Bine aţi venit Гость!
Vineri, 29.03.2024, 13:30
Principală | Înregistrare | Logare | RSS
Taina Botezului
    Botezul

Cununia

Inmormantarea

Sfinţirea casei
Statistici


Total online: 1
Vizitatori: 1
Utilizatori: 0

Formularul pentru autentificare

Calendar

Stil vechi Miercuri Stil nou
1 Decembrie 14 Decembrie
Postul Crăciunului
Post aspru (pâine, apă, fructe uscate, seminţe)
Sfântul Prooroc Naum (VII î.H), Cuviosul Filaret Milostivul (792), Sfântul Mucenic Anania Persul
Tot in aceasta zi
Evanghelia zilei
Apostolul zilei
Rugăciunea zilei
File din Pateric
Pilda zilei
Biblia într-un an

Catalog de fişiere

Principală » Fişiere » Canoanele Bisericii Ortodoxe

CANOANELE Sinodului al noualea local de la Constantinopol, numit si „întâiul-al doilea” (861)
19.04.2012, 11:49


CANOANELE Sinodului al noualea local de la Constantinopol, numit si „întâiul-al doilea”                 („proto-deftera”) (861)

CANONUL 1 sin. I-II (ÎNTEMEIEREA MANASTIRILOR. NEÎNSTRAINAREA AVERILOR LOR. MANASTIRI PATRONALE)

Zidirea manastirilor, lucru atât de venerabil si de cinstit, si din vechi­me bine chibzuit de fericitii si cuviosii nostri Parinti, astazi se vede rau facându-se. Caci unii, punând nume de manastire averilor si proprietati­lor lor si fagaduind ca le afierosesc lui Dumnezeu, se înscriu pe sine sta­pâni ai celor afierosite si socotesc ca mestesugind (înselând) amagesc pe Dumnezeu numai cu numirea. Caci nu se rusineaza a-si însusi si dupa afierosire aceeasi stapânire, pe care mai înainte nu erau opriti de a o detine. Si atâta precupetie (negustorie) fac din acest lucru, încât multe din cele afierosite se vad vânzându-se de însisi cei ce le-au afierosit, spaima si scârba pricinuind celor ce le vad. Si nu numai ca nu se pocaiesc în privin­ta celor odata afierosite lui Dumnezeu, permitându-si lor însisi stapânirea asupra acelora, ci înca fara sfiala si altora o transmit. Deci pentru aceasta Sfântul Sinod a hotarât ca nimanui sa nu-i fie iertat a zidi manastire fara de stirea si învoirea episcopului. Si dupa ce acela a luat Ia cunostinta si si-a dat învoirea si a savârsit rugaciunea trebuincioasa, precum cei din vechime cu iubire de Dumnezeu s-a legiuit, sa se zideasca manastirea, apoi toate cele ce se cuvin ei împreuna cu ea însasi sa se scrie în condica si sa se aseze în arhivele episcopesti; dar cel ce le-a afierosit nicidecum sa nu aiba voie, fara învoirea episcopului, a se aseza egumen pe sine, sau pe al­tul în locul sau. Caci daca cineva nu poate fi stapân peste cele ce le-a daruit unui om, cum se va admite a se rapi stapânirea asupra celor ce cineva le consfinteste si le dedica lui Dumnezeu?

(4, 8, 24 sin. IV ec; 49 Trul; 12, 13, 14, 17 sin. VII ec.)

CANONUL 2 sin. I-II (CALUGARII SA STEA ÎN MANASTIRE)

Fiindca unii se îmbraca la aparenta cu viata monahiceasca, nu ca sa slu­jeasca Iui Dumnezeu cu curatenie, ci numai pentru ca cu cucernicia chi­pului sa dobândeasca faima evlaviei si, prin aceasta, sa gaseasca îm­belsugata placere în voluptatile lor proprii, caci tunzându-si numai parul locuiesc în casele lor, neîndeplinind nici una dintre regulile si asezamintele monahilor; Sfântul Sinod a hotarât ca nimeni sa nu se învredniceasca de schima monahiceasca fara de prezenta celui ce este dator sa-1 primeasca la ascultare si sa aiba stapânire peste el si sa tagaduiasca ca va purta grija de mântuirea sufletului lui, fiind acela, fireste, barbat iubitor de Dumnezeu si proestos de manastire si destoinic de a mântui sufletul adus de curând lui Dumnezeu. Iar daca cineva se va vadi ca a tuns pe vreunul fara de fiinta de fata a egumenului, care are datoria de a-1 primi sub ascultare, acela sa se supuna caterisirii, ca unul care nu se supune Canoanelor si strica buna rânduiala monahiceasca, iar cel ce s-a tuns fara de socotinta si fara de rân-duiala sa se dea în ascultarea si în manastirea în care episcopul localnic va socoti. Caci tunderile cele fara de judecata si gresite necinstesc atât schima monahala, cât si fac sa se huleasca numele lui Hristos.

(4, 24 sin. TV ec; 40-49, 85 TruL; 17-21 sin. VII ec; 3 Gang.; 63 Cartag.; 3-7sin.l-ll)

CANONUL 3 sin. I-II (STARETUL SA-SI CAUTE CALUGARII FUGITI. OSÂNDA STARETULUI CARE NU-SI CAUTA CALUGARII FUGITI)

S-a socotit sa dobândeasca îndreptare si ceea ce se face rau, dar si ce se trece cu vederea prin neglijenta si lenevirc. Ca daca vreun proestos de ma­nastire, pe monahii cei subordonati Iui care fug din manastire nu i-ar cau­ta cu multa staruinta, si aflându-i nu i-ar lua cu sine si nu s-ar învoi a-i câstiga si a-i însanatosi cu doctrina potrivita si cuvenita greselii, - Sfântul Sinod a hotarât ca aceasta sa se supuna afurisirii. Caci daca acela caruia i s-a încredintat purtarea de grija a dobitoacelor celor necuvântatoare, si neglijând turma, nu se lasa nepedepsit; apoi acela caruia i s-a încredintat conducerea pastorala a turmelor lui Hristos, si vânzând mântuirea lor cu trândavie si cu lenevie, cum nu va lua pedeapsa faptei lui îndraznete?

(4 sin. IVec; 46 TruL; 21 sin. VII ec; 80 Cartag.; 2, 4 sin. I-II)

CANONUL 4 sin. I-II (CALUGARUL FUGIT. OSÂNDA CALUGARULUI CARE FUGE DIN MANASTIRE. MAI-MARELE CALUGARILOR ESTE EPISCOPUL)

Vicleanul s-a nevoit în multe chipuri sa umple de ocara cinstea schimei monahicesti si spre scopul acesta a gasit mult ajutor în vremea eresului celui de mai înainte. Ca monahii parasindu-si manastirile lor de sila ere­sului, unii (se duceau) Ia alte (manastiri), iar altii în locasurile barbatilor lumesti se duceau. însa ceea ce pe dânsii se parea atunci a-i face fericiti prin dreapta credinta, în narav nebunesc cazând, îi face de râs. Acum dreapta credinta raspândindu-se si Biserica liberându-se de sminteli, to­tusi parasindu-si manastirile lor si, ca un râu cu Anciravoie de oprit, încoace si încolo învârtindu-se si stramutându-se si de multa nepodoaba umplu manastirile, dar si multa nerânduiala îsi aduna întru sine si cinstea supu­nerii o rup si o strica. Ca Sfântul Sinod, curmând nestatornicia pornirii acestora si nesupuserea, a hotarât ca daca vreun monah, fugind din ma­nastirea sa, s-ar duce sau în alta manastire sau în locuinta lumeasca ar in­tra, si el, si cel ce 1-a primit sa fie afurisiti, pâna ce fugarul s-ar înapoia în manastirea din care rau a fugit. Iar daca episcopul pe oarecare dintre monahii cei dovediti în dreapta credinta si în cinstea vietii ar voi sa-i mute în alta manastire în scopul statornicirii (vietii) manastiresti, sau si în casa lumeasca va socoti a-i aseza spre mântuirea celor ce locuiesc într-însa, sau aiurea (în alta parte) va binevoi sa-i puna, aceasta împrejurare nu face vi­novati nici pe cei ce-i primesc, nici pe monahi.

(4, 23 sin. IV ec; 23, 41 TruL; 13, 21 sin. VII ec; 80 Cartag.)

CANONUL 5 sin. I-II (NOVICIATUL SI ISPITIREA CELOR CE SE CALUGARESC)

Gasim ca lepadarile de lume cele ce se fac fara judecata si fara multa ispitire mult strica monahiceasca buna rânduiala. Caci unii, aruncân-du-se pripit pe sinesi în viata monahiceasca si neglijând asprimea si oste­neala înfrânarii monahicesti, iarasi se întorc cu ticalosie la viata cea iu­bitoare de trup si voluptuoasa. Pentru aceasta Sfântul Sinod a hotarât ca nimeni sa nu se învredniceasca de schima monahiceasca înainte de s-ar dovedi pe sine potriviti si vrednici de acest fel de viata prin timpul cel de trei ani, rânduit pentru ei spre cercare. Si sinodul a poruncit ca aceasta sa se tina în tot chipul; afara de cazul când o boala grea cazând asupra-i, va sili sa se scurteze timpul cercarii; sau de cumva ar fi vreun barbat evla­vios, care si în lumescul chip a petrecut viata monahiceasca. Caci la un barbat ca acesta ajunge si timpul de sase luni pentru ispitirea deplina. Iar de va proceda cineva împotriva acestora, apoi egumenul cazând din egu­menie, sa-si afle pedeapsa neascultarii în petrecerea sub ascultare; iar cel ce s-a facut monah sa se dea în alta manastire, în care se pazeste desa­vârsit rânduiala monahiceasca.

(40, 41 TruL; 126 Cartag.; 18 Vasile cel Mare; 2 sin. I-II)

CANONUL 6 sin. I-II (FAGADUINTA SARACIEI)

Monahii sunt obligati sa nu aiba nimic al lor propriu, ci toate ale lor sa le atribuie manastirii. Caci fericitul Luca zice despre cei ce cred în Hris-tos si închipuiesc vietuirea monahilor ,,ca nici unul nu zicea ca din a sa avere este ceva al sau, ci totul le era de obste" (F. Ap. 4, 32). Pentru aceea celor ce voiesc sa fie monahi li se da voie, în privinta averilor lor, sa ia dis­pozitii mai înainte si sa transmita averile lor oricaror persoAne ar voi care, fireste, nu sunt oprite prin lege. Caci dupa ce se vor face monahi, manastirea are stapânire peste toate ce le apartin lor si nu li se îngaduie lor ca sa poarte grija si sa faca dispozitii asupra bunurilor lor. Iar de se va vadi ca vreunul îsi va însusi oarecare avere care nu s-a atribuit manastirii si se va robi patimei iubirii de câstig, aceea sa se ia de la dânsul de catre egumen sau de catre episcop, si vânzându-se în prezenta multora, sa se împarta celor saraci si lipsiti. Iar cel ce a cautat sa rapeasca o astfel de avere ca oarecând Anania, Sfântul Sinod a hotarât sa se întelepteasca cu certare potrivita. Si este lamurit ca cele canonisite de Sfântul Sinod pen­tru monahii barbati, a hotarât sa aiba vigoare si pentru monahiile femei.

(40 ap.; 22 sin. IV ec; 35 Trul; 19 sin. VII ec; 24 Antioh.; 22, 26, 81 Cartag.; 4 sin. I-II)

CANONUL 7 sin. I-II (EPISCOPII SA NU RIDICE MANASTIRI PATRONALE)

Vedem ca multe episcopii se prabusesc si se primejduiesc a se desfiinta cu totul, fiindca cei ce stau în fruntea lor toata grija si silinta o întrebuin­teaza pentru a zidi manastiri noi; si pe acelea nimicindu-le si mestesugind acapararea veniturilor, lucreaza pentru folosul acestora. Deci pentru aceasta a hotarât Sfântul Sinod ca nici unuia dintre episcopi nu-i este iertat sa zideasca din nou manastire spre distrugerea episcopiei sale. Iar de se va vadi cineva îndraznind sa faca aceasta, acela sa se supuna certarii cuvenite, iar cea zidita din nou de el, ca si cum de la început nici nu ar fi câstigat drept de manastire, sa se atribuie episcopiei ca un drept câstigat de sine. Caci nimic din cele înfiintate împotriva legilor si fara rânduiala nu poate aduce prejudiciu celor asezate canoniceste.

(38 ap.; 26 sin. IV ce; 11, 12 sin. VII ec; 15 Ancira; 7 Gang.; 24, 25 Antioh.; 26, 33 Carlag.; 10 Te of. Alex.; 2 Chirii Alex.)

CANONUL 8 sin. I-II (OSÂNDA CELOR CE-SI IAU SINGURI BARBATIA SAU O IAU ALTORA)

Dumnezeiescul si sfântul canon al Apostolilor pe cei ce se taie pe sine însusi îi judeca de sinucigasi; si fiind ierei, îi cateriseste; iar nefiind ierei, îi opreste de la înaintarea la preotie; clar este ca din cauza aceasta s-a hotarât ca daca cel ce se taie pe sine este sinucigas, apoi cel ce taie pe altul ucigas este. Caci cu dreptate l-ar privi cineva pe unul ca acesta chiar ca pe un violator al fapturii însasi. Pentru aceasta Sfântul Sinod a hotarât ca, daca vreun episcop, ori presbiter, ori diacon s-ar pârî ca castreaza pe ci­neva, sau cu mâna sa proprie, sau prin porunca, acela sa se supuna cater­isirii, iar de ar fi mirean, sa se afuriseasca; afara de cumva cazând în vreo boala ar fi silit sa taie membrul cel ce patimeste. Ca precum canonul prim al sinodului de la Niceea pe cei ce în boala sau chirurgisit nu-i pedepseste din pricina bolii, asa si noi nu osândim pe preotii cei ce poruncesc a se face eunuci cei bolnavi, dar nici pe mirenii cei ce întrebuinteaza mâna lor proprie la taiere nu-i învinovatim; caci aceasta o socotim vindecare a bolii, iar nu ca viclenie împotriva creatii sau ca violare a fapturii.

(22, 23, 24 ap.; 1 sin. I ce.)

CANONUL 9 sin. I-II (CLERICII SA NU BATA)

Deoarece apostolescul si dumnezeiescul canon supune caterisirii pe iereii care se apuca sa bata pe credinciosii cei ce au pacatuit sau pe ne­credinciosii cei ce au facut nedreptati, cei ce mestesugind slujesc mâniei lor si, falsificând asezamintele apostolicesti, au înteles sub acei ierei numai pe cei ce bat cu mâinile lor, desi nici canonul nu are acest înteles, nici mintea sanatoasa nu admite a se întelege aceasta. Dar cu adevarat zadar­nic si foarte gresit lucru ar fi sa se cateriseasca numai cel ce de trei ori sau de patru ori lovind ar bate cu mâna sa, dar sa ramâna nepedepsit acela care, dându-i-se voie ca prin porunca ce o da sa bata, continua razbuna­rea brutal si pâna la moarte. Pentru aceasta, deoarece canonul opreste în general de a bate, si noi împreuna asa hotarâm. Caci preotul Iui Dumne­zeu trebuie sa povatuiasca pe cel ce nu se supune legilor prin învataturi si sfaturi, câteodata însa si cu certari bisericesti, dar sa nu se foloseasca de bice si lovituri asupra trupurilor oamenilor, iar daca unii nicidecum nu s-ar supune si n-ar da ascultare corectarii certarilor, nimeni nu opreste ca acestia sa se întelepteasca prin acuzarea lor Ia dregatorii locului. Caci si canonul al cincilea al sinodului de la Antiohia a canonisit ca cei ce baga în Biserica gâlcevi si tulburari sa se îndrepte prin mâna cea dinafara.

(27 ap.; 5 Antioh.; 55 Vasile cel Marc)

CANONUL 10 sin. I-II (LUCRURILE SFINTE NU SE ÎNSTRAINEAZA. OSÂNDA PENTRU ÎNSTRAINAREA LUCRURILOR SFINTE)

Cei ce s-au aratat pe sine dedati patimilor nu numai ca nu se înfrico­seaza de pedeapsa sfintelor Canoane, ci îndraznesc chiar a-si bate joc de acelea. Caci le rastalmacesc si le falsifica vointa dupa firea lor patimasa; pentru ca, dupa cum zice Grigore Teologul, potrivit râvnei lor patimase, nu numai socotesc ca rautatea lor este iresponsabila, ci sa se socoteasca chiar ca ceva dumnezeiesc, caci apostolescul canon zice: „Vas de aur sau de argint sfintit sau pânza nimeni sa nu-si mai însuseasca spre folosire acasa, caci este potrivnic legilor; iar de s-ar prinde cineva, sa se pedep­seasca cu afurisire". Deci acest canon întelegându-1 spre ajutorul nelegiuirilor lor, zic ca nu trebuie sa se judece ca vrednici de caterisire cei ce transforma cinstita îmbracaminte a sfintei mese în haina a lor sau în vreo alta îmbracaminte; si înca nici chiar cei ce sfântul potir — o ce pagânatate! - sau cinstitul disc sau cele asemenea acestora folosindu-le pentru tre­buintele proprii le murdaresc, fiindca, zic ei, canonul a hotarât sa-i supuna afurisirii pe cei ce cad întru aceasta, iar nu caterisirii. Dar cine ar putea suferi marimea unei stricaciuni si pagânatati de acest fel? Caci pe când canonul supune afurisirii pe cei ce-si însusesc obiectul sfintit numai spre folosinta, dar nu spre rapire desavârsita, aceia si pe cei ce rapesc sfintele sfintelor si comit sacrilegiu fata de ele îi libereaza de caterisire, si nu-i considera vrednici de caterisire pe cei ce, chiar si dupa judecata lor, cinstitele discuri si sfintele potire le murdaresc spre slujba mâncarurilor; cu toate ca vadita se face spurcaciunea si este clar ca cei ce faptuiesc unele ca acestea cad nu numai sub caterisire, ci si în vinovatia pagânatatii celei extreme. Din cauza aceasta Sfântul Sinod a hotarât sa se supuna cateri­sirii celei desavârsite cei ce rapesc spre folosul propriu sau întrebuinteaza spre folosire nesfintita sfântul potir, sau discul, sau lingura, sau cinstita îmbracaminte, sau cel ce se zice aer, sau, în genere, orice dintre cele sfinte din altar sau din vasele sau vesmintele sfinte. Caci una este a spurca si alta a fura cele sfinte. Astfel, pe cei ce iau afara din altar vasele sfintite sau vesmintele spre nesfintita întrebuintare a lor sau le dau altora, pe acestia canonul îi afuriseste si noi împreuna îi afurisim. Iar pe cei ce le rapesc desavârsit îi supunem osândirii sacrilegilor.

(25, 38, 72, 73 ap.; 25 Antioh.; 8 Grig. Nyssa; 2 Chirii Alex.)

 

CANONUL 11 sin. I-II (ÎNDELETNICIRI NEPOTRIVITE PENTRU CLER. INCOMPATIBILITATI)

Dumnezeiestile si sfintele Canoane supun caterisirii pe presbiterii ori diaconii care primesc asupra-Ie dregatorii sau îndeletniciri lumesti, sau cele ce se zic purtari de grija în casele dregatorilor. Deci si noi, întarind aceasta, hotarâm si în privinta celorlalti care se numara în cler: ca daca vreunul dintre ei s-ar îndeletnici cu dregatorii lumesti sau ar primi asu^ prasi cele ce se zic purtari de grija în casele sau mosiile dregatorilor, ace­la sa se alunge din clerul sau; caci nimeni nu poate sluji la doi domni, dupa cuvântul nemincinos al lui Hristos, adevaratul nostru Dumnezeu (Matei 6, 24).

(6, 20, 81, 83 ap.; 3, 7 sin. IV ec; 10 sin. VII ec; 16 Cartag.)

CANONUL 12 sin. I-II (RANDUIALA PENTRU PARACLISELE DIN CASE PARTICULARE)

Deoarece sfântul si ecumenicul sinod al Vl-lea supune caterisirii pe clericii care liturghisesc sau boteaza în paraclisele care sunt înlauntrul ca­sei, fara învoirea episcopului, si noi împreuna o hotarâm aceasta, caci pe când Sfânta Biserica arata calea cea dreapta si da întâietate cuvântului celui adevarat si pastreaza si învata venerabilitatea vietuirii, apoi este urât si necuvios sa se permita ca cei ce vietuiesc împreuna în brutalitate si neascultare, furisându-se în case, sa rupa buna ei rânduiala, si sa o umple de multa tulburare si de sminteli. Pentru aceea sfântul si de Dumnezeu ajutatul sinod de acum, de acord cu ecumenicul si Sfântul Sinod al Vl-lea, a hotarât sa fie lepadati din cler cei ce liturghisesc în paraclisele ce sunt prin case, lepadarea din cler facându-se, fireste, de catre episcopul locu­lui. Iar daca unii afara de acestia patrunzând în case, vor îndrazni sa se atinga de liturghie, fara de învoirea episcopului, acestia sa se cateriseasca, iar cei ce sunt partasi comuniunii acestora sa se supuna afurisirii.

(31 ap.; 18, 31 sin. IV ec; 31, 34, 59 TruL; 7, 10 sin. VII ec; 6 Gang,; 5 Antioh.; 53 Laod.; 12 Cartag.)

 

CANONUL 13 sin. I-II (OSÂNDA CELOR SCHISMATICI. SCHISMA FATA DE EPISCOP)

Cel viclean aruncând în Biserica lui Hristos samânta neghinei eretice, si acestea vazându-Ie taiate din radacina cu sabia Duhului, a venit pe alta cale spre viclenie, apucându-se sa desparta trupul lui Hristos prin nebunia schismaticilor. Dar Sfântul Sinod, zaticnind (zadarnicind) desavârsit si aceasta viclenie a lui, a hotarât ca daca de acum înainte vreun presbiter sau diacon va osândi pe episcopul sau pentru oarecare vinovatie, înainte de si-nodiceasca judecata si cercetare si de osândirea lui desavârsita ar îndrazni sa se departeze de la comuniunea cu acela si numele lui nu-1 va pomeni la sfintele rugaciuni ale liturghiilor, precum s-a predanisit Bisericii, acela sa se supuna caterisirii si sa se lipseasca de toata demnitatea ieraticeasca. Caci cel ce este rânduit în ceata presbiteriala si îsi atribuie pripit judecata mitropolitilor si osândeste însusi mai înainte de judecata, dupa chibzuinta sa, pe parintele si pe episcopul sau, acela nu este vrednic nici de demnitatea presbiteriei, nici de numele de presbiter. Iar cei ce vor urma acestuia, de vor fi dintre cei ierositi, si ei sa cada din demnitatea lor; iar de vor fi mon­ahi sau mireni, desavârsit sa se afuriseasca din Biserica, pâna când, desfacând legatura cu schismaticii, se vor întoarce Ia episcopul lor propriu.

(31, 55 ap.: 6 sin. II ec; 3 sin. UI ec; 18 sin. IV ec; 31, 34 Trul.; 6 Gang.; 14 Sard.; 5 Antioh.; 14, 15 sin. I-II; 10, 11 Cartag.)

 

CANONUL 14 sin. I-II (OSÂNDA EPISCOPULUI SCHISMATIC) (SCHISMA FATA DE MITROPOLIT)

Daca vreun episcop, sub pretext ca acuza pe mitropolitul sau, mai înainte de cercetarea sinodului, s-ar departa pe sine de la comuniunea cu el si nu ar pomeni numele lui dupa obicei Ia dumnezeiasca slujba tainica (Sf. Liturghie), Sfântul Sinod a hotarât ca acela sa fie caterisit, numai daca, dezbinându-se de mitropolitul sau, ar face schisma. Fiindca se cu­vine ca fiecare sa cunoasca masura datoriilor sale, si nici presbiterul sa nu-1 defaime pe episcopul sau, nici episcopul pe mitropolitul sau.

(31 ap.; 6 sin. II ec; 3 sin. III ec; 18 sin. IV ec; 31, 34 Trul.; 6 Gang.; 14 Sard.; 5 Antioh.; 10, 11, 62 Cartag.; 13, 15 sin. 1-11)

CANONUL 15 sin. I-II (OSÂNDA SCHISMEI). SCHISMA FATA DE

PATRIARH. CARE DESPARTIRE NU ESTE SCHISMA?)

Cele ce sunt rânduite pentru presbiteri, episcopi si mitropoliti, cu mult mai vârtos se potrivesc pentru patriarhi. Drept aceea, daca vreun presbiter, sau episcop, sau mitropolit ar îndrazni sa se departeze de comuniunea cu propriul sau patriarh si nu ar pomeni numele acestuia, precum este hotarât si rânduit în dumnezeiasca slujba tainica, ci mai înainte de înfati­sarea în fata sinodului si de osândirea definitiva a acestuia ar face schisma, Sfântul Sinod a hotarât ca acela sa fie cu totul strain de toata preotia, daca numai se va vadi ca a facut aceasta nelegiuire. Si acestea s-au hotarât si s-au pecetluit pentru cei ce sub pretextul oarecaror vinovatii se departeaza de întâii lor statatori si fac schisma si rup unitatea Bisericii. Caci cei ce se despart pe sine de comuniunea cea cu întâiul statator al lor pentru oare­care eres osândit de sfintele sinoade sau de Parinti, fireste adica, de comu­niunea cu acela care propovaduieste eresul în public si cu capul descoperit îl învata în Biserica, unii ca acestia nu numai ca nu se vor supune certarii canonicesti, desfacându-se pe sinesi de comuniunea cu cel ce se numeste episcop chiar înainte de cercetarea sinodiceasca, ci se vor învrednici si de cinstea cuvenita celor ortodocsi. Caci ei nu au osândit pe episcopi, ci pe pseudoepiscopi si pe pseudoînvatatori si nu au rupt cu schisma unitatea Bisericii, ci s-au silit sa izbaveasca Biserica de schisme si de dezbinari.

(31 ap.; 6 sin. II ec; 3 sin. III ec; 18 sin. IV ec; 31, 34 Trul; 6 Gang.; 14 Sard.; 5 Antioh.; 10, 11, 62 Cartag.; 13, 14 sin. I-II)

CANONUL 16 sin. I-II (RETRAGEREA DIN SCAUN. PIERDEREA SCAUNULUI PRIN LIPSA  NECANONICA  MAI MARE DE SASE LUNI DIN EPARHIE)

In privinta gâlcevilor si tulburarilor, cele ce se întâmpla în Biserica lui Dumnezeu, este nevoie sa se hotarasca si aceasta: cu nici un chip sa nu se aseze episcop în biserica al carei întâisezator traieste si se afla în demni­tatea sa, decât numai daca el de bunavoie va renunta la episcopie. Dar trebuie ca mai întâi cercetându-se canoniceste (în conformitate cu Sf. Canoane) pricina celui ce urmeaza a fi izgonit din episcopie, sa se duca la capat; apoi asa, dupa caterisirea acestuia, sa se promoveze altul în locul lui la episcopie. Iar daca vreunul dintre episcopi, aflându-se în demni­tatea sa, nu ar voi nici sa renunte la episcopie, nici sa-si pastoreasca pro­priul sau popor, ci departându-se de episcopia sa, va zabovi mai mult de sase luni în alt loc, nesupunându-se nici poruncii împaratesti, nici îndeplinind slujba patriarhului sau si nici chinuit fiind de vreo boala cumplita, care-i pricinuieste nemiscare desavârsita; deci daca unul ca acesta, care nu este împiedicat de nici una din pricinile mentionate, se departeaza de la episcopia sa si mai mult de sase luni petrece într-alt loc, sa se înstraineze desavârsit de cinstea si demnitatea de episcop. Caci în privinta celui ce se leneveste în privinta purtarii de grija a turmei ce i s-a încredintat si zaboveste într-alt loc mai mult de sase luni, Sfântul Sinod a hotarât sa se faca desavârsit strain de arhieria prin care s-a rânduit a pastori si la locul episcopiei lui sa se rânduiasca altul în locul lui.

(9 sin. 111 ec; 17 Antioh.; 12 Sard.; 71 Cartag.; 10 Petru Alex.; 3 Chiril Alex.)

CANONUL 17 sin. I-II (SA SE TINA RÂNDUIALA URCARII TREPTELOR PREOTESTI)

Îngrijind întru toate de buna rânduiala bisericeasca, am socotit ca este de nevoie a hotarî si aceasta: de acum înainte nici unul dintre mireni sau monahi sa nu se ridice deodata Ia înaltimea episcopiei, ci mai întâi cerce-tându-se în treptele eclesiastice, asa sa primeasca hirotonia episcopiei. Caci, desi pâna acum unii dintre mireni sau monahi, cerând nevoia, în­data s-au învrednicit de demnitatea episcopiei, fiindca au excelat prin vir­tute si au înaltat bisericile lor, dar nicidecum impunând Bisericii rara întâmplare drept lege, hotarâm ca de acum înainte sa nu se mai întâmple acest lucru; decât numai daca cel ce se hirotoneste potrivit rânduielii bise­ricesti va trece prin treptele ierarhicesti, împlinind în fiecare stare timpul hotarât prin lege.

(80 ap.; 2 sin. Vil ec; 12 Neocez.; 3, 12 Laod.; 10 Sard.; 4 Chirii Alex.)

 

 

 

 

 

 

 

CANOANELE Sinodului al zecelea local de la Constantinopol, tinut în biserica Sf. Sofia (879)

CANONUL 1 Sf.Sofia (UNITATEA CANONICA DINTRE BISERICA DE RASARIT SI CEA DE APUS)

Sfântul si ecumenicul sinod a hotarât ca acei clerici, ori mireni, ori episcopi din Italia, care petrec în Asia, sau Europa, sau Lidia si au fost pusi sub legatura, sau caterisire, sau anatematizare de catre preasfintitul papa Ioan, unii ca acestia sa fie pusi si de catre Fotie, Preasfintitul Patriarh al Constantinopolului, sub hotarâre de pedeapsa, adica sa fie ori caterisiti, ori anatematizati, ori afurisiti. Dar si acei clerici, sau laici, sau cei din tagma arhiereasca sau ierahiceasca din orice parohie, pe care Fotie, Preasfintitul nostru Patriarh, îi va pune sub afurisire sau caterisire, sau anatematizare, sa-i aiba pe ei si preasfintitul papa Ioan si Sfânta lui Dumnezeu Biserica a romanilor supusa lui sub aceeasi sentinta a pedepsei si sa nu se schimbe ceva nici din prerogativele cuvenite preasfintitului scaun al bisericii romanilor, nici din totalitatea prerogativelor întâiuluise-zator al ei, nici acum, nici în viitor.

(12, 13, 32 ap.; 6 sin. I ec; 3 sin. 11 ec; 28 sin. IV ec; 36 Trul; 6 Antioh.; 14 Sard.; 11, 29 Cartag.)

CANONUL 2 Sf.Sofia (NEPOTRIVIRE ÎNTRE ARHIERIE SI STAREA MONAHALA)

Cu toate ca pâna acum unii dintre arhiereii care s-au pogorât în schima monahala erau siliti sa ramâna la înaltimea arhieriei, si facând aceas­ta au fost trecuti cu vederea, acest sfânt si ecumenic sinod, îndreptând si aceasta scapare din vedere si întorcând aceasta fapta ilegala la legiuirile bisericesti, a hotarât ca, daca vreun episcop sau oricare altul din demni­tatea arhiereasca ar voi sa se pogoare la viata monahiceasca si sa îndepli­neasca locul pocaintei, acesta sa nu mai aiba pretentie la demnitatea ar­hiereasca. Caci asezamintele au cuvânt de ascultare neconditionata si ucenicie, iar nu de a învata si de a fi întâisezator; nici nu cer a pastori pe altii, ci însisi a fi pastoriti. Drept aceea, precum s-a zis mai înainte, dispunem ca nici unul dintre cei ce sunt trecuti în catalogul arhieresc si dintre pastori sa nu se pogoare pe sine la locul celor ce sunt pastoriti si se pocaiesc. Iar de va îndrazni vreunul sa faca aceasta dupa emiterea si publica­rea hotarârii date acum, acela, lipsindu-se pe sine de treapta arhiereasca, sa nu se mai întoarca la demnitatea de dinainte, de care s-a lepadat prin faptele sale.

(4 sin. IV ec; 43 TruL; 5 sin. I-II)

CANONUL 3 Sf.Sofia (VIOLENTA ÎMPOTRIVA IERARHILOR)

Daca vreunul dintre mireni, calcând si defaimând poruncile dum­nezeiesti si împaratesti si batjocorind înca si înfricosatele asezaminte si legi ale Bisericii, ar îndrazni sa bata pe vreun episcop ori sa-1 întemniteze, sau fara motiv, sau si plasmuind el motivul, unul ca acesta sa fie anatema.

(55 ap.; 81 sin. IV ec; 34 Trul.)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 
Categorie: Canoanele Bisericii Ortodoxe | Adăugat de: pavel
Vizualizări: 694 | Descărcări: 0 | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
Prenume *:
Email *:
Cod *: