (izoleze) în alt loc, pentru nebanuire, pâna se va întâmpla plecarea episcopului (va pleca episcopul).

(5, 26 ap.; 3 sin. I ec; 3, 12, 13, 47, 58 TruL; 20, 22 sin. VII ec; 19 Ancira; 3, 4, 25, 38, 70 Cartag.; 88 Vasile cel Mare)

CANONUL 19 Sin. VII ec. (SE OSÂNDESTE SIMONIA)

Atât de mult s-a înstapânit urâciunea iubirii de arginti la cârmuitorii Bisericilor, asa ca si oarecare dintre barbatii care se numesc evlaviosi, si dintre femei, uitând porunca Domnului, s-au amagit si fac pentru aur primirile celor ce vin spre cinul preotesc si spre viata singurateca (mona­hala). Si se întâmpla precum zice marele Vasile, ca este de lepadat si în­tregul, al carui început este netrebnic, caci nu este îngaduit a sluji lui Dumnezeu si lui mamona (Mt. 6, 24).

Daca, asadar, s-ar gasi cineva facând acest lucru, daca este episcop sau egumen, sau oarecare din starea preoteasca, ori sa înceteze, ori sa se cateriseasca, dupa canonul al 2-lea al Sfântului Sinod de la Calcedon. Iar de ar fi egumena, sa se izgoneasca din manastire si sa fie predata la o alta manastire spre ascultare. Asijderea si egumenul care nu are hirotonie în­tru presbiter. Iar în privinta lucrurilor (bunurilor) celor date de parinti copiilor drept zestre, sau a celor aduse din averea lor (proprietatea lor), daca marturisesc cei ce le aduc ca acestea sunt închinate (afierosite, con­sacrate) lui Dumnezeu, am orânduit ca, ori de ar ramâne, ori de ar iesi, acelea sa ramâna în manastire, dupa fagaduinta aceluia (care le-a adus), afara daca n-ar fi vina înaintestatatorului (egumenului, pentru iesirea din manastire a aceluia).

(29 ap.; 2 sin. IV ec; 22-23 TruL; 4, 5, 15 sin. VII ec; 12 Laod.; 2 Sard.; 90 Vasile cel Mare; Enciclica lui Ghenadie; Enciclica lui Tarasie)

CANONUL 20 Sin. VII ec. (MANASTIRI MIXTE SA NU MAI FIE)

Orânduim ca de la canonul de fata înainte sa nu mai fie manastire de doua feluri (dubla, mixta), pentru ca acest lucru multora le este (se face) sminteala si poticnire. Iar daca unii, împreuna cu neamurile (rudele) lor, voiesc (se hotarasc) a se lepada (de lume) si a urma vietii singuratice (mon­ahale), barbatii se cade sa mearga în manastire barbateasca, iar femeile sa intre în manastire femeiasca, pentru ca întru aceasta se bucura (se multumeste) Dumnezeu.

Iar cele ce au fost pâna acum de doua feluri (duble, mixte), sa fie câr­muite dupa canonul sfântului nostru parinte Vasile, si dupa porunca lui, care astfel orânduieste: „Sa nu vietuiasca (locuiasca) într-o manastire calugari si calugarite, caci împreuna-vietuirea prilejuieste adulter. Sa nu aiba calugarul vorbire sloboda cu calugarita, sau calugarita sa vorbeasca deosebit cu calugarul, nici sa se culce calugarul în manastire femeiasca, nici sa manânce calugarita singura împreuna cu acela.

Iar când se aduc cele trebuincioase traiului de catre partea barba­teasca la canonice (calugarite — femei care traiesc dupa rânduiala sau canonul calugariei), egumena manastirii femeiesti împreuna cu oarecare monahie batrâna sa le primeasca pe acestea (cele necesare traiului) în afara portii.

Iar de s-ar întâmpla ca un calugar sa voiasca a vedea vreo ruda, prin putine si scurte cuvinte sa vorbeasca cu aceasta, în fiinta de fata (fiind de fata) a egumenei, si îndata sa se îndeparteze (sa plece) de la dânsa.

(47Trul.; 18, 22 sin. VII ec.)

CANONUL 21 Sin. VII ec. (MUTAREA CALUGARILOR SE FACE CU ÎNVOIREA EGUMENILOR)

Nu se cuvine ca monahul sau monahia sa-si paraseasca manastirea proprie si sa se duca în alta. Iar de s-ar întâmpla lucrul acesta, acela (care se duce) sa fie neaparat gazduit; dar nu se cade sa fie primit (în alta manastire) fara învoirea egumenului sau.

(4 sin. IV ec; 19 sin. VII ec; 80 Cartag.; 2, 3, 4 sin. I-II)

CANONUL 22 Sin. VII ec. (VIETUIREA CRESTINILOR SA FIE CUVIINCIOASA; CLERICII SI CALUGARII SA NU INTRE ÎN OSPATARII DECÂT DE NEVOIE)

Mare lucru este a închina totul lui Dumnezeu si a nu se robi dorintelor proprii. „Caci, ori de mâncati, ori de beti - zice dumnezeiescul apostol, toate spre slava lui Dumnezeu sa le faceti" (I Cor. 10, 31). Iar Hristos Dumnezeul nostru, în Evangheliile Sale, a poruncit sa se taie începuturile pacatelor; caci nu numai adulterul se supune certarii (pedepseste) de catre El, ci si pornirea cugetului spre savârsirea (comiterea) adulterului se osân­deste, zicând el: „Cel ce a cautat (s-a uitat) la femeie spre a o pofti pe ea a si savârsit adulter cu ea în inima lui" (Mt. 5. 28). Asadar, din aceasta înva-tându-ne, suntem datori sa ne curatim cugetele. Caci si daca „toate sunt îngaduite, dar nu toate folosesc" (I Cor. 10, 23), precum învatam din ros­tirea apostolica.

Asadar, (precum) este prea de lipsa fiecarui barbat sa manânce pentru a trai, si pentru cei a caror viata este în casatorie si au copii si stare laica este lucru fara de ocara (repros) a mânca laolalta barbatii cu femeile, nu­mai sa aduca multumire Celui ce da hrana; dar nu cu oarecare apucaturi de teatru (scenice), sau cu cântece satanice si de cetere si prin unduiri (mladieri) desfrânate, asupra carora vine blestemul proorocesc (profetic), care zice astfel: „Vai celor ce beau vinul cu chitara (cetera) si cu harfa si nu se uita la lucrurile Domnului si nu înteleg lucrul mâinilor Sale" (Is. 5, 12).

Si daca ar fi cumva unii ca acestia între crestini, sa se îndrepteze, iar de nu, sa aiba tarie asupra lor cele asezate în chip canonic de catre cei de di­naintea noastra. Iar pentru cei a caror viata este linistita si singuratica (solitara) - cel care s-a îndatorat Domnului Dumnezeu sa ia jugul caluga­resc, sa stea singuratic si sa taca. Dar nici celor care si-au ales viata preo­teasca nu le este îngaduit nicidecum sa manânce osebit împreuna cu fe­mei, decât doar cu oarecare de Dumnezeu tematori si evlaviosi barbati si femei, ca si aceasta mâncare împreuna sa duca la zidire (îndreptare) du­hovniceasca. Acelasi lucru sa se faca si în privinta rudelor.

Iar de s-ar si întâmpla cândva ca monahul sau un barbat cu cinul preotesc sa nu-si ia cele de trebuinta neaparata, si de nevoie vrea sa traga fie la han (ospatarie), fie la casa cuiva, acela sa fie volnic (sa aiba voie) a face lucrul acesta, ca silit de nevoie, numai (sai faca) cu evlavie.

(42, 43, 54 ap.; 3 sin. I ec; 5, 9, 47, 48, 62 Trulan; 18, 25 sin. VII ec; 19 Ancira; 24 Laod.; 40, 60 Cartag.; 88 Vasile cel Mare)



Categorie: Canoanele Bisericii Ortodoxe | Adăugat de: pavel
Vizualizări: 719 | Descărcări: 0 | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
Prenume *:
Email *:
Cod *: